Copilul zânelor de Philippa Gregory

Copilul zânelor, de Philippa Gregory – Editura Polirom – recenzie

Copilul zânelor

Titlul original: Changeling (2012)

Autor: Philippa Gregory

Editura: POLIROM

Anul publicării: 2013

Număr de pagini: 256

Traducere: Luminița Gavrilă

Copilul zânelor de Philippa Gregory – fantasy, romance.

  „Ne aflăm în Italia anului 1453 și toate semnele arată că se apropie sfârșitul lumii. Învinuit de erezie și expulzat din mănăstirea sa, tânărul Luca Vero, în vârstă de șaptesprezece ani, este adus în rândurile sale de un ordin religios secret – Ordinul Dragonului – și trimis să cerceteze răul ce s-a răspândit pe tot cuprinsul Europei. Isolda este o fată de șaptesprezece ani, închisă într-o mănăstire de propriul ei frate, ca să nu poată moșteni averea tatălui. Când maicile de aici încep să umble în somn și să aibă viziuni ciudate, Isolda este acuzată de vrăjitorie, iar Luca, trimis să o cerceteze, o va ajuta în schimb să scape. Nevoiți să se confrunte cu cele mai mari temeri ale lumii medievale  –  magia neagră, vârcolacii și nebunia  – , Luca și Isolda pornesc în căutarea adevărului, a propriului lor destin și a dragostei, aventurându-se într-o călătorie în lumea necunoscută, spre adevărata figură istorică ce apără granițele creștinătății și cuprinde secretele Ordinului Dragonului.”

  „Copilul zânelor este o carte stranie… Ea te pune în pielea unor personaje istorice și, prin scenele pe care le regizează, te ajută să înțelegi momente din istoria medievală care altfel ar fi rămas necunoscute.” (The Guardian)

  „Misiunea încredințată lui Luca – aceea de a găsi semne care prevesteau sfârșitul lumii – este o versiune fictivă a neliniștii resimțite de majoritatea creștinilor după căderea Constantinopolului.” (Philippa Gregory)

   Ce poate să fie mai plăcut decât o evadare într-un basm, fie el și unul cu puternice accente realiste, cu vădite nuanțe de romance și cu un strop de fantasy? Ei bine, primul roman din seria „Ordinul Dragonului” a demonstrat faptul că Philippa Gregory poate scrie nu numai romane istorice, nu doar biografii, ci și povești fascinante, pornind de la evenimente istorice reale. De altfel, explicațiile pe care Philippa Gregory le dă în paginile de final, sunt elocvente. Măiestria cu care se folosește de un crâmpei dintr-o realitate trecută, dintr-un eveniment istoric trecut sau dintr-o caracteristică a unei epoci, face din acest roman unul pe care cititorii îl vor lăsa cu greu din mână.

   Italia… nu Italia actuală, ci Italia anului 1453. Mai mult decât atât, această întoarcere în timp duce cititorul pe un teren fascinant, dar extrem de periculos: acela al perioadei de Inchiziție, atunci când actele de cruzime, de barbarism erau foarte frecvente. Pe vremea aceea, Biserica părea să-și dorească suprimarea ereziei… sau poate că totul era o tehnică mai mult sau mai puțin subtilă de a manipula masele în scopul obținerii puterii absolute. Cu Constantinopolul de altădată devenit amintire, creștinii acelei epoci erau convinși că lumea urma să se sfârșească. Era o epocă abundentă în superstiții generate tocmai din fricile la care oamenii erau expuși de când singura coordonată stabilă din viața lor, Constantinopolul, căzuse. Așadar, tot ceea ce se întâmplă negativ, toate molimele care afectau populația, toate necazurile, toate neajunsurile erau puse pe seama vrăjitoarelor. În acest decor al fricilor, al haosului și a unei psihoze generale, tânărului Luca Vero îi sunt încredințate misiuni esențiale. Acesta trebuie să descopere adevăratul sens al semnelor pe care oamenii se grăbesc să le catalogheze drept malefice. În plus, misiunea sa în cadrul Organizației Ordinul Dragonului era de a găsi explicații la ceea ce oamenii simpli numeau „mister” sau „inexplicabil”.

   Luca Vero nu este un simplu tânăr. El este o adevărată forță. Puterea sa de a se adapta situațiilor noi, curajul său și puterea de discernîmânt sunt elemente cheie care au atras atenția celor din Ordinul Dragonului. Viața tânărului este pusă la încercări încă de la o vârstă fragedă. Astfel, el a rămas orfan de mic, iar faptul că a crescut într-o mănăstire nu l-a făcut nici pe departe un fanatic religios. Dimpotrivă, Luca Vero este un fin analist al evenimentelor, are capacitatea rară de a nu se lăsa afectat de psihoza generală care se manifestă ca un uragan în jurul său. Dincolo de ceea ce se vede sau de ceea ce cred oamenii, Luca Vero caută mereu explicații logice, astfel că inteligența sa și capacitatea de a pune sub lupă tot ceea ce era catalogat drept „vrăjitorie” sau „miracol” atrag atenția conducătorilor din Ordinul Dragonului.

  Luca Vero primește rolul de inchizitor și misiunea de a cutreiera în lung și-n lat cu scopul de a afla amploarea ereziilor și de a descoperi modalități de alungare a celor diavolești. Chiar de la prima sa oprire într-o mănăstire unde i se spune că sălășluiește Diavolul, lucrurile devin și mai complicate decât erau. Astfel, aici o întâlnește pe Isolda, ajunsă la mănăstire după moartea tatălui său, un cavaler cruciat. Se pare că spiritul rebel al Isoldei a împiedicat-o să ducă o viață plictisitoare, aceasta refuzând să se căsătorească cu un prinț pe care îl detesta. Refuzul căsătoriei a însemnat și pierderea averii rămase de la tatăl său, dar și traiul într-o mănăstire, ca abatesă. Așa a întâlnit-o Luca Vero.

   De ce fusese nevoie de Luca Vero la această mănăstire? Ei bine, se pare că destinul a vrut ca doi tineri cu idei similare să formeze o forță și mai mare decât o reprezentau în plan individual. În plan concret, Luca Vero fusese chemat să rezolve misterele legate de călugărițele care își pierd cunoștința și intră într-o transă în care au viziuni, sunt sleite de forța vitală, le apar diverse stigmate în palme. Toate aceste elemente și nu numai, sunt catalogate de către cei care locuiesc în mănăstire, drept lucrări drăcești. Dacă pentru ceilalți, lucrurile sunt de speriat, pentru Luca Vero, totul e o provocare.

   De la sosirea tânărului în mănăstire, acțiunea capătă un ritm rapid. Se succed elemente de intrigă, apar noi și noi mistere, noi semne care par să conducă spre ipoteza că însuși Diavolul a pus stăpânire pe mănăstire.

  Tehnica narativă a autoarei este una bine construită, pe dialoguri pline de sens, pe scurte descrieri elocvente, totul în ton cu ritmul alert al dezăluirii de mistere. Personajele par desprinse din basme. Luca Vero are un însoțitor de nădejde, un bărbat puternic pe care se poate baza fizic și nu numai, Frieze. Misteriosul secretar Peter dă savoare poveștii prin alura sa de călugăr. Așa cum Luca Vero este mereu însoțit de prietenii săi, Isolda are și ea o prietenă de nădejde, Ishraq. Fiecare personaj are menirea de a da o pată de culoare poveștii, de a contribui la farmecul aventurii.

  Cartea este o incursiune fascinantă în tărâmul fricilor umane, iar în perioada Inchiziției, acestea căpătau amploarea colosală a psihozelor în masă.

Iată câteva citate:

 

Luca știa să-ți fie dor de părinți, să n-ai pe cineva căruia să-i pese de tine, să te iubească și să te protejeze. Știa cum e să înfrunți lumea de unul singur și cum e să te simți orfan.

S-a pomenit că îi zâmbește, deși nu își dădea seama dacă și ea zâmbea.

-Maică abatesă, nu sunteți o femeie ușor de interogat.

-Frate Luca, nu sunteți un bărbat ușor de refuzat, i-a răspuns ea.”

 

„-Dumnexeu să ne-ajute! le-a șoptit Luca tovarășilor săi. Oare ce au de gând să facă?

-Cred că… a dat să spună fartele Petre.

-Trădare! au șoptit călugărițele într-un glas, ca un cor.

Luca se uita disperat în jur, dar n-aveau cum să scape din încercuirea femeilor.

-Trădare! au spus ele din nou, dar mai tare.”

  Mi-a plăcut modul fascinant prin care autoarea poartă cititorul pe tărâmurile epocii de altădată, cu toate circumstanțele pe care perioada Inchiziției le presupune, dar și abilitatea sa de a-i face acestuia călătoria mai ușoară, printr-un fir epic cursiv, ușor de urmărit.

  Recomand cartea celor care n-au mai pășit demult într-o poveste.

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

Copilul zânelor de Philippa Gregory – Editura Polirom – recenzie

 

 

 

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

5 COMMENTS

  1. Nu știu din ce motive am tot așteptat ca Philippa Gregory să scrie o continuare a acestei cărți, cred că mult timp am tot urmărit să văd dacă este așa!. Până la urmă am fost dezamăgită de lipsa continuării, pentru că mi-a plăcut foarte mult cartea, dar și pentru că voiam să știu mai multe despre acele vremuri tulburi ale inchiziției, privind prin ochii unei autoare foarte bine informate!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.