„M-am trezit la capătul unui vis.”

Însoțitori de noapte, de Aurelia Marin-Tracus Arte-recenzie

Editura Tracus Arte
Anul publicării: 2016
Număr de pagini: 340

  Însoțitori de noapte este un volum de povestiri foarte bine scris, cuprinzând cinci miniaturi artizanale lucrate migălos, cu tehnică literară perfectă și multă originalitate.
Laitmotivul tuturor este însingurarea. Instalată sub diferite forme și din varii motive în viața protagoniștilor, tratată mereu cu un strop de fantastic ce se scurge-n banalul cotidian.

  Impresia de ansamblu fiind a unei valoroase colecții de însingurări, peste care s-au vărsat eprubetele cu urban fantasy și realism magic.

  Autoarea cărții, Aurelia Marin, s-a născut în Slănic, Județul Prahova. Este absolventă a Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. A locuit, pentru mai mult timp în Berlin, Bonn, Berna, Viena, Rabat şi Tunis. Între 2001 şi 2008 a publicat volumele de versuri Arsenalele singurătăţiiCălătoriaCutia de scrisoriPasărea cu noaptea în cap şi Albul miresei care se vedea în oglindă, iar în 2014 antologia poetică Gibraltar blues. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

  În 2011 a lansat primul volum de proză, Bing, bang și porția de steleÎnsoțitori de noapte (2016), fiind o reeditare reintitulată a sa, “cu reveniri, adăugiri, nuanțări și renunțări.”

Însoțitori de noapte de Aurelia Marin-Tracus Arte-recenzie

   Prima povestire, Lilith, se conturează ca exhibare a unei obsesii romantice post-mortem…  În sensul unei defuncte relații, nu neapărat la propriu… Există în narațiune o progresie a dezvăluirilor pe care n-aș vrea să o comprim spoiler-istic.

  Numele real al fetei din titlu era Liliana, dar pseudonimul de artist grafic i se potrivea mult mai bine cu personalitatea sangvinică și aura de mister.
Povestea este spusă la persoana întâi de Sebastian, îndrăgostitul schingiuit de-amintiri după dispariția iubitei, și alternează prezentul dureros sau narcotizat, cu rememorări ale clipelor de fericire, de pasiune, ori doar de băltire sentimentală, din perioada petrecută împreună.

„Cu mintea chinuită și tulbure mă lăsam târât de amintiri într-un soi de masochism pervers, descâlceam ițe care nu erau ale mele, mă supuneam fascinat propriei observații. Păduche de câmp care pute, îmi plângeam de milă, și pentru asta mă uram. Sub efectul băuturii începuturile păreau de bun augur, dădeam de urma unui fir și mă bine-dispuneam, un simțământ artificial ce dura până când vocea interioară poruncea declanșarea adrenalinei. Nu știu cum ajungeam acolo, culcat pe spate în camera întunecată scotoceam cu mâna în sertarul noptierei după medicamente, urma pastila antidepresivă, și totul se năruia în circumspecție și paranoia. După care somnul – zbuciumat, nesănătos, dăunător.”

  Doza de fantastic se infiltrează natural în secvențele de rememorare, prin explorarea intimă a enigmaticei Lilith, strania fată funcționând ca un portal oniric spre exotismul altor tărâmuri.

  La această primă povestire, a apărut o problemă ce nu s-a mai repetat și la celelalte. Comicul involuntar, izvorând din alegerea autoarei de a scrie prin perspectiva unui bărbat, despre chestii intime, fizice, provenind de-a dreptul din vintre.

  Să luăm spre exemplificare acest fragment, menționând că nu e tocmai singurul amendabil astfel:

„Focul odată aprins, ardea, și ceva era în neregulă cu mine. Insomnii, lipsa poftei de mâncare, așternuturi mânjite cu vâscozitățile cărnii, kilometri nesocotiți pe șaua bicicletei prin parcuri.”

  OK, există o mică portiță de salvare, dacă scriitoarea ar preciza că s-a referit la transpirația abundentă a personajului sau la mucii care-i curgeau printre lacrimi, în expresia ”vâscozitățile cărnii”, dar atunci i s-ar pune la îndoială tocmai deja lăudatul talent la scris, care i-ar fi impus să utilizeze mai precisele “nădușeli” și “mucozități”. Așa că rămâne ceva seminal… Mda. Îmi trec prin cap doar trei surse de inspirație pentru o prozatoare-femeie care are impresia că bărbații murdăresc propriul pat cu vâscozități când dorm singuri și nu sunt paralizați. Una: tipul cu care petrece noaptea – dar faza cu această sursă e că are reacțiile corupte de însăși prezența tentației lângă el, normal că o să lase o umezeală pe pulpa sau pe fesa partenerei, aici personajul era singur, adică așa cum o observatoare nu-l poate studia niciodată. A doua ar fi: un fiu adolescent – există o evoluție comportamentală rapidă, odată depășită perioada de pubertate. Iar a treia, pe care nu vreau s-o dezvolt deloc, fiindcă devine pentru mine teren nesigur: propriul corp și fluidele feminine… Să zicem doar că suntem diferiți.

