Despre moarte și a muri de Elisabeth Kubler-Ross – Editura For You - recenzie

Despre moarte și a muri, de Elisabeth Kubler-Ross – recenzie

Despre moarte și a muri

Titlu original: On Death and Dying

Autor: Elisabeth Kubler-Ross

Editura: For You

Anul: 2019

Număr pagini: 348

  Am descoperit-o pe Elisabeth Kubler-Ross pe la sfârșitul anilor 90, când piața de carte din România căpătase o deschidere mai amplă spre subiecte catalogate drept „tabu” pe vremea comunismului. Știam intuitiv, încă de pe atunci, că moartea nu e un sfârșit implacabil, dar că – prin natura colosală a schimbării pe care o generează – e nevoie de anumite perspective care să păstreze demnitatea personalității intactă.

  În fața acestui proces, încă învăluit în pânza densă a necunoscutului, omul depune toate armele, devenind complet vulnerabil. Mi-au trebuit câteva decenii să înțeleg faptul că moartea nu e ceea ce i se întâmplă unui om, ci e un proces amplu, care îi privește și pe cei din jur.

  Așa cum spuneam la început, am urmărit toate studiile efectuate de Kubler-Ross, fără să conștientizez faptul că va veni o vreme când aveam să folosesc fiecare informație pentru a fi alături de câțiva oameni în procesul de trecere dincolo. Din perspectiva unui om care a asistat câțiva oameni în acest proces, vă spun că informațiile transmise de Kubler-Ross sunt extrem de utile. Conștientizând ceea ce i se întâmplă persoanei de alături și stadiile prin care trece, nu te mai afli pe teren necunoscut, ci devii un fel de suport care permite persoanei în trecere să își păstreze demnitatea, în ciuda slăbiciunii corpului fizic și a imposibilității de a efectua acțiuni elementare.

  Dar… să vorbim despre moarte! Știu… cei mai mulți dintre voi sunteți de părere că atât timp cât suntem în viață, e musai să trăim fără să stăruim prea mult asupra sfârșitului. Aveți dreptate, iar această gândie vine din structurile inconștientului nostru, incapabil să digere propriul sfârșit, deși familiarizat cu sfârșitul altora. Studii efectuate de către medicii psihiatri au constatat faptul că în inconștientul nostru, propria moarte nu este niciodată posibilă.

  Elisabeth Kübler-Ross s-a născut în anul 1926, în Zurich, Elveția. Dintre fetele tripleți, se pare că ea a avut cea mai mare doză de ambiție și curaj. În ciuda opoziției tatălui ei, Elisabeth pleacă de acasă la 16 ani, devine voluntar într-un  spital în cel de-Al Doilea Război Mondial și intră la școala medicală în 1951. Încă de la o vârstă fragedă, Elisabeth manifestase un interes deosebit pentru lumea medicală, însă tatăl său s-a opus mereu dorinței fetei de a deveni medic. Povestea lui Elisabeth este una despre curaj și înfruntare a obstacolelor. Dintre tripleții născuți, ea a fost cea mai fragilă, însă a sfidat toate temerile, așa cum l-a sfidat și pe tatăl său care a respins cu vehemență idealul fetei de a studia medicina. În 1951, Kübler-Ross intră la medicină la Universitatea din Zurich. Acolo îl cunoaște pe Emanuel Robert Ross, un student american, și se căsătoresc în 1958. La un an după absolvire se mută în Statele Unite, unde amândoi fac stagii la spitalul comunitar din Glen Cove, Long Island. În 1976, cuplul divorțează. Elisabeth se specializează în psihiatrie, devenind rezident la Spitalul de Stat din Manhattan.

  Kübler-Ross revoluționează lumea medicală prin perpetua căutare și prin metodele inovative implementate cu scopul de a descoperi noi perspective despre procesul morții. În programa școlară medicală de atunci, Kübler-Ross nu a găsit nimic despre starea psihică a pacienților care se aflau pe moarte. Iată de ce, ea începe să aducă la cursurile sale pacienți în faze terminale, pentru ca studenții săi, prin relaționare cu aceștia, să poată determina anumite elemente esențiale în studierea procesului de trecere dincolo. Din aceste proceduri inovative aplicate de către Kübler-Ross la cursurile sale, studenții au înțeles că accentul era pus pe starea și transformările fizice ale pacientului, iar de starea interioară, emoțională, nu se interesa nimeni. Cu alte cuvinte, omul devenit pacient în stare terminală, devenise doar un corp studiat și atent îngrijit din punct de vedere medical. Odată cu noile metode implementate de Kübler-Ross, studenții încep să înțeleagă că în procesul trecerii, omul are nevoie și de un altfel de suport. Lumea medicală este revoluționată de ideile promovate de Kübler-Ross într-o serie de seminarii cu participări masive din partea studenților. În 1969, după îndelungi cercetări, Kübler-Ross publică „On death and dying”, carte în care descrie cele cinci etape pe care le întâmpină cei mai mulți pacienți bolnavi în fază terminală: negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea. Deși la momentul publicării, identificarea acestor etape a fost un concept revoluționar, în timp, cartea a devenit un real suport pentru medici, dar și pentru familiile pacienților aflați în fază terminală. Kübler-Ross a scris peste 20 de cărți despre moarte și subiecte conexe, dintre care menționez: „On children and death”, „To live until we say good-bye”, „Death, the final stage of growth”, „Life Lessons”, „On grief and grieving”, „The wheel of life”, „Say yes to it”, „Healing in our time” etc. Am citit o mare parte dintre aceste cărți în limba engleză, pentru că nu toate au fost traduse la noi, de aceea acum, sunt foarte încântată că editura For You a publicat cartea „Despre moarte și a muri”.

Spre sfârșitul vieții, Kübler-Ross devine din ce în ce mai interesată de ceea ce se întâmplă după părăsirea planului fizic, însă ideile sale despre călăuzirea spiritului sau despre channeling au fost întâmpinate cu același scepticism cu care, la începutul carierei sale, semnala ideea de analiză a stadiilor care preced moartea fizică.

  Să revenim, așadar, la cartea publicată în anul 2019 de editura For You, în traducearea Danielei Andronache. După ce ne vorbește despre frica de moarte, atât de bine instalată în inconștientul omului, Kübler-Ross descrie cele cinci stadii prin care trec pacienții în faze terminale:

  1. Negarea și izolarea. Această atitudine apare ca o apărare în fața iminenții unui eveniment pe care inconștientul nu-l poate concepe decât în cazul celorlalți. Când este vorba de propria persoană, moartea nu se poate întâmpla. Acest sentiment este adesea înlocuit cu teama că pacientul va fi lăsat uitării, că va deveni, în cel mai bun caz, doar o amintire pentru ceilalți.
  2. Furia. Adesea, pacienții ajunși în faze terminale, își analizează întreaga existență, declarându-se suficient de credincioși și neînțelegând de ce divinitatea îi răsplătește astfel. Ei manifestă furie față de Dumnezeu, față de semeni și față de tot ce îi înconjoară. În această etapă, cu siguranță, cooperarea dintre pacient și cei care-l îngrijesc este una extrem de dificilă și necesită o abordare specială.
  3. Negocierea. Ființa umană dezvoltă multe atașamente în timpul vieții sale, iar negocierea în fața morții are ca obiect evenimentele esențiale din viața apropiaților. Astfel, pacientul negociază cu divinitatea un termen, mai bine spus prelungirea vieții, până când persoane dragi trec de anumite examene sau evenimente (de exemplu, bunici care negociază prelungirea vieții până își văd nepoții la casele lor). În realitate, prin aceste negocieri, pacienții nu fac decât să își creeze falsa impresie că pot să amâne sfârșitul.
  4. Depresia. Aflat în acest stadiu, pacientul nu mai vede sensul îngijirii lui de către ceilalți, se vede ca o povară, consideră că întreaga sa viață a fost în zadar. După părerea mea, dintre toate etapele prin care trece pacientul în fază terminală, depresia este cel mai greu de gestionat de către cei din jur. Iată de ce, cred că nu poți fi în preajma unui om aflat pe moarte și nu poți să fii cu adevărat un sprijin, dacă nu ești suficient de informat, nu doar din prisma medicală, ci referitor la stadiile prin care trece.
  5. Acceptarea. Este etapa finală, în care omul demonstrează o înțelegere mai profundă a ceea ce i se întâmplă, devine calm, liniștit și împăcat cu sine. Știe că pleacă într-o nouă călătorie pe care acum o vede cu speranță, din prisma credințelor sale într-o divinitate caldă și primitoare, care îl va primi cu brațele deschise, întru un nou început.

  Am învățat foarte multe din cărțile lui Kübler-Ross și atunci când viața m-a pus în fața realității crude de a fi în preajma unor semeni care se pregăteau să plece, am știut cum să fac să păstrez echilibrul… al persoanei în cauză, al meu, al situației generale.

  Trebuie să precizez faptul că știind toate aceste etape prin care trece bolnavul în stare terminală, nu te scutește pe tine însuți/însăți de durere, dar, dacă privești tabloul în ansamblul său, conștientizându-ți atașamentele, atunci poți gestiona totul păstrând echilibrul. Până la urmă… chiar și moartea cuiva drag, e numai un fragment dintr-un îndelung șir de lecții prin care ființa ta trece în această existență în drumul său spre integrarea în infinit.

În final, o să vă scriu un fragment din carte, unul care pe mine m-a emoționat cel mai mult:

Liniștea de dincolo de cuvinte

  Vine un moment în viața unui pacient în care durerea încetează să mai existe, mintea rătăcește într-o stare de reverie, nevoia de mâncare devine minimă, iar conștiința percepției mediului dispare cu totul în întuneric. Acesta este momentul în care aparținătorii se plimbă pe holurile spitalului, chinuiți de așteptare, neștiind dacă ar trebui să plece să se ocupe de cei vii sau să rămână pentru a fi în preajmă în clipa morții. Acesta este momentul în care e prea târziu pentru cuvinte, și totuși, momentul în care rudele strigă cel mai tare după ajutor, cu sau fără cuvinte. Este prea târziu pentru intervenții medicale (și sunt o cruzime prea mare, chiar dacă bine intenționate, când se întâmplă), dar este și prea devreme pentru o separare finală de cel muribund. Este cel mai greu moment pentru apropiați, căci pacientul fie își dorește să se ducă, să se termine, fie se agață disperat de ceva ce e pe cale să piardă pentru totdeauna.

  Cred că fiecare carte își alege cititorul și că nicio carte nu ajunge la noi întâmplător, așadar recomand „Despre moarte și a muri” celor deschiși spre astfel de sbiecte, celor care simt că trebuie să o citească.

Carte disponibilă pe site-ul For You

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.