Interviu cu autorul George Moisi – Literpress Publishing – Registrul domnului Carvet

   George Moisi – autorul cărții Registrul domnului Carvet, un roman extraordinar, o super poveste, un loc de cinste printre romanele polițiste. Stilul cinematografic, construcția romanului, acțiunea, personajele, te fac să nu lași cartea din mână.  

   1. Câteva cuvinte despre George Moisi.

   George Moisi: Câteva cuvinte… Îmi place să vorbesc despre multe lucruri, dar cel mai puțin îmi place să vorbesc despre mine, așa, direct. Cred că nu-i destul cât am spus până acum, nu? 😊

  Sunt bihorean la origini, crescut bănățean, umblat și trăit o vreme prin România. Cititul, călătoriile, experiențele de tot felul m-au convins că oamenii sunt făcuți să exploreze, să învețe, să învingă bariere ideologice, stereotipuri și prejudecăți și că fericirea e atât de subiectivă încât atunci când judecăm trebuie să ne păstrăm mintea deschisă. Sigur, în limita bunului simț 😊.

  2. Când și cum ai început să scrii?

  George Moisi: După cum i-am spus și Ancăi Moraru, am început să scriu, parcă, dintr-o joacă, pentru că asta însemnau computerele pentru majoritatea copiilor din anii 2000. În plus, cam ce puteai face cu un computer ”486”? Aproape nimic în comparație cu cele actuale. Și atunci, întrucât Word-ul era singurul program instalat pe acel ”486”, după ce mama mea mi-a arătat câteva mișcări, am început să scriu. ”Cronici” și ”comentarii” sportive, niște ”articole” despre evenimentele de la TV, cam ăsta a fost începutul pasiunii. O fi în strânsă legătură cu faptul că îmi place să interpretez și singur ceea ce aud, citesc, învăț.

  Îmi amintesc de perioada școlii generale când mă ocupam, în cadrul revistei școlii, de știrile sportive, adică scriam ”cronici” ale meciurilor de fotbal disputate de Poli Timișoara. Chiar am reușit să-i iau și un interviu pentru revista școlii antrenorului de pe atunci al lui Poli, Cosmin Olăroiu.

  Cam ăsta ar fi începutul cu scrisul. A început ca o joacă și cel mult îmi doream să ajung jurnalist, dar fără să am vreo țintă clară. Eram doar un copil visător, ale cărui idei alergau mai repede decât trupul 😊.

  Despre scrisul ”organizat”, adică unul care să conducă la o poveste cap-coadă, asta s-a petrecut în timpul liceului, după ce am câștigat un concurs de creație literară de la Bacău. Trimisesem un început de roman, iar faptul că a fost premiat m-a determinat să continui ideea. Așa am ajuns să ”inventez” povestea de război și spionaj ”Vapoarele morții”, pe care am publicat-o pe cont propriu în 2010, întrucât nu știam mai nimic despre cum funcționează o editură și care sunt pașii de urmat. Dar n-aș numi ”Vapoarele morții” debutul meu. I-aș spune cel mult ”încălzirea pentru debut” 😊.

  3. În opinia ta, există diferențe între autor și scriitor? Ce înseamnă autor și ce înseamnă scriitor? Sau nu există nicio diferență?

  George Moisi: Asta e o întrebare la care m-ai prins ”documentat”: am citit interviurile anterioare ale autorilor LiterPress și, recunosc, nu-mi pusesem înainte întrebarea asta. Am cugetat la ea dinainte să semnăm noi contractul 😊.

  Cred că autor e oricine care creează ceva. Atât timp cât nu e plagiat, desigur.

  Autorii îi regăsim în toate domeniile, căci autor e și cel care scrie un roman sau o lucrare științifică, dar și cel care scrie un cod de programare. Autor e și cel care săvârșește o faptă sau un gest. Cred că ai înțeles ideea.

  Și atunci, aș întreba, mai degrabă, ce înseamnă autor de literatură și ce înseamnă scriitor?

