Ghidul vrăjitorului – Allan Zola Kronzek & Elizabeth Kronzek -recenzie

Ghidul vrăjitorului

 Allan Zola Kronzek & Elizabeth Kronzek

The Sorcerer’s Companion – A Guide to the World of Harry Potter

Editura: Humanitas Junior

Ediția a-II-a

Anul apariţiei: 2001, 2004

Traducere din limba engleză de: Ioana Iepureanu

Număr pagini: 304

Gen: Îndrumar de mitologie

Cotație Goodreads: 4,03

Un îndrumar către lumea magică a lui Harry Potter

  Ghidul vrăjitorului> Cred că știe toată lumea, sunt un mare fan Harry Potter, așa că nu puteam rezista în fața acestei cărți.

   Ce este, mai exact, „Ghidul vrăjitorului, un îndrumar către lumea magică a lui Harry Potter”? Exact așa cum îi spune numele, este o colecție a miturilor și legendelor ce stau la baza celebrei serii. După cum bine știți sau bănuiți, J.K. Rowling s-a inspirat din mitologie atunci când a creat universul magic din Harry Potter. Nimic nu este lăsat la întâmplare, totul se leagă. Îndrumarul se referă la primele patru cărți din serie, pentru că la momentul apariției (2001), doar acestea erau publicate: „Harry Potter și Piatra Filosofală”, „Harry Potter și Camera Secretelor”, „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban”, „Harry Potter și Pocalul de Foc”.

   Ghidul este util nu numai pentru fanii Harry Potter, ci și pentru aceia care doresc să afle mai multe despre mitologie și legende, dar și despre faptele reale din istorie, precum vânătoarea de vrăjitoare. Mi s-au părut interesante unele legende ce nu au legătură cu celebra serie, cum ar fi cea în care un rege a împărțit marea în două pentru a găsi agrafa unei tinere.

   Unele aspecte se regăsesc și în alte opere de ficțiune, cum ar fi ritualurile îndeplinite de magicieni sau timpul pe tărâmul zânelor din seriile Cassandrei Clare.

   De asemenea, deși a apărut la Editura Humanitas Junior, iar pe copertă este un semn „10+”, nu se adresează numai copiilor. Este o carte foarte bună pentru orice adult care vrea să-și lărgească orizontul în ale istoriei și mitologiei.

   În ghid găsești ordonate alfabetic mai multe aspecte specifice universului ficțional Harry Potter: ființe, vrăji, blesteme, accesorii, precum și originea lor. Nu vă așteptați la o carte cu acțiune, este pur și simplu, un îndrumar, un fel de dicționar explicativ-mitologic.

   Fanii Harry Potter nostalgici, care au crescut cu termenii primei ediții, vor avea surpriza plăcută de a regăsi traducerea Ioanei Iepureanu. Mi-a făcut plăcere să citesc despre Fulgerul lui Harry, nu despre Bolid, transfigurare, nu transmutație, bazilisc, nu vasilisc (apropo, denumirea vine de la „basiliskos”, ce înseamnă „mic rege” în greacă), Turnirul celor trei vrăjitori, nu Trimagiciadă, Țintatul Maghiar, nu… (am și uitat nou termen)

   Aflăm cum a luat naștere monstrul lui Viperin: „Asemeni imensului șarpe verde pe care îl întâlnește Harry în Camera Secretelor, baziliskul este mereu înspăimântător și deseori letal, având puterea să-și ucidă victimele doar cu privirea. 〈…〉

„Combinația puțin probabilă dintre șarpe și pasăre de curte se pare că provenea din poveștile despre nașterea sa, în care se spunea că baziliskul a ieșit din oul unei găini care fusese ouat pe un deal și clocit de o broască râioasă”.

   Se pare că și baziliskul din mitologie avea motiv să se teamă de cântecul cocoșului… Corelată este legenda păsării phoenix, înfățișată de multe ori ucigând șerpi precum baziliscul.

   Ghidul ne spune ceva nou despre șerpi (de fapt, ceva ce nu cunoaște multă lume), și anume, faptul că aceste reptile nu au urechi externe, prin urmare, nu ar fi avut cum să audă ceea ce le spunea Harry. Totuși, în universul dominat de magie orice e posibil…

   Aflăm lucruri interesate și despre bongi și spiridușii cafenii, ființe specifice folclorului englez: „Bongul este foarte cunoscut în folclorul nordic englez ca un spirit care își schimbă forma și care, invizibil în mod normal, se poate materializa ca om, animal, schelet sau chiar demon. Cei mai mulți bongi, asemeni celui pe care îl ține profesorul Lupin într-un dulap la Hogwarts, se delectează cu speriatul oamenilor.”

   Se pare că bongul este ruda spiridușilor cafenii, ce servesc în casele oamenilor. La fel ca în Harry Potter, primirea unei recompense prea mari reprezintă o jignire pentru ei.

   Ni se spune câte ceva și despre originile lui Fluffy, câinele cu trei capete ce păzea Piatra Filosofală. Pe bune de nu îmi venea să recitesc primul volum din serie la vederea acestor rânduri: „Fluffy, câinele cu trei capete, cât casa, care păzește Piatra Filozofală la Hogwarts, are o moștenire mitologică ce datează de mai mult de trei mii de ani. Strămoșul său cel mai de seamă este Cerber, câinele sălbatic din legendele grecești și romane care păzește intrarea în lumea de apoi. 〈…〉 Muzicianul Orfeu, care s-a aventurat în lumea de apoi în căutarea soției sale decedate, Euridice, a cântat așa frumos la liră încât Cerber a închis ochii încântat și i-a dat voie să treacă. (Fluffy reacționează tot cam așa.)”

   Și că tot veni vorba de Piatra Filosofală, Nicolas Flamel are un capitol întreg dedicat în această carte: Flamel chiar a existat în realitate și s-a îndeletnicit cu alchimia. Până și numele soției sale, Perenelle, este adevărat. Totuși, supraviețuirea sa până la vârsta de 655 de ani ține de imaginația mămicii lui Harry Potter, bazată pe legenda conform căreia cei doi soți ar fi folosit piatra pentru a deveni nemuritori. „De îndată s-a manifestat o epidemie de apariții ale lui Flamel. O relatare a unui emisar al regelui Ludovic al XIV-lea spunea că locuiau în India. În 1761, s-a spus că au fost văzuți la o reprezentație la Opera din Paris. Și cel mai recent, conform unui zvon răspândit de nimeni altul decât Albus Dumbledore, s-a spus că cei doi se gândeau să renunțe la nemurire în favoarea unei bine venite și lungi odihne.”

   Mi s-au părut amuzante unele aluzii, printre care cea referitoare la Harry și Cho. Ghidul este o mărturie a vremii sale, întrucât la momentul apariției, nu existau decât primele patru cărți. Dacă ar fi apărut și cea de-a cincea, autorii ar fi știut că Harry și Cho au avut prima lor întâlnire și culmea, că Harry a strâns ceva asemănător unei armate:

„Însă este păcat că cele mai multe cozi de mătură sunt vehicule pentru un singur pasager. Dacă Harry va strânge vreodată o armată ca a regelui Solomon (sau va avea întâlnire cu Cho Chang), va trebui să împrumute cheile de la mașina zburătoare a domnului Weasley.”

   Dovada că J.K. Rowling se inspiră din mitologie este simbolistica dragonului: „Mai mult decât doar o altă cucerire, în multe povești dragonul reprezintă pasul final către măreție al unui erou. Înfruntarea țintatului Maghiar este astfel o probă cu adevărat potrivită pentru Harry în cadrul participării sale la Turnirul celor trei vrăjitori.”

   Altă legendă interesantă este aceea care stă la baza personajului Nick Aproape-Făr’-de-Cap: „Majoritatea fantomelor de la Hogwarts este clar că au avut un sfârșit tragic asemănător. Decesul groaznic al lui Nick Aproape-Făr’-de-Cap ar fi putut fi inspirat de cazul Ducelui de Lancaster din secolul al XIV-lea, care se spune că bântuie Dunstanburgh Hall în Anglia ca protest pentru propria sa decapitare de mântuială. Conform spuselor martorilor, călăului neexperimentat i-au trebuit unsprezece lovituri de secure ca să despartă capul ducelui de trup, și chiar și soldații căliți au leșinat la vederea faptei!”

   Există legende pentru aproape orice: hipogrif, vârcolaci, ghicitul în frunzele de ceai, iele, baghete magice, zbor pe mături, mătrăgună, împietrire, pelerine invizibile, până și pentru oglinda lui Ochi-Nebun Moody… Am apreciat faptul că și pisicile ocupă un rol important în referințe. Din cele mai vechi timpuri, se pare că vrăjitoarele s-au întovărășit cu pisici. De fapt, la fel ca în Harry Potter, vrăjitoarele erau înconjurate de animale preferate și chiar le puteau lua forma, precum Animagii: „Încă din secolul al-II-lea d. Hr., scriitorul roman Apuleius a descris vrăjitoare care puteau să ia formă de păsări, câini, nevăstuici, șoareci, și – ca o anumită ziaristă de la Profetul Zilei – insecte, pentru a putea intra în casele oamenilor și a-și face neobservate treburile malefice.”

   În concluzie, este o carte ce merită citită, indiferent dacă sunteți sau nu fani Harry Potter. Primii din motive evidente, ceilalți, pentru că tratează diverse teme din mitologie. Ce mi-aș mai fi dorit? Să scrie ceva mai mult despre lumea magică a celebrei serii. De multe ori, unele aspecte din poveste sunt doar pretexte pentru a ne introduce în mitologie și istorie. De asemenea, am observat unele mici discrepanțe, ca de exemplu: cum să vorbești de vampiri și să nu-l menționezi pe Sanguini, vampirul întâlnit de Harry, Ron și Hermione la petrecerea dată de Nick Aproape-Făr’-de-Cap?

Despre autori:

   Îi suspectez pe autorii acestui îndrumar că i-au furat lui Harry pelerina ce te face invizibil. Altfel nu-mi explic faptul că am găsit foarte puține informații despre ei. De altfel, Allan Zola Kronzek se recomandă drept scriitor, pedagog și țineți-vă bine, magician! Se pare că ține mai multe prelegeri privind magia și pe lângă prezenta lucrare, ajunsă rapid bestseller, a mai publicat și „A Book of Magic for Young Magicians: The Secrets of Alkazar”.

   Elizabeth Kronzek este fiica sa, licențiată în Istoria Renașterii la Universitatea Princeton. A publicat o lucrare despre sectele religioase din America primei jumătăți a secolului XIX.

Cartea Ghidul vrăjitorului – Allan Zola Kronzek & Elizabeth Kronzek poate fi comandată de pe târgulcărţii.ro

Seria Harry Potter de J.K. Rowling-un tărâm fantastic plin de pericole

Ghidul vrăjitorului