Sabin-Ștefan Pavelescu – Citadin – Editura Bifrost – recenzie

Sabin-Ștefan Pavelescu – Citadin

Editura: Bifrost

An apariție: București 2021

Nr. Pagini: 289

  Sabin-Ștefan Pavelescu, născut la data de 12 martie 1994, a urmat Colegiul Național B.P. Hașdeu din Buzău și ulterior a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București. Pasionat de literatură încă din copilărie, are la activ un volum de poezii intitulat „Roșu cardinal” și anul acesta a debutat cu romanul „Citadin”, premiat în cadrul Concursului Național de Creație Literară „Ioan Slavici”, ediția 2018, a revistei Tribuna.

  Citadin îmbină cu succes elemente ale literaturii clasice cu note de roman polițist, presărat cu elemente science-fiction și discursuri cu încărcătură filozofică, menită să te acapareze și să te piardă printre gândurile personajelor principale, declanșate de obsesia rezolvării cazului de crimă ce li se încredințează.

  În prim plan se află Tavas, inspector de poliție aflat în prag de pensionare și ajutorul acestuia, tânărul și persipacele Karl F.,în vârstă de 29 de ani.

  Karl, fost atlet în perioada liceului și a studenției, este un personaj avid de cunoaștere, disciplinat dar capabil de a poseda o aroganță insuflată de senzația că orice problemă poate avea mai multe cauze și rezolvări. Deși își admiră superiorul și îi urmează cu strictețe indicațiile scenice, Karl freamătă la ideea că anumite piste din această investigație nu au avut parte de o abordare diferită.

“Fie că se afla acasă ori pe drum, Karl crea scenarii fictive, dădea răspunsuri triumfătoare, își schimba vocea, părea de neatins, regiza dispute cu persoane necunoscute pe care mereu le câștiga, evoca diferende mai vechi și deforma realitatea în favoarea sa, se imagina pe un piedestal, se considera un geniu consacrat, cunoștea orice dogmă, rezolva toate rebusurile omenirii, iar în cele din urmă revenea cu picioarele pe pământ și dădea piept cu realitatea când se întâlnea cu cineva.”

  Cazul care le perturbă rutina zilnică este dat de identificarea unui anume Franco, a cărui vârstă coincide cu cea a lui Karl, găsit sprijinit de zidul catedralei din oraș, mort în condiții suspecte,  fără alte semne de violență sau indicii care să conducă spre o sinucidere, în afara unor picături de ceară imprimate pe fruntea decedatului.

“Până mai devreme te vânzoleai din loc în loc, râdeai, mâncai sau făceai reclamații. Până și biletele sinucigașilor au îndoielile lor, bine ascunse printre rânduri. Pare o tâmpenie să pleci de tot. Trebuie să fie o glumă. E stupid. Dac-ai fi știut de la bun început că o să mori, păi atunci altfel stăteau lucrurile. Îți filtrai mai bine activitățile. Nu te mai agitai pentru nimicuri, cu atât mai puțin pentru părerile lumii. Dar cine să te acuze? Nimeni nu știe că va muri. Fiecare află asta abia atunci când se-ntâmplă. Cum puteau bănui? Moartea mereu se întâmplă altcuiva. Dacă ți s-ar întâmpla ție, ar fi o tragedie. Pentru altcineva, e doar ghinion.”

  Incidentul capătă proporții ireale în momentul în care se constată că nimeni nu este capabil să ofere vreun detaliu legat de cel decedat iar în camăruța închiriată unde acesta își ducea traiul zilnic, sunt depozitate cărți care tratează teme canibalistice, oculte sau mistice.

  În urma descoperirii faptului că majoritatea cărților dețineau o pecete ștearsă care îi conduce către Societatea Făuritorilor de Lumânări, o sectă misterioasă la care aveau acces doar cei complet deznădăjduiți, lipsiți de orice speranță și perspectivă asupra vieții și îmbibați de aburul temerilor nejustificate care le perturbau fără echivoc, cursul destinului.

“Moartea este diferită. Este precum o cameră întunecată unde intri dezbrăcat și unde eventual ai surpriza să-I întâlnești pe toți cei pe care-I socoteai a fi inferiori și alături de care nu ți-ai fi dorit să pleci într-o călătorie atât de lungă.”[/quote_box_center]

  Pistele cu care cei doi polițiști jonglează încercând să descifreze misterul morții lui Franco, îi aduc treptat în pragul de a se confrunta cu propriile gânduri, uneori macabre, alteori pline de deznădejde în fața morții și a inutilității vieții. Percepția lor asupra evenimentelor care se desfășoară pe fundalul investigației, precum și a personajelor criptice care le oferă răspunsuri incomplete, crează o stare de confuzie și nebunie, care deteriorează atât starea psihică a celor două personaje principale, cât și relația de colaborare dintre ei.

[quote_box_center]“Practicile din cărți erau inteligibile. Voia să afle mai multe despre al doilea Karl, despre ceea ce bănuia a fi transpunerea sa într-o altă vreme, o altă viață, o altă șansă, poate chiar o altă minte. Ar fi dat orice pentru o altă minte care să-i ofere percepții mai aplicabile. Era închis undeva, dar nu putea sparge strânsoarea și nu se putea trezi din acel vis.”

  Personajele audiate, care depășesc barierele spațio-temporale, creând și reinventând vieți de mult trăite sau deschizând porți spre un viitor necunoscut, activează în cei doi detectivi cele mai puternice frustrări și temeri. Repetitivitatea inconsecventă a unor apariții semi-elucidate și dialogurile cu două tăișuri, atent construite dau savoare nebuniei general create.

“Noi avem o singură viață. Pe noi dacă ne omoară cineva, atunci e vai și amar. Ne cărăm definitiv. Dar pe cei mai slabi putem să-i ucidem, fiindcă se vor plânge între ei, n-o să-i plângem noi. Noi nu plângem astfel de morți, plângem doar morții care atunci când pleacă, lasă funcții libere numai bune de ocupat. Plângem morții care lasă în urma lor destui bani încât să ne podidească lacrimile. […] Ne plac morții noștri, morții așa-numiți civilizați, morții care au ascultat de noi în timpul vieții. Nu plângem orice om. Moartea e dureroasă doar pentru ai noștri, care mor liniștiți, nu și pentru cei pe care-i torturăm prin alte părți ale lumii înainte să-i executăm.”

  Cum poate fi dobândită imortalitatea și care este prețul pe care trebuie să îl plătești? Este o lașitate să alegi nemurirea, doar pentru a nu fi nevoit să te confrunți cu propria ta dispariție și oare poți să îi judeci pe cei care nu au curajul de a-și asuma alegerea?

  Autorul lasă atmosfera de confuzie să acapareze întregul plan, păstrând pentru final elucidarea misterului, care deși ne pune în fața unor explicații relativ plauzibile, nu ne convinge pe deplin că jocul s-a terminat. Dubiile legate de ceea ce s-a întâmplat în realitate continuă să ne dea târcoale în speranța că personajul cu a cărui nebunie ne-am confruntat cel mai des, și anume Karl, nu a capitulat în fața neputinței.

Carte disponibilă pe site-ul Bifrost

autori români

Recenzii cărți

Citadin – Sabin-Ștefan Pavelescu – Editura Bifrost – recenzie