Femeia divorțată și etichetele sociale – Rubrica La vie en noir

  Trăim în secolul în care divorțul și-a pierdut capacitatea de a șoca, deși mereu va atrage după sine presupuneri cârcotașe, cu scopul de a intui motivele care au stat la baza acestuia. Cu toții avem o rudă, o colegă sau cel puțin un vecin care a trecut printr-o separare definitivă de persoana cu care era căsătorit sau alături de care avea la activ o relație de lungă durată.

  Vestea ne revigorează și ne oferă oportunitatea de a ne da cu părerea despre relația disfuncțională de cuplu, care nu prezintă interes decât în măsura în care înclină balanța în favoarea impresiilor proaste, anterior formate, pe care le aveam despre cel puțin unul dintre cei doi parteneri.

  Divorțul aduce cu sine mari schimbări. Cuplurile care altădată se pozau în ipostaze fericite și pline de amor, ajung să se certe pe mobila cumpărată de la Ikea și să împartă printre cuvinte de ocară copiii care nu reușesc să țină pasul cu toanele adulților.

  De cele mai multe ori, în urma divorțului, copilul rămâne în grija mamei. Fie că este sau nu pregătită, femeia va fi nevoită să facă față întrebărilor celui mic legate de schimbările care au survenit și să își găsească timp și resurse materiale pentru a bifa nevoile acestuia și pentru a suplini rolul părintelui lipsă.

  Parțial pregătită, femeia inutuiește la ce să se aștepte când vine vorba de gestionarea noului program zilnic, dar este adesea luată prin surprindere în fața avalanșei de întrebări intruzive cu care o vor sufoca cei din jur. Fie că sunt persoane apropiate sau doar cunoștințe contextuale, curiozitatea de a descoperi motivul din spatele divorțului și de a se lansa în presupuneri gratuite, este de neoprit.

  Femeia care și-a asumat o separare de partenerul pe care a ajuns să îl considere nepotrivit încă reprezintă o categorie blamată, cu atât mai mult dacă nu poate demonstra că motivele care au împins-o către o decizie drastică nu sunt mânate de violență domestică, abuz, consum de alcool, înșelat în serie sau bani cheltuiți la jocurile de noroc.

  Empatia noastră limitată se rezumă la fapte dramatice, bârfe spumoase și nu suntem dispuși să acceptăm faptul că un divorț poate avea la baza un eșec de relaționare, dorințe neîmplinite, temeri și frustrări alimentate în mod constant până la refuz. E dificil de tolerat mental ideea că cineva își dorește mai mult de la viață, că refuză să rămână alături de un partener pe care consideră că nu se mai poate baza și că pretinde să își petreacă timpul în compania cuiva care o privește cu drag și în preajma căruia conversația nu se rezumă la tematici precum plata facturilor sau meniul zilei.

  Societatea în care trăim, plină de relații eșuate și de compromisuri inutile pentru care sperăm să fim recompensați la un moment dat, judecă crâncen o mamă care alege un alt drum și nu este dispusă să lupte la nesfârșit pentru o relație devenită nesatisfăcătoare, doar pentru că există la mijloc un copil sau doi.

  Ni se pare corect ca cei din jurul nostru să fie nefericiți și să persiste în nemulțumire așa cum și noi am ales să o facem din comoditate sau lașitate. Ne considerăm experți în problemele de fond ce tratează  relațiile eșuate ale celor din jur, fiind incapabili să acceptăm faptul că nu există o soluție clară de a menține un cuplu funcțional, care să fie aplicabilă tuturor.

  Femeia care a divorțat fără să fie victima violenței domestice sau eroina care și-a salvat copiii de la o viață tragică alături de un tată bețiv, curvar și incapabil, este privită adesea ca un specimen aparte. Un moft tolerat de către o societate corectă și empatică. Un eșec măturat sub preș a unei tentative feminine care nu a reușit să decodifice nevoile bărbatului ales pentru care să facă compromisurile necesare menținerii  relației de iubire. O femeie ușoară, dornică de aventuri. O nerecunoscătoare și o egoistă.

  Dacă motivele divorțului nu sunt convingătoare, femeia merită să aibă parte de un partener nou care să regleze conturile. Să o pedepsească astfel încât să-și regrete decizia de a-și părăsi fostul partener. Să o supună unor traume noi care să îi reamintească că a renunțat mult prea ușor la relația anterioară care era net superioară din punct de vedere al beneficiilor oferite.

  O mamă singură este analizată nu doar din prisma egoismului și a libertinajului de care e tacit acuzată, ci și prin educația pe care i-o oferă copilului, obligat adesea la un trai împărțit între două case, lipsit de un model parental masculin, necesar pentru așa-zisa creștere armonioasă.

  În cazul în care femeia alege să își refacă viața sentimentală, aceasta are toate șansele de a fi considerată o sursă de exemple proaste, care expune riscului și promiscuității copilul bulversat, ignorat și iubit în rate.

  Atunci când înțelegi responsabilitatea pe care o ai față de propriul copil și rolul de mamă este asumat conștient, devine extrem de dificil să aloci timp și spațiu pentru a cunoaște pe cineva nou. Maturizarea grăbită prin care femeia trece atunci când alege să-și crească singură copilul, nu îi permite prea multe greșeli. Partenerul ales trece printr-o selecție riguroasă și va fi nevoit să accepte faptul că femeia îl va poziționa pe plan secund când vine vorba de alocarea timpului și a resurselor emoționale pe care le deține.

  Bărbații dornici de aventuri pasagere în care să nu fie nevoiți să investească timp și sentimente, aleargă adesea după femei care nu sunt disponibile sau care par victime sigure. Privită dintr-o perspectivă imatură, femeia divorțată, mamă singură, este adesea confundată cu o persoană disperată, sătulă să fie blamată de către societate și dornică să își împartă grijile și cheltuielile cu un partener pregătit să o accepte. Lucrurile stau de fapt altfel, existând o anumită diferență între femeia abandonată și femeia care a ales de bună voie să plece. Prima oscilează între fragilitate, frustrare și nevoia de confirmare asezonată adesea cu dorința de răzbunare, cea de-a doua își caută liniștea și echilibrul în propriul sine fiind mai puțin deschisă la compromisuri care ar poziționa-o în relații similare cu cea din care a evadat.

  Nu există o rețetă perfectă când vine vorba de a convinge o femeie să-ți împărtășească dragostea, dar cu siguranță lucrurile devin și mai complicate când aceasta este divorțată și eventual mamă. Divorțul nu este o boală incurabilă sau contagioasă și deși poate lăsa sechele adânci, viața nu se termină cu o relație eșuată. Nu ar trebui să ne simțim obligați să ne justificăm deciziile în fața celor curioși să afle picanterii pentru a-și duce mai departe povara zilnică a propriei neputințe și nu ar trebui să ne considerăm inadecvați din punct de vedere social doar pentru că am ales să punem punct unei relații disfuncționale.

  Oricum, cu sau fără parteneri, la finalul zilei suntem pe cont propriu, prinși între gândurile noastre cu două tăișuri.

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle