Fetița care a salvat Crăciunul de Matt Haig-recenzie

Fetița care a salvat Crăciunul, de Matt Haig-recenzie

Titlul original: The Girl Who Saved Christmas

Christmas Series: 1. Un băiat numit Crăciun; 2. Fetița care a salvat Crăciunul; 3. Father Christmas and Me

Editura: Nemira

Colecția Nemi, coordonată de Laura Câlțea

Anul aparitiei: 2016, 2017

Ilustrații de: Chris Mould

Traducere din limba engleză de: Cristina Jinga

Gen: poveste pentru copii

Cotație Goodreads: 4,21

„Magia poate fi găsită oriunde, dacă știi cum să te uiți după ea.

– Magia este aici, își zise Moș Crăciun.

Și unde exista magie, exista și speranță.”

   Nu știu voi, dar eu, de Crăciun m-am delectat cu o poveste tematică: „Fetița care a salvat Crăciunul”. Una dintre cărțile cele mai așteptate de anul acesta, după succesul înregistrat de autor cu „Un băiat numit Crăciun”, tradusă în peste 20 de limbi și ce urmează a fi ecranizată de Blueprint și Studio Canal. De curând a fost lansat și cel de-al treilea volum, „Father Christmas and Me”.

   Bineînțeles că am început seria cu cea de-a doua carte, doar mă știți; sunt nebuna care citește seriile pe dos. Oricum, „Fetița care a salvat Crăciunul” se poate citi și separat de prima carte din serie, explicațiile necesare fiind furnizate cu răbdare și suficient de subtil încât să fie evitate spoilerele. Astfel, îți este stârnită curiozitatea de a citi și „Un băiat numit Crăciun”.

  Acest al doilea volum este despre speranță, magie și puterea de a schimba lucrurile atunci când crezi cu adevărat.

   Amelia este o fetiță de 9 ani care locuiește cu mama ei bolnavă grav. Cele două trăiesc într-o sărăcie lucie și își câștigă existența practicând meseria de coșar. De când s-a îmbolnăvit, mama Ameliei nu mai poate lucra, așa că fetița i-a preluat îndatoririle. Ele au și un motan, pe nume Căpitanul Funingine.

   Din explicațiile furnizate în carte, aflăm că Amelia este primul copil vizitat de Moș Crăciun vreodată. În urmă cu un an, datorită speranței ei, magia a fost posibilă, permițând vizita lui Moș Crăciun pe la toți copiii din lume.

„Vezi tu, dacă un singur copil crede în magie – și crede cu destulă tărie – e de ajuns ca să restabilească ordinea în univers. Speranța hrănește drimwick-ul, care e principala formă de magie a elfilor.”

   Anul acesta, Amelia este supărată, mama ei este pe moarte și riscă să fie evacuate din casă din cauza datoriilor. Totuși, ea tot visează la magia lui Moș Crăciun. Îi scrie o scrisoare în care îi cere câteva lucruri, dar mai presus de toate, ca mama ei să nu moară.

   În alt plan, ne este dezvăluit tărâmul lui Moș Crăciun: Elfhelm, un orășel specializat aproape în exclusivitate pe fabricarea jucăriilor, ce urmează a fi dăruite copiilor oamenilor. Orașul este populat de elfi, care lucrează la acea fabrică sau la ziarul local.

   În ajunul Crăciunului, când toate pregătirile sunt în toi, jucăriile și dulciurile se împachetează, ceva neașteptat se întâmplă: un atac al trolilor. Aproape tot Elfhelmul a fost distrus, inclusiv sania lui Moș Crăciun. În aceste condiții, Crăciunul a fost anulat.

   Între timp, mama Ameliei moare, iar ea ajunge la un azil de săraci, condus de un om sinistru, la fel cum sugerează și numele: domnul Creeper. O fi doar impresia mea, dar mi se pare că acest domn Creeper seamănă cu Scrooge din „Poveste de Crăciun” a lui Dickens. De fapt, am o bănuială că autorul este fan Dickens, veți vedea în curând de ce.

„- Crăciun, rosti domnul Creeper cu gura făcută pungă, ca și când cuvântul ar fi avut un gust oribil. Crăciunul e fericit doar dacă ești un prost. Sau un copil.”

   În drumul spre azil, la care urâciosul domn Creeper o duce pe Amelia cu forța, se întâlnesc cu… Charles Dickens! Scriitorul fiind un mare iubitor de pisici, acceptă rugămintea Ameliei de a-l păstra pe Căpitanul Funingine cât timp ea este la azil.

„- Vă rog, domnule. Vă plac pisicile? Știți, ele nu au voie în locul unde mă duc eu…

Ei bine, Charles Dickens iubea pisicile. Într-adevăr, chiar în dimineața aceea scrisese cuvintele „Ce dar mai mare există decât dragostea unei pisici” în carnețelul său de însemnări, gândindu-se că, într-o bună zi, avea să folosească rândul acesta într-unul din romanele lui. El avea acasă un motan pe nume Bob. Și era sigur că lui Bob i-ar fi plăcut un prieten.

– Îmi plac pisicile,dar nu mi se pare corect să-l iau pe motanul acesta de la tine. …

– Ei, bine, o să fie tot al meu. Dumneavoastră doar o să aveți grijă de el. O să trec să-l iau înapoi, când o să scap. …

– Du-te! repetă Amelia. Domnul Dickens o să aibă grijă de tine.

Și atunci Charles Dickens luă animăluțul în brațe.

– Într-adevăr, o să am grijă de tine.”

   De asemenea, apare o referire la ideea lui Dickens de a scrie „Poveste de Crăciun”, sugerată, se pare, de Moș Crăciun: – Charles Dickens si Moș Crăciun)

„În prezent, mintea mea e la fel de încețoșată ca Tamisa în luna martie. Habar n-am despre ce să mai scriu.

Moș Crăciun zâmbi.

– Crăciun! Ar trebui să scrii despre Crăciun!

– Dar durează luni în șir ca să scrii o carte. Cum aș putea să scriu despre Crăciun în, să zicem, martie?

– Crăciunul nu este o dată, domnule Dickens. Este un sentiment.

Moș Crăciun văzu ochii scriitorului luminându-se ca ferestrele noaptea.

– O poveste de Crăciun? Nu e o idee prea rea!

– Vezi? Nu există imposibil.”

   Oare Creeper l-a inspirat pe Scrooge?

  Revenind la povestea noastră, trece un an de la cele întâmplate. Un an de când Amelia este prizonieră la azil, ducând o viață de mizerie. Este supărată pe Moș Crăciun, pentru că a crezut în el și a dezamăgit-o. Pentru că rugămintea ca mama ei să trăiască a fost în van.

„Nu exista muncă ușoară în spălătorie, dar stoarcerea la calandru era considerată de toată lumea ca fiind cea mai grea.

Un calandru este o mașinărie care stoarce și netezește hainele ude. Pui rufele ude între doi cilindri de lemn și apoi dai de o manivelă de fier ca să împingi rufele printre cilindri.

Era atât de greu să dai la manivelă, încât pe Amelia o durea tot corpul, iar doamna Sharpe stătea adesea în spatele ei, dându-i porunci răstite. Amelia nu știa dacă doamna Sharpe era într-adevăr o cotoroanță sau dacă era doar îngrozită de domnul Creeper.”

„Moș Crăciun îi făcuse pe copii să creadă în magie, când de fapt o mare parte din viață era lipsită de magie. Ce putea fi mai crud decât să le dai oamenilor speranță într-o lume fără speranță?”

   Pe de altă parte, în Elfhelm au loc din nou pregătiri de Crăciun, însă fără speranța Ameliei, prima fetiță vizitată de Moș Crăciun, magia își pierde din intensitate. Astfel aflăm și cum Moș Crăciun reușește să viziteze toți copiii din lume într-o singură noapte: cu ajutorul magiei, poate opri timpul în loc. Însă fără speranță, carburantul magiei, este foarte greu. De asemenea, locuitorii Elfhelmului se tem de un nou atac al trolilor. De ce ar ataca trolii? De ce au atacat cu un an în urmă? O reporteră a ziarului local este dispusă să investigheze, punându-și viața în pericol.

   În același timp, Moș Crăciun își dă seama că va reuși să salveze Crăciunul găsind-o pe Amelia, fata care a sperat suficient pentru a face magia posibilă. Cu ea a început totul, ea este cheia.

   Așa că pornește într-o lungă călătorie spre Londra, pentru a o găsi pe fetiță. Personajele trec prin multe aventuri, Moș Crăciun se întâlnește cu Charles Dickens, apoi cu regina Victoria, pătrunzând din greșeală în dormitorul acesteia din Palatul Buckingham.

   Cum vor decurge lucrurile? Regina va fi supărată sau fericită să se pomenească în dormitor cu Moș Crăciun? O va găsi Moș Crăciun pe Amelia? Va reuși aceasta să scape din azilul domnului Creeper?

Toate acestea le veți afla citind cartea.

Ce mi-a plăcut?

   Mesajul este unul foarte frumos, cum că speranța învinge totul. Pentru a reuși trebuie să sperăm, în primul rând. Îmi place că în ciuda naturii fantastice a poveștii, unele lucruri sunt destul de realiste. De exemplu, mama Ameliei nu poate fi salvată. Ar fi fost frumos, dar pe de altă parte, nerealist. Este bine să afle copiii că unele lucruri nu pot fi rezolvate, oricât de mult ai spera.

Ilustrațiile superbe, care dau un plus de farmec poveștii.

Umorul specific obiceiurilor perioadei victoriene: „Oala de noapte era un vas mic, alb, rotund, pe care îl foloseau în loc de toaletă. Amelia luă oala, deschise fereastra și aruncă lichidul galben în stradă.

– Hei! Ai grijă! strigă un om de jos.

– Hopa! Scuze! zise Amelia.”

„Exact când rosti acestea, Blitzen decise că fix acum avea nevoie la toaletă. Chiar acolo, pe covorul cel gros. O grămadă mare, aburindă de balegă maronie de ren.

– O, nu! se văicări regina. Unul dintre caii-diavoli a făcut o puturoșenie pe covorul regal!”

Ce nu mi-a plăcut?

   Faptul că speranța este supraevaluată. Într-adevăr, trebuie mai întâi să sperăm pentru a realiza ceva, însă nu totul se rezolvă prin speranță. Al doilea lucru care m-a intrigat este atitudinea lui Moș Crăciun: acest erou al copiilor se preface că nu se întâmplă nimic atunci când apar primele semne ale atacului trolilor. M-aș fi așteptat să aibă un rol mai activ, să fie mai prevăzător.

În schimb, îmi place de Noosh, elfa reporter care investighează atacul trolilor. Este curajoasă, bine pregătită, chiar merită postul pe care și-l dorește. Își iubește familia, singurul lucru pentru care se teme în investigațiile sale.

Citate:

„Barometrul Speranței strălucea, de regulă, într-o amețitoare împletitură de lumini multicolore, care se mișcau încetișor. Verde, violet, albastru. Luminile acestea fuseseră culese de Moș Crăciun din Aurora Boreală, de pe cerul de deasupra Finlandei.”
„Inima Ameliei bătea înnebunită de spaimă. Căpitanul Funingine era tot ce avea. Era cel mai bun prieten al ei. Oricât de grea fusese viața, Căpitanul Funingine fusese lângă ea, gata s-o lingă pe față sau să-și frece căpșorul de bărbia ei.”

„Amelia se întrebă ce ar fi făcut Căpitanul Funingine în situația aceea. Ea credea că pisicile sunt mult mai deștepte decât oamenii, cel puțin la a scăpa din diverse situații.”

„Orice era posibil în lumea aceasta, își dădu ea seama. Și era un sentiment foarte plăcut să-i ai alături din nou pe prietenii pierduți. Poate cel mai plăcut.”

„- Dragostea unei persoane nu dispare niciodată, zise el blând. Chiar dacă persoana dispare. Ne rămân amintirile, înțelegi, Amelia? Dragostea nu moare niciodată. Iubim pe cineva și acel cineva ne iubește la fel, iar dragostea aceea e păstrată și ne protejează. E mai mare și decât viața și de aceea nu sfârșește odată cu ea. Rămâne înăuntrul nostru. Acel cineva rămâne în noi. În inimile noastre.”

 Despre autor:

   Matt Haig (n. 1975) este un scriitor și jurnalist britanic. Majoritatea cărților sale au ajuns bestsellers și/sau sunt în curs de ecranizare: „The Last Family in England”, „Shadow Forest”, „Runaway Troll”, „Umanii”, „Băiatul Echo”, „Reasons to Stay Alive”, „How to Stop Time”. Este cunoscut pentru seria Christmas: „Un băiat numit Crăciun”,  tradusă în peste 20 de limbi și ce urmează a fi ecranizată, „Fetița care a salvat Crăciunul” și „Father Christmas and Me”.

Despre ilustrator:

   Chris Mould a frecventat Școala de Arte, scrie și ilustrează cărți pentru copii, a câștigat Nottingham Children’s Book Award și a fost nominalizat la Sheffield Children’s Book Award.

Cartea Fetița care a salvat Crăciunul, de Matt Haig poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti