Hotul de umbre de Marc Levy

Hotul de umbre, de Marc Levy

Editura: Trei

Număr pagini: 225

Titlu original: ”Le voleur d’ombres”

   Uneori, după o carte mai grea, simt nevoia să citesc ceva mai ușurel. Așa am ajuns să lecturez „Hoțul de umbre” de Marc Levy, un roman micuț, dar care e menit să aducă zâmbetul pe buze oricărui cititor abătut după o zi de muncă sau facultate și oferă în același timp câteva lecții de viață bune de reținut. Este o poveste în care, cred eu, mulți dintre voi se vor regăsi.

   Romanul spune povestea unui puști de 12 ani, aflat în clasa a 6-a C, care tocmai s-a mutat la o școală nouă. Pe lângă necazurile provocate de acest statut de nou-venit, protagonistul s-a confruntat și cu faptul că era cel mai mic din clasă, deci trebuia să șteargă mereu tabla, să aibă grijă să fie cretă și, în general, să îndeplinească toate sarcinile care nu-i încântau pe ceilalți. Singurul prieten pe care a reușit să și-l facă la început a fost Yves, paznicul școlii. Dacă problemele de adaptare și pedepsele primite de la profesori nu erau de ajuns, la scurt timp, puștiul a aflat că părinții săi divorțează. Această veste a venit ca un șoc peste el, care s-a învinovățit pentru plecarea tatălui, considerând că nu a fost destul de bun, că nu a învățat destul de bine, că nu l-a făcut să se simtă mândru de fiul său. Totuși, în ciuda acestei situații nefericite, protagonistul descoperă că are o abilitate specială, poate să „fure” umbrele oamenilor, iar prin intermediul lor este capabil să afle cele mai adânci secrete ale acestora. Puterea sa este ca o sabie cu două tăișuri, chiar dacă îi permite să devină un fel de binefăcător, trebuie să poarte povara tristeților, dezamăgirilor și a problemelor altora pe umerii săi micuți, neputând să dezvăluie nimănui ceea ce poate realiza. Cu ajutorul lui Luc, colegul și prietenul său, dar și a unui act eroic în care îl salvează pe paznic din magazia în flăcări, protagonistul devine șeful clasei. Astfel, reușește să câștige simpatia colegilor și să parcurgă anii de școală cu bine.

    În cele din urmă, puștiul plăpând crește și ajunge student la medicină într-un oraș mare. Își părăsește locul natal pentru a uita de copilărie și de toate problemele sale. Viața sa se împarte între spital și casă. Uneori mai flirtează cu o colegă din același an cu el, Sophie, dar niciunul dintre ei nu știe care este exact statutul relației. Lipsa de timp și concentrarea pe carieră îl determină să-și pună viața personală pe planul secund. Dar oare va realiza la timp că în această alergătură către succes va pierde tocmai acele persoane sau acele lucruri la care ține cel mai mult?

   „Hoțul de umbre” este o poveste despre familie, copilărie și iubire. Chiar dacă pare un roman simplu și ușor, în rândurile sale găsim situații cât se poate de reale, din care putem extrage învățăminte prețioase. Avem de-a face, în primul rând, cu situația nefericită a unui copil ai cărui părinți decid să divorțeze. La numai 12 ani, puștiul nu poate percepe faptul că nu este vina lui, că părinții pur și simplu nu se mai înțeleg sau că tatăl său a călcat strâmb. În mintea sa încă necoaptă se înfiripă ideea conform căreia toată vina despărțirii i se datorează lui, incapacității sale de a-i mulțumi, de a-i face fericiți și mândrii de rezultatele fiului lor.

    Pe de altă parte, romanul surprinde prima iubire a protagonistului. În vacanța de vară petrecută la mare, o cunoaște pe Clea, o fetiță de aceeași vârstă cu el, care este însă mută. Totuși, protagonistul nu vede în problema ei o dizabilitate, ci din contră o admiră pentru capacitatea de a vorbi cu mâinile și este de-a dreptul fermecat de râsul ei de violoncel. Cei doi își petrec toată vara jucându-se în locul lor secret, un far părăsit, desenând pe cer cu zmeul în formă de vultur al băiatului și declarându-și fără teamă sentimentele profunde unul față de celălalt, experimentând chiar primul sărut. Fetița este, de asemenea, singura persoană căreia protagonistul îi dezvăluie secretul său, faptul că poate fura umbrele oamenilor. Din păcate, mica lor idilă se consumă în acea vară. Totuși, Clea, fata cu râs de violoncel, îi va rămâne veșnic întipărită în minte, iar viața îl va purta din nou pe urmele ei.

   Nu în ultimul rând, romanul subliniază o situație cu care mulți dintre noi ne confruntăm și anume lipsa de timp. Ajuns la facultate, în ciuda dorinței protagonistului de a se împărți între muncă și cei dragi, realitatea stă altfel decât își imaginează. Pentru a-și construi o carieră strălucită își neglijează prietenii, chiar și propria mamă. În ciuda faptului că simte că ceva este în neregulă, își continuă drumul fără să schimbe nimic, până când viața îi dă o palmă și se trezește la realitate.

   Așadar, după ce am citit „Hoțul de umbre” de Marc Levy pot să v-o recomand cu căldură tuturor deoarece sunt sigură că vă veți regăsi printre rânduri și poate povestea băiatului vă va determina să schimbați și voi ceva în viața voastră. Până una alta, eu vă sfătuiesc doar să nu mai lăsați pe mâine lucrurile pe care vreți să le faceți azi pentru că poate fi prea târziu. Spuneți-i te iubesc persoanei iubite, cereți-vă scuze celor cărora le-ați greșit, îmbrățișați-vă părinții și mulțumiți-le pentru ceea ce au făcut pentru voi!

P.S. Dacă ați fi un hoț de umbre, ce ați face cu abilitatea voastră?

P.S.S. Vă las și câteva citate care mi-au atras atenția 😉

„În adolescență, visezi la ziua în care îți vei părăsi părinții. Mai târziu, părinții sunt aceia care te părăsesc. Atunci, nu mai visezi decât să poți deveni din nou, chiar și pentru o clipă, copilul care trăia sub acoperișul lor, să-i iei în brațe, să le spui fără nicio reținere că-i iubești, să te lipești de pieptul lor ca să te mai mângâie încă o dată.”

„Părinții înaintează în vârstă doar până la un moment dat, apoi această imagine a lor ni se întipărește în memorie. E suficient să închidem ochii și să ne gândim la ei ca să-i vedem, pentru totdeauna, așa cum erau atunci, de parcă dragostea pe care le-o purtăm a avut puterea de-a opri timpul în loc.”

„Poate că dragostea e ca o umbră: cineva o calcă și o ia cu sine. Poate că o lumină prea mare e periculoasă pentru dragoste sau, dimpotrivă, fără lumină, umbra dragostei pălește și, până la urmă, piere.”

„Clea desenează cuvinte în aer, face poezie atmosferică.”