„- Eu l-aș fi dat dracului! am izbucnit. Cu grasa lui și cu textele lui cu tot! - Ești foarte tânără, draga mea, și, în consecință, insensibilă la nuanțe. Ori laie, ori bălaie există doar la coafor. În viață, lucrurile sunt mai policrome…”

Grasă și proastă de Rodica Ojog-Brașoveanu-Editura Nemira

Grasă și proastă de Rodica Ojog-Brașoveanu-Editura Nemira

Grasă și proastă de Rodica Ojog-Brașoveanu

Titlul original: Grasă și proastă

Serie de autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Editura: Nemira

Ediția a-V-a

Anul apariţiei: 2000, 2006, 2009, 2014, 2018

Număr pagini: 279

Gen: Proză scurtă, Literatură contemporană

Cotație Goodreads: 4,03

   Nu este un secret pentru nimeni că ador scrierile Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Acum câțiva ani, m-am îndrăgostit iremediabil de stilul dumneaei. Până atunci (cred că este încă valabil), nu mai întâlnisem pe cineva care să scrie la fel. Rodica Ojog-Brașoveanu este mai mult decât doamna literaturii polițiste românești, pentru simplul motiv că nu se rezumă la intriga polițistă; este și o fină cunoscătoare a tipologiei umane, o creatoare de personaje. Surprinde cu exactitate aspecte ale societății și mentalității românești. Ne „plimbă” prin toate epocile trăite, de la comunism la tranziția din anii 1990, spre începutul mileniului 3. Nu în ultimul rând, scrierile ei abundă de umor, până și cele cu un fond mai puțin vesel.

„Grasă și proastă” este o colecție de povestiri scurte desprinse din peisajul românesc. Totul este atât de autentic, încât ai impresia că ieșind din casă, te vei întâlni pe stradă cu personajele.

  Povestiri romantice, amuzante, triste, satirice, tragicomice, bizare, inexplicabile… La majoritatea am râs cu lacrimi, la unele mi-am stors creierii în căutarea unei explicații, la altele am plâns.

   Citisem mai de mult acest volum de povestiri, dar aflând că Editura Nemira îl îmbracă în haine noi, n-am putut rezista. Recitindu-l, am simțit aceeași bucurie; „Să-ți fie drag cu cine înserezi” și „Balconul” m-au impresionat mai puțin decât prima dată, dar „Party la castel” m-a întristat chiar mai mult. Gândul că un copil suferă atât de mult și plătește pentru iresponsabilitatea părinților te pune pe gânduri și te revoltă.

„- Copilul ăsta, adică el, țipa mama în fiecare zi, mi-a stricat viața…

(Și aici, băiețașul își imagina o mașinărie, un ceas sau o jucărie care trebuie duse la reparat. Dar viața? Cum poți scăpa viața ca pe o ceașcă pe cimentul din bucătărie, de exemplu, și s-o spargi?!)”

Puricel înțelegea un singur lucru. Mama a făcut odată ceva, ceva rău, chiar de rușine, dar el e vinovat și amândouă erau foarte supărate pe el. De aia mamei lui nu-i place să se plimbe cu el, și, când ies în oraș să-i cumpere trening sau sandale, Ghiocel merge cu câțiva pași înainte, iar mama îl supraveghează, mergând în spate. O dată s-au întâlnit la gogoșerie cu un domn bărbos și mama a spus repede: „E nepoțelul meu, băiatul soră-mii.” Puricel a ridicat ochii, credea că mama glumește sau poate a uitat, dar ciupitura de pe ceafă l-a amuțit.”

   Chiar mă întreb ce s-o fi întâmplat cu el între timp, pentru că sunt sigură că povestea se bazează pe ceva real. După calculele mele, Ghiocel ar avea vârsta mea acum.

  Multe sunt adevărate lecții de viață, autoarea strecurând subtil printre pagini sfaturi pentru alte femei, fie foarte tinere, fie impulsive sau neglijente, care uită să se îmbrace frumos și să se aranjeze.

  „Un om simplu” te învață să nu subestimezi niciodată un bărbat îndrăgostit, , „Cadou de Crăciun” îți spune câte ceva despre reciprocitate, „Poveste de dragoste” te avertizează să nu judeci superficial, după aparențe, „Grasă și proastă”, să nu-ți neglijezi aspectul fizic și relația cu bărbatul iubit.

„- Ascultă acilea, la bătrânul Tănase, că eu, după patruzeci și trei de ani de divorțuri și alte delicte, am învățat câte ceva. Cu omul simplu întocmești bordei temeinic, înălțați copii și muriți pe aceeași perină. Cu ăla încâlcitul, ajungi la divorț. Că transpiră, treaba lui. Să te ferească însă Cerul de ăla care scoate el din tine șapte ape.” Un om simplu

„- Să te ferești, scumpa mea, de ăștia care fac pe marii evangheliști, sunt de obicei niște ipocriți imposibili. Vor neveste „naturale”, dar ochii le sticlesc după dame vopsite. Ține minte de la mine, când o fi să te înșele, o s-o facă tocmai cu cine nu te gândești.” Cadou de Crăciun

„Suntem fericiți împreună, nu ăsta-i esențialul?

– Când amândoi sunt fericiți! Nu cred în fericirea bazată pe renunțări și sacrificii, iar din ce constat eu, deocamdată doar tu înghiți în sec.” Cadou de Crăciun

   „Cele mai multe cucoane vă îmbrăcați în casă de parcă ați fi femei cu ziua.” Grasă și proastă (Și aici mă recunosc! S-au dus vremurile bunicilor noastre, când femeia ieșea aranjată și până la pâine, sau cel puțin, vorbesc din perspectivă proprie.)

„Comitem două greșeli mari, draga mea! În primul rând, când ne închipuim că ne cunoaștem bărbații, a doua – când judecăm conform unor standarde, un soi de axiome moștenite din familie, preluate din filme și cărți de maximă circulație. E în firea lucrurilor ca o femeie frumoasă, tânără, cultă etc. să aibă noroc și să înregistreze succese, după cum o alta, bătrână, grasă, și proastă nu poate avea aceleași pretenții, ca total necompetitivă.”  – Poveste de dragoste

   Unele povestiri sunt moralizatoare („Un om simplu”, „Al doilea testament”, „O babă originală”), unele foarte amuzante („O babă originală”, „Sosia”) și aproape toate au un sâmbure de adevăr la bază. Autoarea ține să menționeze că personajul din „Recunoștință” și „Undeva, într-o gară” chiar a existat. Este vorba de prietena ei, Daniela, ghinionistă de profesie, care într-o zi a dat peste un noroc neașteptat, ce a compensat pentru toată viața.

  Personajul principal din „O babă originală” îmi amintește de Melania Lupu: „Ocnă mare, mătușă-ta! Ce-o fi fost asta în tinerețe, feri-mă, Doamne!”

  De asemenea, „Fatalitate” a fost inspirată de un fapt real, trăit chiar de autoare: în iarna anului 1986, lucrările de la un bloc din apropiere au oprit căldura, iar toate ceasurile din casă s-au blocat din cauza temperaturilor foarte scăzute. Înainte de epoca digitală, când nu existau telefon mobil, laptop sau alte gadget-uri.

   Alte povestiri au un ușor iz mistic, de paranormal și inexplicabil: „Undeva, într-o gară”, în care regăsim tema din „Coșmar”, dar cu alte personaje și „Poveste de dragoste”, unde ești întrebat retoric „Crezi în farmece?”.

  Cel mai tare m-a intrigat, de această dată, „Mister”. Poveste autentică 100%, a lăsat-o fără răspuns până și pe autoare: „Dat fiind că întâmplarea este strict autentică, aș plăti scump ca să aflu ce s-a petrecut de fapt în mintea lui Klaus.”

   Mărturisesc că și eu, pasionată de scrierile polițiste, sunt frustrată de finalul „în coadă de pește”. Cum să plece omul așa, pur și simplu, și să ia și câinele? Mă lansez într-o ipoteză fantasmagorică, cum că acel Klaus a ales-o pe doamnă special pentru câine; misiunea lui era să fure câinele. De ce sau pentru ce, numai el știe. Poate suferea de ideea delirantă că era câinele lui, ce-i fusese răpit. Mă opresc aici, este, desigur, numai o supoziție de-a mea. Despre ce tot vorbesc? Aflați citind cartea!

   Pentru ce mai ador scrierile doamnei Brașoveanu? Pentru parfumul inconfundabil al epocii. Recunosc perioada tranziției din anii 1990, așa cum am prins-o și înțeles-o eu, copil fiind, și pot doar să-mi imaginez vremurile gri ale comunismului.

„Plimbări lungi în Cișmigiu, la Șosea sau departe, dincolo de hotarele Bucureștilor de atunci. Popasuri pe bănci strâmbe, sub copacii dantelați ai lui april ori încărcați de rugina amurgurilor de toamnă, spectacole, filme… Doamne, ce de filme! Multe și proaste, sovietice și italiene, doctrină cu șapcă, proletar mobilizatoare, dar ce conta!”

„Ultima oară ne-am găsit întâmplător pe Calea Victoriei, acum mai bine de patru’j de ani. Mi-amintesc bine, pentru că murise Stalin și de bucurie ne-am cinstit cu câte o halbă la Carul cu Bere…

„La secretariat, problema s-a rezolvat – ici, un Kent, dincolo, un parfumel, o ciocolată – dând din palme.”

„O consuma cu deliciu la birtul din vecini, unde se făcea politică subțire, se înjura Guvernul, FMI-ul, Banca Mondială și intervenția NATO în Iugoslavia, pentru că, nu-i așa, toată lumea avea televizor și nimeni nu trăia cu capul între urechi!”

   Citind aceste rânduri, nu pot decât să spun că deși au trecut atâția ani, obiceiurile oamenilor sunt incredibil de actuale. Televizorul de atunci este Social Media de azi, la care lumea se raportează cu sfințenie.

  Ce mai îmi place? Lejeritatea stilului, vocabularul desprins din viața de zi cu zi, fără pretenții, ce te face să parcurgi cartea foarte ușor, bazându-se, totodată, pe un subtext.

 Despre autoare:

   Rodica Ojog-Brașoveanu (1939-2002), supranumită „doamna literaturii polițiste românești”, „Agatha Christie a României”, este o scriitoare română contemporană. Opera ei numără peste 30 de romane polițiste, câteva istorice, unul științifico-fantastic și două volume de poezii (unii zic că ar fi 3, eu pe al treilea nu l-am găsit, oricât am căutat).

   A studiat la Maison des Français, apoi la Facultatea de Drept, de unde a fost exmatriculată din motive politice. S-a reabilitat prin muncă la fabrica de medicamente Galenica, aceasta fiind condiția de a-și relua studiile. A profesat ca avocat timp de șapte ani, după care s-a dedicat exclusiv scrisului.

Nepoata sa, Mădălina Ojog-Pascu, a scris o carte despre viața autoarei. Mai multe informații găsiți aici-A fost Agatha Christie a României 

Cartea Grasă și proastă de Rodica Ojog-Brașoveanu poate fi comandata de pe site-ul Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi Editura Nemira

 

 

 

 

 

24 COMMENTS

  1. Am citit si eu cartea cand a aparut in prima editie si mi-au placut foarte mult povestirile.
    Felicitari Sorina!

  2. Foarte tare ma tentezi, Sorina. Tot imi propun sa cumpar si eu cartile autoarei, pentru ca, spre rusinea mea, nu am citit niciuna inca. Felicitari pentru recenzie!

    • Daaa, ador scrierile Rodicai Ojog-Brasoveanu! Acelasi stil ca al Agathei, doar ca Rodica are ceva in plus: umorul tipic romanesc, mai bine zis, felul in care ironizeaza societatea romaneasca.

    • Hmmm, sincera sa fiu, mi-au placut mult romanele istorice independente de serii. “Al cincilea as”, “Sa nu ne uitam la ceas”, “A inflorit liliacul”, dar cu cele din ciclul logofatului Andronic nu m-am impacat. Ma impiedica limbajul.

    • Da, a avut o viata scurta, dar intensa. Ar fi fost ceva, da. Despre viata ei a scris nepoata, Madalina Ojog-Pascu.

  3. Foarte frumoasă recenzia! Mi-e nu imi place Aghata,iar dacă stilul se aseamănă zic pas autoarei acesteia!

    • Nicol, seamana cu Agatha in sensul ca scrie romane politiste. De asta e si renumita “Agatha Christie a Romaniei”, pentru ca e cunoscuta pentru romanele ei politiste. Dar stilul difera mult: scrierile Rodicai sunt mult mai umoristice si reflecta societatea romaneasca. In plus, volumul acesta e de proza scurta, nu politist. Eu, una, ti-l recomand, daca era fix ca Agatha iti spuneam :)) Cunosc pe cineva careia ii place Rodica, dar la fel ca tine, sa n-auda de Agatha :))

  4. O recenzie excelenta, asa cum si ma asteptam de la o fana a Rodicai Ojog Brasoveanu 🙂

    Felicitari!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.