  Dar, hei, ca o consolare: încă nu am dat peste nicio autoare care să scrie din perspectivă masculină fără feminizări evidente. Toate transgresează spre propria natură și, mai mult ca sigur, e valabilă și reciproca. Eu, unul, ofer chiar și mai puțin credit scriitorilor-masculi ce încearcă să se exprime ca din mintea unei femei, la persoana întâi.

    A doua povestire este, din fericire, narată la persoana a treia, chiar dacă tot din punctul de vedere al unui bărbat. Sub titlul : Îngenunchere, se derulează un excelent thriller psihologic cu tentă supranaturală. Integrul profesor Valer Glas se metamorfozează într-un răzbunător violent, atunci când fiica lui este omorâtă, logica sa matematică afectată de durere, indicându-i o mulțime a țintelor ce-i merită crimele meticuloase, mai extinsă decât grupul de indivizi agresori identificat de fantoma victimei.

    Ef e o proză scurtă gotică, în stilul lui Daphne du Maurier, cu un castel bântuit, o eroină amnezică și-o guvernantă săsoaică credincioasă. Pia Carp se izolează de lume în urma unei traume și încearcă să își redescopere pas cu pas trecutul recent amputat de sistemele protective ale memoriei.

    Vagonul de dormit aduce în prim plan un protagonist discret, care și-a creat propriul univers din micile gesturi rutiniere de zi cu zi. George Nechita s-a învăluit într-atât în munca sa, încât îndatoririle pe care trebuie să le îndeplinească mai rar ajung evenimente memorabile pentru întreaga lui existență.

„Gara, trenurile, șuieratul locomotivelor, mirosul de unsoare amestecat cu cel de metal încins, aburul dulce ieșit de sub pântecele garniturilor, aglomerația de pe peroane, oameni, cuvinte și mai ales graba, acea grabă halucinantă, îl mobilizau. Glasul nazal al femeilor care anunțau la microfoane sosiri și plecări, senzația puternică de graniță invizibilă, acel repetat “însoțitorii sunt rugați să coboare din vagoane”, senzaționalele nopți de vară cu deplasări masive spre mare sau munte îi dădeau frisoane; iar dâra de parfum în trena unei femei elegante, clipa magică în care balaurul de fier se punea greoi în mișcare, o mână sau o batistă fluturată în urma unui geam încă deschis, ei bine, toate acestea îl făceau fericit. Adevăratul sens al vieții lui George Nechita, cel mai cunoscut și privilegiat însoțitor al vagoanelor de dormit!”

  Magia se strecoară aici întrupată într-un vagon de lux ce trebuie adăugat uneori la trenurile internaționale, numit specială, și pe care acum îl comandă la telefon o voce misterioasă.

    Ultima povestire, Jocul de Cărți, pare o găselniță interesantă, dar și o impertinență. Vă spuneam că scriitoarea e la primul ei volum de proză, o debutantă, practic, deși le are pe cele de poezie. În condițiile astea, să te apuci de o chestie recapitulativă în care personajele din poveștile precedente vin peste autor să-l invite la un dineu unde-l trag la răspundere, e ca și cum un cântăreț și-ar numi primul CD scos pe piață, direct Best of. N-ai idee cât de iubiți sau măcar acceptați de cititori îți sunt protagoniștii ăștia, nici dacă în propriile lor povestiri par destul de credibili, cum să-i pui să interacționeze în fața publicului cu scriitorul care le-a dat viață, spre a-și modifica destinul și fragmentele literare ce-i definesc? Fiind totuși o chestie nemaiîntâlnită sub forma asta, aș spune că ingeniozitatea ei îi înfrânge aroganța. Și aș merge mai mult înspre felicitările transmise inovatoarei, decât înspre un huo conservator.

    Însoțitori de noapte este o carte, întâi și-ntâi, frumoasă. Pe alocuri palpitantă. Mereu interesantă. Se simte în forța și extravaganța scriiturii, cultura poetică – îmbogățită în zone exotice – a autoarei.

  Uneori ți se pare că ai putea compara stilul Aureliei Marin cu al lui Isabel Allende, altădată cu al lui Daphne du Maurier, clasificându-i din start proza fantastică drept urmașa celei a lui Mircea Eliade. După o analiză mai profundă însă, poți concluziona numai că avem de-a face cu o voce distinctă, explorând teritorii necartografiate, cu toate riscurile și satisfacțiile unei acțiuni de pionierat.

Cartea Însoțitori de noapte, de Aurelia Marin- poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii Cărţi Editura Tracus Arte

Însoțitori de noapte de Aurelia Marin-Tracus Arte-recenzie

Sursa foto Pinterest

 

8 COMMENTS

  1. Felicitari, o recenzie originala si amuzanta pe alocuri! Cartea cred ca are farmecul ei, cel mai tare ma atrage povestirea cu cel caruia i-a murit fiica.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.