„Problema este că un secret prinde viață proprie cu timpul”

Copilul de Fiona Barton-Editura Litera-Thriller, Polițist-recenzie

Copilul, de Fiona Barton-Editura Litera-Thriller, Polițistrecenzie

Titlul original: The Child

Editura: Litera

Colecția Buzz BOOKS

Anul apariţiei: 2017, 2018

Traducere din limba engleză și note de: Dana-Ligia Ilin

Număr pagini: 425

Gen: Thriller, Polițist

Cotație Goodreads: 3,96

  „Copilul” este al doilea roman al autoarei Fiona Barton, venind după bestsellerul „Văduva”. Cartea a fost publicată în peste 35 de țări și este, se pare, un succes. Bineînțeles că nu o puteam rata, mai ales că se încadrează genului meu preferat de lectură.

   Așa cum spune și titlul, este vorba de un copil. De dispariția unui copil. Totul începe când jurnalista Kate Waters (cei care au citit romanul de debut, „Văduva”, o cunosc deja), pe când își căuta subiecte pentru articole, dă în ziar peste o știre înghesuită în colțul paginii: pe un șantier al unei străzi din Londra, s-a găsit cadavrul unui copil nou-născut. Pe vremuri, acolo fusese un șir de case, iar descoperirea s-a realizat în fosta grădină a unei locuințe.

  Jurnalista găsește acest subiect perfect pentru un articol și începe să investigheze.

  În paralel, asistăm la viețile altor două femei: Angela Irving și Emma Simmonds. Cazul Angelei este deja intrat în istorie: în urmă cu 42 de ani, i s-a furat fetița nou-născută din  maternitate. Alice Irving a dispărut fără urmă. Angela are o familie ce o susține, soțul, Nick, doi copii, Patrick și Louise, și nepoți, însă niciodată nu și-a revenit după traumă. De fiecare dată când se face o descoperire, Angela speră că și-a găsit fetița, vie sau moartă. Indiferent de rezultat, vrea să-l afle, pentru că nu mai suportă incertitudinea.

  Emma este altă femeie al cărei destin se întrepătrunde în poveste. Ea a locuit în zona unde s-a descoperit cadavrul, până la vârsta de 16 ani, când a fost alungată de propria mamă. Emma este o persoană tulburată, anxioasă. Are o relație proastă cu mama sa, luând legătura cu aceasta abia recent. Cel care o susține necondiționat este soțul ei, Paul. La scurt timp, ne dăm seama că și Emma ascunde un secret și că are o legătură mai strânsă cu acest caz decât proximitatea cu locul descoperirii…

  V-aș spune mai multe despre acțiune, dar nu vreau să stric misterul, pe care se bazează întreg romanul. Tot ce pot să dezvălui este că multe alte lucruri vor ieși la iveală și că povestea este mai complicată decât pare.

   Cine este acel bebeluș? Să fie Alice Irving? Sau altcineva? Anchetatorii au ceva de furcă: testarea ADN se face cu dificultate, având în vedere trecerea timpului și faptul că oasele unui nou-născut nu sunt suficient de bine formate. Stabilirea perioadei în care copilul a fost îngropat este altă problemă importantă și dificil de rezolvat.

De-ale jurnalismului

  Kate Waters ne conduce pe diverse piste, colaborează cu Poliția și ne mai și învață câte ceva despre jurnalism. Acesta este un aspect ce îmi place foarte mult: romanul poate fi considerat un manual practic pentru jurnaliștii începători. Kate primește sarcina de a-l instrui pe Joe, unul dintre stagiarii redacției. Așa afli cât de important este pentru un jurnalist să țină mereu carnetul la îndemână. Să-și noteze tot și să nu se bazeze doar pe tehnologie. Tot școala veche e de bază! Înveți de la Kate cum să stabilești o relație cu cel intervievat, astfel încât să-l îndemni să se deschidă în fața ta. De obicei, când auzi cuvântul „reporter”, îți vin în minte oamenii aceia enervanți, înarmați cu microfoane, ce nu lasă omul să respire și pun cele mai penibile întrebări cu putință. Ei bine, citind acest roman, îți schimbi un pic impresia și afli că există și profesioniști, precum Kate, care știu ce întrebări să pună și mai ales, cum. Aici se vede experiența autoarei ca jurnalist.

