Frumusete periculoasa – Linda Howard
Blair Mallory a supraviețuit deja unei tentative de asasinat. Acum se pregătește de nuntă și reușește în ultimul moment să evite un nou glonț. Și un Buik care încercă să o lovească din plin. Deși identitatea șoferului rămîne un mister, intențiile lui criminale sînt clare. Dar nici măcar Wyatt Bloodsworth, viitorul mire, detectiv de poliție, nu pare foarte convins că ea a devenit din nou o țintă…
Dacă ați citit primul volum din serie-Merită să mori pentru ea, atunci sunteți cumva familiarizați cu Blair Mallory. Narată la persoana întâi din perspectiva personajului feminin, întreaga carte prinde un farmec aparte pentru că efectiv trăiești fiecare pas împreună cu ea. În pofida aparențelor, este mai mult decât o blondă sexy, ci și o femeie de afaceri care nu face totul la întâmplare. A supraviețuit numeroaselor obstacole întâlnite și istețimea i-a fost de mare folos.
Mă tot gândeam ce-ar mai fi putut să scrie autoarea despre această femeie care își întâlnește sufletul pereche, efectiv nu înțelegeam strategia scenariului. Ok, a trecut testul cititorilor, s-a remarcat, a scăpat cu bine de atentate, s-a îndrăgostit nebunește pe Wyatt Bloodsworth, se vor căsători, the end of story. Pentru mine era suficient, dar faptul că autoarea și-a ascultat instinctul a adus un mare plus, iar cartea Frumusețe periculoasă mi s-a părut mult mai amuzantă decât precedenta.
Vă propun să luați o blondă care arată trăznet, adăugați puțină carismă, oferiți un termen limită până la nuntă și pe parcurs condimentați atmosfera cu adrenalină. Fie o ceartă cu logodnicul, fie tentative de omor care mai de care mai incitante și lăsați totul să fiarbă la foc mic.
Rezultatul va fi neprevăzut și pe placul tuturor. Rețeta perfectă pentru o carte relaxantă și ideală pentru iubitorii de romance. Frumusete periculoasa – Linda Howard
Mi-a plăcut cum a reușit să se descurce, dar cel mai mult m-a distrat modul cum s-a gândit să iasă din încurcături sau să se răzbune pe cei care i-au stat în cale. Dacă adăugați la întrebările de pe parcurs și puțină pasiune s-ar putea să vă aducă direct la situații limită. Frumusete periculoasa – Linda Howard
Pentru a înțelege acțiunea, trebuie să știți că Blair Mallory vrea o nuntă fără fast, dar care să unească întreaga familie. Cum niciodată nu reușește să-i împace pe toți, singura soluție este să amâne evenimentul, dar Wyatt nu este de acord. O iubește nebunește și chiar dacă uneori nu poate să facă compromisuri, pare să se adapteze rapid. Îl scoate din minți, dar merită fiecare clipă de împăcare. Obosit să o tot contrazică, îi dă termen o lună de zile sau se vor căsători oriunde, inclusiv în Las Vegas (spre oroarea miresei, dar și a mamei soacre 🙂 ). Numai că ea este în continuare nemulțumită:
Wyatt „– În regatul animalelor, masculul își marchează teritoriul urinînd pe el. Eu nu-ți cer decît să-ți schimbi numele de familie cu al meu. Alege!”
Blair „- Să nu îndrăznești să faci pipi pe mine! m-am răstit eu, indignată. Wyatt reușea să mă scoată din minți mai repede decât oricine altcineva, ceea ce echilibra cumva situația, dar asta a durat numai cîteva minute, pînă când imaginea și-a făcut loc în mintea mea și tonul răstit s-a transformat într-o cascadă de rîs.”
Forțată de împrejurări se apucă de pregătiri, doar că o simplă ieșire nocturnă la mall va fi începutul unui lung șir de incidente neplăcute. O dubă parcată în apropiere de ea pornește cu viteză și are o singură țintă, să o lovească cu orice preț. O săritură spontană o va salva de la dezastru și se va trezi pe asfalt înconjurată de pungile de cumpărături.
„Îmi amintesc senzația ascuțită, de arsură din momentul în care am alunecat, rostogolindu-mă, pe asfalt. Îmi amintesc că am gîndit: Pantofii mei! în timp ce încercam cu disperare să țin de pachetele cu cumpărături. Îmi amintesc zornăitul cerceilor și gustul cald al sîngelui.”
Modul cum Blair vorbește cu cititorul și cum îl informează face și mai reală situația, empatizând la fiecare gest.
„Pentru Dumnezeu, unde era toată lumea? Unde sînt cei care stau la mall pînă la miezul nopții?”
„Tocmai fusesem făcută terci! Aveam nevoie de puțină atenție, de ceva!”
„Alo, un corp zace în parcare și nu observă nimeni?”
Reușește să se descurce singură, cheamă salvarea, poliția, primește primul ajutor, însă simpla contuzie de la cap se datorează nu unui accident, ci unei tentative de omor. Wyatt se simte frustrat, gestionează situația din punctul de vedere al unui polițist, dar este alături și de iubita lui. Și cum nimic nu merge ca pe roate, pe parcurs vor fi alte incidente menite să ne țină în suspans, iar Blair este în centrul atenției. Va fi dificil pentru ea să se refacă fizic, să continue pregătirile de nuntă, iar rutina zilnică să nu îi fie afectată. Este greu să urmărești fiecare mișcare, să te uiți după femei necunoscute sau după gesturi care pot fi suspecte. Ceea ce trăiește ea, se reflectă și asupra lui Wyatt, o sprijină în totalitate, dar nu poate să îi facă pe plac pentru că are nevoie de dovezi, nu de presupunerile pretențioasei sale iubite.
Și când credea că viața merge pe un făgaș normal, începe să fie sunată după un număr necunoscut și îi se spune în șoaptă: „Păcat că am ratat”. Cine este femeia care dorește să se răzbune? Ce ar mai putea să vrea de la ea? Sunt doar întrebări care se vor înmulți pe parcurs pentru că tentativele vor continua și are un singur scop… să moară în cele mai groaznice chinuri.
Frumusețe periculoasă este cartea care mi-a înseninat chipul, m-a ținut în suspans și chiar dacă sunt subiectivă, a meritat să citesc fiecare filă. Nu pot să critic ceva anume pentru că este o lectură ușoară, relaxantă, ideală de luat în vacanță, nu o lucrare de doctorat cu detalii tehnice. Alături de Blair și familia ei temperamentală te simți special, zâmbești, iubești, trăiești. Frumusete periculoasa – Linda Howard
Despre autor:
Linda S. Howington s-a născut la dată de 03.08.1950 în Albama, S.U.A. Este unul dintre cei mai bine vânduţi autori de romane de dragoste/suspans având cărți publicate sub pseudonimul de Linda Howard. Este şi unul dintre membrii fondatori ai Romance Writers of America.
Cartea Frumusețe periculoasă de Linda Howard poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron.
Surse foto: pixabay.com
Foc cu foc - Bogdan Hrib - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Foc cu foc…
Afacerea Chateaubriand - Fred Vargas - recenzie Titlu: Afacerea Chateaubriand Autor: Fred Vargas Categorie: Thriller…
Medalionul domniței - K. J. Mecklenfeld - recenzie Titlu: Medalionul domniței Autor: K. J. Mecklenfeld…
Fata și frica - Dănuț Ungureanu - Editura Tritonic - recenzie Titlu: Fata și frica…
Urzică și oase - T. Kingfisher - recenzie Titlu: Urzică și oase Autor: T. Kingfisher…
Răul pe care îl fac oamenii - Sandrone Dazieri - recenzie Titlu: Răul pe care…
View Comments
Felicitari pentru recenzie. Mi se pare ca este o carte interesanta. Pana acum, am citit o singura carte scrisa de Linda Howard, si chiar mi-a placut stilul ei.
Linda Howard creeaza dependenta. Pentru mine este speciala, in timp ce cautam una din cartile ei am descoperit-o pe Iasmina. :) Sunt subiectiva, n-am ce face.
Frumoasa recenzia Mili. Nu am apucat sa citesc prima parte din serie dar o voi face :) , sper cat mai repede. Se pare ca si continuarea va fi pe masura asteptarilor ;)
Multumesc Mirela, incearca, vezi daca te prinde carte primul volum.
Linda Howard e letala! Mereu spun: "Nora Roberts e preferata mea, dar exista cineva care o depaseste - Linda Howard. Pacat doar ca nu a fost asa prolifica ca NR." Pe amandoua le-am ochit acum 10 ani si de atunci le "vanez". Mi-a placut cartea, dar Merita sa mori pt ea mi s-a parut mai interesanta, cu si mai mult umor.
Felicitari pentru recenzia, Mili!
Alina, N.R. nu ma atrage in mod special, dar Linda este preferata mea.
Am apreciat vol. 2 si chiar i-am dat citate si sotului. De obicei nu fac acest lucru, dar uite ca exista si exceptii. :)
Mmm suna bine :>
Asa este :)
"O blonda care arata trasnet" ... Hmmm ... ia sa ma uit eu in oglinda!!! :)
Linda Howard nu va da niciodata greș. Am mai citit carti de-ale dansei, dar aceasta parca este cu totul altceva. Este ceva unic. Presupun ca si precedenta este la fel. Imi place mult felul in care cei doi isi poarta conversatiile! :) Cartile care imbina ,,adrenalina" si romance-ul sunt preferatele mele.
felicitări pentru recenzie, Mili locco_smiley_10
de data asta am scapat!am si eu cartea,bine e necitita,dar ,urmeaza ;)
felicitari Mili!
mersi mili!si mie imi place linda howard foarte mult si am si cartea.frumoasa prezentare! locco_smiley_10 locco_smiley_10 locco_smiley_10
Mili, dupa ce voi devora si eu aceasta carte, ne vom duela in pareri in ceea ce o priveste. :))