Fetița care privea trenurile plecând de Ruperto Long

Războiul prin ochi de copil: Fetița care privea trenurile plecând, de Ruperto Long

Fetița care privea trenurile plecând

Ruperto Long

Editura Epica, 2019

Gen: roman istoric

Titlu original: La niña que miraba los trenes partir, 2016

Traducere din limba spaniolă și note de Eugenia Alexe Munteanu și Dan Munteanu Colán

416 pagini

  Fetița care privea trenurile plecând de Ruperto Long roman biografic colectiv.

Război e când te duci la război și te întorci înapoi și visezi război.

(Mircea Nedelciu, în Zmeura de câmpie)

   Înainte de a fi o ficțiune istorică, așa cum, poate, sunt atâtea, Fetița care privea trenurile plecând este un roman biografic colectiv, cuprinzând poveștile emoționante ale supraviețuitorilor genocidului din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dovezi ale unei vaste investigații întreprinse de autor, dublate de fotografii originale și documente, care nu fac decât să intensifice sentimentul autenticității celor relatate. Xenofobie, rasism, persecuție, migrație, genocid. Ce lipsește din lista termenilor ce formează câmpul semantic al războiului mondial?!

   Ei bine, iubirea. După afirmațiile autorului, aceasta este o poveste de dragoste, […] dragoste între părinți și copii, între frați, între îndrăgostiți, între prieteni, dragoste pentru viață, pentru libertate, pentru pământul natal. Ascultăm, ușor bulversați la început, mărturiile unor naratori ce fac eforturi să-și recupereze memoria, dintre care, cea mai puternică voce o are Charlotte, o fetiță de 8 ani, nevoită să părăsească Liège-ul său iubit și ocupat de naziști în anii ’40, împreună cu familia. Drumul spre Paris și, ulterior, spre Lyon se dovedesc extrem de periculoase, raziile Gestapoului limitându-le șansele de salvare. În casa suprapopulată în care-și găsesc adăpost, Charlotte și fratele său stau ascunși luni întregi în dulap, mereu cu bagajul făcut, în liniște și întuneric. Uneori, fetiței i se permite, ca o dulce desfătare, să se plimbe după lăsarea întunericului. În plimbările ei scurte, Charlotte trece pe lângă gara unde stau să plece trenuri lungi, cu vagoane pentru animale, pline cu oameni.

Trenul se îndepărta deja, eu eram foarte neliniștită, m-am uitat cât am putut de atentă și… ce groaznic! Niciodată n-am putut uita imaginea aceea! Brațe, mâini și picioare umane se străduiau, într-o încercare disperată și inutilă, să scape prin spațiile dintre scândurile pereților din lemn ai vagoanelor. […]

M-am întors la casa armenilor cu inima zdrobită. Eram îngrozită. Nu știu de ce, dar nu le-am putut povesti părinților mei ce văzusem. M-am ascuns în întunericul dulapului și, timp de câteva zile, nu am putut să scot nici măcar un cuvânt.

   Sfârșitul războiului îi găsește pe toți epuizați psihic, dar împreună.

    Mica Charlotte, devenită Grünberg, conduce astăzi Direcția Generală a Universității ORT Uruguay și a contribuit în mare măsură la cartea în discuție. (foto sursa: elle.com )

   Domingo López Delgado este un soldat uruguyan înrolat voluntar la Forțele Franței Libere și repartizat în Legiunea Străină. Direct implicat în conflicte, în schimburile de focuri din lupta legendară de la Bir Hakeim, din nordul Africii, Delgado face o analiză obiectivă a războiului, pe care îl trăiește la intensitate maximă. Imaginea războiului m-a dus cu gândul la Ștefan Gheorghidiu, alter ego-ul lui Camil Petrescu, în Ultima noapte… . Într-adevăr, pe ambii „i-a acoperit pământul lui Dumnezeu”.

,,… veniserăm aici hotărâți să murim pentru cauza pe care o apăram! În acel moment, am înțeles că este foarte ușor să fii dispus să mori apărând un ideal când ai 25 de ani și doar o idee vagă despre moarte. Dar când intrăm în contact direct cu ea, când vedem corpurile distruse, cu membre smulse, pântece spintecate ale unor oameni care au apărat și ei cu ardoare idealurile lor și care, totuși, au murit cu o grimasă de teroare și de suferință atroce, când ne intră în nări mirosul de putreziciune a acelei morți, nu vrem să murim. Un strigăt țâșnește din pieptul nostru! Nu vrem să murim!”

foto sursa 

   Domingo López Delgado a fost o figură legendară, decorată de Charles de Gaulle în 1964. Nu a renunțat niciodată  să demaște ororile războiului.Fetița care privea trenurile plecând de Ruperto Long

(foto sursa)

  Pe lângă personaje inspirate de persoane reale, autorul dă naștere unor „voci” secundare, numeroase și episodice. Nu ai cum să-l uiți pe SS-Scharführer Matthias, șef de lucrări în lagărul de exterminare de la Treblinka sau pe Alter, unchiul Charlottei, executat prin împușcare la Konskie, cu toate că putea să se salveze.

    Probabil așteptați nota personală a recenziei; să spun că mi-a plăcut, că m-a făcut să plâng, că n-o să pot uita… . Astea-s povești! Nu cărțile care îți plac se țin minte, ci tocmai celelalte. Și n-am să uit cartea aceasta nu pentru povestea propriu-zisă, ci pentru tehnica romanesca la care apelează Ruperto Long, inedită și pentru mine, cititor vechi și înăcrit.

   Ruperto Long a debutat ca scriitor cu Che bandoneón, în 2002. Este inginer, politician și scriitor, profesor universitar titular la Academia Națională de Inginerie. A fost senator al Republicii Uruguay, președinte al UTE (principala companie de energie electrică din Uruguay) și președinte al Laboratorului Tehnologic. În prezent, este ministrul Curții de Conturi a Republicii. A primit numeroase premii și distincții, în toate domeniile în care a activat și activează.

Recenzii cărţi

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

7 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.