Compromisul de Robert Ludlum-recenzie

Compromisul, de Robert Ludlum-recenzie

“Din punctul meu de vedere, una dintre realizările cu adevărat remarcabile ale omului este democraţia reprezentativă şi neîngrădită, iar cea mai mare încercare din toată istoria de a crea un asemenea sistem a fost minunatul experiment american, aşa cum şi-a găsit el expresia în Constituţia noastră. ”(Robert Ludlum)
“Iată de ce am scris “Trevayne”, acum aproape două decenii. Era pe vremea afacerii Watergate şi, de indignare, am umplut nenumărate pagini. Ceva mai tânăr-dar nu necopt-, datorită firii impulsive şi necumpătate simţeam că-mi plesneşte capul de cuvinte ca: Înşelătorie! Abuz de putere! Corupţie! Stat poliţienesc!” (Robert Ludlum)

  Personajul principal al romanului, Andrew Trevayne, este în vacanţă cu soţia şi copiii, dar bancherul Franklyn Baldwin îi solicită o întâlnire. Acesta conducea comisia care se ocupa de cheltuielile legate de apărare şi voia să înfiinţeze un subcomitet, care ar urma să efectueze ”un studiu aprofundat” al relaţiilor de la Pentagon.
Patru, cinci corporaţii, de fapt nişte conglomerate răspundeau cam de 70% din bugetul de apărare şi nu mai exista nici un control eficient. Acest subcomitet ar fi devenit un instrument de investigaţie al Comisiei de apărare.

   Pentru că îl respectă pe Baldwin şi-l consideră prieten Trevayn acceptă întâlnirea. Dar nu ar vrea să devină preşedintele subcomitetului, odată pentru că avea destulă activitate cu propriile afaceri şi apoi pentru că:
“Persoana care va ocupa acel post va deveni un paria…dacă apucă să lucreze o vreme acolo.”
Pentru că la Pentagon e o harababură generală şi în orice încercare de-a face ordine ei ar pierde monopolul, oricine ar fi aşa curajos să încerce asta ar deveni un adevărat duşman.
Doar William Hill-ambasador şi Frank Baldwin-bancherul, prieteni de-o viaţă, ale căror vieţi şi activităţi s-au dovedit productive pentru ţară vor să lase o moştenire. Subcomitetul este ideea lor pentru că, cred ei, ţara trebuie să afle adevărul:

“Adevărul. Întreagă dimensiune a adevărului, aşa cum credem noi că e el. Ţara are dreptul să-l afle, cu preţul oricărei suferinţe. Pentru a vindeca orice boală trebuie pus un diagnostic correct. Nu lozinci evazive promovate de fanatici ipocriţi, nici acuze răzbunătoare zbierate de răzvrătiţi…Adevărul Andrew. Doar adevărul. Darul acesta va fi al nostru, al lui Billy şi al meu. Poate ultimul nostru dar.”

   Şi avându-l pe Trevayne preşedinte cei doi sunt convinşi că subcomitetul va fi deopotrivă apolitic şi cinstit. Ambele partide încercaseră să-l recruteze, dar nu reuşiseră şi ţinând cont şi de calităţile şi abilităţile lui cei doi “bătrâni” l-au convins şi pe preşedintele ţării:

“Nu eşti republican sau democrat, nici liberal sau conservator. Ambele partide au încercat să te recruteze şi le-ai refuzat pe amândouă. Eşti o contradicţie în această era a nomenclaturii. N-ai nimic de pierdut sau de câştigat. Vei fi crezut. Asta e important…Am devenit un popor polarizat, împărţit în tabere ce implică poziţii conflictuale şi intransigente. Avem nevoie cu disperare să credem iarăşi în adevărul obiectiv.”

   Trevayne urmează să se întâlnească cu preşedintele, care-l cheamă acasă la ambasadorul Hill, pentru a discuta liniştiţi. Îi spune că dacă acceptă postul, va fi numit, dar că lucrurile vor fi urâte pentru că sunt mulţi cei care nu vor acest subcomitet şi mai ales nu condus de el, pe care-l ştiu incoruptibil.
Dar evenimentele se precipită, soţia lui este drogată şi agresată şi abia acum Trevayne face legătura cu incidentele şi înscenările făcute fiicei şi fiului său.
Asta îl întărâtă şi-l motivează, aşa că apare în faţa senatului pentru interviu şi validare.
Răspunde deschis la întrebări, dar are curajul să ceară şi reciprocitate şi vrea să determine senatorii să nu se amestece în treburile comisiei, ci să coopereze cu ea:

“Să-i fac să se justifice în faţă mea… în raportul acestei audieri. În darea de seamă va trebui să se menţioneze că această comisie este un auxiliar necesar al subcomitetului. Un parteneriat de lucru.”
“…dacă arăt explicit că subcomitetul nu poate funcţiona fără cooperarea Senatului, fără participarea activă a acestei comisii în particular. Dacă nu-i pot face să se angajeze în acest sens, n-are nici un rost să continuu.”
“Tipii devin o parte activă a …cercetării. Fiecare membru va deveni un inchizitor, nici unul nu va şti exact implicarea ”distinsului său coleg”…Se împarte bogăţia, se împarte responsabilitatea.”

