Delicatete-de David Foenkinos-Editura Nemira

Delicateţe de David Foenkinos

Titlul original : Delicacy
Editura NEMIRA
Nr. pagini: 197
Traducere : Simona Brinzaru
An apariție în România : 2013

David Foenkinos s-a născut pe 28 octombrie 1974 la Paris. A studiat literatura la Sorbona. Pasionat de jazz, a fost o vreme profesor de chitară. Romanul său de debut, intitulat Inversion de l’idiotie: de l’influence de deux Polonais, a fost publicat în 2001 la Editura Gallimard și a câștigat Premiul François Mauriac. Au urmat apoi alte romane, tipărite la edituri prestigioase, recompensate cu numeroase premii și traduse în treizeci și cinci de limbi. Printre ele, Le potentiel érotique de ma femme (2004), En cas de bonheur (2005), Nos séparations (2010), Le petit garçon qui disait toujours non (2011), Je vais mieux (2013). Potrivit statisticilor, cărțile sale se bucură de un real succes de vânzări în Franța.

Delicatețe este o carte deosebită, care mai întâi te emoționează până la lacrimi, apoi îți readuce zâmbetul pe buze, reușind să te facă să râzi în hohote la unele pasaje, ca mai apoi să te înduioșeze, lăsându-te cu o stare de bine la final.

Nathalie l-a întâlnit pe François la douăzeci de ani și a fost dragoste la prima vedere. Păreau cuplul perfect, erau parcă născuți unul pentru celălalt.Momentele lor de iubire au fost pline de magie. După o relație de doi ani, s-au căsătorit. La cinci ani de la căsătorie se iubeau la fel de mult ca în prima zi.
Soarta îi dă însă o lovitură nemiloasă. François este accidentat mortal în timp ce alerga.
Nathalie este distrusă, toată lumea ei se năruise. Momentul este foarte emoționant și te impresionează până la lacrimi modul cum Nathalie încearcă să se adune din bucăți și să-și găsească o motivație pentru a merge mai departe.
Își găsește refugiul în muncă, impunându-și un ritm infernal.
”Da, iată ce-și spunea, în timp ce arhiva documentele. Toate hârțoagele acestea ne erau superioare în multe privințe, nu erau încercate de boală, de bătrânețe sau de accidente. Nici un dosar nu va fi accidentat într-o duminică, în timp ce alerga.”
După trei ani de la moartea lui François, strădaniile ei la serviciu sunt recunoscute și este promovată la conducerea unui birou unde lucrau șase persoane.
Charles, directorul firmei, o convinge că trebuie să-și sărbătorească promovarea împreună cu el la restaurant. În timpul cinei îi dă de înțeles că este interesat de o legătură amoroasă cu ea. Nathalie e luată prin surprindere la început, știind că el este însurat, dar se repliază repede.
”- Dar cred că îți pot răspunde: nu îmi placi. Și nu mă simt în largul meu prin maniera ta de a mă seduce. Sunt sigură că nu va fi niciodată nimic între noi. Poate pur și simplu nu voi mai fi capabilă să iubesc pe cineva, dar dacă vreodată m-aș gândi la asta într-o bună zi, știu că nu vei fi tu acela.”

Au urmat mai multe luni și mai marcate de sete de muncă, până când, la un moment dat, poate în urma discuțiilor purtate cu o colegă mai tânără care îi împărtășea toate escapadele ei amoroase, poate pentru că a simțit că și-a măcinat viața în gol timp de trei ani, a realizat că încă este o ființă senzuală, feminină. Visa cu ochii deschiși, surprinsă de această revelație, când ușa biroului s-a deschis brusc și a intrat Markus, un subaltern venit să discute despre un dosar. Împinsă de un impuls neașteptat, Nathalie s-a ridicat, s-a dus spre el și a început să îl sărute cu putere. ”Un sărut lung și pasionat, având o intensitate adolescentină.” După care i-a spus că despre dosar o să discute altădată.
Markus era originar din Suedia, un bărbat înalt, masiv, fără prea mare succes la femei.
”Era înzestrat cu un fizic mai degrabă dezagreabil, dar nu puteai spune că este urât. Avea întotdeauna o manieră de a se îmbrăca puțintel neobișnuită: nu știai dacă purta hainele bunicului său din Emmaus ori le cumpărase de la un magazin de haine vechi.”
În timp ce Nathalie a uitat imediat sărutul, fiind doar o revoltă a neuronilor săi, pentru Markus întreaga sa lume a fost zgâlțâită din temelii. O admira de mult pe Nathalie, ca pe un ideal de neatins.
”Pentru el, Natalie reprezenta acea feminitate inaccesibilă, dublată de fantezii nutrite față de orice superior ierarhic capabil să te domine.”

Gestul lui Nathalie l-a făcut nebun de fericire. Retrăia întruna scena sărutului, se simțea de parcă plutea. Asta până a doua zi, când, văzând că Nathalie se poartă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, a întrebat-o direct de ce l-a sărutat, la care ea i-a răspuns sincer că nu știe de ce, nu are nici o explicație. Întreaga lume a lui Markus s-a năruit. Te înduioșează suferința lui, trecerea de la extazul din ziua precedentă la agonia sfâșietoare pe care o resimțea. Seara, încercând să își abată gândurile, a urmărit la televizor alegerile primului secretar al Partidului Socialist Francez. Lupta acerbă dintre cele două candidate l-a motivat și pe el. Nu va lăsa lucrurile așa. Dacă ea l-a sărutat pe el fără motiv, ei bine, și el va face la fel.
A doua zi, intră plin de hotărâre în biroul ei, o apucă cu putere și o sărută, după care iese.
Nathalie îl urmărește și își mai cere scuze încă o dată pentru gestul ei, rugându-l să nu-l mai pomenească. Markus se învoiește, dar cu o condiție: să meargă la o cină cu el. Deși în sinea ei se gândea că face o greșeală, Nathalie nu poate să îl refuze.
Sunt delicios de amuzante frământările lui Markus dinaintea cinei, pornind de la modul în care să se îmbrace până la gândurile despre ce subiect de conversație să aibă, că doar nu o să discute despre serviciu, nu?
”Dar atunci despre ce vor vorbi? Nu îți schimbi pur și simplu, uite așa, mediul din care provii. Vor semăna cu doi măcelari la un congres de vegetarieni. Nu, era absurd.”
Este cuprins de valuri de atacuri de panică, fiind de câteva ori pe punctul de a anula întâlnirea.
Până la urmă ajung la restaurant, unde Markus reușește să o amuze pe Nathalie cu candoarea și stângăciile lui, având de mai multe ori câteva replici pline de umor, aceasta constatând, cu surprindere, că se simțea în largul ei. ”Să ia cina cu un bărbat care o privea asemenea unui politician care a obținut victoria la niște alegeri la care nu participase.”
Chelnerul care le ia comanda nu se abține să nu remarce, în sinea lui, că formau un cuplu ieșit din comun.
”Nu înțelegea ce anume avea de-a face o asemenea femeie cu un asemenea bărbat. Mai mult ca sigur el era producător, iar ea era actriță. În mod necesar exista un motiv profesional să iei cina cu un fenomen masculin atât de ciudat.”
M-a apucat râsul când m-am gândit ce ar fi crezut dacă ar fi aflat că el era de fapt subalternul ei!

Cum va evolua relația lor, care va fi reacția celor din jur, ce va face Charles când va afla despre legătura lor, care va fi deznodământul, vă invit să aflați din carte, care vă va mai oferi destule momente de umor în continuare.

Markus e un personaj adorabil, pe care îl veți îndrăgi cu siguranță. Mi-a amintit întrucâtva de Pierre Richard, în filmul ”Marele blond cu un pantof negru”, film pomenit, de altfel, în carte.
”E tare. E tare de tot.”

Mi-a plăcut că, de mai multe ori pe parcursul cărții, autorul face referire la Cioran, despre care ne spune că este unul din scriitorii preferați ai lui Markus.
Trei aforisme din Cioran, citite de Markus, mi s-au părut și mie foarte interesante:
”Arta de a iubi? Să știi să îmbini temperamentul unui vampir cu discreția unei anemone.”
”Înăuntrul oricărei dorințe se încaieră un călugăr și un măcelar.”
”Spermatozoidul este banditul în stare pură.”

Vă recomand această neobișnuită poveste de dragoste, în care o femeie care și-a pierdut dragostea vieții constată că destinul îi oferă a doua șansă la fericire într-un mod cu totul neașteptat, iar un bărbat obișnuit descoperă cu surprindere că prințesa visurilor lui e mai accesibilă decât ar fi putut spera.

Câteva citate din carte care m-au impresionat:

”- Pot să te sărut? a întrebat el.
– Nu știu… cred că am un început de guturai.
– Nu-i nimic. Sunt gata să mă îmbolnăvesc odată cu tine. Pot să te sărut?”

”Majoritatea poveștilor de dragoste se rezumă, de altfel, deseori, la această simplă chestiune a momentului oportun”

”Știa că existau curse între insula suferinței, cea a uitării și, cea mai îndepărtată încă, a speranței.”

”Există oameni formidabili pe care îi întâlnești într-un moment nepotrivit. Și există oameni care sunt formidabili pentru că îi întâlnești la momentul potrivit.”

”Era fericit să o aștepte, atât de fericit să aștepte ca ea să îl descopere.”

În 2011, David Foenkinos a realizat adaptarea cinematografică a romanului împreună cu fratele său Stéphane. Filmul păstrează titlul volumului, La Délicatesse, şi îi prezintă în rolurile principale pe actorii Audrey Tautou și François Damiens.

Cartea Delicateţe de David Foenkinos a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Tyna