In alta viata-de Marc Levy-Editura Trei

În altă viaţă de Marc Levy

Titlul original: La prochaine fois
Editura Trei
Nr. pagini: 238
Traducere: Aliza Ardeleanu
An apariţie: 2011

Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan. Cărţile lui sunt traduse în 47 limbi, regăsindu-se pe majoritatea listelor de bestseller din ţările în care a fost publicat.
Născut în 1961, la Paris, Marc Levy a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai întâi voluntar la Crucea Roşie, apoi antreprenor în SUA, după care a fondat una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Franţa.
Cariera sa de scriitor a demarat cu maxim de succes în anul 2000, când a publicat romanul Şi dacă e adevărat…, vândut în întreaga lume în milioane de exemplare şi ecranizat de Steven Spielberg (2005).

“Încercând să dezvăluie destinul misterios al unei picturi, Jonathan se va întâlni cu Clara. Şi unul, şi celălalt simt că s-au mai văzut cândva. Dar când? Şi unde? La Londra, în urmă cu un secol… Versiune modernă a lui <Romeo şi Julieta>, romanul de faţă creează o poveste plină de suspans, pornind de la o sugestie metempsihotică.”

Este o carte foarte frumoasă, bine scrisă, care te ţine în priză cu multe răsturnări de situaţie, stai cu sufletul la gură şi trăieşti alături de personaje. Deznodământul te va face să crezi într-o iubire magică, în suflete pereche, care se caută şi se descoperă în fiecare viaţă, ca într-o poveste fără sfârşit.
După terminarea cărţii am rămas într-o stare de visare, cu multe întrebări şi speranţă în suflet.

Jonathan este istoric şi expert în domeniul artei, iar prietenul lui cel mai bun, Peter, este organizator de licitaţii. Pictorul preferat al lui Jonathan, în opera căruia s-a specializat şi ţine diferite conferinţe pe această temă, este Vladimir Radskin. S-ar putea spune că picturile acestuia i-au marcat chiar destinul. Copil fiind, a fost dus de tatăl său la o expoziţie de pictură. În faţa unei picturi de Radskin, înfăţişând un batrân, a avut o senzaţie extrem de puternică. I se părea că bătrânul îl priveşte doar pe el şi oriunde se deplasa avea impresia că ochii bătrânului îl urmăresc. De atunci a fost fascinat de pictură, iar cariera de expert în acest domeniu a venit firesc, ca ceva ce trebuia să se întâmple.
După o conferinţă ţinută la Miami, având ca temă opera lui Radskin, în timp ce îl aştepta pe Peter la un bar, lângă Jonathan se aşează o doamnă distinsă, cu păr argintiu. Aceasta se recomandă a fi profesoară, care conduce un laborator de cercetare la universitatea Yale, ce studiază sindromul ”déjà vu”, despre care ea afirmă că este de fapt o manifestare a memoriei, a ceea ce am trăit în altă viaţă.
”- Credeţi într-adevăr că, după moarte, sufletele noastre ne supravieţuiesc?
– Un lucru nu încetează să existe numai pentru că nu-l vedem cu ochiul liber!”
„Lucrul care nu poate să reflecteze lumina este transparent, spuse ea cu o voce răguşită, şi totuşi există. Nici noi nu putem vedea viaţa atunci când ne părăseşte trupul.”

Văzând că Jonathan este în continuare sceptic, doamna îi aduce mai multe argumente.
”Lumina unei stele nu are nevoie de un anumit timp ca să ne ajungă,ci timpul este acela care o îndrumă spre noi. Să înţelegi cu adevărat ce este timpul, înseamnă să-ţi oferi mijloacele unei călătorii în dimensiunea lui. Corpurile ne sunt limitate de forţele fizice care ni se împotrivesc, dar sufletele noastre nu depind de ele.”
„Şi, la fel de ignoranţi ca strămoşii noştri, considerăm că tot ceea ce ne scapă şi ne tulbură cunoaşterea este paranormal ori ezoteric. Suntem o specie pasionată de căutare, dar căreia îi este groază să descopere. Le răspundem temerilor noastre cu credinţe, cam ca acei marinari din vechime care refuzau gândul călătoriei, încredinţaţi fiind că, aflându-se departe de certitudinile lor, lumea se termină intr-un hău fără sfârşit.” 

Observând că Jonathan se pregătea să plece, întrucât venise Peter, bătrâna doamnă concluzionează, într-un ton profetic.
”Reţineţi un lucru din tot ce v-am povestit. Se întâmplă uneori ca două suflete să se întâlnească pentru a nu mai forma decât unul singur. Şi-atunci depind pentru totdeauna unul de celălalt. Sunt de nedespărţit şi se vor căuta neîncetat, din viaţă în viaţă. Dacă, în cursul unei existenţe terestre, o jumătate ar ajunge să se separe de cealaltă, să rupă jurământul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată. Unul nu-şi poate continua călătoria fară celălalt.”
”Fiţi foarte atent la ce vă spun acum: nu vă lăsaţi! Ea s-a întors, ea este aici. Undeva, pe acest pământ, vă aşteaptă şi vă caută. De-acum, clipele amândurora sunt numărate. Dacă renunţaţi unul la celălalt, nu numai că n-o să vă trăiţi vieţile, ci mai rău, o să vă pierdeţi sufletele. Sfârşitul ambelor călătorii ar fi un haos pentru voi, voi care sunteţi aşa de aproape de ţintă. Când o să vă recunoaşteţi, nu treceţi unul pe lângă celălalt.”

Jonathan, extrem de tulburat, pleacă spre casă. Profeţia bătrânei pare un nonsens, el se pregătea de căsătorie cu Anna, o pictoriţă cu care avea o relaţie de peste doi ani. Totuşi, pregătirile pentru nuntă, în loc să îi apropie, au produs o răceală in relaţia lor. Anna era obsedată să facă o nuntă perfectă, în cele mai mici detalii. Jonathan o acuză că îl neglijează.
”- Jonathan, toată lumea trebuie să te invidieze, continuă ea. De-aia mă machiez, chiar şi atunci când mă duc la cumpărături, de-aia casa asta e întotdeauna curată lună, de-aia dineurile pe care le oferim n-au pereche. Fără invidie, ţara asta n-ar merge, aşa că nu te apuca să-mi reproşezi dorinţă de perfecţiune, sunt exigentă pentru viitorul tău.”
Jonathan este, însă, de altă părere.
”Puţin îmi pasă de ce crede lumea şi, de vreme ce ne căsătorim, trebuie să-ţi mărturisesc un lucru foarte important: machiajul nu contează, căci dimineaţa, când mă uit la tine când dormi, te găsesc mult mai frumoasă decât atunci când te pregateşti pentru vreo serată. În zorii zilei, în intimitatea patului nostru, nicio altă privire nu o tulbură pe a mea. Aş vrea ca timpul să ne aproprie şi nu să ne despartă, aşa cum face de câteva săptămâni încoace.”

Când se anunţă că cinci picturi ale lui Vladimir Radskin vor fi expuse la o expoziţie la Londra, Jonathan şi Peter pleacă în grabă, extrem de surescitaţi că una dintre aceste picturi ar putea fi ultima lucrare a lui Radskin, cea în jurul căreia se născuse o adevărată legendă, fiind singura operă a sa în care apărea o femeie şi folosise un roşu vibrant, dar care nu fusese niciodată expusă pâna acum.

Când Jonathan o întâlneşte pe proprietara galeriei unde trebuiau să fie expuse tablourile, Clara, are o senzaţie puternică de déjà vu, care îi va schimba întreaga viaţa. Când Jonathan se atinge întâmplător de Clara, o magie se produce şi cei doi sunt transportaţi pentru câteva clipe într-un alt timp şi o altă dimensiune. Pe măsură trecerii timpului vor ieşi la iveală noi secrete, cei doi constatând uimiţi că misterul ultimului tablou al pictorului are legătură cu ei.
Ce se va întâmpla în continuare? Cine era doamna cu păr argintiu şi ce rol va avea ea în desfăşurarea evenimentelor? Veţi constata că multe lucruri nu sunt ceea ce par la prima vedere, Anna are şi ea propriile secrete, legăturile dezvăluite sunt surprinzătoare, iar deznodământul e de-a dreptul uimitor.
Vă recomand ca după terminarea cărţii să recitiţi scrisoarea lui Peter de la început. Dacă la momentul respectiv ea părea să nu aibă sens, reuşind doar să intrige cititorul, după terminarea cărţii o vei vedea într-o cu totul altă lumină, plină de speranţă.

Voi reda în continuare câteva citate care mi-au plăcut în mod deosebit.

”Nu cunosc decât o alchimie care conferă frumuseţe vârstei: sentimentul!”

” Bărbaţii complică întotdeauna totul. Bagă de seamă, până la urmă inima se frânge dacă o hărţuieşti prea mult. Ca să auzi ce-ţi spune, e de-ajuns să ştii s-o asculţi.”

„Ar fi vrut să vorbească, să găsească măcar câteva cuvinte potrivite, dar poate că, în această clipă, între ei tot tăcerea se potrivea cel mai bine. ”

„Crezi că ne putem iubi atât de mult, încât moartea să nu şteargă amintirea? Crezi că e cu putinţă ca un sentiment să ne supravieţuiască şi să ne readucă la viaţă? Crezi că timpul îi poate reuni la nesfârşit pe aceia care s-au iubit îndeajuns de tare ca să nu-l piardă?”

”Daca ai şti cum te iubesc. Fără tine, niciun minut nu merită osteneala de a fi. Ascultă-mă, cred că nu mai am mult. Ultimele săptămâni au fost cele mai frumoase din viaţa mea, nimic din ce-am trăit nu-i pe măsura fericirii pe care tu mi-ai oferit-o. Va trebui să-mi promiţi că acum ai să fii si tu fericit. Vreau să trăiesti. Nu renunţa la fericire. În ochii tăi există atâtea uimiri! Intr-o bună zi, ne vom reîntâlni, poate încă o dată.”

 „Te iubesc, fără să ştiu cum să mă opresc din a te iubi, fără să ştiu nici cum, nici de ce. Te iubesc aşa, pentru că nu ştiu altfel. Unde nu eşti nici eu nu mai sunt.”      

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

  Autor: Tyna

Sursă imagini: pinterest.com