Cum să oprești timpul, de Matt Haig-Editura Nemira-recenzie

Titlu original: ”How to stop time”

Traducere: Monica Şerban

Editura: Nemira

Număr de pagini: 368

E ciudat cât de apropiat e trecutul, chiar când îți închipui că e atât de departe. Ciudat cum poate sări dintr-o propoziție, lovindu-te nemilos. Ciudat cum fiecare obiect sau cuvânt adăpostește o fantomă.

   Trecutul reprezintă sursa existenței noastre din prezent. El ne modelează personalitatea, planurile, gândurile și sentimentele, păstrând sub forma amintirilor atât momentele, cât și oamenii care ne-au marcat sau ne-au schimbat viața.  Dar cum ar fi oare ca trecutul nostru să nu se întindă doar pe parcursul a zeci de ani, ci pe parcursul a sute? Cum ar fi să avem șansa să fim contemporani cu Shakespeare sau să călătorim alături de James Cook? Cu ajutorul romanului „Cum să oprești timpul”, semnat de Matt Haig, avem ocazia să trăim prin intermediul protagonistului o astfel de viață.

   Tom Hazard poate părea la prima vedere un bărbat normal de 41 de ani, dar de fapt, din cauza unei boli foarte rare, are 439 de ani. Această afecțiune poartă numele de „anagerie”, iar cei ce „suferă” de ea îmbătrânesc mult mai greu decât oamenii normali, mai exact în proporție de aproximativ 1:15 ani și sunt foarte rar afectați de maladiile umane. Astfel, protagonistul nostru s-a născut tocmai în 1581 în Anglia elisabetană. Pe parcursul vieții sale de până în prezent trece prin tot felul de momente marcante, atât din punct de vedere pozitiv, cât și negativ. Mama sa este omorâtă ca urmare a unei acuzații de vrăjitorie. Ca urmare, Tom este profund afectat de eveniment și fuge din micul orășel în care stătea, dar ulterior își regăsește liniștea într-un sat de pe lângă Londra, alături de două surori orfane, Rose și Grace. Își câștigă existența cântând la lăută și după ceva timp se îndrăgostește de Rose. Ea va deveni marea iubire a lui Tom, cea care îl va bântui profund și peste ani.

„A așezat lăuta lângă ea pe pat și m-a sărutat. Am închis ochii și restul lumii a pălit. Nu mai rămăsese nimic. Decât ea. Ea luase locul stelelor, al cerurilor și al oceanelor. Nu mai exista nimic cu excepția acelui fragment unic de timp și a micului boboc de iubire pe care îl plantaserăm amândoi înlăuntrul lui. Și apoi, la un moment dat, sărutul s-a terminat. I-am mângâiat părul, iar clopotele bisericii au început să bată în depărtare. Lumea se aliniase perfect.”

   Dezbrăcat de secrete în fața lui Rose, cei doi duc o viață fericită împreună, relația dintre ei având ca rezultat o fetiță, pe nume Marion. Totuși, boala lui Tom abate din nou furtuna asupra sa și a celor dragi și îl forțează să-și părăsească familia, spre binele ei. Distanța dintre el și aceasta îl macină profund și îl determină să-și găsească cu greu locul oriunde se duce, însă ceea ce îl dărâmă cu adevărat este moartea lui Rose. După acest eveniment protagonistul își pierde sensul existenței, se simte singur, iar unicul lucru care îl determină să nu-și pună capăt zilelor este promisiunea de a o găsi pe Marion, care se pare că are același „dar” ca el. Astfel ajunge să intre în Societatea Albatroșilor, o asociație care reunește oameni cu anagerie. Cu ajutorul conducătorului acesteia, Hendrich, în schimbul anumitor favoruri, reușește să se mențină în siguranță și în prezent să lucreze ca profesor de istorie la Londra. Dar ceea ce pare a fi o încercare de a trece la o viață normală, se dovedește de fapt o provocare de a face față amintirilor și fiorilor unei noi iubiri ca urmare a întâlnirii neașteptate cu Camille. Cum va gestiona Tom situația? Va reuși să o găsească până la urmă pe Marion? Va putea să mai dea o șansă dragostei după ce iubirea pentru Rose aproape că l-a distrus? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care veți găsi răspuns pe parcursul lecturii.

   Acțiunea romanului este construită prin alternarea prezentului în care trăiește Tom, cu amintirile sale din trecut. Anumite obiecte, persoane sau replici îl poartă pe protagonist într-o călătorie, de cele mai multe ori dureroasă, spre momente din trecutul său. Cu timpul piesele de puzzle încep să se așeze la locul lor, iar cititorul își poate face o idee mai clară cu privire la modul în care a trăit și ce a experimentat protagonistul pe parcursul celor aproximativ 400 de ani de existență. Uneori aceste salturi în trecut pot fi totuși deranjante, inducând puțină confuzie și provocând o întrerupere a curgerii normale a poveștii. Totuși, perspectiva subiectivă și trimiterile la personalități importante din vechime, conferă savoare și personalitate romanului. Mi-a plăcut foarte mult să citesc despre interacțiunile lui Tom cu Shakespeare, întâlnirea cu F. Scott Fitzgerald sau călătoria alături de James Cook. În acest fel Matt Haig a reușit să ne poarte pașii spre trecut și să ne aducă aproape față în față cu o parte din cei care l-au marcat.

   Dacă povestea este destul de complexă și surprinzătoare pentru gustul meu, nu același lucru aș putea spune și despre personaje. În afară de protagonist, despre care reușim să ne facem o părere, restul personajelor sunt prezentate mult prea schematic. Mi-ar fi plăcut să le cunosc mai bine pe Rose și pe Camille, cele care îi fură inima lui Tom, pe fiica sa Marion și chiar pe Hendrich. Revenind totuși la Tom, ceea ce putem desprinde din povestea lui este că are un caracter destul de introspectiv și o dorință arzătoare de a fi normal. Poate unora dintre noi ideea de a îmbătrâni mai greu ni s-ar părea un lucru extrem de dezirabil, dar povestea protagonistului ne contrazice. Anageria a reprezentat tot timpul mai mult un blestem, decât o binecuvântare. Ea l-a despărțit de mama sa și de marea lui dragoste, l-a provocat să fie tot timpul precaut, să nu se poată atașa de nimic și să se afle într-o continuă fugă. Ce viață mai este aceea care nu ne dă voie să iubim și să trăim alături de ceilalți?

„Nu-mi plăcea deloc afecțiunea mea. Mă transforma într-un singuratic. Și, când spun singuratic, mă refer la genul acela de singurătate care urlă prin toată ființa ta, așa cum urlă vântul prin deșert. Nu era vorba doar de pierderea oamenilor pe care îi cunoșteam, ci și de pierderea propriului sine. Pierderea celui care fusesem când mă aflasem alături de ei.”

„Dar o viață obișnuită nu e o garanție a fericirii. Și, desigur, să fiu profesor era doar o prefăcătorie. Poate toată lumea se prefăcea că e ceva. Poate orice elev și profesor de la școala asta se prefăceau că sunt ceva. Poate Shakespeare avea dreptate. Poate că lumea-ntreagă nu era decât o scenă. Poate că, fără a juca un anumit rol, totul s-ar nărui. Cheia fericirii nu e să fii tu însuți, deoarece, în definitiv, ce vrea să însemne asta? Oricare dintre noi are mai multe euri. Nu. Cheia fericirii e să găsești minciuna care ți se potrivește cel mai bine.”

   Așadar, „Cum să oprești timpul” este un roman interesant, surprinzător și provocator. Este povestea unui om special, care își dorește cu tot sufletul să poată opri timpul în loc pentru a putea fi veșnic alături de cei pe care îi iubește. Astfel devine o carte pentru toată lumea, menită să ne ofere o lecție despre viață și moarte, despre trecut, prezent și viitor și să accentueze convingerea că „oamenii pe care îi iubești nu mor niciodată”.

Despre autor:Cum să oprești timpul de Matt Haig-Editura Nemira

   Pe Matt Haig probabil că îl cunoașteți deja grație romanului „Umanii”, apărut la noi tot la editura Nemira în 2016. Ca scriitor de cărți pentru copii și adolescenți a câștigat premii precum Blue Peter Book Award și Smarties Book Prize, scrierile lui fiind foarte apreciate și traduse în peste 30 de limbi. Romanul „Cum să oprești timpul” urmează să fie ecranizat, avându-l în rol principal pe actorul Benedict Cumberbatch, cunoscut în special pentru „Dr. Strange” și serialul „Sherlock”.

În final vă adresez și eu o întrebare: Dacă ați fi putut avea o viață ca a lui Tom, cu ce personalitate din trecut v-ar fi plăcut să vă întâlniți?

Cartea Cum să oprești timpul de Matt Haig poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi Editura Nemira

Sursa foto> amazon

Cum să oprești timpul de Matt Haig-Editura Nemira-recenzie

Roxana-Andreea Cercelaru (Roxana C) -Redactor///Mă consider o fire deschisă, aventurieră și dependentă de muzică. Sunt boemă, dar în același timp realistă, ceea ce înseamnă că încerc mai mereu să văd în jurul meu părțile bune ale oamenilor și ale situațiilor cu care mă confrunt, dar nu pot spune că mă îmbăt cu apă rece. Iubesc să scriu și să citesc pentru că reprezintă modul prin care pot evada din cotidian în lumi utopice și îmi pot lăsa imaginația să zboare. Tocmai de-asta îmi este foarte greu să vorbesc în fața unei săli pline de oameni, dar dacă mi se dă o foaie de hârtie ca să-mi aștern acolo gândurile, atunci totul capătă sens. Scriu cu multă pasiune și încerc să-mi pun amprenta asupra fiecărui rând așternut pe foaia virtuală. Ca să închei această scurtă prezentare într-o notă artistică, m-am gândit să vă las un citat, cu care eu rezonez, de-al lui Cărtărescu: „Scrisul este umbra sunetelor vorbirii în pagină.”.

6 COMMENTS

  1. Am asteptat cu nerabdare sa aflu parerea ta despre carte. Dupa cum stii deja, am citit-o si eu de curand. Sunt perfect de acord cu tine. Si eu as fi vrut sa aflu mai multe lucruri despre Rose si Camille. In afara de acest aspect, mi-as fi dorit sa vad mai multe pasaje cu Tom si Camille. Pentru un barbat care de sute de ani a refuzat sa mai iubeasca, parca mult prea repede s-a indragostit de ea. In carte am citit mai mult despre trecutul lui, si mai putin despre el si tanara profesoara de franceza. Ah! Se vede ca sunt o romantica incurabila :))
    Felicitari pentru maniera in care ai scris recenzia, Roxana! :*

    • Mulțumesc, Alina! :* Da și mie mi s-a părut straniu că el s-a îndrăgostit așa de repede și a fost dispus să se expună. În locul lui, cred că aș fi fost mai pragmatică. Dacă autorul ar fi construit relația cu Camille mai în detaliu, romanul cred că ar fi fost cu adevărat complet.

  2. Frumoasa recenzie!Dar cred ca trebuie sa fie un blestem sa traiesti si sa-i tot vezi pe cei din jurul tau disparand. Felicitari Roxana!

    • Mulțumesc, Arci! 🙂 Chiar dacă poate uneori ne-am dori să fim nemuritori, puțini cred că ar putea să reziste dispariției constante a celor dragi și singurătății.

  3. Ce recenzie faină, Roxana! Și eu am cartea, mă așteaptă cuminte în bibliotecă 😀 Poate că a venit timpul s-o scot de la naftalină și să mă bucur de ea 😀

    Te felicit pentru recenzie!

  4. Sunt curioasa in privinta acestei carti inca de cand a aparut. Nemurirea personajului imi aduce aminte de Magnus Bane si Tessa din seriile Cassandrei Clare. Magicienii nu imbatraneau si erau nemuritori. Subiectul e interesant, insa nu e prea romantica? :)) Asta ma cam tine s-o citesc.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.