   Este validat, îşi organizează propriul sediu, îşi aduce în echipă oamenii lui, oameni în care are încredere.
De cealaltă parte, Genessee Industries, o organizaţie puternică care cuprindea mulţi senatori şi oameni politici, nu avea nici un interes ca cei din comisie să-i cerceteze afacerile şi ramificaţiile, ceea ce Trevayne chiar avea de gând, aşa că-şi organizează apărarea fără a se feri să se asocieze cu cei de teapă mafiotului Mario Spadante. Doar că acesta nu va ţine cont de ce vor ei şi va acţiona chiar în stilul lui mafiot, oricum avea lucruri neterminate cu Trevayne de pe vremuri. Până la urmă sătui de iniţiativele lui eşuate, care ar putea atrage atenţia asupra lor, cei care l-au folosit îl elimină făcând să pară o luptă între mafioţi.
La fel de mult se vor folosi de un ziarist din Washington-Roderick Bruce, care se va implica pentru că voia să-l termine pe maiorul Bonner, pe care-l consideră vinovat pentru moartea prietenului lui. Maiorul Bonner fusese numit de către armata pe lângă Trevayne, cu scopul să-l ajute, să-l păzească, dar şi să –l urmărească şi să raporteze totul superiorului său, generalul Cooper.

   Doar că Trevayne şi Bonner se vor ajuta şi salva reciproc câştigându-şi respectul unul faţă de celălalt.
E dificil pentru că din corporaţie fac parte: Robert Webster (consilierul preşedintelui), senatorii Allen, Knapp, Norton, Armbruster, generalul de brigadă Cooper, James Goddard-geniul financiar şi multe alte persoane importante şi surprinzător până şi avocatul lui Trevayne –Madison.

   Cam atât despre încrederea faţă de oamenii de lângă tine.
Şi totuşi, Trevayne şi oamenii lui află numele câtorva persoane puternice, care au participat fiecare la câte o operaţiune importantă a companiei Genessee, dar, doar doi dintre ei se vor dovedi cei mai importanţi ei fiind fondatorii companiei. Trevayne încearcă să stea cu ei pe rând de vorba, ca să afle exact realitatea.
Intervin o mulţime de morţi făcute să pară accidente.
Atacul la adresa casei lui, a familiei şi chiar a lui însuşi sunt însă dejucate de cei care îl apară.
Asta îl motivează parcă şi mai mult.
Până la urmă Trevayne descurcă iţele, găseşte motivaţiile, va ajunge chiar într-o funcţie mare. Dar cu ce preţ?
O mulţime de crime, atacuri, comploturi, minciuni, trădări toate generate de lăcomie şi setea de putere:

   “Ca o dovadă de supremă tâmpenie, unii demnitari au alimentat vălvătaia terorismului, vânzând arme unui stat terorist în timp ce aliaţilor noştri le cereau să n-o facă. Vinovăţia a devenit inocenţa, nelegiuirea a adus merite de serviciu, impostorii slugarnici şi zeloşi au ajuns eroi, a fi prezent însemna să fii absent, iar a avea şobolani în subsol era un semn de reale aptitudini gospodăreşti.” (Robert Ludlum)

   Cu toate că romanul are multă acţiune, dialoguri, personaje, situaţii, este alert şi intens, mie mi s-a părut puţin mai slab decât celelalte cărţi ale autorului, probabil fiindcă este printre primele scrise de acesta.
Dorind să pună pe hârtie revolta faţă de situaţia politică a ţării, să spună foarte multe într-o formă condensată, mi s-a părut puţin prea încărcat.
De altfel chiar autorul recunoaşte:

   “Exact când aştern pe hârtie aceste rânduri, Statelor Unite ale Americii le-a fost dat să asiste la două dintre campanile prezidenţiale socotite a fi cele mai ruşinoase ,înjositoare, inepte, necinstite şi jignitoare din câte îşi pot aminti admiratorii în viaţă ai sistemului nostru. Candidaţii au fost “asmuţiţi”de nişte manipulatori cinici ai celor mai elementare temeri ale publicului, fanfaronadele “guriştilor” gălăgioşi erau mai căutate decât declaraţiile de poziţie inteligente, imaginea a prevalat asupra rezultatelor.”
“Plus că change, plus c’est la meme chose, zice un proverb francez. Aceeasi Marie, cu altă pălărie. Sau poate istoria îşi repetă nesăbuinţele “ad nauseum”, fiindcă omul este o fiinţă cu un talmeş-balmeş de pofte ce îl împing mereu să revină la troacă plină de otravă.” (Robert Ludlum)

Cartea Compromisul, de Robert Ludlum poate fi comandată de pe targulcărţii.ro