Contraste - Maria Metco - Editura Eikon

Contraste, de Maria Metco – Editura Eikon – recenzie

Contraste – Maria Metco

Editura Eikon

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 376

    Ce se potrivește cel mai bine în „Anul Cărții în România” dacă nu o scriere autohtonă contemporană care să evoce întocmai realitatea societății, alături de ficțiunea măsurată ce conturează o lectură plăcută și bogată? „România citește” și ar face bine să aleagă din scriitorii săi, căci, dacă timpurile s-au schimbat, cărțile au rămas aceeași oază plină de imaginație, scrise cu măiestrie și colorând toate genurile, construind filă cu filă lecții cu care umblăm mai împăcați prin viață.

   Senzația de mici șocuri în buricele degetelor se datorează unei încărcări – emoționale în acest caz, pentru că din cartea Mariei Metco nu scapi nevătămat. Făcând așadar introducerile cu autoarea brașoveancă pe care pas cu pas o descoperi, te agăți de viziunea sa, cazi în plasa cuvintelor, a construcției scrierii sale, și cu romanul intitulat, sugestiv, „Contraste”, cititorului i se prezintă o pereche cu care se inițiază o legătură, dar de care nu își va da seama cât este de vibrantă decât în final. Unele aparențe sunt înșelătoare întrucât, dacă am crezut că mă voi refugia într-o poveste cu o temă romantică, poate dramatică, așteptările mele au fost depășite și îmbogățite. Maria Metco s-a dezvăluit în fața mea cu un stil matur, puternic descriptiv și real, desprins pe alocuri parcă din scenete de teatru ce transmit monologal și dialogic mesaje cu impact și a încununat amalgamul de stări la care m-a supus cu o suprapunere de elemente fascinante, de suspans.

   În „Contraste” gândul nu ți se oprește asupra unui singur subiect, autoarea dând sarcină titlului ancora de care cititorul se va lega pentru a nu pierde din vedere ideile. Firul narativ este întrerupt de pasaje de reflecție, ferestre spre realitate compuse cu amuzament, tristețe sau durere, scene ce balansează trecutul și prezentul formând structura poveștii și care abordează teme și deznădejdi cotidiene. Experiențele puse pe seama personajelor transmit cu precădere un punct personal al autoarei cu vedere la plecarea românilor în căutarea unui trai mai bun în străinătate, sistemul medical, abandonul copiilor, abuzul în familie, laturi sensibile care împletite cu multe altele sensibilizează și creează o punte psihologică puternică. Împărțită în doar cinci capitole, cartea te poartă pe valuri mai înalte sau mai joase cu multe aspecte de interes, având ca centru o poveste de iubire. Și dacă totul pare a se scrie într-un ritm normal, fiți avertizați că e mai mult de atât, „contrastul” arătându-se în final periculos.

„Toate lucrurile se întâmplă cu un rost. Suntem acum, aici, pentru că aceasta este cea mai bună variantă posibilă.”

   Suntem programați odată cu Șerban Nistor la prima întrevedere cu medicul fizioterapeut. Hobby-ul pentru motociclism i-a deranjat brațul într-un accident, pasiunea pentru parașutism e delegată până la vindecare și nici condusul mașinii nu i-ar prii după spusele doctorului Vali Stoian. Femeia se recomandă remediu de senzații tari cu o cină la domiciliul ei pentru domnul Nistor. Dragoste la prima vedere, medic/pacient, un weekend – două de pasiune, cunoaștere, cine se riscă pentru ceva serios? Dar la ecuație se adaugă faptul că ambii sunt căsătoriți – Șerban cu Elvira și Vali cu Paul, și dacă situația lui se rezolvă mai rapid cu divorțul, pentru ea mersul lucrurilor este îngreunat de un soț ce refuză să renunțe la relație. Când se aruncă replici dure, vorbe tăioase, insinuări, se recurge la fapte necugetate soldate cu victime, intră în joc grupări secrete, manipulări și scenarii paranormale, pe Vali și Șerban îi apropie destinul și îi desparte drama vieții, un schimb nebun de situații care nu compun o poveste obișnuită de dragoste.

   Personaj central, Vali Stoian își dezvăluie traumele și pierderile suferite, în imagini ce ating nervi sensibili. Pe de o parte rămasă orfană și cu o afecțiune neurologică în urma accidentului în care și-a pierdut părinții, Vali se dezvoltă ca adult din experiențele la țară alături de mama (bunica) Areti, cu care avea o legătură aparte, și traiul cu bunica Tamara în orașul Brașov. Pe cealaltă parte soarta continuă să o supună la încercări, punând-o în calea ursului, la propriu, răpindu-i un companion drag, suflet ce o va veghea alături de cel al bunicii Areti. Își dorește cu ardoare o familie, căsnicia cu Paul oferindu-i toate șansele. Relația lor a fost reală, până când visele se năruie. Vestea că era gravidă nu a fost întâmpinată de soț așa cum și-ar fi dorit și poate acesta a fost un semn. Pierderea sarcinii a devastat-o pe Vali, faptul că pruncul ei nu va deschide niciodată ochii să o privească a fost insuportabil.

„Zboară suflete, zboară!”

   Cât timp își plângea durerea, în spital o fetiță prematur era abandonată de mama ei. Micuței Mălina, Vali îi va oferi căldura ei și o va ține la piept, i se va dedica chiar și după ce își va regăsi drumul spre casă, va fi nașă ei și celor două surori mai mari, sprijin și ajutor pentru mama Ana.

„Un copil poate să-ți înflorească sufletul chiar și în mijlocul iernii.”

