Epoca inocenței de Adrian Mihălțianu-recenzie

       Epoca inocenței, de Adrian Mihălțianu-recenzie

Titlul original: Epoca inocenței

Editura: Nemira

Colecția Nautilus Science Fiction

Colecție coordonată de Ana Nicolau

Seria Terra XXI: 1. Epoca inocenței

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 357

Gen: S.F.

Cotație Goodreads: 3,93

    Primul roman din seria S.F. Terra XXI ne surprinde cu imaginea unei societăți distopice dintr-un viitor oarecum apropiat. Acțiunea se petrece în 3 etape distincte: anii 2021, 2033 și 2046. La cum zboară timpul, nu m-ar mira să ne trezim că am ajuns deja acolo.

   Romanul începe cu uciderea „domnului Qiu”, un astronom chinez ce tocmai a descoperit o informație esențială pentru umanitate: ceva vine spre Pământ. În câteva decenii, planeta poate fi lovită de un corp străin. Un corp străin ce poate fi o altă planetă, un meteorit sau o navă spațială. Un corp străin ce posibil este locuit de o altă civilizație.

   Informația este ținută secretă mai mulți ani la rând, iar omul de știință, ucis. Însă ucigașul nu și-a atins scopul în totalitate: deși l-a ucis pe astronom, informația supraviețuiește.

   Cine ar fi interesat ca această informație să rămână sub tăcere și implicit, ca astronomul să moară? Răspunsul nu este deloc la îndemână, veți afla descifrând păienjenișul din carte.

   De aici se ajunge, peste mulți ani, în altă etapă, la prima călătorie pe Marte, prilej de competiție pentru SUA și China. Cele două națiuni se întrec care mai de care în cursa pentru sosirea pe Planeta Roșie, iar ceea ce frapează cel mai tare este înfruntarea orgoliilor. Însă mai multe aflați citind cartea.

„Din păcate, politica de cea mai joasă speță joacă un rol încă prea mare în deciziile care ar putea salva planeta… Mă rog, nu planeta, ci omenirea, ca specie.”

   Ne este descrisă lumea din acel viitor, iar dacă analizăm cu atenție, ne îngrijorăm puțin, întâlnind aspectele din ziua de azi la scară extinsă: hiper-tehnologizare, încălzirea globală din ce în ce mai pregnantă („Urma să fie cel mai cald an din istorie, așa cum fuseseră, pe rând, aproape toți anii de dinainte.”), conflictele interstatale se intensifică…

   China a trecut la alt regim, SUA s-a cufundat într-o religiozitate excesivă, partidul republican fiind la putere, din care s-a desprins o ramură: NAR; Rusia a decăzut, Franța a devenit „o țară căzută în cel mai roșu socialism”, atacurile teroriste sunt frecvente și cel mai rău, mult mai feroce, sprijinite de tehnologia dezvoltată. Nu mai există intimitate, spionajul este întâlnit peste tot:

„Conform acestui act, politicienii acceptau că Statul are dreptul de a monitoriza și de a interveni cu drone automate înarmate pentru a menține ordinea socială, nu doar în chestiuni care implicau acțiuni teroriste, ci și în acțiuni presupunând aplicarea legii de către poliție și de celelalte organe ale Statului. Acesta avea voie, de acum încolo, să utilizeze chiar și forța letală împotriva cetățenilor americani, dacă era cazul.”

„Europa era mai divizată ca oricând, iar de proiectul european se alesese praful.”

   Tehnologia aparent ușurează viața, însă oamenii devin total dependenți de ea. Dacă o pană de curent ar avea loc, totul s-ar opri, ceea ce în zilele noastre, nu pare atât de departe de adevăr.

   Tot tehnologia avansată este de vină pentru transformarea treptată a oamenilor în roboți: lentile de contact digitale, ochelari digitali, tehnologia ajunge să facă parte din noi la propriu. Nu știu altora, dar mie nu mi-ar surâde deloc o asemenea perspectivă.

„În epoca în care toată lumea primea informațiile pe lentilele digitale de contact, tabletele și celelalte ecrane deveniseră mai degrabă inutile. Bill era însă de modă veche și simțea că amețește ori de câte ori încerca să răsfoiască fluxurile de știri direct de pe ochi.”

„Singurul lucru care se schimbase în toți acești ani fusese interfața. Evoluase de la dispozitivele ținute în mână sau pe braț către ochelari digitali și apoi lentile de contact, cu din ce în ce mai mare putere de calcul, care le permitea să acceseze ușor, să blocheze, să trimită mai departe sau să selecteze informațiile direct din creier.”

  „Telefoanele mobile rămăseseră de bază pentru majoritatea oamenilor, fiind deseori integrate într-o peliculă subțire pe mâini sau luând forma unui inel care proiecta holograme deasupra palmei. Dar unii încă foloseau dispozitive cu aspect retro, similare celor de la începutul anilor `20, chiar dacă le umflau neplăcut buzunarele.” – este vorba, desigur, despre anii 2020, nu 1920, la care îmi imaginam din reflex că se referă.

   Pătrunderea tehnologiei în toate aspectele vieții și etalarea vieții private pe rețelele sociale este, la fel ca în prezent, la ordinea zilei, chiar dacă Facebook a devenit între timp o „vechitură”:

„„Puțoii ăia”, de care vorbea Tom, erau puștanii care filmau tot ce fac ziua, cu camerele mobile de pe ochelari sau ascunse undeva pe haine și partajau apoi feedurile video live pe internet, pe Vflux. Era ultima modă, lucrul pe care trebuia neapărat să-l faci dacă voiai să atragi atenția.”

„„Exista mai mult respect pentru intimitate în tinerețea mea”, se trezi că murmură, apoi izbucni în râs – să trăiască tinerii de azi!”

    Lucrurile se desfășoară cu și mai mare viteză decât astăzi, de unde presiunea crescândă, stresul. Oamenii nu mai au când să se odihnească, să reflecteze, să rămână singuri cu gândurile lor:

„Acum trei ani, când au apărut pe piață, m-am gândit că o să economisesc timp, deci și foarte mulți bani. Acum aș vrea să recuperez timpul ăla cât zbor peste ocean și să apuc să rămân un pic cu mine însumi. Să citesc. Să dorm. Să mă relaxez. Să-mi pun gândurile în ordine.”

„Dar aproape o săptămână de liniște începea s-o sâcâie – născută în 2018, nu era deloc obișnuită să rămână cu gândurile proprii, iar asta o speria. Fusese conectată toată viața cu cei din jur și de departe, astfel încât acest mod de viață i se părea natural – tăcerea și vocea propriilor gânduri erau ceva nou și tulburător.”

    De asemenea, mașinile electrice sunt din ce în ce mai răspândite, având o mulțime de funcții noi. Mi s-a părut amuzant faptul că în asemenea condiții, până și eu aș fi în stare să conduc, iar dacă oprirea motorului ar depinde de strigătul meu… atunci chiar nu s-ar mai opri deloc:

„Strigă la mașină să pornească motorul și să usuce cât mai repede geamurile care-l împiedicau să vadă ce se întâmpla afară.”

„„Betsy, du-mă de aici! ” – îi ordonă Tom mașinii, apăsând pe ecranul navigației și selectând opțiunea Fast. „Betsy” începu să se strecoare singură prin trafic, recalculând cea mai rapidă rută la fiecare intersecție. Tot ce trebuia Tom să facă era să țină mâinile pe volan, deși mașina putea vira de capul ei – o îmbinare stupidă între regulile de circulație perimate și facilitățile avansate ale mașinii.”

„Mașina îl aștepta cu motorul pornit și își descuie ușile când Tom se apropie.”

    Acțiunea se desfășoară pe multe planuri, în mai multe direcții. Ajungem în China, unde sunt proiectate orașe circulare, construite în așa fel încât oamenii să nu mai aibă nevoie să se deplaseze prea mult între casă și locul de muncă. Orașele circulare erau ca niște malluri imense, în care aveai acces la tot, nefiind nevoit să ieși: totul se întâmpla în acel spațiu. Din nou, nu cred că m-aș fi simțit confortabil, mi-ar fi dat o senzație de claustrofobie.

   În privința acestor construcții, are loc și o referire la România:

„Deci mutăm orașul din Ungaria în România, iar pe cel din Germania îl facem în Croația? OK, Croația, înțeleg, dar în România cine să aibă bani să se mute în oraș? E sărăcie lucie acolo!”

„- Dar unele dintre ele chiar nu se justifică economic. Adică… România?! Pe bune?

– Trebuie să avem un cap de pod în Europa de Est. Am încercat în Ungaria, dar ne-am izbit de prea mult naționalism, oricât am uns noi pe cine trebuie. (… Croații au o poziție strategică, iar cu românii ne înțelegem bine, ei se grăbesc să-și deschidă brațele oricui investește acolo.”

   Aflăm câte ceva și despre terorism, anume că ISIS a dispărut, dar au luat naștere alte grupări. „Nenorocirea de care au fugit, Azam, era tot o invenție a saudiților, cu sprijinul tacit al americanilor. Cine mai știe azi de ISIS? Cum a venit, așa s-a dus – când n-au mai avut nevoie de ea, i-au tras cablul de alimentare.”

   Legat de terorism, avem ocazia de a vedea un pic din mintea celor care se sacrifică „pentru numele lui Allah”. Atitudini de neînțeles pentru majoritatea dintre noi, dar care pentru ei au sens: „Allah o folosise ca să schimbe lumea în bine, la urma urmei. Ali nu o trădase, ci o lăsase să-și împlinească destinul – anonim, ce-i drept, dar pacea veșnică și bogățiile o așteptau dincolo, la doar o răsuflare distanță. Era fericită. Era un om împlinit. Se răzbunase pe toți necredincioșii musulmani care preferaseră să trăiască în înțelegere cu necredincioșii creștini și cu ateii care dominau țara în care crescuse și care o respinsese ca pe un măr stricat. Se răzbunase pe lumea întreagă. Chiar dacă nu știa nimeni de ea. Allah o va primi chiar acum, chiar acum, chiar…”

    Picăm și în pline scene de război, precum și în Orientul Mijlociu, unde au loc execuții. Mărturisesc că aceste fragmente au fost prea mult pentru mine. Pur și simplu n-am avut stomac să citesc despre execuții sau scenele de război și în același timp, nu puteam ține pasul cu acțiunea. Acesta nu l-aș considera neapărat un minus al cărții, ci mai degrabă, gusturile mele nu se pliază pe acest gen de lectură. Pot doar să vă spun că și tehnologia militară avansează mult: apar costumele care te fac invizibil și alte lucruri aparent utile:

   „Funcția de condiționare mentală imediată – primitivă, ce-i drept, dar eficace. În loc să se mai piardă timp cu decizii morale, casca neutraliza zonele din creier responsabile pentru astfel de subtilități și activa puternic zona care ducea la obediență. Orice ordin dat era ascultat imediat fără discuții și mai ales fără ca subiectul să simtă apoi remușcările cu care se confruntau în general soldații.”

   O altă problemă a acestei societăți viitoare o constituie, ca și azi, suprapopularea. În legătură cu acest aspect, se pare că se încearcă luarea unor măsuri mai puțin ortodoxe, și anume o armă secretă. Dar nu vă spun mai multe, pentru că vă ofer spoiler-ul pe tavă.

   În roman mai este timp și pentru dragoste. Asistăm la povestea dintre Lin și Andrews – ea, fiica astronomului care a descoperit planetoidul ce venea spre pământ, ajunsă căpitan al navei chineze ce a ajuns pe Marte, iar el, membru al echipajului american ce avea aceeași misiune. Aflați în tabere diferite, SUA și China luptând în cursa „Cine ajunge primul pe Marte”, cei doi au parte de o întâlnire neconvențională, în spațiu.

„Sufletul lui pereche îl găsise pe o planetă aflată la șaizeci de milioane de kilometri depărtare de Pământ. Iar el găsise Paradisul.”

„Se scria istorie: prima dată în peste un deceniu un oficial american și unul chinez își puteau da mâna în public și puteau coopera fără a-și striga unul celuilalt „teroristule!”.”

   Ce mi-a plăcut: mi s-a părut interesantă partea despre misiunea în spațiu, întotdeauna m-a atras astronomia și țin minte că la școală a fost singura parte din geografie care mi-a plăcut; descrierea progreselor din tehnologie, în paralel cu natura umană, ce rămâne aceeași: aceleași atitudini și obiceiuri pe care le vedem și astăzi în raport cu gadget-urile de ultimă oră.

    Ce nu mi-a plăcut: prea multe planuri, ca și cum ar fi vrut să cuprindă totul într-o singură carte; multe teme disparate, ceea ce împiedică focalizarea în profunzime pe ceva anume: călătoria în spațiu, descoperirile astronomice, tehnologizarea, războiul, atentatele, încălzirea globală, distrugerea planetei, povestea de dragoste, orașele circulare din China, conflictele interstatale… O alternare ce zăpăcește și obosește. Stilul este dens, nu este o carte ce se citește ușor. Însă probabil mie mi s-a părut așa, întrucât nu sunt obișnuită cu lecturile S.F. Cu siguranță, este o carte pentru iubitorii genului S.F. Eu sunt mai cu vintage-ul, recunosc că nu mă dau în vânt după romane S.F., cu viitor distopic și nici după politică sau legăturile dintre state, aici simțind că unele lucruri scapă capacității mele de înțelegere. Unele părți sunt greu de procesat pentru cineva aproape atehnic, ca mine. De asemenea, nu m-am simțit în largul meu citind fragmentele cu execuții și război.

   Despre autor:

   Adrian Mihălțianu este un autor român contemporan. Este licențiat în Drept Diplomatic, a inițiat pe cont propriu două proiecte editoriale online, un site de jurnale de călătorie (Xplorio), respectiv, unul cu teste de mașini. A publicat articole de business și călătorie în „România liberă”, „Ziarul Financiar” și „Gândul”. Este, din 2012, redactor-șef la revista „ProMotor” și gestionează proiectul internațional Drivemag.com.

   Romanul „Epoca inocenței” a apărut inițial în engleză, pe site-ul Amazon, în 2011, ulterior fiind tradus și extins. Este primul roman din seria Terra XXI, o saga întinsă pe mai multe secole.

 Cartea Epoca inocenței de Adrian Mihălțianu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti