Duetul nostru întunecat de Victoria Schwab – recenzie

   Duetul nostru întunecat, de Victoria Schwab – recenzie

            Cartea finală a duologiei „Monștrii din Verity”

Titlu: Our Dark Duet

Traducere: Ana Mănescu

Editura: Herg Benet

Colecția: Cărțile Arven

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 512

Gen: Fantasy, Young Adult, Dystopia, Urban Fantasy

Cotație Goodreads : 4,28

   Duologia „Monștrii din Verity”: 1. Acest cântec neîmblânzit, 2. Duetul nostru întunecat

                                       Lumea se află în pragul distrugerii. Iar ei, la fel.
Lui Kate Harker nu îi este teamă de monștri. Îi vânează. Și se pricepe al naibii de bine la asta.
August Flynn și-a dorit cândva să fie uman. Dar are un rol de jucat. Și îl va juca, indiferent de consecințe.
                                                                Lupta a început.
                                                               Monștrii câștigă.
Kate va trebui să se reîntoarcă în Verity. August va trebui să îi permită să intre. Și un nou monstru așteaptă ‒ unul care se hrănește din haos și aduce la suprafață demonii interiori ai victimelor sale.
             Ce va fi mai greu de supus: monstrul pe care îl înfruntă sau propriii lor monștri?

 În urmă cu câteva ore am terminat de citit “Duetul nostru întunecat” și încă mă simt marcată de evenimentele petrecute la final. Trăiesc cu impresia că autoarea Victoria Schwab se hrănește cu inimile frânte ale cititorilor, tot așa cum Sunaii absorb sufletele întinate ale păcătoșilor. Mă tot întreb cum a putut să scrie o poveste atât de uluitoare, atât de plină de speranță, dar cu un asemenea deznodământ nimicitor. Gândul că a știut de la bun început ce se va întâmpla cu personajele sale, că ei aveau să plătească un anumit preț, nu-mi dă pace. Mie mi se pare nedrept și parcă fără sens. Altfel mi-am imaginat finalul. Dar poate că nu am văzut sau nu am înțeles sensul, morala, motivul…  

     Duologia “Monștrii din Verity”  m-a cucerit prin stilul impecabil, emoția transmisă, originalitate, modul în care a conturat ideea nașterii monștrilor, complexitatea intrigii și a personajelor, atmosfera întunecată, prin dialogurile efervescente care m-au dus parcă într-o lume din care nu voiam să mă desprind. Totuși, în cartea finală -“Duetul nostru întunecat”-  au existat și câteva lucruri (în afară celor menționate mai devreme) cu care nu am fost de acord. Mai bine spus, mi-aș fi dorit ca structura romanului să fie alta. Aș fi vrut să-i văd mai mult împreună pe August și Kate. Din păcate, autoarea i-a ținut separat pe cei doi până în partea a doua a cărții. De asemenea, am remarcat că ei nu mai sunt parcă aceeași. Evenimentele petrecute la finalul primului volum i-au schimbat. Înainte au fost prieteni și aliați. Acum a intervenit o anumită răceală între ei. Nici încredere nu prea mai au unul în celălalt. Și înainte simțeam că între ei nimic nu avea să fie vreodată ușor, sau simplu, sau normal, dar acum e și mai palpabil.

“Ea era trecutul lui. O reamintire al celui care fusese, care voise a fi. Al uniformelor școlare, și febrei, al lihnirii, și prafului de stele…“

    Timp de cinci ani, Kate a încercat să devină fiica pe care și-o dorise tatăl ei – puternică, dură, monstruoasă, numai ca să afle că tatăl ei nu o dorise deloc. August, la rândul lui, s-a străduit să devină cât mai uman și să îi protejeze pe cei inocenți. Cândva, ea reprezenta încăpățânarea și el speranța. Însă acum nici ei nu mai știu cine sunt. August e plin de întrebări, de dubii, dorințe, temeri, defecte, dar decis își urmeze adevărata natură. În schimb, Kate este mai hotărâtă ca niciodată să vâneze orice monstru care îi iese în cale. S-au schimbat, față de cum erau înainte, au alte roluri de jucat. Nu mai e timpul pentru ceva romantic între ei, dar va fi timp pentru o alianță?  

“Poate că tu nu vrei să te lupți cu monștrii tăi, August. Însă eu mă lupt cu al meu.”

“Nu am încetat să lupt, zise el…  Pur și simplu am obosit să pierd.”

“- Nu renunța, spuse ea blând. Ține-te de furie sau speranță sau ce te face să continui să lupți.

  Tu, se gândi el.“  

     Evenimentele din cadrul duologiei “Monștrii din Verity”  se petrec  într-un viitor nu foarte îndepărtat zilelor noastre. Lumea a fost aproape distrusă în urma unui război cumplit, iar violența oamenilor a dat naștere, la propriu, unor monștri: Corsai, Malchai, Sunai. Corsaii se nășteau din acte violente, totuși neletale, și se hrăneau cu carne și oase. Malchaii proveneau din crime și se hrăneau cu sânge. Sunaii se nășteau din cele mai teribile crime, acte ale ororii atât de întunecate, încât tulbura echilibrul cosmic, erau invincibili, luau înfățișare umană și nu se hrăneau decât cu oameni păcătoși. Atunci când un Sunai cânta, lua energia vieții.

     După colaps, se înființase zece teritorii, cel mai important oraș fiind Verity. Însă acesta fusese împărțit în două. Orașul de Nord (V-City-ul de Nord), care reprezenta ordinea, trecuse sub conducerea tiranului Callum Harker, în timp ce Orașul de Sud (V-City-ul de Sud), care reprezenta haosul, ajunsese să depindă de Brigada de Intervenție Flynn (BIF), înființată de idealistul Henry Flynn. De atunci încoace, cei peste șaizeci de mii de ofițeri BIF au încercat să lupte contra monștrilor și să opună rezistență criminalului glorificat din Nord, Callum Harker. Între cele două părți exista un armistițiu, dar se știa că Harker își dorea tare mult să cucerească și partea de Sud cu ajutorul slugilor sale, Malchaii și Corsaii. Dar și Henry Flynn avea o armă letală, pe cei trei Sunai care existau în întreaga lume: Ilsa, Leo și August.

     În “Acest cântec neîmblânzit”, prima carte a duologiei, am făcut cunoștință cu misteriosul August, un sunai care apăruse în urma unei explozii și care se trezise sub formă unui adolescent. La patru ani de  la apariție sa, Henry i-a oferit o  misiune importantă: să se infiltreze ca spion la Academia Colton, loc unde învăța Katherine Harker, irascibila și agresiva fiică a lui Callum Harker, guvernatorul Orașului de Nord, ca să îi urmărească fiecare mișcare. Cei doi adolescenți s-au tatonat, ba chiar au legat o ciudată prietenie. Curând Kate descoperă adevărul și are de gând să îl predea tatălui ei, dar tot planul cade în momentul în care este atacată de  câțiva Malchai, iar August îi salvează viața. Ulterior ei află că nu a fost un atac la nimereală, ci a fost ceva planificat. Cineva s-a străduit mult să se asigure că ea va muri, că August va pica drept vinovat și astfel se va rupe armistițiul. Până la urmă cei doi descoperă pe cei care au pus la cale înscenarea, iar deciziile pe care le iau, le vor schimba viața pentru totdeauna.

     Evenimentele din “Duetul nostru întunecat” au loc la șase luni de la cele întâmplate în prima carte a duologiei, povestea fiind spusă din perspectiva a trei personaje – Kate, August și malchaiul Sloan, acțiunea desfășurându-se pe trei planuri care la un moment dat se vor intersecta. De această dată, Schwab își extinde lumea și vedem ce se întâmplă în două orașe diferite, Prosperity și Verity. Kate a fugit după moartea tatălui ei și a ajuns în Prosperity, iar August a luat decizia să rămână în Verity și să lupte contra monștrilor, alături de BIF.  

    Acum că Harker nu mai era, Orașul de Nord era în picaj. Corsaii se hrăneau cu tot ce izbuteau să prindă,  iar mare parte dintre cetățenii orașului, panicați de tot haosul creat, au preferat să fugă în Orașul de Sud pentru a primi protecția BIF-ului. Câțiva locuitori care s-au decis să rămână aici, au încercat să își asume conducerea, să mențină o brumă de ordine. Și părea că ar putea funcționa, apoi s-a întors Sloan, fosta mână dreaptă a lui Harker. De șase luni, malchaiul se află  în locul său de drept, supunând jumătate de oraș. Zi de zi se gândește cum să distrugă BIF-ul, să cucerească Orașul de Sud și s-o găsească pe Katherine Harker. Împreună cu sinistra Alice, malchaiul născut din însăși Katherine, din crima comisă de ea, așteaptă acel dulce moment al răzbunării. Iubește atât de mult ideea de a o omorâ, încât a ajuns să vâneze și să ucidă orice fată care seamănă cu Katherine.

“Katherine era prada sa, iar când avea să se întoarcă acasă – și avea să se întoarcă acasă, era întotdeauna atrasă către casă – moartea ei avea să fie a lui.“

    August, ajuns între timp căpitanul gardei de intervenție, încearcă sa țină piept nu doar monștrilor, ci și oamenilor. Corsaii atacau noaptea, în vreme ce Malchaii, care nu erau incapacitați pe deplin de lumina zilei, vânau când Sloan le cerea asta. Dar pericolul real, cât timp era soare, erau Colții – oameni care juraseră credință malchailor, care venerau monștrii ca pe zei sau pur și simplu deciseseră că mai degrabă s-ar supune decât să fugă.

“Colții care comiteau cele mai multe crime pe timpul zilei. Colții care introduceau noi monștrii în lume cu fiecare păcat.”

    Și tot de șase luni, Kate își găsise un țel, un scop – acela de a vâna monștri în Prosperity, un oraș ceva mai liniștit față de locul din care venise ea. Verity se lăuda cu cea mai ridicată rată a criminalității dintre toate cele zece teritorii, în timp ce păcatele din Prosperity erau mai greu de plasat. Și dacă în Verity nu fusese niciodată o problemă să găsească monștri, aici lumea nu credea în existența lor și orice acțiune ciudată era ascunsă.  

“Dacă păcatele din Verity erau cuțitele, rapide și crude, atunci cele din Prosperity erau otravă. Înceată, insidioasă, și totuși la fel de letală. Iar atunci când violența începuse să se contopească în ceva tangibil, ceva monstruos, nu se întâmplase dintr-odată, ca în Verity, ci într-o picurare suficient de lentă încât majoritatea orașului să se prefacă în continuare că monștrii nu erau reali.”

     La scurt timp după ce a ajuns în Properity, Kate a reușit să intre în contact cu singurii oameni care  știau de existența monștrilor. O mână de tineri, care își spuneau Paznicii, care “cercetau scenele și săpau prin filmări, marcând orice părea suspicios, apoi dezvăluiau presei datele și acopereau forumurile cu informații, încercând să facă pe cineva, oricine să asculte.” Nu avea încredere în ei, așa că a preferat să nu le spună decât că o chemă Kate și că are un talent deosebit în a vâna monștrii. Și chiar le-a arătat cât de bună e la asta!

“Pentru că știa un secret: existau două tipuri de monștri, cei care vânau pe străzi și cei care trăiau în mintea ta. Putea să se lupte cu primii, dar al doilea tip era mai periculos. Erau întotdeauna, întotdeauna, întotdeauna cu un pas înainte.

Nu avea dinți sau gheare, nu se hrănea cu carne sau sânge sau inimi.

Pur și simplu îți aminteau ce se întâmpla când lăsai pe oameni să se apropie.”

    În prezent, Kate se confruntă cu un altfel de monstru, a cărei față nu i-o poate zări pentru că e o umbră. Un contur a ceva ce nu poate vedea. E un monstru care nu se hrănește cu trupurile sau sufletele oamenilor, ci cu acțiunile lor, violența lor. Nu omoară cu propriile mâini, ci intră în mintea victimelor sale și îi convinge să îi facă treaba. Întoarce oamenii unii împotriva altora. Iar atunci când  ajunge față în față cu acest Mâncător de Haos, ceva rău i se întâmplă. Simte că este acaparată de haos, simte dorința de a ucide.  Dar asta nu-i tot! Viziunea pe care o are, și anume că noul monstru își dorește să se îndrepte spre Verity, loc care prosperă de pe urma violenței, o îngrozește și o determină să se confrunte cu trecutul, cu monstru din interior. Știe că a venit vremea să se întoarcă, să avertizeze BIF-ul și pe August, de potențialul pericol care se va abate asupra lor.

   Oare cum va fi primită de August și de ceilalți sunai, având în vedere că sufletul ei este roșu, pătat de crimă? Se știe doar că Sunaii trebuie să secere sufletele păcătoșilor. Ce riscuri își asumă ea venind în Verity? Dar cum va fi confruntarea dintre ea și Sloan? Ce se va întâmpla atunci când o va vedea pe Alice, umbra ei? Citiți cartea și veți primi toate răspunsurile!

“- Când te-am cunoscut prima oară. Te-am urât. Știi de ce?

 – Pentru că eram un monstru?

 – Nu. Pentru că voiai să fii om. Aveai toată puterea asta, toată forța asta, și voiai să o arunci, pentru ce? Șansa de a fi slab, neputincios. Credeam că ești un idiot. Dar apoi te-am privit arzând de viu pentru acel vis. Te-am privit sfâșiindu-te pentru a te agăța de el. Și am realizat ceva. Nu are legătură cu ce ești, August, are legătură cu cine, și acel băiat stupid, visător – aia nu a fost o greșeală sau o deziluzie sau o risipă de energie. Erai tu.”

“Malchaiul nu arăta ca ea, nu cu adevărat – toate bucățile erau greșite -, dar întregul era mai mult decât suma părților sale. Alice arăta precum acea Kate pe care el nu o cunoscuse niciodată, precum cea pe care se așteptase să o găsească la Colton înainte  să întâlnească adevărata fată. În felul în care îi fusese descrisă – fiica unui monstru. Tot ceea ce Kate nu era, tot ceea ce se prefăcuse că este, era Alice.”  

Cartea Duetul nostru întunecat, de Victoria Schwab, poate fi comandata de pe site-ul Editura Herg Benet

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Sursă imagini: pinterest.com