În spatele blocului, de Mara Wagner – recenzie

  ,,Mara Wagner debutează la editura Nemira în colecția Cuaternar cu romanul În spatele blocului – o carte despre copilăria și adolescența petrecute în comunism, cu toate jocurile și micile ritualuri care colorau viața într-o epocă gri.” /Blog Nemira

   Cartea Marei Wagner este o carte uşor de citit, plăcută, amuzantă şi tristă pe ici pe colo şi mai ales foarte reală.  Mi s-a părut mai mult un “jurnal personal” al Mariei, o adolescentă care se caută şi se autodefineşte în perioada grea a anilor”80.

   Maria ne vorbeşte despre ea, despre familia ei, vecinii din bloc şi din cartier, despre jocurile copilăriei, dar şi despre cozi, marfă puţină, raţie de alimente şi mai ales despre comportamentul contradictoriu al adulţilor, modul cum văd viaţa şi se raportează la copiii lor şi la probleme.

   Să vorbim puţin despre realităţile vieţii de atunci.

   Când Maria era mică la televizor era un film serial pentru copii foarte vizionat ,,Mihaela”, acum în fiecare zi la TV erau 2-3 ore de program şi mai ales “Telejurnalul” cu realizările “tovarăşilor”, doar sâmbăta şi duminica erau desene animate şi “erau de neratat”. Duminica după “Lumea copiilor” era “Albumul duminical”, o emisiune pentru întreaga familie şi în rest emisiuni laudative unele chiar cu melodii drăguţe:

“Sigur că astfel de emisiuni nu se puteau rata, desenele animate se dădeau rar la televizor, doar sâmbăta şi duminica. În restul zilelor era program TV doar seara două trei –ore, se numea Telejurnal. N-aveai ce vedea, numai oameni şi vorbărie, imagini cu Tovarăşul, fabrici şi câmpuri. Nimic interesant, foarte rar câte un film american vechi.”

   Apoi cozile interminabile la care stătea întreagă familie, sau doar copiii dacă părinţii erau la lucru. Uneori lucrurile mergeau normal, alteori nervii, oboseala, aglomeraţia duceau la certuri şi busculade. Altfel, acolo, oamenii se puneau la punct cu noutăţile, femeile schimbau reţete, se plângeau de soţ, de copii, îşi bârfeau vecinii. Ajungeau să-ţi placă cartelele folosite pentru anumite alimente, evitai astfel haosul şi scandalul.

“Oamenii se împrieteneau la cozi, aşa se întâmplă întotdeauna.”
“Mariei îi plăceau cartelele, stabileau o oarecare ordine în haosul asta alimentar.”

   Mătuşa Mariei le mai trimitea pachete din Germania, care erau vămuite şi chiar lipseau anumite produse, dar oricum prindeau bine.

   Apa caldă se dădea doar câteva ore pe zi, aşa că mama Mariei încălzea apă şi-l îmbăia pe Dragoş, fratele ei mai mic, în cuva maşinii de spălat, observase că aşa nu se consumă multă apă şi mai ales că nu se răceşte aşa repede.

    Seara cartierul era în beznă din cauza lipsei de curent, lecţiile se făceau la lumânare sau la lampa cu gaz, dar cel mai rău era când Maria trebuia să vină pe întuneric de la şcoală.

   Dar vara…vara era raiul. Mergeau în concediu la mare, stăteau la aceeaşi familie, la curte, mergeau la plajă, mâncau ce gătea gazda, seară făceau un grătar cu ţuică, bere, vin.

   Familia Mariei era o familie din clasa de mijloc, mama profesoară, tatăl inginer, şi un frate mai mic. Stăteau într-un apartament cu două camere, aranjat utilitar, doar cărţile multe făceau o notă aparte. Doina, mama ei se ocupa pe lângă serviciu de casă, de copii, şi tricota pulovere, căciuli, mănuşi, veste de lână pentru toată familia şi mai apoi pe bani pentru colege. O implicase şi pe Maria s-o ajute cu curăţenia, cu fratele ei, cu drumurile la bunici. Părinţii mamei locuiau aproape de ei, Maria era legată emoţional de bunicul ei. Pensionat de boală când Maria era mică, dorise să-şi ajute fata aşa că se ocupase permanent de copilă. Tatăl Mariei primise un calculator de la sora lui şi toată ziua meşterea şi lucra la el, aşa că era cam absent din viaţa casei.

   Deşi Doina era cam autoritară i-ar fi plăcut uneori ca soţul ei să se implice mai mult şi s-o ajute. Când au o criză în căsnicie, ea duce copiii la bunici, şi-i lasă acolo ceva timp încercând să –şi refacă familia. Maria şi Dragoş se tem de un divorţ, dar adulţii îşi rezolva problemele:

“La urmă urmei, ai ei nu erau chiar aşa răi. Sigur, mai ridicau tonul unul la altul, de fapt mai mult mama se certa când se supăra pe tata, de cele mai multe ori pentru că n-o ajută cu treaba în casă. Sau pentru că petrecea prea mult timp la calculator. Maria nici nu şi-l putea imagina pe tatăl lor “făcând urât” sau dându-i pe uşa afară. Poate doar pe mama aruncând nişte farfurii de pământ, ca atunci. În plus, tatăl lor nu se baga niciodată când îi certa mama şi nici nu-i lovise vreodată”.

   Crescând, Maria conştientizează viaţa şi problemele celor din jurul ei, comparând familiile prietenelor cu a ei. Prietena ei cea mai bună, Ramona, avea un frate de vârsta lui Dragoş, dar tatăl ei avea zile când bune când bea prea mult, se certa cu soţia, îi bătea şi-i scotea din casă, aşa că ei dormeau la Maria.

   Maria nu s-a temut niciodată de tatăl ei, doar de mama ei. Pe Maria o bătuse de când era mică cu o nuieluşă, pentru diferite pozne pe care le făcea, copila peste ani amintindu-şi doar durerea bătăii nu şi cauza.  Apoi când crescuse mai mare au urmat palmele venite de nicăieri şi pedepsele.

    Dar Maria chiar se considera norocoasă în comparaţie cu alţi copii din vecini:

”Maria se consideră totuşi printre copiii norocoşi. Cunoştea copii pe care îi băteau şi mama şi tata. Cu nuia sau lingura de lemn, curea sau furtun, făcăleţ ori bătător de covoare, orice le pica în mână când se cerea aplicată corecţia. Mama ei prefera să-i bată doar cu palma, spunând că “unde dă mama creşte”. Hotărât lucru se putea declara norocoasă. La ei în familie tatăl nu-i dădea afară din casă, iar mama nu-i bătea decât cu mâna.”

   Maria este un copil bun, se joacă cu ceilalţi copii jocurile copilăriei acelor vremuri, are grijă de fratele ei să nu fie bătut de alţii, leagă prietenii cu fete şi băieţi, este în esenţă un copil normal. Doar că fiind un copil introvertit gândeşte mult, analizează, despică firul în patru.

   De aceea când Ramona îi spune că unui băiat, Manu, îi place de ea, Maria este încântată şi emoţionată, dar totuşi circumspectă. Îi plăcea băiatul cu ochii verzi, un gen de “băiat rău” (şi care-i fete nu-i place genul?), era incitată şi de poveştile pe care le auzea de la alte fete care aveau prieteni:

“Maria se întrebase de mai multe ori dacă a avea un prieten chiar implică o cerere de prietenie din partea lui, ”Vrei să fii prietena mea?”, sau dacă lucrurile pur şi simplu se întâmplau şi te prindeai după anumite semne că ai sau încă nu un prieten. Dar care anume erau semnele. Maria n-ar fi ştiut să spună. Şi nici pe altcineva nu voia să întrebe, căci s-ar fi dat de gol.”

   Nici băieţii nu erau foarte curajoşi, le urmăreau pe fete din priviri, comentau între ei şi-şi dădeau coate, erau drăguţi uneori.

   La un moment dat Manu îi dă întâlnire în spatele blocului şi chiar o sărută, dar pentru ea totul era atât de nou, misterios şi emoţionant ţinutul de mâna, atingerea umerilor şi mai ales sărutul, încât este foarte timidă.

“Energia degajată din mâinile lor, atingerea lui aspră şi totodată blândă, fermitatea cu care o ţinea, pielea lui pe pielea ei, toate astea o acaparaseră în asemenea măsură, încât parcă altceva nu mai exista pe lume.”
“Maria nu era în stare să spună nimic, mergea mută, condusă de Manu şi ascultând fascinată. Din când în când mai dădea din cap şi zâmbea. Nu scosese aproape nici un cuvînt de când se întâlniseră.”

   Doar că nota proastă de la matematică şi mai ales faptul că ascunde testul de mama ei vine cu repercusiuni. Mama ei o pedepseşte:

“Dragoş privea cu ochi mari spectacolul, era ceva ce nu vedea în fiecare zi dar era totuşi un ritual pe care-l cunoştea. Întâi tăcerea posacă a mamei, apoi izbucnirea, furia crescândă cu urlete şi strigături, care culminau de regulă cu o palmă ori cu nişte tras de păr în funcţie de gravitatea faptelor. Maria simţea deja loviturile care urmau să vină.”
“Scăpase ieftin de data asta n-o bătuse.”
“Nu doar că scăpase ieftin, ieşise chiar bine.”

  Ca o salvare vine plecarea în vacanţă la mare unde-l cunoaşte pe Vlad, fiul unei familii prietene. Se plimbă împreună, discută, copilăroşi şi reticenţi, deşi le place unul de altul, chiar vor coresponda.
Întoarsă acasă, Maria află că prietena ei Ramona umblă cu Manu, şi normal o doare trădarea lor:

“Prietena ei din bloc, poate prietena ei cea mai bună, fosta ei prietenă. Împreună cu prietenul ei, cu care se ţinuse de mâna şi care o sărutase în ploaie şi care o lăsase pe spate pe teren şi o sărutase a doua oară în văzul tuturor. Fostul ei prieten, Doi trădători.”

  Toate frământările vârstei ei îşi pun amprenta, nu se mai poate concentra şi cum nu-i place, dar nici nu înţelege matematica, ia din nou o notă mică. Peste toate se adaugă şi durerea morţii bunicului.

   În momentele acestea de derută, părinţii ei află de notă şi pedepsele nu întârzie să apară:

“-Nu mai ieşi afară tot anul, spuse mama pe un ton calm în timp ce-şi stingea ţigara.
-Şi vom lucra zilnic la matematică, adaugă tatăl, arătând spre cartea de pe masă, cu coperţi cafenii.”
“-Şi, domnişoară, cu povestea asta te-ai lins pe bot şi de ziua ta, încheie mama pe un ton plin de satisfacţie, se ridică şi părăsi bucătăria.”

   Necăjită, neînţeleasă, debusolată şi foarte singură pleacă de acasă în ploaie, dar ajunge în final, seara la bunica ei, vorba aia “nici măcar să fugă de acasă nu era în stare”.

   Totuşi gestul ei le dă de gândit părinţilor, care îşi revizuiesc atitudinea, gândindu-se că au fost prea aspri, aşa că-i vor lua un meditator la matematică, îi ţin ziua de naştere şi chiar îi fac cadou un căţel, pe care şi-l dorea de mult.

   Împăcarea contează enorm pentru Maria:

“Scoase mâna stângă din buzunarul cald şi prinse mâna înmănuşată a mamei. Mai făcură doi paşi, apoi se opriră amândouă şi mama o îmbrăţişă. Maria îşi cufundă nasul în haina rece şi aspră a mamei, şi acolo, în mijlocul trotuarului, în braţele mamei, simţi că timpul s-a oprit în loc.”

     Apoi de revelion Vlad şi ai lui vin la munte, băiatul avea un fel de a fi sincer şi deloc complicat, nu se ferea de cuvinte, era spontan şi Maria avea încredere în el:

“Şi acum suntem împreună, spusese. Ce bine sunau cuvintele astea! Simplu, firesc. Şi nu conta dacă se referise la ei doi sau la toţi, doar la vacanţă, la iarnă sau pentru totdeauna. Era bine cum era şi Maria savura fiecare clipă.”

   Un copil naiv, bun şi frumos care speră în continuare văzând frumosul peste tot:

“Aşa imprevizibilă cum era, viaţa era totuşi frumoasă. Un singur lucru nu-i era foarte limpede, dacă i se ceruse sau nu prietenia. Dar, de fapt, nici nu mai conta prea tare.”

   Mi-a plăcut Maria, poate unora vi se va părea copilăroasă, demodată, chiar plictisitoare. Dar aşa erau relaţiile, mai calme, mai lente în evoluţie, mai romantice şi parcă era mai frumos.

   Bineînţeles am şi nemulţumiri, nu legate de carte sau de autoare, ci de situaţii.

   Citind cartea mi-am adus aminte de copii, de familii pe care le cunoşteam şi care ar putea fi chiar cele din roman. M-a revoltat situaţia din familia Ramonei, ştiu că pe vremuri femeile erau altfel educate, dar să stai lângă un bărbat abuziv cu tine şi copiii tăi a fost un lucru pe care nu l-am înţeles şi nu l-am acceptat niciodată.

   Ce exemplu de familie pot avea acei copii? Ce trauma vor avea? Cum vor percepe viaţa de familie, iubirea, prietenia ca adulţi având drept exemplu ce se întâmplă în familia lor? Şi-apoi pentru ce? Cu toate tarele epocii se punea preţ pe copii şi familii, iar o mama îşi putea creşte liniştită copiii din munca ei şi pensia alimentară. Dar pentru asta trebuia hotărâre şi curaj!

   Pe urmă, sincer, m-a dezamăgit mama Mariei (ca de altfel în multe cazuri văzute de-a lungul timpului). Da lucra, se ocupa de casă, dar nu-şi lasă sufletul să se apropie de copii. Făcea ce fac multe mame şi-n ziua de azi, serviciu, spălat, mâncare şi-n rest…avea pretenţii la note bune şi comportare impecabilă, aşa cum o concepea ea. Unde erau discuţiile dintre o mamă şi fiica ei, de ce Maria trebuie să se sperie şi să-şi facă gânduri negre la primul ciclu? De ce nu are cu cine să discute tot ce o frământă? Eu cred că o mamă trebuie să fie în primul rând prietena numărul unu a copiilor ei, o prietenă cu care să poată discuta cele mai intime şi năstruşnice gânduri fără teamă de-a fi judecaţi.

   Ştiu că nu este uşor nici pentru mame, depinde mult de educaţia primită de ele, dar este singurul mod de-a rămâne conectat la viaţa copilului tău. Altfel devii doar un spectator.

   Maria era recunoscătoare pentru fiecare apropiere, tânjea după mama ei, iar mie, sincer, îmi venea s-o strâng de gât pe Doina. Şi credeţi-mă, ştiu ce vă spun, din experienţă.

    Poate a fost şi norocul meu de-a fi crescută într-o familie frumoasă, cu părinţi deschişi la minte şi moderni pentru acele vremuri. Aşa că şi eu la rândul meu am încercat să fiu în primul rând prietena copiilor mei.

   Dacă o carte poate stârni atâtea gânduri, atâtea emoţii, şi reamintiri, înseamnă că şi-a atins scopul.
   Vă recomand din suflet cartea Marei Wagner.
   Veţi vedea o altă faţă a copilăriei şi adolescenţei, frământată, frumoasă şi interesantă, fără atâtea gadgeturi, doar “în spatele blocului”.

Cartea În spatele blocului, de Mara Wagner poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti