Femei și sare de Gabriela Garcia – Editura Nemira – recenzie
Femei și sare, de Gabriela Garcia – Editura Nemira – recenzie
Femei și sare
Gabriela Garcia
Editura: Nemira
An apariție: București 2021
Titlu original: Of women and salt
Nr. Pagini: 264
Aflată la primul său roman, autoarea americana ne îmbie atent cu o scriere puternică, intimă și răscolitoare, care ne plimbă impresiile de-a lungul a cinci generatii de femei cu origini cubaneze, al căror destin își pune pune puternic amprenta, deturnând cursul vieții și al așteptărilor una, celeilalte.
Povestea își începe firul în Miami, unde Jeanette, fiica unei imigrante cubaneze, se luptă cu dependența de droguri, pe care o pune în cârca golului pe care îl resimte deoarece nu-și cunoaște rădăcinile și își învinovățește mama, pe Carmen, deoarece aceasta refuză să retrăiască momentele petrecute în Cuba, cu prețul îndepărtării propriei sale fiice.
Fixată să descopere mai multe despre familia pe care nu o cunoaște, Jeanette se îmbarcă într-o călătorie către Cuba, pentru a-și cunoaște bunica. Cu fiecare amintire depănată, sentimentul de abandon crește, căci din mamă în fiică, aceste femei au fost forțate de împrejurări să supraviețuiască, sperând că undeva, departe, există posibilitatea de a-și clădi o viață mai bună.
Cea mai veche poveste datează din 1866, din Camagüey, Cuba, unde Maria-Isabel, străbunica Jeanettei, este prima femeie căreia i se permite să lucrează în condiții mizere și obositoare, într-o fabrică de tutun. Povestea de dragoste pe care o dezvoltă la locul de muncă cu singurul bărbat de acolo care era capabil să citească, este o poveste bazată pe nevoia de a-și depăși propria condiție, mai mult decât a pune accent pe latura romantică. Dar planurile sale pentru o viață mai bună sunt ucise în fașă cu brutalitate, fiind forțată să își crească singură fiica, în sărăcie și teamă.
“Uneori, în momente ca acestea, visa, privind-o pe fereastră pe maică-sa cum zace în hamac cu fața îmbujorată, că ar putea să existe o lume în care Aurelia să nu trebuiască să muncească, o lume unde și-ar petrece timpul având grijă de maică-sa și nu răsucind trabucuri cot la cot cu bărbații. Și se resemnase deja că va spune da oricărui bărbat care i-ar oferi zile mai ușoare. Așa îi era scris.”
Puterea și curajul de a risca totul sperând într-o viață mai bună pe teren american, le dau avânt și speranță acestor femei, de a paria totul pe o carte. Fiicele nimănui, pierdute prin centre de detenție în SUA, repatriate și abandonate în Mexic, îndurând foametea, umilința și durerea de a nu putea oferi propriilor fiice o poveste mai bună decât cea trăită de generații întregi, își pun subtil amprenta pe relațiile familiale de mai târziu.
“Știm cu toții că săptămâna trecută femeia aceasta și fetița ei au fost puse în izolare pentru două zile. Camerele destinate izolării sunt dispensar. Sunt pentru cei care au tuberculoză sau alte boli, dar paznicii le folosesc pentru pedepse. Raidurile nu se anunță, deseori ne trezesc în mijlocul nopții, speriindu-I pe copii. Paznicii au găsit gustări pe care femeia le ascunsese în cameră. Era îngrijorată că fetița pierduse mult în greutate de când ajunseseră aici. 〈…〉 Nu știu unde este fiica mea – sper că este încă în Florida, cumva la adăpost. Mă rog pentru ea în fiecare seară. Mă rog pe podeaua de ciment din colțul meu de lângă pat, până când genunchii îmi sunt zdreliți și obosiți de abia mai pot sta în picioare. În unele nopți îmi sângerează. E o pată roșiatică lângă patul meu. Îi spun petei Ana. Pe fiica mea o cheamă Ana. Mă tem că și eu îmi pierd mințile. Nu știu de ce sunt aici și de ce sunt singură și mă rog la un Dumnezeu care nu știu sigur dacă există, dar, dacă există, sigur e o pasăre, una migratoare, care a pornit la luptă, care va sparge aceste ziduri.”
Pierdută într-un tumult confuz de informații segmentate, printre povești de viață dureroase dar lipsite de resemnare, cu care se întâlnește la tot pasul într-o lume guvernată de sărăcie, dictatură, analfabetism și inegalitate, amplifică Jeanettei senzația de singurătate și lipsă de apartenență.
“Încep să-I răspund dar bunica mă întrerupe iar. Sunt clipe în care o vreau aproape, apoi sentimentele fac o eschivă, se răsucesc. Încep să mă plictisesc. Mă gândesc la mătușa Elena care spunea că mama mea s-a purtat toată viața de parcă nu ar fi aparținut acestei familii, de parcă s-ar fi născut într-o familie nedemnă de ea. 〈…〉 Și încep parcă să simt și eu că poate am greșit crezând că mă așteaptă ceva aici, o bucată din mine pe care aș recunoaște-o.”
O poveste despre bătălii mentale, rupturi emoționale, dureri și neputințe, nevoi și speranțe ajustate din mers pentru a se potrivi cu șansele pe care viața ți le oferă, lipsă de apartenență și traume pe care le purtăm în suflet, sperând ca următoarea generație să găsească o cale de a echilibra destinul trist.
Carte disponibilă pe site-ul Nemira
Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti
Recenzii cărți
Femei și sare de Gabriela Garcia – Editura Nemira – recenzie
Foarte interesant. Mulțumesc de recomandare
Interesant subiect,felicitari Dana pentru recenzie!
Mulțumesc pentru recenzie!
3invocation