„- Și Joe – nu-ți face însemnări când încerci să convingi pe cineva să aibă încredere în tine. Regula de aur a interviurilor.

– Dar ai zis că regula de aur e să faci însemnări de fiecare dată, a zis el.

Kate a oftat. Cu pași mărunței.”

  Totodată, răzbate o nostalgie privind presa de pe vremuri, de dinaintea digitalizării. Reducerile de personal, modul în care presa online o „înghite” pe cea tipărită, oameni ce își pierd locul de muncă pentru că nu mai este nevoie de ei… Tinerii de azi, ce sunt dependenți de tehnologie și care în fața metodelor clasice sunt pierduți.

„Kate se întreba ce ar pricepe un extraterestru din această scenă. Zeci de oameni care stau, izolați, în fața calculatoarelor, nu vorbesc între ei și nu se uită unul la altul. Erau cam ca sufletele pierdute din cazinourile din Las Vegas, așezate ore în șir în fața mașinilor cu jocuri, cu ochii fără viață, apăsând mecanic butoanele în speranța câștigului cel mare.”

„Biblioteca mirosea a hârtie și a gândăcei când Kate a deschis ușa batantă și a tras adânc aer în piept. Era mirosul trecutului său: zilele în care alerga pe scări în jos, la bibliotecă, atunci când prindea un subiect, răsfoia la iuțeală pe tejghea paginile cărților de telefon, în căutarea unui nume, frunzărea tăieturile din ziare  și dădea de legătura vitală care avea să fie o informație utilă.”

„Joe a încuviințat, posomorât. Fără cuvinte-cheie sau motoare de căutare. Părea rătăcit.”

Personaje

   Îmi place că personajele sunt bine conturate și construite. Fiecare are propria poveste de viață, ce și-a pus amprenta decisiv asupra personalității. Emma este anxioasă și are o slabă încredere în sine. Absența tatălui a determinat-o să-și aleagă un soț mai în vârstă decât ea, Paul. A crescut cu o mamă iresponsabilă și egoistă, pe care o interesa numai cum să țină un bărbat lângă ea. Dintre toate personajele, pe mama Emmei, Jude, o detest cel mai mult. Are o teamă patologică de singurătate,  dar asta nu mă face s-o compătimesc. Este o manipulatoare, se folosește de tot felul de șiretlicuri pentru a-i determina pe ceilalți să procedeze cum vrea ea. Rămâne însărcinată în speranța că se va căsători cu iubitul său, se agață cu disperare de Will, următorul său partener, își pune părinții în fața faptului împlinit, sperând că îi va îmbuna prezența copilului și în final, bomboana de pe tort, își alungă de acasă fiica de 16 ani, pentru a-și păstra iubitul. Nu, Jude, îmi pare rău, așa ceva nu se face!

„Îi este cunoscut faptul că nu se gândește decât la ea. Sentimentul ei de îndreptățire. Ori de câte ori voia un lucru, îl lua, oricare ar fi fost consecințele, pentru că simțea că îl merită.”

   Avem de a face și cu personaje abjecte, cum ar fi Will, fostul iubit al lui Jude, un psihopat tipic: carismatic, face impresie bună, dar când ajungi să-l cunoști, este capabil de fapte groaznice, stăpânind la perfecție arta manipulării. Împreună cu Al, proprietarul casei în care stătea Jude cu chirie, alcătuiește un tandem de infractori: doi perverși narcisiști, care m-au enervat chiar mai mult decât Jude.

   Personajul meu preferat este Paul, soțul Emmei. Ce dacă e mai în vârstă? O iubește și o sprijină pe Emma necondiționat. O menajează, își face griji pentru ea, chiar pare soțul perfect.