 Când mă gândesc la scriitor, ca să-ți dau un exemplu drag sufletului meu, îmi fuge mintea la Hemingway. Sau Vonnegut. Sau, cel mai recent intrat la suflet, Anthony Doerr. Ei, și apoi, mă gândesc la mine. Păi mi se pare o distanță atât de mare încât e limpede cine-i cine. Autorul de literatură e persoana care creează literatură bună, mai puțin bună sau slabă. Scriitorul e persoana care creează literatură foarte bună, cu sens, cu profunzime, cu atenție pentru detalii, care se conectează pe sine sau prin personajele sale cu cititorul. Scriitorul e cel a cărui operă lasă urme nu doar pe corneea cititorului, ci și în mintea și sufletul său.

  Toți scriitorii sunt autori de literatură, dar nu toți autorii de literatură sunt scriitori.

  4. Ce ne poți spune despre Registrul domnului Carvet? Un roman polițist foarte bun, pe care eu îl recomand.

 George Moisi: În povestea romanului ”Registrul domnului Carvet” am plecat de la un concept pe care l-am auzit la Facultatea de Jurnalism de la Timișoara – jurnalism de corporație.

 Când am decis să încep un nou manuscris, printre ideile care mi-au trecut prin minte a fost acest concept, însă de care nu m-am atins decât foarte puțin pentru că nu cunoșteam profunzimile sale. În plus, aveam deja alte idei despre cum ar trebui să decurgă acțiunea și care ar fi personajele.

  Am pornit povestea romanului în 2015 și am terminat-o spre finalul aceluiași an, dar a rămas un simplu manuscris multă vreme, la care am lucrat, mai degrabă, inconstant, încercând să-l aduc într-o formă demnă de a-l propune unei edituri. Am făcut-o abia în 2021 pentru că mi-am dat seama că nu aveam ce să mai îmbunătățesc la el. În plus, deja se strânseseră alte trei manuscrise pe laptop. Era timpul să-l trimit, indiferent de rezultat.

  ”Registrul domnului Carvet” e o poveste polițistă, dar rolurile principale le au doi jurnaliști, care își riscă viața pentru a afla adevărul și legăturile mafiote și politice din spatele unei companii farmaceutice. Acțiunea se desfășoară în Statele Unite ale Americii și am încercat să pun în ea toate elementele polițiste și de jurnalism de investigație care mi-au trecut prin minte, dar fără să le aprofundez de o manieră obositoare. Am încercat să fie o carte pe care s-o citești cu ușurință și care să te facă să nu poți s-o lași din mână. Până acum, din reacțiile cititorilor, mi-a reușit.

  Am plasat acțiunea în Statele Unite ale Americii pentru că atunci când am început să scriu la manuscris, în debutul lui 2015, nu mi se părea că cititorii ar fi luat în serios o astfel de acțiune pe meleagurile autohtone. E dramatic că la finalul lui 2015 și începutul lui 2016 am aflat cu toții că, de fapt, ar trebui să luăm în serios asemenea scenarii. N-am mai schimbat, totuși, locul acțiunii și personajele pentru că ideea era deja conturată.

  De-a lungul poveștii, cititorii descoperă riscurile meseriei de jurnalism, le amintesc despre cât de nenorocită este corupția politică și instituțională și se vor întreba, atât la final, cât și pe parcurs, dacă merită. Ce să merite? Păi asta va trebui să afle singuri cititorii.

 Mi-aș fi dorit să implic mai multe personaje feminine în rolurile principale și să evit complet unele stereotipuri și chiar prejudecăți. Dar, pe măsură ce scriam, mi-am dat seama că realismul poveștii ține și de includerea unor asemenea situații.

   Am reușit să înving stereotipurile realității de zi cu zi fără să răpesc din cursul real al timpurilor pe care le trăim.

   Totuși, cititorii să știe că toată acțiunea pornește de la o femeie avocat, extrem de curajoasă!

