O noapte, numai una/Să stăm sub roi de stele,/Iar martor fie Luna/Și gândurile mele!
Interviu cu poetul Daniel Irimescu-Tălmăcire de taine
Despre mine, ar suna cam așa: născut în luna lui ianuarie prin data de 14 a anului 1972, în municipiul Sibiu.
Nu sunt poet, dar scriu ce-mi dictează sufletul din copilărie. Idealist din fire dar nu un veșnic visător, dornic să aduc bucurie, liniște şi trezire prin ceea ce pun pe hârtie atunci când sufletul nu-mi dă pace și mă împinge la scris. Cred, iubesc și sper că aplecându-ne mai mult spre a ne asculta sufletul și a-l hrăni cu frumos – în toate formele cunoscute și decelate de ființa umană, vom reuși să devenim și să manifestăm mai mult frumusețea interioară spre care tindem, dar de care ne îndepărtăm.
Iubesc viața și tot ce mă înconjoară.
Cred că muzica versurilor poate atinge acea coarda sensibilă a fiecărui a dintre noi care să ne împingă subtil spre a deveni OM!
Primele încercări în ale poeziei (publicare), s-au materializat odată cu participarea la un concurs de poezie organizat de Revista Pro Litera şi radio Pro Dioaspora cu sprijinul grupului “Din dragoste pentru oameni și viață”, unde am câștigat locul 1. Acest punct cred că a fost startul pentru a-mi da încredere să continui și de aici până la a participa cu poezii în cartea “LYRICS ET PROSA -Antologie de literatură contemporană” – volumul III, a fost un pas…. “greu” emoțional!
La îndemnul prietenilor (ce ne-am face fără ei!) se va edita primul meu volum: “Tălmăcire de taine”, la editura Genius (cu niște oameni extraordinari în echipa de acolo!)…Cred că am vorbit cam mult!
1.De ce scrii poezie si nu proză?/De ce şi poezie nu numai proză?
Nu știu dacă sunt menit pentru proză, am avut câteva încercări …undeva în timp..dar care dacă la acea vreme nu m-au mulțumit, am considerat că ori nu e momentul ori nu sunt făcut pentru proză.
Poezia, cred că este modul meu de viață, caut armoniile și melodicitatea în ceea ce fac. Dacă pe mine mă bucură ceea ce scriu și îmi aduce o trăire profundă sufletească, atunci cred că același lucru transmite și celor din jur!
Nu scriu cu mintea, scriu cu sufletul și nu încerc să dețin controlul creației, ea mă controlează și în acest fel mă simt bine în rolul de “condei” pentru ce dictează inima.
Îmi place ca poezia să poată fi cântată, recitată, trăită, deci ca atare sunetul poeziei este cel care mă determină să scriu poezie de suflet pentru suflet.
Dar, în aceeași măsură mă fac unealta inimii când e vorba de a transpune în vers poezie patriotică, poezie de tip manifest, despre și la adresa condiției umane a societății actuale precum și a momentelor istorice din cartea vieții a acestui neam binecuvântat.
Cochetez cu mare veselie și încerc să transpun în vers (așa cum sufla inima), poezia de tip pamflet, care sper să descrețească frunțile cititorilor și să trezească..conștiința umană!.
Ieri plimbându-mă pe stradă, un poet m-a criticat
Cică, de ce scriu, în rime și c-aș fi cam demodat!
Versul alb ce-l urmărește picătură de calvar
Pentru rimă el trăiește, dar s-o scrie n-are har!
M-am uitat mirat la prostul și pe loc m-am luminat,
Vai sărman cu minte scurtă și cu capul cam pătrat!
Iar apoi, mându de sine și c-un aer filozof,
Îmi expune că tărie, versu-n coadă de pantof!
Dar, n-am înțeles o iotă, bălmăjeala ce-a rostit,
Poate numai cei de-o seamă, care cred că s-au țicnit!
Plin de ifose poetul, mă privește curajos,
De-ar avea blană pe spate, ar lătra și mai furios.
Mulțumit nevoie mare, ca un taur cu însemn,
Țipă grav în gura mare, să-nvățăm limbaj de lemn!
Vai!, voi muzelor de astăzi, oare unde ați adormit
Dacă un artist ca ăsta este membru eremit?
Nici cumva vreo întrebare, să-ndrăznești să-i adresezi
Că n-ai stofă de la curte, nici în pungă banii verzi!
Vai, Lucefere din ceruri, nu-ndrăzni să te scobori,
Că te spulberă artistul, cu-a ta rimă din scrisori.
Melodia din cuvinte-i, pentru cei nemuritori
Însă versul fără suflet, este pentru muritori!
2.Cine e cel mai mare critic al tău?
În majoritatea timpului…Eu!…dar, fiind un visător (curabil ..sau nu?) de multe ori mă bucur atât de tare de câte ceva realizat încât nici nu mă uit dacă redactez corect ceea ce am scris și îi dau drumul “online“. Apoi cred că al doilea critic este…Timpul meu!…Am tendința de a urmării dacă ceea ce am scris în trecut, reușește să-mi trezească și în prezent acea trăire necesară stării de bucurie, a frumosului și a mulțumirii sufletești a lucrului bine făcut, care folosește în primul rând celorlați..(dacă știu că versul aduce bucurie sau vindecă – așa cum spunea Brâncuși despre artă – atunci chiar dacă eu nu am fost împăcat cu creația…renunț la adevărul meu, bucurându-mă de bucuria celorlați!).
3.Cum ţi se pare că e primită poezia de cititori?
Poezia pe care o scriu și care la momentul acestui interviu a fost audiată o singură dată la un post de radio (Radio ProDiaspora și a apărut de curând în Antologia de poezie românească), am sentimentul că este foarte bine primită în rândul cititorilor de poezie lirică cu influențe eminesciane sau după tiparul Coșbuc-Topârceanu. Asta poate și datorită faptului că este o poezie de suflet și nu una cerebrală, este o poezie a sentimentului și trăirii interioare pe tonalități și acorduri ale muzicii inimii. …exemplu:
A mai trecut o zi,
Plângând te așteptam,
Tu n-ai venit nici azi
Și visul mi-l destram!
Din clipe de-așteptare
Am împletit o rugă,
Cu ea să urc în zare
Să văd când o s-ajungă!
Și-am făurit din doruri
O plasă să te prind,
Când noaptea printre visuri
Te-aud încet pășind.
În zorii dimineții
La geam m-arunc grăbită,
Și-n brațele luminii
Te-aștept neprihănită !
Și-a mai trecut un veac
Dar parcă a fost ieri,
Și inimile tac
Uitând cum e să speri !
Petrec în nemurire
Aievea și în hău,
Dar știu că-i amăgire
Când stau la pieptul tău!
Mulțimi de rugi și vise
De lacrimi și durere,
Acum sunt porți deschise
Acelui care cere!
Din zări înalte, iată!
Un el și-o ea s-adună,
Și veșnicia toată
Îi poartă împreună!!
4. Cât e de greu să publici în România ?
Experiența nu mă ajută deloc cu un răspuns la această întrebare!…Am publicat în acea Antologie de poezie românească, unde coordonatorul proiectului s-a ocupat de toate aspectele..deci nu știu ce să vă răspund, iar la volumul meu, a fost mai ușor decât mă așteptam (nu că aș fi avut idee), deoarece editorul a spus “DA” iar de toate celelalte aspecte s-au ocupat prietenii, din dorința de a-mi lăsa timp să mă aplec asupra scrisului (ce bine!).
5. Când ai început să scrii şi unde ai publicat primele versuri?
De început cu scrierea s-a întâmplat în copilărie în timpul școlii generale, unde le făceam colegilor glume în versuri!…Apoi într-un mod mai accentuat s-a întâmplat să fie acum câțiva ani printr-o serie de evenimente de viață, ca totul să ia amploare la începutul acestui an!