  Interesantă este dinamica familială a Angelei. Pierderea lui Alice a distrus tot. Alice a fost mai prezentă în acea familie decât dacă nu ar fi dispărut. Nick, tatăl lui Alice, face față durerii altfel decât soția sa. Nu suportă să se vorbească despre fiica pierdută. În schimb, Angela are nevoia să vorbească, să o caute. De fiecare dată când apare ceva nou despre un copil găsit, se entuziasmează, sperând să fie Alice. Sperând  ca măcar să afle ce s-a întâmplat cu ea, chiar dacă a murit. Patrick și Louise, cei doi copii ai familiei, simt această pierdere din plin, crescând cu ea.

  Ce minus are cartea? Pentru că da, cartea e bună, am savurat-o, este pe gustul meu, însă există un mare „dar”: cam de pe la jumătatea cărții, totul devine previzibil. Am bănuit adevărul cu mult înainte de final. M-am gândit și că fiind familiarizată cu lecturile polițiste, îmi este ușor să descopăr lucruri. Poate că alți cititori, ce nu sunt obișnuiți cu acest gen, nu vor bănui nimic. Și totuși, există cărți care mă iau prin surprindere, cu toată experiența mea de thrillere și policier-uri…

  Alt minus ar fi faptul că la început nu prea se întâmplau lucruri, acțiunea era prea lentă și aveam parte mai mult de viața de la redacție decât de subiect în sine. Dar pe parcurs, acest aspect s-a reglat, iar spre final nu mai puteam lăsa cartea din mână.

Citate:

„Problema este că un secret prinde viață proprie cu timpul”

„Ciudat cum îmi impart viața în intervale de timp. Ca și cum aș fi persoane diferite. Presupun că sunt. Toți suntem.”

Despre autoare:

  Fiona Barton este o autoare britanică născută în 1957, la Cambridge. A lucrat mulți ani ca jurnalist: redactor la Daily Mail, redactor de știri la Daily Telegraph, reporter la Mail on Sunday. A fost desemnată cu titlul de Reporter al Anului la British Press Awards. A făcut muncă de voluntariat în Sri Lanka, iar din 2008 a lucrat cu jurnaliști aflați în exil și sub amenințare.

  Romanul său de debut este bestsellerul „Văduva”, ambele cărți fiind vândute în peste 35 de țări. În prezent, Fiona Barton locuiește în sud-vestul F

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii/Articole Editura Litera
Colecţia Buzz Books

Copilul de Fiona Barton-Editura Litera-Thriller, Polițist-recenzie

Sorina Ciocârlan (Sorina Ciocârlan)-Redactor//Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

14 COMMENTS

  1. Sorinache, am inceput sa uit sau ce naiba? Ti-am citit recenzia azi de dimineata si am uitat sa comentez. De fapt, juram ca am scris, dar… Cred ca am nevoie urgenta de un Memo Plus :))
    Din ce am citit, cartea ar fi si pe gustul meu. Vreau sa aflu cine a fost acest COPIL.
    Felicitari pentru recenzie! Ai scris-o in asa fel, incat mi-ai starnit curiozitatea… pentru a nu stiu cata oara. Ce prietena rea imi mai esti si tu :))
    P.S. M-ai intrebat zilele trecute cum mi s-a parut Vaduva. Sa dea naiba daca imi mai amintesc.E clar…. Meeeeemo Pluuuus :))

    • Mai , sa stii ca eu cred ca sunt ceva probleme tehnice la mijloc. Exact asa pățesc și eu: sunt sigura ca am scris comentariu si cand ma uit nu mai e. S-a intamplat de mai multe ori. Asa am zis si eu la inceput, ca uit , dar de atatea ori? :)) si acum tu zici același lucru … Merci pt aprecieri!

    • Da, mai multe personaje sunt interesante. Cele trei femei sunt parca legate de un fir invizibil.

  2. Sorina, recenziile tale sunt din ce în ce mai elaborate, iar talentul cu care ne prezinți cărțile e mai mult decât evident!

    Deși nu sunt mare fan thriller, poate că ar merita să citesc (sau măcar să răsfoiesc) acest volum 😀

    • Multumesc mult! E o placere sa citesc astfel de comentarii :). e, pai citeste-l ca lumea daca tot te apuci de el :)) Daca il rasfoiesti il “strici” :))

Leave a Reply