Dincolo, de Theo Anghel – un crescendo al fascinatiei
Cred că există ceva și dincolo de „Dincolo”...
„Dincolo: Am murit din fericire 3”, de Theo Anghel-un crescendo al fascinaţiei
Editura Quantum Publishers
Număr pagini: 327
Anul apariției: 2016
Când începi să citești cărțile lui Theo Anghel, te condamni singur la o frumoasă dependență. Totul începe ca la un joc cu nivele… pe care le parcurgi și simți că dincolo de fiecare final, mai există ceva. Seria romanelor sale înregistrează un crescendo al fascinației, al emoțiilor, al complexității acțiunii… și dacă după „Întoarcerea” și apoi după „Chaos” cititorul se poate întreba „Oare ce mai urmează?!”, ei bine, imaginația scriitoarei se dovedește a fi mai mult decât prolifică.
„Dincolo” e un roman pe care îl trăiești trecând ca printr-un tunel al emoțiilor, e o cursă cu obstacole care par din ce în ce mai mari. E un concentrat al fricii, al deznădejdii, al curajului, dar și al speranței care – odată deschis – îți dezvăluie o lume nu doar stranie, ci mai ales abundentă în pericole. Lumea de „dincolo” e așa cum nici un personaj din această serie nu și-a imaginat vreodată… e o noutate crudă pe care personajele acestui roman o cunosc prin suferință.
Pornind de la titlul sugestiv – „Dincolo” – prin care se intuiește un spațiu diferit față de spațiile prezente în volumele anterioare, totul aici prinde conturul noutății. Chiar și personajele, trăirile lor, starea lor de spirit… totul aici pare diferit… pentru că „Dincolo” e o lume pentru care cuvântul de ordine e frica.
Personajul principal, Oriana – pe care deja am îndrăgit-o din aventurile pe care le-a avut în celelalte două cărți ale seriei – se regăsește acum, după ce a trecut prin procedeul extragerii în finalul volumului „Chaos”, într-un tărâm anost, periculos. E un tărâm unde frica este simțită chiar și de îngerii ei, un loc al celor „recuperatorilor condamnați” pentru diferite delicte. La un capăt al acestui tărâm, există niște porți… însă cei prezenți par să se teamă în egală măsură și de ceea ce e dincolo de acestea.
Dacă Oriana va reuși să scape din groaznica lume plină de demoni, o veți afla numai răsfoind paginile cărții. Tot ceea ce pot să adaug eu este că noua lume, deși în ansamblu e un monument al groazei, este creionată folosind o paletă mai amplă de mijloace descriptive, element care permite cititorului să devină parte a acțiunii, trăind emoțiile – fie ele negative sau pozitive – odată cu personajele.
Dincolo – într-o lume în care nimeni nu avea nevoie nici de apă, nici de hrană, ci doar de un lichid ciudat, adus de niște ființe impozante, păzite de către îngeri, acolo unde condamnații proveneau din diferite locuri ale pământului, dar reușeau să comunice printr-o limbă universală (pe care o știau fără să o fi învățat vreodată), acolo unde Ama și Abel trec prin suferințe groaznice – e un spațiu nerevendicat nici de Rai, nici de Iad.
Personaje impresionante prin forța pe care o au, personaje de esență malefică creează un arc al tensiunii, lăsând cititorul cu impresia că este imposibil de scăpat cu viață după o întâlnire – fie ea și ocazională – cu ei. Avem personaje precum: Belzebut, Asmondai, Rosier, Gresil, fiecare cu forțele sale puternice și cu intenția de a-și vărsa furia pe toți cei care le ieșeau în cale. Mă voi opri asupra lui Rosier cu câteva detalii. De o rară frumusețe, ca un zeu al virilității masculine, acesta avea o privire „al naibii de incitantă”, răvășind toate urmașele Evei prezente. Totuși, în ciuda aspectului sexy, sub alura de întruchipare a frumuseții masculine, se ascunde un demon cu uluitoare puteri distrugătoare.
Firul acțiunii este țesut și de această dată cu elemente de umor, însă ele apar atât cu o frecvență, cât și cu o intensitate mai scăzută decât în celelalte două. Pe primul loc la capitolul „intensitate” stă, de această dată, dramatismul situațiilor limită – mult mai prezente și mai intense, mai grave, decât în celelalte două volume. Există însă și situații limită întretăiate de dialoguri pline de umor, de la care însă se trece relativ repede, la un dramatism de cote înalte.
„-Ce cauți în Purgatoriu, Belzebut? Nu trebuia să fii în structura de conducere a Iadului?
-Să zicem că sunt în concediu.
-Fu rândul lui Abel să se prăpădească de râs.”
Senzualul Marc (personajul care m-a fascinat în Chaos), apare și în acest volum, însă numai în visele Orianei (și nu numai).
„Petrecusem o noapte împreună și eu nu-mi mai aminteam decât momentul trezirii. Dacă aș fi știut că aveam să-l pierd, aș fi stat trează și i-aș fi urmărit fiecare respirație, i-aș fi studiat chipul până nu ar mai fi rămas niciun por nedescoperit”.
Când deschizi cartea „Dincolo” e ca și cum ai apăsa pe butonul „Inițiere” și ești teleportat instant acolo unde e Oriana, Ama, Abel și celelalte personaje care au conturat – cu atâta farmec – povestea aceasta.
„Dincolo” e un roman complex și din punctul de vedere al diversității personajelor. Nu avem doar recuperatori și îngeri, avem și demoni puternici – o adevărată paletă de personaje, fiecare cu un caracter diferit, cu un alt aspect fizic, alte intenții și puteri. Miturile despre bunătatea absolută sau despre răutatea supremă sunt – în anumite circumstanțe – demontate. Abel nu se dovedește a fi atât de rău precum îi este menirea. Ama are și ea accesele ei de furie, nimic nu mai e ceea ce pare.
Stilul autoarei, la fel de antrenant ca și în celelalte volume ale seriei, are, de această dată un ritm mai alert, situațiile sunt mai grave și mai dificil de rezolvat. La capitolul „imaginație”, Theo Anghel pare să se hrănească dintr-un interminabil izvor, furnizând scenarii inedite, replici picante așezate la locul potrivit, la momentul potrivit, de către personajul potrivit.
Coperta relevă o ființă misterioasă în prim plan, cu o glugă care îi acoperă parțial fața, urmată de o fată sigură pe ea, emanând curajul de a face față chiar și celor mai dificile situații. Să vedem, însă și dacă tărâmul acesta, de „Dincolo” va reprezenta un obstacol trecut cu brio sau un capăt de linie pentru Oriana…
În final, îmi voi permite și o remarcă personală: încă de la primul volum al seriei, am îndrăgit-o pe Oriana, pe Ama și pe Abel… însă personajul care mi-a rămas în minte și cu care îmi dădusem întâlnire, nu a venit „Dincolo”. Aparițiile lui Marc au fost fugitive, el apărând în visul Orianei. Iată de ce, cred că există ceva și dincolo de „Dincolo”…
Nu prea mă am cu genul fantasy, însă am unele carti preferate. Recunosc ca aceasta m-a facut curioasa.
Felicitări pentru recenzie locco_smiley_10
Nu am citit seria dar mi-o doresc. Toate impresiile citite despre aceste carti din serie sunt minunate. Nu stiu cand voi reusi sa le iau dar sunt sigura ca o voi face….e chestie de timp 🙂
super prezentarea!
Din pacate, inca nu am reusit sa pun mana pe cartile acestea, insa sper ca in viitor sa reusesc si eu sa le citesc. Mi se pare ca este o serie interesanta.
Mulțumesc pentru aprecieri! Vreau să vă spun că eu făceam parte din categoria celor care nu credeau în acest gen, însă cărțile lui Theo Anghel m-au fascinat chiar de la început și mi-au schimbat perspectiva asupra a ceea ce înseamnă „fantasy”. De aceea le recomand din toată inima!
Din pacate nu am citit nici primul volum. Candva poate o voi face.
Felicitari Rodica! O recenzie frumoasa la o carte superba locco_smiley_46
Într-adevăr, e o carte superbă!
Imi place recenzia ta Rodica!felicitari
Mulțumesc mult!
frumoasa prezentare rodica!am si eu cartile dar am inteles ca va mai fi un volum asa ca mai stau putin,vreau sa le citesc toate odata.
felicitari! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10
Merci, Arci! O să-ți placă aceste cărți, sunt sigură! Sunt super!
Rodica, mulțumesc pentru recenzie. Mărturisesc că sentimentele cu care ai rămas după lectură m-au copleșit de-a dreptul. Asta e magia pe care o caută un autor, trăirile cititorului său. E ambrozie, nu altceva!
Am reusit sa termin si eu acest volum. Nu sunt eu fana a acestui gen de carti dar mi-am spus sa incerc 😉 . Inceputul a fost cu Oana Arion cu al ei „Ultimul viking” iar continuarea a fost cu seria lui Theo Anghel „Am murit, din fericire” . Volumul „Dincolo” il consider cireasa de pe tort 😉 . m-am distrat la maxim. Desi intamplarile Orianei si ale ingerilor ei nu sunt din cele fericite , pe mine m-a amuzat lectura cartii. Ma bucur ca au evoluat personajele si am aflat cate ceva despre Abel si Ama.
Firesc ca astept continuarea 😉