Primele poezii publicate au fost conform trendului actual pe…facebook!…Apoi culmea (că eram pornit împotriva lui..dar viața așa este!) tot pe facebook am participat la primul concurs de creație organizat online și prezidat de minunatul poet Leonid Certan, care spre bucuria mea, m-a declarat câștigător la secțiunea valori literare, proză, poezie, cugetări, dintr-un număr mare de lucrări participante!
Ai fost vreodată-n Romania, s-auzi cum dacii plâng în glie?
Și nu e nimeni să le spuie, cum noi l-am tras pe Horea-n cuie,
Și nici Zamolxe nu mai este, ca să-i ridice cu-n cuvânt
Și să răspundă, dacii, cum se cade, acelora ce vor pământ!
Acolo codrul le-a fost frate, acum îl taie nemilos,
Așa cum barda îl ucide, pe sfânt Mihai cel curajos
Și nici un glas nu se aude și nici un braț s-a ridicat
Să spulbere cum se cuvine, pe trădătorii de-mpărat
Acolo toți sunteți de-o mumă, dar parcă voi nu ați fi frați
De cade unul în țărână, nu-l ridicați ci îl călcați
Și nu-i nevoie ca să vie, străini de țară și pământ
Că noi trădăm pe cel ce este al nostru frate cel mai sfânt
Acolo doina povestește, despre necazuri și nevoi
Iar seara buciumul vestește, agale jalea ce-i în noi
Acol’ smerită e dorința și dragostea de-acest pământ
Acol’ speranța ne-amintește, să vrem noi sânge nu pământ
Acolo se ridică gloată, când jugul nu-l mai pot căra
Atunci cu toți ș-aduc aminte, că sunt frați și om jura
Că cei ce vor să ne despartă, nicicând pe lume n-or putea
Atât cât sânge curge-n vine și Dacia e țara mea.
Ați fost vreodată-n România, unde speranța s-a născut
Și unde lacrima ce cade hrănește pruncul nenăscut
Căci noi ne-am scoborât din ceruri și tainic legământ noi am făcut
Ca toți ce or călca pe aicea, să-și lase oasele-n pământ.
Aici e țara noastră sfântă și demiurgii ne-au legat de ea
Iar mama lor, cu drag, ne cântă, voi sunteți zei în țara mea!
7. Care este poetul preferat (sau care te-a marcat mai mult)?
La această întrebare aș reformula și aș spune așa:…După Eminescu ce alt mare poet te-a marcat?
Cred că nu ar trebui să existe dialog despre poezie în lipsa lui Eminescu!…fără a se supăra ceilalți titani ai poeziei românești, fiecare de acolo de unde este!
Da, Eminescu și-a pus amprenta total asupra felului în care încerc să compun, cu tot ce derivă de aici!
Apoi, am crescut cu Coșbuc și al lui El Zorab, m-am bucurat de Topârceanu, de Zaharia Stancu și nu în ultimul Lucian Blaga!
Cred și sper să reușesc într-o simbioză potrivită (când e cazul!) să transpun în vers, țipătul de bucurie și împlinire al inimii care conduce condeiul spre muzica sufletului – poezia!.
O noapte, numai una
Să stăm sub roi de stele,
Iar martor fie Luna
Și gândurile mele!
La braț dormind cu tine
La locul nost ‘ de taină,
Te-ascunde tu cu mine,
Sub cerul ca o haină
Și nimeni să nu vază’
Cum mângâi a ta față,
Iar ochi-ți scânteiază
Priviri ce mă dezgheață.
Al tău sărut trezește,
Ce-am adormit de veacuri,
Și viața o primește
În muritoare ceasuri !
Privesc în urmă-ți pasul
Și-abia de îl aud,
Cum mângâie pământul
Călcând covorul ud !
Și-o zi de-ai sta cu mine
Ca soarele s-alung,
Să luminez prin tine
În clipele ce curg!
Ascultă-n depărtare
Cum clopotele trag,
Și vântul suflă tare
Când te sărut în prag!
Și iar de-ai sta o noapte,
Aș crede că visez,
Rostindu-ți printre șoapte
Iubirea ca un crez
Din chipul tău mă lasă
Să sorb iubirea ta,
Eu nu mă-ntorc acasă
Cu tine vreau a sta!
Acum, trecută-i noaptea
Tu nu poți să mă vezi,
Rămâne doar iubirea
Și visu-n care crezi!
8.Ce dorinţe, vise ai în privinţa creaţiilor tale sau în viaţa particulară?
Cred că îmi doresc foarte mult, ca ceea ce scriu sa fie apreciat și apoi publicat. Îmi doresc cu ardoare ca generația actuală și generațiile viitoare să se aplece în modul cel mai profund spre poezia clasică, cea care înglobează adevăratele caracteristici ale matricei poeziei.
Da, cred cu tărie că poezia este nevoie să aducă în primul rând bucurie, sentiment și muzicalitate, adică să bucure sau vindece sufletul și nu o necesitate rațională de a vedea înșiruite cuvinte conform trendului și care să nu aducă nicio stare din cele menționate mai sus!
Familial, îmi doresc ca prințesele mele să reușească pe drumul artistic pe care au pornit – pian și actorie- cât despre mine…același tipar, să mă bucur de orice lucru viu și neviu din lumea aceasta și să pot aduce bucurie celor din jur prin cuvânt și nu numai!
9.Cum ai defini tu poezia?
Definiția poeziei?…Hmmm…Muzica sufletului transpusă în cuvinte care să bucure, vindece, împlinească și trezească conștiințe individuale şi/sau colective!
Cerul toarnă roi de stele
Peste-a noastră lume-ntreagă,
Și coboară dintre ele
Una ce ne e mai dragă.
Ne uităm cum luminează
Și în casă o așezăm,
Noaptea toată o stăm trează
Și pe brațe o purtăm.
Nici nu pare așa de lungă
Că de mult ne-am tot rugat,
Raza ei ca să ne-ajungă
După nopți de privegheat.
O privim ca pe-o icoană
Ce din cer s-a pogorât,
Să ne fie nouă taină
Într-un timp prea mohorât.
Oare care-ar fi mai mare
Dintre tainele cerești?
Decât cea în care apare
Prin copii dumnezeiești.
Ei sunt cei care urmează
Și tot ei sunt cei chemați,
Numai ei acum cutează
Sfinților le fie frați.
Ochii lor păstrează încă
Amintiri din paradis,
Nici chiar marea cea adâncă
Nu le-ar fi putut cuprins.
Râsul lor suav șoptește
Ca un clinchet îngeresc,
Timpu-n loc se priponește,
Când ne spun ei: Te iubesc!
Al lor chip ne amintește
De al Tatălui Ceresc,
Iar încet un plâns pornește,
Și alai de lacrimi cresc!
Nici nu pot sau vor să steie
Și din ochi rostogolesc,
Doruri mute din crâmpeie
Ale unui cin ceresc.
Voi minune preacurată
Și a Tatălui buni fii,
Faceți lumea mai curată
Printr-o joacă de copii!
Mulţumesc Daniel că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!
Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!
Felicitări amândurora pentru interviu 🙂
Felicitari Arci pentru interviu 🙂 !!!
Ce frumoase sunt poeziile!
Superb interviu. Trebuie sa mărturisesc ca deja ma număr printre fanii poeziei autorului.
Felicitari
multumesc fetelor si mie imi place foarte mult,imi plac poeziile lui si acum dupa raspunsuri si poetul!
Versurile au atat sensibilitate cat si o doza de aciditate. Imi plac. Felicitari pt interviu!
Felicitari pentru acest interviu splendid! Desi foarte rar descopar poeti contemporani ale caror versuri sa mi se para frumoase, mi-au placut poeziile lui. Felicitari si multa bafta in continuare! Sa speram ca poeziile scrise de el vor avea succes printre cititorii zilelor noastre, chiar ar merita sa fie citite.
Superbe versuri! Felicitări autorului și felicitări Arci!
Felicitari pentru interviu ! Ador aceasta rubrica ! Imi plac foarte mult poeziile autorului ! locco_smiley_10 locco_smiley_10
Interesant interviul! Nici de acest poet nu auzisem. 🙂