Curiozitatea, am în vedere acel tip de curiozitate care reprezintă un combustibil de bază pentru un scriitor, sălășluia în mine încă de mic. Ce ne-am face fără ea? Cum am mai detecta noi „materia primă” necesară literaturii?

Eu, H.Z., aventurierul de Haralamb Zincă

Eu, H.Z., aventurierul, de Haralamb Zincă – Editura Publisol – recenzie

Eu, H.Z., aventurierul

Autor: Haralamb Zincă

Editura: Publisol

Serie de autor

Anul apariției: 1979, 2021

Număr pagini: 348

Gen: Autobiografie
Cotație Goodreads: 3,00

  „Eu, H.Z,, aventurierul” este una dintre autobiografiile scriitorului Haralamb Zincă. Este o carte destul de ciudățică din punct de vedere al structurii, un amalgam ce adună istorii personale, întâmplări auzite, interviuri, discuții cu scriitori precum Georges Simenon…

  Începe fabulos, cu descrieri atmosferice specifice stilului autorului, ce îmi amintesc puțin de spusele bunicilor… Vechiul București, cu mahalalele sale și Crucea de Piatră…

„Au trecut ani până să aflu că valul acela de trecători care, la anumite ore, urca sau cobora pe Calea Dudești, nu era altceva decât armata micilor funcționari comerciali care lucrau la magazinele mari și mici ce se înghesuiau pe străzile Lipscani, Hanul cu Tei, Gabroveni, Șelari, Blănari, Șepcari.”

„Într-o zi, îmboldit de curiozitate, m-am luat după ele, să văd unde se duc. Așa am ajuns să descopăr că peste drum de Fundătură, dar ceva mai încolo, către strada Nerva Traian, se deschidea o stradă la fel de bine asfaltată ca și a noastră, Crucea de Piatră. Cele câteva femei traversau Dudeștii, mai mergeau cât mai mergeau și gata, ajungeau la serviciu.”

  Povestea sa de viață este inedită, parcă desprinsă dintr-unul dintre romanele sale. Și culmea că e invers, acum mi-am dat seama că agenții declarați morți în romanele sale de spionaj sunt inspirați din propria experiență. El însuși a fost declarat mort la 17 ani, în contextul de atunci, în care armata germană mărșăluia prin țară. 5 ani mai târziu, la 22 de ani, a „înviat”.

LA 17 ANI AM „MURIT” PENTRU PRIMA OARĂ. N-am făcut-o cu plăcere. Martor mi-e… Asta-i, că nu prea am martori. Trebuia să „mor”. Am dus multă muncă de lămurire cu mine, cu ai mei. Precum știți, se moare în fel și chip. Nu am făcut excepție de la regulă, am optat pentru una dintre cele două variante. Hotărârea de „a da ortul popii” am luat-o în noiembrie 1940: pe atunci, la putere se aflau Horia Sima și Ion Antonescu, iar pe străzile Bucureștiului, „înjunghiate”de cutremurul cel mare, se plimbau cu semeție prusacă „uniformele” Wehrmachtului.”

  Și acum înțeleg obsesia lui pentru 23 august 1944, majoritatea cărților sale învârtindu-se în jurul acestui moment istoric ce a schimbat atâtea vieți.

  În copilărie, el și familia sa au fost nevoiți să se mute din Roman în Capitală. A prins perioada interbelică, iar ceva din povestea colonelului Panait se regăsește în propria experiență.

  Sunt descrise și vremurile de tranziție, perioada imediat următoare Celui de-al Doilea Război Mondial, unde domneau haosul și bișnița, când încă nu era nimic stabilit. Poate nu e bună comparația, dar ceva din felul în care descrie acele vremuri seamănă cu atmosfera din romanele sale scrise în anii 1990: haosul, lipsa de organizare, criminalitatea, momente când nimic nu e clar.

„Iarna bătea la ușă… prima iarnă a păcii. Trecuseră doar șase luni de când armatele Națiunilor Unite înălțaseră deasupra Reichului nazist stindardul victoriei omului, și foametea, mizeria, molima nu mai conteneau să ia cu asalt periferiile Capitalei, ușile truditorilor.

Eternii stăpâni ai bogățiilor țării înălțaseră în București, ca și în celelalte orașe ale țării, un nefast edificiu economic – Bursa neagră. Toate tranzacțiile se făceau la negru. De la cutia de chibrituri până la lingoul de aur. De la un pumn de mălai până la vagoanele de minereu. De la un kilogram de bojoc până la sute de capete de vite.”

„Tânărul cititor al acestor pagini de carte ar putea să zâmbească neîncrezător. N-ar fi exclus să creadă că autorul încearcă „să-l ducă” în manieră literară… Reacția sa, oricum, o consider normală. Mecanismul economic al acelor zile a fost rareori pus în lumină. De obicei, pentru a explica epoca, se apelează la formula – sabotajul capitaliștilor și al moșierilor. Așa e, într-adevăr, sabotajul venea din partea acestei clase, numai că îmbrăca forme concrete și variate, legale și ilegale.”

  De la aceste descrieri vii și atmosferice, autorul trece la mai multe fragmente cum ar fi întâlniri cu cititorii, interviuri, întâmplări care l-au inspirat în opera sa, unele amuzante (nu putea lipsi umorul marca Haralamb Zincă), altele absurde. Totodată, vorbește franc despre modul în care i-a fost comandată scrierea unei cărți:

„Mi s-a comandat – nu refuz termenul – un roman consacrat piloților militari de pe supersonice. Am acceptat ca un semn de recunoștință și stimă față de oamenii de la Editura Militară care, ca niște adevărați tovarăși de arme, m-au sprijinit în realizarea Orei H.  Lumea aviației, și mai cu seamă a celei supersonice, mi-e total necunoscută. Mi-e chiar teamă de ea. Din pricina elementelor tehnice.”

  Fanii autorului se vor bucura să aibă această carte în bibliotecă; pe mine, una, m-au fascinat unele pasaje, dar în același timp, am avut tendința de a trece peste altele, despre unele activități ale regimului comunist.

Despre autor:

   Haralamb Zincă (1923-2008), pe numele său real Hary Isac Zilberman, este autorul a peste 50 de romane polițiste și de spionaj, considerat părintele literaturii de gen din România, Sfârșitul spionului fantomă” fiind prima carte de spionaj scrisă de un autor român, iar „O crimă aproape perfectă”, prima carte polițistă.

A fost unul dintre cei mai vânduți scriitori ai epocii sale, tirajele epuizându-se în câteva zile. De asemenea, anchetatorii profesioniști îi cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale.

  Pseudonimul „Haralamb Zincă”, pe care îl știm cu toții, i-a fost dat întâmplător, de către Miron Radu Paraschivescu, care în calitate de director al unei publicații, nu i-a înțeles scrisul și i-a semnat articolul „Haralamb Zincă”.

  A fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru cartea-document „Și a fost ora H” și cu Premiul Uniunii Scriitorilor.

  Alte cărți: „Moartea vine pe bandă de magnetofon”, „Ochii doctorului King , „Soarele a murit în zori, „Și a fost ora H”, „Un glonte pentru rezident” , „Mapa cenușie”, „Suspecta moarte a lui Mario Campanella

Carte disponibilă pe site-ul Publisol

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

Eu, H.Z., aventurierul de Haralamb Zincă – Editura Publisol – recenzie

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.