Femeia șaman – Misterele unei spiritualități ancestale

Femeia șaman – Misterele unei spiritualități ancestrale

Librăria Bookstory Blv. Eroilor, nr. 6-8, Cluj-Napoca

Luni, 22 octombrie, ora 18:30

   Editura Herald si Librăria Bookstory vă invită luni, 22 octombrie la evenimentul  Femeia șaman – Misterele unei spiritualități ancestalelansarea cărții „Femeia șaman. Istorie, mitologie și șamanism modern”, de Octavian Simu în Colecția Șamanism, a Editurii Herald. Împreună cu invitatele Katalin Moscu (ucenic șaman și consilier) și  Balazs Anaa-Maria (soul whisperer , conferentiar, saman terapeut, cercetator), vom dezbate subiecte inedite despre statutul femeii în societate, concepția despre lume și viață, ritualurile de vindecare și divinație specifice și nu numai.

   În Paleolitic, Neolitic, în Preistorie, inclusiv în perioada de trecere de la matriarhat la patriarhat, odată cu vânatul, descoperirea agriculturii, sedentarismul etc., șamanismul a fost prezent mereu în nevoile spirituale ale oamenilor fiind practicat, cu precădere, de femei și, mai rar, de unii bărbați.

  În cea mai veche tradiție era cunoscut faptul că șamanul este făptura de origine feminină pentru că ea încarna pământul aflat la originile sale, era inițiată în tainele vieții și ale morții. Femeia șaman rămâne astfel „Marea Mamă”, „Bunica” sau „Vârstnica” plină de înțelepciune. În jurul ei s-a conturat întotdeauna un cerc magic în interiorul căruia comunitatea și-a putut manifesta satisfacția de a-și împlini trebuințele spirituale.

   Femeia șaman ne dezvăluie rădăcinile misterioase ale celei mai vechi forme de spiritualitate și medicină a umanității – șamanismul –, propunându-ne, în același timp, o călătorie din preistorie în epoca modernă, pentru a descoperi modul în care femeile au îndeplinit, în culturile lumii, rolul de șaman.

  Octavian Simu este un recunoscut specialist în cultura şi civilizaţia Extremului Orient. Cărţile scrise în aceste domenii evidenţiază preocupări dintre cele mai diverse: Dicţionar de literatură japoneză (Albatros, 1994); Mitologia japoneză (Saeculum, 2005); Lumea teatrului japonez (Vestala, 2006); Arhitectura japoneză veche (Paidea, 2006); Budismul japonez: istorie, doctrină şi tradiţii (Herald, 2007); Shinto – Calea Zeilor (Herald, 2008). Civilizaţia japoneză tradiţională (Herald, ed. 3, 2011); Mitologie chineză (Herald, 2013); Mandala: geometrie şi artă sacră (Herald, 2013); Șamanism în Tibet (Herald, 2015), Şamanismul – Călătorie între două lumi (Herald, ed. 2, 2018). În afara lucrărilor de specialitate, Octavian Simu este autorul unor lucrări de proză, memorialistică şi poezie: Popasul (Cartea Rom., 1975); Drumeţul fără toiag (Eminescu, 1977); Pecetea dragonului (Eminescu, 1980); Prizonierul deşertului (Cartea Rom., 1985); Adagio de toamnă (Sanctuar, 2006), Herghelia verde (Herald, 2008).

  Contact: Sorin Lucaci, PR & Events Coordinator,0720.063.626, sorin.lucaci@edituraherald.ro

   Parteneri: Herbagen, VivaNatura, Deja Vu Natural, Itsy Bitsy, Realitatea Tv, Gold FM, Radio România Cultural, București FM, TANANANA, Radio 7, Radio România Cluj, Radio România Timișoara, Radio România Târgu Mureș, Radio Iași, Radio Brașov, TVR Timișoara, Mix TV Brașov, Radio Brașov, Antena 1 Pitești, Radio 3Net „Florian Pittiș”, România Liberă, AdPlayers.ro, Bio Life & Style Expo, 4arte, Agenția de carte, Bookaholic, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre centru, Filme-Cărți, Literatura pe tocuri, Fundația Calea Victoriei, IQool, LiterNet, Povești de călătorie, PRwave, Rabbit Media, Gratuitor, Raftul cu idei, România Pozitivă, Serial Readers, Sfatul părinților, GOKID!, SuntPitic, Trăiește conștient, Gazeta de știri, ZMEU București, Andreea Ignat, Belva.ro,  Aventuri în Parenthood, Diana Vijulie, Cărti, Cafea și Tutun, Cinemagia, Shape, Edu-News.

 

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.