  5. În culisele lumii literare există preconcepții în legatură cu speciile literare: romance, fantasy, thriller, erotic, young adult. Crezi că reprezintă și acestea literatură și sunt demne de critica literară?

  George Moisi: Cred că e exact cum am spus: literatura de calitate trebuie să lase urme în cel care răsfoiește filele tipărite sau pe cele digitale. O poveste fantasy poate îngloba toate conceptele despre viață, iubire, prietenie, curaj, familie, cinste, onoare și așa mai departe. Cred că cel mai frumos exemplu aici stau romanele din seria Harry Potter. Poveștile lui J. K. Rowling nu prezintă un simplu tărăm cu vrăjitori, ci sunt scena pe care ea a derulat cu infinită măiestrie povești despre dragoste, sacrificiu, familie, curaj, lipsuri, prietenie, încredere, justiție, moralitate, sănătate mentală și, subliniez, politică – arătând demagogia, populismul, rasismul și corupția puterii.

  Ceea ce vreau să spun e că în orice specie literară se pot regăsi elementele care formează viețile noastre.

  Cât despre critica literară, știu cum pun eu problema când citesc o carte: e scris bine, corent, îmi e ușor să-mi imaginez și să mă pun în pielea personajelor? Atunci e o carte bună! Dacă mi se pare trasă de păr, dacă e scrisă alambicat de am nevoie să citesc de mai multe ori sau dacă are un limbaj pueril, atunci e o carte slabă! Toate speciile pot fi criticate și toate sunt demne de criticat pentru că rolul criticii, cred eu, nu e să ofere la final piedestalul sau cheia turnului de fildeș.

 6. Făcând o analiză a literaturii care se scrie acum, peste tot în lume – ai rezerve? Ești entuziasmat?

 George Moisi: Dacă luăm ca interval de timp ”acum” ultimii cinci ani sau poate chiar zece, ca să fiu obiectiv, sunt de părere că suntem bine. Nu știu dacă mai putem avea explozia ultimilor două sute de ani, dar cărți bune se scriu și acum. În plus, ceea ce e frumos în legătură cu literatura e faptul că n-are moarte. Că nu citim noi suficient, asta n-are legătură cu felul în care se scrie. Chiar dacă autorii noi vor reuși să redea tot mai greu sentimente profunde, asta nu înseamnă că nu putem reedita la nesfârșit capodoperele din trecut.

   Și ca să mă refer puțin și la poveștile autorilor români de literatură, am citit recent ”Cazemata” de Tudor Ganea și mi-a plăcut foarte mult! Asta ca să-ți dau un exemplu de scriere contemporană autohtonă.

 7. Există elemente aduse voit în scrierile tale: ironie, ambiguitate, descrieri la obiect, etc.? Dacă da, nu te temi că cititorii nu vor înțelege?

 George Moisi: Crede-mă că citesc și recitesc un paragraf sau un dialog de multe ori. Și nu-l citesc singur, ci mă consult cu soția mea care e un fin cititor. Așa că încerc să fiu cât mai pe înțelesul oricui și sper că îmi iese.

 Descrierile le consider foarte importante pentru că ele creează, de fapt, scena pe care se derulează acțiunea. Mi se pare că fără o descriere e foarte greu sa-l duci pe cititor în lumea imaginată. În același timp, încerc să nu exagerez cu descrierile pentru a nu deveni obositoare. Când e cazul detaliilor relevante poveștii, atunci e altceva. În plus, încerc să pictez decorul astfel încât să fie perceptibil fiecărui cititor. Nu urmăresc să mă adresez vreunei elite intelectuale suprarealiste, mai ales că eu unul nu fac parte dintr-o astfel de elită.

 Cât despre restul elementelor de la ironie la umor și altele, le inserez în poveste într-o asemenea măsură încât să corespundă realității. Nu cred că un polițiștii, jurnaliștii sau mafioții discută vreodată ca profesorii universitari. Sau, cel puțin, nu atunci când sunt în mijlocul acțiunii!

  9. După ce ai terminat de scris un manuscris, te întorci asupra lui și rescrii sau rămâne așa cum a ieșit din prima?

 George Moisi: După cum deja m-a luat gura pe dinainte și am răspuns, da, revăd manuscrisul. De obicei, o fac pe măsură ce înaintez cu povestea, dar îl revăd și la final. Și da, rescriu, nu mult, dar o fac. Trebuie să fii genial să poți scrie din prima fără greșeală, adică fără să te pierzi în digresiuni sau, uite, descrieri interminabile. Fiecare om percepe diferit lucrurile, așa că dacă vrei să te înțeleagă toți, trebuie să-ți revezi scrierea. În plus, dacă ești genial, fără să fii plin de sine, cu siguranță îți revezi scrierea pentru că dacă o dai în bară, doar tu ai de pierdut. Pe de altă parte, de asta există editori, care să-ți citească textul și să te îndrume, venind cu un punct de vedere obiectiv.

  10. Ai un gen literar preferat? Care este zona de confort din punct de vedere al creațiilor?

  George Moisi: Dacă mă întrebi despre genul literar preferat ca cititor, cu greu pot încerca altceva în afară de genul epic. Am citit și poezie, dar nu-mi comand volume de poezii. Acum, că mă gândesc, ar trebui să o fac mai des. Pe de altă parte, când vine vorba de speciile genului epic, aici am trecut de faza în care să prefer o specie în detrimentul alteia. Dacă simt eu că povestea din interiorul coperților e bună, citesc fără să țin cont de specie. Îmi plac satirele construite pe scena fantasy, îmi plac distopiile, îmi place romanul polițist, desigur, deși acum citesc mai puține povești polițiste, îmi plac romanele istorice și, revin la ideea principală: citesc orice specie și în orice curent literar pentru că îmi place să citesc.

  Când vine vorba despre creațiile proprii, aici mă limitez momentan la romanul polițist. Aș vrea să fac trecerea și către alte specii, dar cred că mai am de lucru la mine, ca autor, până să schimb registrul.

  11. Ce  sursă/e de inspirație ai?

 George Moisi: Cred că viața de zi cu zi e cea mai bună sursă de inspirație. Chiar dacă ai și doar puțină imaginație, cu multă muncă poți transforma o frântură de idee într-o veritabilă sursă de inspirație

 11. Nu am să te întreb despre piața de carte din România, în mod direct. Dar aș fi curioasă să știu cum ar vrea George Moisi să fie piața de carte românească? Ce lipsește? Sau poate nu lipsește nimic. Care sunt așteptările tale? Au fost depășite sau nici măcar atinse?

 George Moisi: Mi-aș dori să citim mai mult, asta e așteptarea mea cea mai mare. O să fac trimitere acum la istoricul contemporan Lucian Boia, care în volumul său intitulat ”De la Dacia antică la Marea Unire. De la Marea Unire la România de azi”, publicat în 2018, în capitolul ”Recorduri” românești amintește ultimele statistici care dădeau România pe ultimul loc în ceea ce privește cititul. Extrăgând din termenii economici ai pieței de carte, reiese că românii citesc de două ori și jumătate mai puțin decât bulgarii, de patru ori mai puțin decât ungurii și de șase ori mai puțin decât polonezii!

 Cititul ăsta târâș-grăpiș pe care-l practică românii nu se leagă de calitatea scrierilor. Pur și simplu, în general, ne place mai mult să ne uităm la televizor. Mai trist e că nici măcar nu urmărim serialele TV potrivite, nu ne uităm la filmele care ne provoacă și nici nu suntem atenți la documentarele despre noi și planeta noastră. Ne pierdem vremea cu emisiuni culinare, show-uri TV care deja sunt răsuflate și talk-showuri conspiraționiste.

  După cum observ, României nu-i lipsesc autorii pe cât îi lipsesc cititorii. Poate are legătură și cu prețul cărților, nu știu, dar dacă îți place să citești, te abonezi la toate site-urile care vând cărți și vânezi reducerile, care uneori sunt mai mari de 50%! Sau cumperi de la anticariat și salvezi astfel o carte veche, hârtia, natura și economia! Sigur, nu mă adresez aici celor care sunt la limita subzistenței, pentru că atunci când ți-e foame sau n-ai curent ori căldură, ai alte nevoi de acoperit. Însă pătura medie și cea bogată n-au nicio scuză să nu cheltuie măcar 100 de lei pe două sau trei cărți în fiecare lună!

  Pe de altă parte, uneori, mă gândesc că nu ne place să citim pentru că nici nu ni s-a cultivat plăcerea asta la timpul potrivit, în copilărie și adolescență. Școala românească încă pune copiii și adolescenții să citească aceleași povești și, să recunoaștem, nu toate sunt capodopere. Unde mai punem și obsesia pentru analizarea textelor și extragerea conceptelor de parcă literatura e un șablon.

  În final, așteptările mele se leagă de apetitul pentru citit. Sper că românii să pună mâna pe cărți și atunci când nu sunt la plajă sau în tren.

  12. Este greu pentru un autor român să se impună, să se facă cunoscut, publicat, în străinătate? Dar în România?

 George Moisi: Eu, fiind la debut sau la debutul oficial dacă vrei, nu pot emite o părere despre subiectul ăsta. Îmi pot imagina că dacă nu ești cunoscut la tine acasă, nu poți ajunge cunoscut în străinătate. Poate doar dacă debutezi direct în străinătate? Dacă voi ajunge cunoscut aici, să mă întrebi din nou atunci 😊.

  Cât despre a te face cunoscut în România, din nou nu-mi dau seama cât de greu e. Abia am debutat oficial. Cred că mai greu e să fii ales de edituri. După aceea, cred că e nevoie de mult marketing, să ajungi în cercurile de literatură și în social-media per ansamblu. Reclamă, reclamă și iar reclamă. Ăsta e adevărul. Cum ar putea cineva să afle despre tine dacă nu ai parte de reclamă?

 13. Voi deschide puțin mai mult Cutia Pandorei și întreb: care este condiția scriitorului român? Ce nu merge la noi? Sunt autorii români promovați? Și nu mă refer aici la editura/editurile la care au publicat, ci la promovare din partea sistemului.

  George Moisi: Trăind epoca asta a neoliberalismului într-o Românie care citește foarte puțin, nu sunt surprins dacă mi s-ar dovedi că autorii români de literatură reușesc mai greu. Până la urmă, și cititul, oricât de nobilă ar fi activitatea asta, are o componentă economică de care trebuie ținut cont.

  Eu am reușit relativ repede să fiu publicat cu ”Registrul domnului Carvet”, desigur, datorită LiterPress Publishing. Deci nu e deloc imposibil dacă scrii ceva bun (plec de la premisa asta pentru că nu văd de ce o editură și-ar cheltui banii să publice un autor a cărui poveste nu e bună). Cultura nu prea are loc în sistemul nostru statal decât la nivel declarativ, cel puțin asta e impresia mea, mai ales că-mi amintesc greutățile actorilor din perioada pandemiei. Și atunci, da, dintr-o perspectivă, ”sistemul” nu te ajută deloc, nu te promovează. Numai că în același timp e imposibil să fie promovați toți autorii de literatură. Cred că la început trebuie să te impui singur (tandem autor-editură), iar apoi ”sistemul” trebuie să își facă partea lui. Încă nu sunt la nivelul la care să pot afirma că m-am impus, că m-am deosebit de alți autori de literatură și că ”sistemul” m-a lăsat baltă.

  Cred că ar fi benefic ca toți autorii să participe la cât mai multe târguri, de unde ”sistemul” să-și aleagă, în mod onest, autorii de promovat. Uite, asta ar trebui să facă ”sistemul”: să încurajeze târgurile de carte.

  În final, dacă vorbim despre promovare pe plan extern, cred că după ce ”sistemul” își deosebește autorii buni, trebuie să-i susțină, să le facă reclamă, astfel încât să-și poată lua ulterior drepturile din plusul de valoare adus de autori și edituri.

  14. Câțiva scriitori pe care îi admiri?

 George Moisi: Dintre scriitorii de romane polițiste, evident, un loc aparte îl are Agatha Cristie. În același registru, îmi place foarte mult John Grisham.

   Dintre toate celelalte tipuri de romane, îi admir pe Ernest Hemingway și Kurt Vonnegut. Și, să mă refer și la scriitori români, am citit cu plăcere Liviu Rebreanu, iar dintre cei contemporani, îmi place Radu Paraschivescu și istoricul Lucian Boia.

  15. Ce hobby-uri are George Moisi?

  George Moisi: Considerând de la sine înțelese deja definitoriile hobby-uri și în același timp pasiuni, cititul și scrisul, îmi place să călătoresc și să vizitez muzee. Dar, ca nu cumva să las impresia că aș fi snob, mă delectez ascultând muzică, alergând, dezbătând tot felul de subiecte cu prietenii. Și, în final, pentru că n-ar trebui să uităm niciodată să ne jucăm, îmi plac jocurile de societate, acele board games.

  16. Ce proiecte de viitor ai? Cu ce ne vei surprinde?

  George Moisi: Desigur, lucrez la un nou manuscris, dar fără grabă. Va fi în același stil, dar cu mai multă profunzime, cel puțin asta îmi doresc de la mine. În același timp, plănuiesc să revăd manuscrisele deja terminate care așteaptă pe laptop.

  Până atunci, sper ca ”Registrul domnului Carvet” să ajungă la cât mai multă lume și nu doar să ajungă, ci și să fie citit. Dacă povestea asta îi va surprinde plăcut, atunci sunt încrezător că și următoarele povești îi vor surprinde.

 17. Ne poți spune câteva cuvinte despre editura Literpress Publishing? Cum ti se pare? Cum este colaborarea?

 George Moisi: Literpress Publishing este ca o mânușă pentru autori, debutanți sau nu. Mi-au plăcut termenii colaborării de la bun-început și am descoperit aici un plan bine gândit, orientat către viitor. Încurajez toți autorii de literatură, mai vechi, mai noi sau debutanți să-și trimită manuscrisele și către Literpress Publishing. Am apreciat foarte mult faptul că am avut un cuvânt de spus cu privire la cum avea să arate cartea, de la copertă, la semnul de carte, la tipul filelor, aranjarea în pagină, scrisul, dimensiunea volumului și așa mai departe. Pe de altă parte, mi-a plăcut să observ că povestea chiar a fost citită, astfel încât editorul a venit înspre mine cu idei despre cum ar suna mai bine un pasaj sau altul, lucru foarte important, pentru că atunci când scrii, ești foarte absorbit și chiar și la recitire îți pot scăpa lucruri.

 Apoi, cei care au cumpărat deja cartea s-au arătat încântați de modul în care au primit-o, înfoliată, cu paglică, cu semn de carte, cu mesaj din partea editurii, iar toate gesturile astea mici înseamnă mult pentru cititor, care va deschide cu alt curaj cartea, observând că s-a lucrat la ea cu atenție.

  În final, îi încurajez pe toți să citească, indiferent de gen sau specie, indiferent de autor sau editură, indiferent dacă e roman clasic, fantasy, romance, polițist sau distopie și așa mai departe! E important să citim! Ne face mai buni, ne mai dă și de gândit, ne mai calmează… Cititul, cum se spune acum, e ce (ne) trebuie!

   Mulțumesc!

  Mulțumesc, George! Succes, spor și inspirație!

Carte disponibilă pe site-ul Literpress Publishing

Interviuri autori români

Verifică disponibilitatea cărţilor în librăriile online: , , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti