Gândește-te că nu mai sunt de Adam Haslett

Gândește-te că nu mai sunt, de Adam Haslett – Editura Paralela 45 – recenzie

Gândește-te că nu mai sunt

Adam Haslett

Imagine me gone

Traducee: Alexandra Turcu

Editura Paralela 45 – 2020

Număr pagini: 369

   “Adam Haslett (n. 1970) este una dintre cele mai cunoscute voci ale literaturii americane contemporane. A debutat în 2002 cu volumul de proză scurtă “You Are Not a Stranger Here”, care a ajuns pe lista scurtă a premiilor Pulitzer și Național Book Award și s-a numărat printre cele cinci cele mai bune cărți ale anului selecționate de Time. Primul lui roman, “Union Atlantic” (2010), a fost laureat cu premiul Lambda. “Gândește-te că nu mai sunt” (2016) a câștigat premiul Los Angeles Times și a fost nominalizat la cele mai importante premii pentru literatura americană. Ca jurnalist, Haslett a scris articole despre cultură și politică în The Financial Times, Esquire, New York Magazine, The New Yorker, The Guardian, Der Spiegel, The Nation și The Atlantic Monthly”.

   “Când logodnicul său, John, e internat din cauza depresiei în Londra anilor ’60, Margaret trebuie să ia o decizie:  să-și ducă planurile la bun sfârșit, în ciuda a ceea ce știe despre această boală, sau să dea înapoi, evitând suferința pe care i-ar putea-o cauza. Ea hotărăște să se căsătorească cu John. “Gândește-te că nu mai sunt” e povestea de neuitat care se desfășoară din acest act de iubire și de încredere

   În general am o reținere față de cărțile super premiate și lăudate, dar am zis să-i dau o șansă, poate…

  Din păcate, pentru mine, a fost o carte obositoare, statică ca acțiune, deși urmărește viețile protagoniștilor.

  Faptul că fiecare personaj povestește evenimentele din perspectiva proprie face ca întâmplările, sentimentele, poveștile să devină repetitive.

Dar să vă spun câteva cuvinte despre conținut.

   În anii 1960, în Londra, logodnicul lui Margaret este internat pentru depresie și ea trebuie să ia o hotărâre privind viitorul lor. Sigur, conform educației vremurilor, dar și pentru că-l iubește, Margaret se căsătorește cu  John, sperând că vor avea o viață bună. O și au o perioadă, cât lui John îi merge bine la muncă, apoi rămâne fără job și se mută în America. Acolo are perioade bune, dar și recăderi în depresie.

  Margaret se angajează  ca bibliotecară, încercând să facă lucrurile să meargă.

  Am înțeles-o când a luat hotărârea să nu-l părăsească pe John, dar știindu-i starea psihică labilă m-am întrebat “de ce a riscat să aibă copii, și încă trei?” Asta nu am putut înțelege și accepta.

  Cel mare, Michael, pare a moșteni cel mai mult din firea și problemele lui John, acesta neputând găsi nici o punte de comunicare cu fiul său.

   John e mai atașat de ceilalți doi copii, îi este mai ușor să comunice cu ei, sunt mai siguri pe ei, mai hotărâți. Aparenta lui răceală, deși Margaret încearcă să compenseze, îl afectează și mai mult pe Michael.

   Dar anii trec și atmosfera din casă ascunderea labilității tatălui, munca lui Margaret și încercarea de-a nu da importantă anumitor momente, altfel stânjenitoate, lasă urme pe mai târziu, la fel ca și mutarea din nou în Anglia, și înapoi în SUA. Este greu pentru copii, pentru că nu pot să-și facă prieteni sau să “prindă rădăcini” într-un loc.

Michael reacționează primul la ultima mutare și hotărăște să rămână în Anglia.

  Dar lipsa discuțiilor cu adultul din copilăria și adolescența lui, lipsa de educație în  privința unei vieți normale, îl fac să eșueze în relațiile personale, în școală, devenind, cu timpul,”o povară” pentru mama și frații lui.

   Sinuciderea tatălui lasă urme puternice în sufletele și-n viața tuturor, deși Margaret încearcă să-și țină familia unită.

Fiecare copil își urmează calea.

  Celia ajunge într-un post bun, are o relație stabilă pe care nu prea știe s-o gestioneze, are și ea multe momente de introspecție, incertitudine chiar depresie.

   Alec își găsește mai greu drumul fiind și homosexual, dar angoasele sunt mai mici după ce-l întâlnește pe Seth, cu care va avea o relație stabilă și a cărui familie îl acceptă.

   Și totuși și Celia și Alec renuntă la orice când Michael are nevoie de ajutor. Ei încearcă să-l dezvețe de dependența de unele medicamente puternice, scrise de doctori, să-l echilibreze, să-l facă să-și reevalueze și să-și continue viața.

   Vor reuși? Ce va face Michael? Cum va reacționa? Ce vor face Celia și Alec și partenerii lor? Ce va face Margaret?

Veți găsi răspunsuri citind cartea.

   Pentru mine, recunosc, că a fost destul de greu s-o citesc, dar și mai greu să aleg câte ceva ce să vă spun.

  Dar pentru psihologi sau amatori de psihologie, cartea va fi interesantă, tot amalgamul acela de trăiri al fiecăruia fiind fascinant.

Iată și câteva păreri avizate:

  “ Odată cu “Gândește-te că nu mai sunt”, Haslett a ajuns la un alt nivel, dându-le cititorilor acces la descrierea cuprinzătoare și luminoasă a unei minți aflate sub asediu”. (New York Times Book Review)

   “Gândește-te că nu mai sunt” surprinde într-un mod genial povara insuportabilă a iubirii și rolul pe care aceasta îl joacă atât în supraviețuirea, cât și în nimicirea noastră. De la prima pagină, Haslett suspendă un sentiment de groază asupra ta, greu ca o nicovală, tăind în brutala scenă finală funia ce îl susține. Ar fi păcat să întorci privirea”.(Esquir)

Carte disponibilă pe site-ul Editura Paralela 45

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

3 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.