Detectivă de ocazie, de Laura Stanciu – Editura Petale Scrise – recenzie

Detectivă de ocazie

 Laura Stanciu 

Editura Petale Scrise

Anul apariţiei: 2019

Număr pagini: 182

Categorie: polițistă, romance, chicklit mystery

Nota mea: 10

   Ați fost vreodată invidioși pe talentele de deducție ale lui Sherlock Holmes sau pe posibilitățile celulelor cenușii ale lui Hercule Poirot? Sau poate pe dulcea șiretenie a compatrioatei noastre Melania Lupu?

   Atunci faceți cunoștință cu Iolanda Cristoloveanu. Cea mai obișnuită femeie posibilă, coafeză, mamă, rezidentă de cartier și fără talente deosebite în ale criminologiei! Dar nu vă lăsați înșelați, când ocazia se ivește nu va sta pe gânduri dacă trebuie sau dacă poate să o facă pe detectiva! Iar imaginația și curiozitatea nativă o vor „ajuta” să intre într-o belea detectivistă de mai toată frumusețea!

Pregătiți-vă de o după-amiază relaxantă și plină de umor și porniți pe urmele criminalului împreună cu „detectiva de ocazie”!

   Dacă vă aflați în căutarea unui roman detectivistic, pigmentat cu elemente romantice, asezonat cu numeroase replici amuzante și înțepături ironice, care să vă facă să râdeți în hohote, atunci trebuie să știți că am pentru voi o recomandare foarte bună – ,,Detectivă de ocazie”, romanul de debut al Laurei Stanciu. O carte bine scrisă, ușor de parcurs, cu un stil sarcastic, ușor cinic, cu o protagonistă amuzantă, înviorătoare și inventivă. Este una dintre cele mai amuzante cărți pe care le-am citit anul acesta.

,,Am privit câteva secunde ecranul telefonului, având un zâmbet diabolic pe față. Deja mă simțeam ca într-un film polițist. Prefăcându-mă că privesc într-o cameră invizibilă, am zâmbit mai larg și am șoptit enigmatic celebra replică a lui Sherlock Holmes: ,,The game is on!”

   (M-am gândit dacă să-mi trag pe cap și o bască specifică personajului, da’ nu cred că m-ar fi prins, că am capu’ micuț și, în plus, mi-aș fi stricat bunătate de plete coafate!)”

     Iolanda Cristoloveanu este genul acela de femeie curajoasă și tupeistă care, dacă o dai afară pe ușă, îți intră pe fereastră. E la fel de acerbă ca un câine de vânătoare dacă ceva o intrigă. În plus, nu se teme să folosească metode neortodoxe de anchetă. Nici măcar avertizările venite din partea inspectorului Cimlea, de a nu se implica în caz, nu dau roade. Își dorește atât de mult să descâlcească ițele în cazul morții poștașului din cartier, încât ajunge să comită o infracțiune (se folosește de o legitimație falsă și se declară inspector de poliție). Are o fire extrem de curioasă și băgăcioasă, deci nu-i de mirare că intră mai mereu în tot felul de belele. Din acest punct de vedere, aduce puțin cu Evlampia Romanova, celebrul personaj creat de autoarea Daria Dontova.

    Peripețiile prin care trece eroina noastră m-au făcut să râd copios, iar conversațiile dintre Iolanda și inspectorul Cimlea, m-au făcut să mustăcesc precum pisica Cheshire din Alice în Țara Minunilor. Și să nu mai vorbesc de gândurile necurate pe care le are Iolanda la adresa lui! E puțin spus ca a fost vrăjită de el încă din prima clipă în care l-a văzut. Practic s-a holbat la el ,,ca o retardată și cu câteva bale într-un colț al gurii!” 

,,Oare pe câți infractori ai reușit să-i dai peste cap cu glasul ăsta, inspectore? Cred că rata infracționalității în rândul femeilor a crescut vertiginos de când te-ai făcut matale inspector… Adevărul e că și eu am niște gânduri necurate cu tine, nu vrei să-mi pui cătușele și…”

   ,,Mamă, mamă… dacă așa te uiți și la iubita ta în timp ce îți îndrugă cine știe ce nimicuri s-au întâmplat în ziua respectivă… nu știu cum nu se pierde aia în bâlbâieli și nu sare pe tine direct!”

   Stau și mă gândesc ce anume mi-a plăcut cel mai mult la ,,Detectivă de ocazie”: intriga romanului, eroina sau maniera de scriere? Mi-e greu să mă pronunț. Nici acum nu-mi vine să cred că e vorba de un debut literar. Nicio clipă nu am simțit că autoarea se află la început de drum. Poate că povestea nu are un subiect original (am citit sute de romane polițiste în ultimii 30 de ani, și știu că e foarte greu să mai  scoți ceva sută la sută original), și mi-a fost ușor să descopăr făptașul, dar, în materie de scris, pot spune că Laura Stanciu are  talent cu carul. Iar eroina cărții este o adevărată gură de aer proaspăt în peisajul literar al genului crime & mystery/ chicklit mystery. Nu ai cum să nu o îndrăgești pe Iolanda Cristoloveanu, cu ale sale gânduri necurate sau comentarii răutăcioase la adresa vecinelor bârfitoare sau detectivilor sexoşi.

,,Începu ea liturghia, având grijă să-și arate și smerenia cum se cuvine, făcându-și o cruce cât ea de mare, din frunte, ajungând la genunchi (sau sâni – la babe nu știi niciodată care parte anatomică mai este sau nu la locul ei) și la final, având grijă să-și ridice și ochii înlăcrimați spre cer, căutând parcă îndrumare. Măiculiță, alooo?? Maia Morgenstern în rolul Maicii Domnului, păzea că te ia tanti Mărioara la interpretare și-ți suflă și Oscaru’ de sub nas! Oare toți ajungem așa prăpăstioși la bătrânețe? Să ne-o ia așa rău mințile pe coclauri?”

,,Mai că începeam să regret că nu aveam și o pungă de popcorn, prevedeam că va dura ceva până voi reuși să scot toate informațiile de la ea. Tanti Mărioara își continua rolul atât de bine, de chiar începeam să-mi pun întrebări serioase dacă nu cumva se filmează pe undeva, e poate probă la casting și eu stăteam ca proasta-n drum și nu mă afirmam deloc, purtându-mă mult prea mainstream de natural.”

     Iolanda Cristoloveanu (32 de ani) este o tânără mămică, proaspăt divorțată. Locuiește în capitală de vreo 2 ani, împreună cu mica ei progenitură, George, care are venerabila etate de 1 an, și cu Taz, un câine pitbull. E o pasionată a literaturii thriller, s-a visat întotdeauna un mic Sherlock Holmes sau ,,o mică detectivă cu super-puteri de deducție, dar neuronii mei nu au fost de acord cu mine în această privință”. Duce o viață cât se poate de liniștită, până într-o zi când în scara blocului unde locuiește, este găsit cadavrul poștașului din cartier. În acel moment, Iolanda își dă seama că a venit vremea să-și pună la treabă celulele cenușii, și să descopere făptașul. Dar ,,să fii detectiv amator e treabă serioasă, nicicum ca în filmele unde se ivesc indicii oriunde te uiți”. Despre poștaș, nimeni nu avea de spus nimic în mod special. Fusese un om bun, taciturn, serios, distant, așezat și cu niște pasiuni comune. Cine să vrea să omoare un om la casa lui, liniștit? Însă, de la bârfitoarele de cartier, Iolanda află că poștașul nu era chiar așa cum îl vedea lumea. În ultima perioadă devenise și mai închis, ursuz și suspicios. În plus, avea și o aventură! I se aprinseseră călcâiele după o florăreasă, ba chiar se fălise în față soției cu ea.

,,Ce femeie întreagă la minte s-ar fi amorezat de babalâcu’ ăsta cu ochelarii lui fund se sifon?! Amărăștean obosit de tumulul orașului, cu pingelele cârpite de atâtea drumuri bătute–n lung și-n lat, funcționar la stat, cu o leafă cât o geantă mai acatări, luată din mall. Cine, puii mei, să-l privească mai bine măcar pe neica nimeni ăsta, da’ păi să-l mai și iubească într-atât încât să-i devină ibovnică?! Spuneți-mi voi, cine?”

 ,,Toată povestea amantlâcului ăsta devenea și mai imorală. Poștașul meu nu numai că avea amantă, dar mai voia și să o aducă acasă și să trăiască ca un pașă cu harem… Și când te gândești că eu, femeie frumoasă și spirituală, bine crescută și muncitoare, nu aveam un iubit și bolovanu’ ăsta urât, în draci, avea două femei! Viața e nedreaptă…”

   Iolanda trebuie să afle cu aproximație traseul poștașului, să facă turul florăriilor de cartier, să o descopere pe misterioasa amantă florăreasă. Din nefericire, cel care anchetează cazul, inspectorul Victor Cimlea, își dă seama că Iolanda se joacă cu focul și încearcă să facă pe detectivul. Toate încercările lui de a o avertiza să nu se mai implice în caz, pentru că poate compromite ancheta, nu fac decât să o irite pe Iolanda. Iar ea nu are de gând să cedeze în fața inspectorul, chiar dacă e puțin cam îndrăgostită de el.

,,Uite, bă, nene, cum mă dusese el de nas cu figura de om care vrea să se conecteze la realitate, la empatia oamenilor de rând. Proastă mai ești, Iolando, pe bune! Păi, dacă ai fi fost Watson, murea naibii Sherlock demult din vina ta și a inocenței tale!”

  ,,Eeee, da ia mai dă-l încolo pe pretty boy-ul ăsta de polițist! Ce atâtea fițe și figuri pe capul lui?! Și, mai ales, ce atâtea gânduri și fâstâceli pe capul meu?! Termină, Iolando, că n-ai 15 ani și, oricum, ăsta cu siguranță are pe cineva care îl așteaptă acasă, cel mai posibil în vârful patului, într-o lenjerie sexy și minusculă… Una tânără și cu carnea tare pe ea, care nu miroase a tocăniță și căreia pielea îi lucește de la creme, serumuri și parfum fin franțuzesc, nu de la cremă de bebeluși contra iritațiilor. Care îl ascultă în timp ce îi face masaj și îl dezmiardă cu mișcări învățate în filmele porno. Eh, doar nu s-o uita la mine, sfrijita cu copilul în brațe, la care nu știi care e fața și care e spatele, dacă nu-și pune sutienul cu push-up!”

     Va reuși Iolanda să descopere făptașul? Pe cine a supărat poștașul de i-a băgat cuțitul în spate? Cum va decurge relația dintre Iolanda și inspectorul Victor Cimlea? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile! Vă garantez că în compania romanului ,,Detectivă de ocazie” veți zâmbi și veți râde cu lacrimi!

P.S. Îmi doresc să experimentez un nou roman al autoarei Laura Stanciu, cu Iolanda ca eroină principală. Vreau noi cazuri de rezolvat!

Nota 10

Cartea Detectivă de ocazie, de Laura Stanciu o găsiţi pe site-ul Editura Petale Scrise

Autori Români

Recenzii cărţi

.