   Cu Paul nu a găsit înțelegere în alegeri și suferință, și s-au îndepărtat. Șerban când o însoțește în vizită în peisajul rural drag ei, se atașează imediat de cele trei fetițe, lucru observat de Vali. Aflându-i trecutul și problemele pe care le are partenera lui de la prietena ei, Adela, Șerban nu se sfiește să continue gesturile romantice, să îi fie alături și să îi împlinească visele. Relația lor trebuie doar să treacă pragul divorțului de respectivii parteneri. Dar soțul încornorat nu se lasă ușor înduplecat și în clipe de cumpănă pentru Vali discuțiile cu Paul provoacă stres. Ce interes mai are bărbatul și de ce încearcă să pună bețe în roate relației cu Șerban?

   Imprevizibil, firul poveștii capătă altă nuanță odată cu implicarea unei doze de mister și suspans croită în jurul unui eveniment dramatic. Ascunse bine până în punctul culminat ce survine spre finalul cărții, secretele personajelor și rolul lor sunt detalii care suscită atenția. Farmecul orașului Brașov ajută la crearea unui fantastic pe care nu l-aș fi ghicit împletit în scriere. Primejdia care îi înconjoară pe Vali și Șerban este motiv de implicare al unui scenariu polițist, combinat cu viziuni extrasenzoriale, premonitorii.

   „Contraste” este exemplul de carte care se deschide într-un peisaj în care pășești intrigat și se încheie într-unul neașteptat. Titlul exprimă cel mai bine stările prin care ești purtat, vizând, de asemenea, și paralelismul dintre personaje, acțiuni. Cartea pe cât este de sinuoasă din punct de vedere al scrierii, cu pasajele descriptive oscilând între trecut și prezent, cugetările profunde ale personajelor, pe atât este de simplă la nivelul emoțiilor. Dacă în fază incipientă râdeam necontrolat la gândurile exprimate de Șerban, avansând m-au năpădit tristețea, compasiunea, ca în final să mă bucur de sentimentul de satisfacție. Nu aș lua acțiunea în întreg ca fiind una care m-a ținut captivată fără încetare, ci ca pe una care a pulsat, dând și momente de calm, și de freamăt.

   Se întâmplă ca romanul Mariei Metco să îmi fie dificil de descris, acest lucru fiind și din cauza intrigii pe care nu o pot dovedi fără a nu da în vileag prea multe, amănunte care se cer a fi descoperite de fiecare. Dar și deoarece „Contraste” este o stare de a fi, de a simți, mai mult decât o poveste. Cartea abundă în elemente, cadre, personaje interesante și din fiecare se desprinde un detaliu demn de analizat și memorat. Personal m-aș fi arătat mulțumită și fără gramul de mitic și cadrul polițienesc din încheiere, dar nu pot nega că suntem o nație visătoare și ingenioasă.

„-Ei, nu știi cum era vorba aia? America e țara tuturor posibilităților, iar România e țara în care orice e posibil.”

Citate

„O generație care se va mumifica în pământ, asta-i sigur. […] O galerie funestă, fără nici un nume. Doar o notă scrisă la intrare, valabilă pentru tot regnul: „Generația căreia comunismul i-a confiscat visele, iar democrația copiii”.

Jumătate de secol de sărăcie și foame, apoi altă jumătate de minciună, batjocură și umilință. Una peste alta, încă un veac de suferință. Rabdă române, rabdă! Ia-ți lumea în cap și du-te în țări străine, dacă acasă la tine nu mai ai loc de hoți și neisprăviți.”

„Ea una, visase mereu momentul acela. Acela și nu altul. Momentul în care îi va spune bărbatului iubit că-i poartă, în pântece, copilul. Izvorul ei secret, din care să-și adape pe mai departe iubirea.”

„Deci? De ce-și dorea copii? Ca să facă notă discordantă? Să nu fie considerată o inadaptată? Să fie acceptată de mulțime?”

Cartea Contraste, de Maria Metco o găsiţi pe site-ul Editura Eikon

Recenzii cărţi autori români

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

***Alina-Ioana Dinu (Alice Dinu)***Privesc lumea prin lentile colorate, unii pot spune că sunt naivă, dar mie îmi place să cred că sunt o visătoare. Sunt o fire singuratică și pot fi percepută ca ciudată, însă caut relațiile sincere și cred în dragoste la prima vedere. Am o pasiune pentru fotografie care mă inspiră să văd frumosul chiar și în cele mai neașteptate locuri. Mă refugiez în lectură pentru că lumea descrisă în cărți mă face să îmi doresc mai mult de la realitatea mea și mă ajută să mă descopăr și să mă accept așa cum sunt. Am o fascinație pentru mitologie, fie ea greacă sau egipteană, râd și plâng odată cu personaje din cărți romantice și jucăușe, sunt prinsă în vraja thrillerelor, ador să călătoresc în lumi imaginanare, distopice, utopice, să experimentez o istorie sub genul fanteziei. Am mâinile dibace, o mică artistă, și compun Idei la întâmplare, rup bucăți din imaginație și le pun în cuvinte și sper să inspir atracție pentru literatură, pe tocuri sau nu, în aer liber sau acasă.

8 COMMENTS

  1. M-ai tentat cu recenzia deosebita Alice.Se vede ca te-a surprins placut romanul.Felicitari pentru recenzie deosebita Alice.Felicitaru autoarei!

  2. Foarte frumoasă recenzia ta, Alice! Pare o carte plină de emoție și ai transmis foarte bine acest lucru!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.