Filosofii paralele

Filosofii paralele – Marta Petreu – Editura Polirom – recenzie

Titlu: Filosofii paralele

 Autor: Marta Petreu

Editura: Polirom

Număr pagini: 295

   Filosofii paralele – Marta Petreu – autori români

   Marta Petreu este scriitor, profesor de istoria filosofiei românești la universitatea Babeș-Bolyai și redactor-șef al revistei Apostrof. A debutat editorial în 1981 cu volumul de poeme ,,Aduceți verbele”. În 2011, editura Polirom a inițiat seria de autor “Marta Petreu”, în care au apărut până în prezent 10 titluri, printre care se numără și  ,,Acasă, pe Câmpia Armaghedonului”, ,,Apocalipsa după Marta”‘, ,,O zi din viața mea fără durere” și ,,Biblioteci în aer liber”.

   Precum mulți alții, mă găseam într-o vreme, la ora de limba și literatura română, întrebându-mă de ce un autor scrie ceea ce scrie. Discursul didactic era asemenea unei rame fără tablou, în care auzeai numele de Maiorescu, Cioran, Eliade, Blaga, însă ca și în această enumerație, ceva lipsea. Lipsea esența motivatoare a ființei, lipsea sculptura materiei ca întreg, necesară identificării personalității ca unicitate și integralitate. Autoarea răspunde acestei chemări și nevoi, prin colectarea istoriei românești, aflată inițial într-o eterogenitate haotică, metamorfozând-o într-un tezaur literar în formă discursivă.

   În accepțiunea faptului că orice fragment cultural prezintă o prenatalitate, suntem introduși în contextul nașterii gândirii filosofice românești, “Filosofia românească s-a născut anevoios și tîrziu, la sfîrșitul evului mediu […] sub infuența Bisericii bizantine“. ,,Primele expresii ale filosofiei au fost în limbile […] slavonă, greacă dar și latină” În ultima treime a secolului al 18-lea apare prima școală cultural. Reprezentanții ei […] sunt împregnați de ideile luministe pe care le pun în serviciul formării culturii […] și deșteptării națiunii”. Concluzionăm, astfel, asupra diversității codului genetic românesc ce va avea să ducă la maturizarea solidificatoare a unei identități intelectuale proprii.

   “În 1698 apare la Iași prima scriere filosofică românească […] de Dimitrie Cantemir. ”La mijlocul secolului (al 19-lea) pașoptistul I. Heliade-Rădulescu  schițează prima încercare de sistem filosofic”. Primele fecundații ale acestei predispoziții creatoare, au pavat și drumul spre ceea ce, acum, nici nu amintim în cărți, în holomeritatea, atât de necesară, subiectului. Meritul acestei cărți și al autoarei este însăși a acestei contribuții, cu statut de singularitate în literatura ce privește filosofia, de a aduce elitele, ce au direcționat personalitatea românească, față în față cu creația, istoria – și după cum vom vedea, cu motivațiile și conflictele lor – “În jurul lui Titu Maiorescu s-a cristalizat societatea culturală și politică Junimea, […] a impus o nouă direcție axiologică (și opusă celei național-utilitare) și culturală”. Din acest punct de plecare, și până în prezent, asistăm la expunerea unui argument interminabil între varii generații, “maiorescienii de stînga, D. Drăghicescu, E. Lovinescu, G. Ibrăileanu, […] au profesat o filosofie proeuropeană și democrată, a sincronizării revoluționare cu Europa; ei au fost contestați de ideologii antieuropeniști, precum Nichifor Crainic sau Nae Ionescu, partizani ai imuabilității fondului românesc. Dimpotrivă, maiorescienii de dreapta au profesat o filosofie de încetinire sau chiar de respingere a influențelor europene […]”. Învățând despre trecut pentru a nu-l mai repeta, îndepărtându-ne de un macrosistem inevitabil, asemenea unui detectiv, autoarea, ne introduce în microsistemul particular fiecărei figuri recognoscibile în tablouri.

   O mostră din delicatesele pe care le oferă lectura, poate fi degustată sub forma pe care o ia Blaga, desfășurat ca om, nu ca zeu filosofic sau poetic. Un gust dulce-acrișor, scris cu o rețetă nemaivăzută, autoarea având acces la un sfânt graal, “Am în față două variante nedatate ale unui text scris de Lucian Blaga […] arată ca un cîmp de luptă, fiind plin de raturări și de adăugiri făcute pe margine […] provin din arhiva doamnei Dorli Blaga”. Gustul amar provine din conștientizarea experienței pe care Blaga a avut-o în cadrul comunismului. “Pentru un autor ca Blaga, a cărui filosofie își află corolarul în ideea că omul este o ființă creatoare, care-și atinge rangul supreme numai prin creație, această gimnastică de partid […] trebuie să fi fost, psihologic și moral vorbind, dezastruoasă. “era un poet și un filosof interzis”. Însă, înfățișat și perceput într-o situație limită,  o admirație față de umanitatea sa nu va întârzia să apară, “[…] eu pentru acest copil fac orice chiar și scriu”.

   La fel de importantă precum viața interioară, este cea a relațiilor sociale, în nici un manual de istorie sau de limba și literatura română, fiind mai uman și mai intim descris dialogul dintre două personalități. “eseul cioranian este o explicație de dragoste și admirație pentru Blaga […] atât mai mari cu cât acesta vede în autorul Censurii Transcendente întîiul creator ardelean care scapă complet de sub tirania mitului utilului ”Cei doi filosofi atât de diferiți ca temperament și atât de asemănători în conceperea substratului metafizic ultim al lumii se cunoșteau de altfel”. Însă, după un context amplu, admirația are să se sfârșească dramatic. De asemenea, Cioran, după o dezvăluire a adevăratei sale fețe, poate fi considerat radical opus cu credința populară a filosofiei sale, “Crăciunul va deveni pentru Cioran prilej de lacrimi: M-am gândit la părinții mei, la copilăria mea […] Fiindcă nu poți să plângi decât evocându-ți copilăria”.

   Continuând expunerea, condusă de simțul moralității, autoarea pune către judecată un ‘actor’  a cărui scop nu scuză mijloacele. Metaforic, se poate spune că schimbă costumele, însă păstrează piesa. “cursul naeionescian […] construiește o tipologie a misticilor, tipologie verificată prin limbajul simbolic pe care îl întrebuințează […] dacă i-ar aparține lui Nae Ionescu însuși am avea în ea una din cele mai importante tipologii din cultura română”. Însă, datorită preciziei și determinării unei analize punctuale, concludem că aceasta nu îi aparține, cel puțin nu în întregime. “Nae Ionescu nu o urmează riguros […] pe Underhill, nu printr-o presupusă originalitate […] ci pentru că nu putea enunța decât ceea ce își aducea aminte”. În mâinile cititorului stă judecata atitudinii scriitorului Nae Ionescu, de a inspira plagiind, de a impulsiona o generație de creatori prin falsitate. Înafară de răspunsurile pentru întrebările: ce, cum și de ce scrie un autor, mai suntem confruntați cu o dilemă inedită. Care detaliu, inconfundabil, îți trezește nostalgia unei literaturi parcurse ? Autoarea recunoaște, “ îmi amintesc toate mesele tuturor personajelor din toate cărțile pe care le-am citit“. Urmând o savuroasă descriere a unei biblioteci vaste de rețete.

   Cartea de față vine drept medicament antipsihotic, eliminând halucinația de înstrăinare a culturii române, privitoare la influențele exterioare asupra propriei esențe, demonstrând că marile minți nu au fost un zefir plutitor deasupra vremii lor, ci o parte activă a genomului românesc. Nu admite subjugarea la un singur gen, fie el istoric sau filosofic. Nu permite nici lecturarea ei cu plictisul specific unei enumerări interminabile, ci încurajează implicarea, oferind fragment cu fragment conținutul unei imagini de ansamblu, fiind presărată de umor, emoție și trăiri personale, în special cele identificabile la orice iubitor de lectură.

Lectură plăcută!

Cartea Filosofii paralele – Marta Petreu poate fi comandată de pe site-ul Libris

Recenzii cărţi

Filosofii paralele – Marta Petreu – Editura Polirom

***Brînzei Lucian (Lucian)-Redactor***Spune-mi ce citesti, si ce iubesti, ca sa-ti spun cine esti. Iubesc ploaia si lumea pe care o contureaza in jur, atunci cand ma induc in universul unei carti. Genurile pe care le abordez cel mai des sunt psihologice, filosofice, science fiction, horror si aventura. Ceea ce ma mentine activ in cautarea viciului nu este o dependenta coroziva ci insasi nevoia interioara de a ma cunoaste mai bine pe mine insumi si pe cei din jurul meu. “Reading is the sole means by which we slip, involuntarily, often helplessly, into another’s skin, another’s voice, another’s soul.” - Joyce Carol Oates

11 COMMENTS

  1. Felicitari Lucian!O placere sa-ti citesc recenziile!Recunosc ca nu mai am rabdare sa citesc astfel de carti.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.