Ferestrele întunericului de Florina Sanda Cojocaru - recenzie

Ferestrele întunericului, de Florina Sanda Cojocaru – recenzie

Ferestrele întunericului

Autor: Florina Sanda Cojocaru 

Editura Pim – Iași 2022
Pagini: 263

  Mi-era dor să citesc un nou roman al Florinei Sanda Cojocaru, deși autoarea nu se dezminte nici acum.  Scris în aceeași notă sfâșietoare, ca toate celelate cărți ale autoarei, romanul aduce o multitudine de povești de viață realiste, și totuși și o notă de speranță.

  Citind mă întrebam: oare câte mai poate îndura un copil? Oare e vinovată? Oare poate fi atât de distrusă?

Dar s-o luăm oarecum cu începutul, deși știți deja că n-am să vă spun prea multe.

  Personajul principal, Electra, are un nume predestinat, parcă mama ei ar fi vrut să-i transmită de la naștere curajul și determinarea, pe care ea nu le-a avut, de-a realiza ceva în viață.

  Dar Electra întră în viață cu o copilărie urâtă, un tată dur, violent, abuziv cu soția și uneori chiar cu fiica lui. Singura amintire frumoasă, păstrată ca o icoană peste ani, este chipul, vocea și dragostea mamei ei, care o ferea pe copilă,  cât de mult putea, de monstrul de lângă ele, și încerca să-i aline spaimele. Nu avea unde să plece, era orfană, crescută la cămin, și nimeni nu-i întindea o mână de ajutor. La moartea ei, prea timpurie, nimeni din familia tatălui nu vrea copila și Electra ajunge la cămin.

Trec ani de singurătate, de autoînvinovăţire, de conștientizarea că nu este ca celelalte fete, că ,din păcate, nu moștenise frumusețea și gingășia mamei. Nu realiza atunci că înfățișarea ei se datora mâncării în exces, singurul ei refugiu.

Și totuși, în față răului, nu există frumos sau urat.

  Întâmplările din familia Natasei, prima ei familie maternală în care ajunge și unde se regăsește și se atașează, vor determina mutarea ei la oraș în altă casă, deși iubea satul, colegii, școala, și pe Lola,  profesoara de română.

Ce s-a întâmplat acolo veți afla citind cartea.

  Ajunge căministă, cazată într-o cameră dintr-un apartament al protecției copilului, unde niște doamne aveau în grijă mai multe fete. Se retrage în studiu, va încerca să se împrietenească cu fetele,  dar toate o resping din cauza înfățișării. Apoi apare Ioana, cu care se va imprieteni, vor deveni apropiate ca două surori. O va ajuta pe Ioana, o fată surdo-mută, chiar să-și găsească mama, care o abandonase într-o gară, și așa aflăm o altă poveste cruntă, alte destine în derivă.

  Dar, ca o rază de soare,  apare în viața ei Andrei , care o vede ca pe o soră, și ajunge chiar în gașca lui de prieteni, toți băieți. Ei o consideră ca “ unul de-al lor”, omul pe umărul căruia poți să plângi, căruia poţi să-i spui secretele tale.

  Nu știe că cei doi oameni,  Andrei și Ioana, îi vor aduce cele mai mari necazuri. Îi cunoaște lui Andrei familia, mama lui era profesoara care, la rugămintea Lolei, o ajută cu pregătirea la olimpiada de română, află despre fosta lui iubită Sofia, care-l părăsise pentru altcineva, are chiar un moment de rătăcire și se culcă cu el. Dar ce pentru ea a fost “de vis” pentru el nu a însemnat nimic.

  Moartea brutală a Sofiei aduce după ea noi drame și noi dezvăluiri. Electra este bănuită, mai ales că inițial nu vorbește, dar comisarul nu are probe concludente și mama lui Andrei mărturisește că ea este cea care ar fi ucis-o pe fată.

De ce ?

Ce a determinat-o să mărturisească o crimă pe care totuși nu pare că ar fi comis-o?

Ce poveste sordidă a familiei ascunde profesoara?

  Totuși Electra stă o vreme la casa de corecție,  unde problemele prin care trece nu doar că o vor căli, dar o vor determina să se schimbe, iar reacțiile de pe rețelele de socializare o vor face să vrea să se apere.

Providențial, apare și bunicul patern, care îi va angaja un avocat și așa va ieși din casa de corecție.

  Schimbările apărute când era închisă continuă, rățușca urâtă devine o lebădă, capătă încredere în ea și curajul de-a-și susține opiniile.

  Electra continuă școala și scrie o carte, pare un jurnal al vieții ei, de fapt o fantezie a pedepselor pe care le-ar fi aplicat persoanelor vinovate din viața ei, dar curajul este numai în imaginație şi pe hârtie.

Doar că de scrierea ei va profita, pentru a face să fie învinuită, cea pe care o credea prietenă.

De ce?  Ce motive avea să facă asta? Halucinante…

  Moartea Ioanei, la râu, vara, în vacanța petrecută în satul Nataşei, pe care Electra îl iubea, va scoate totul  la iveală “toate scheletele  ascunse în dulap”.

  Așa va afla Electra rolul funest al fiecăruia în viața ei. Va afla de ce bunicul o obligase, în realitate, pe mama copilei să se căsătorească cu fiul lui, deși știa ce psihopat era și mai ales de ce nu o luase pe ea în grija lui.

  Va afla de ce atitudinea Lolei, profesoara ei de română din sat, era așa de contradictorie, și de ce îi dăduse cadou lănțișorul.

Va afla și rolul Ioanei în toată această mascaradă numită viață.

  Norocul ei este comisarul, care la început o credea vinovată, dar cu încrâncenare va descâlci până la urmă ghemul.

Iar capacitatea ei de-a ajuta, de-a uita și de-a ierta, îi vor aduce lucruri bune.

Va reuși Electra să-și realizeze visele?

Își va găsi liniștea?

Va întâlni dragostea?

Ce încercări îi mai rezervă viața?

Veți vedea citind cartea!

  Este o carte dură, sfâșietor de tristă, dar totuși luminată de razele speranței, așa cum ne-a obișnuit Florina.

   Dar cu toată tristețea, cu toate lacrimile, cu toate durităţile, trebuie s-o citiți pentru că sunt niște povești reale, niște istorii de viață, care se petrec în jurul nostru.

Felicitări Florina Sanda Cojocaru  pentru încă o carte de suflet și pentru suflet!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.