Intoarcere in Bucurestiul interbelic de Ioana Parvulescu-Editura Humanitas

       Întoarcere în Bucureștiul interbelic de Ioana Pârvulescu-recenzie

 Titlul original: Întoarcere în Bucureștiul interbelic
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2012
Număr pagini: 346
Gen: Istoric, proză contemporană
Cotație Goodreads: 4,22

 „Bucureștiul interbelic este locul unde s-a întâmplat totul.”

Mereu m-au atras cărțile despre perioada interbelică. Ioana Pârvulescu ne invită la o călătorie în Bucureștiul din acea perioadă. Citind cartea, avem impresia că am fost teleportați atunci și că hoinărim alături de autoare pe străzile Micului Paris. Cu o conștiinciozitate rar întâlnită, autoarea ne prezintă, pe rând, mai multe aspecte ale vieții interbelice din București: politică, literatură, teatru, tehnică, până și statutul animalelor de companie.

Din paginile acestei lucrări, avem ocazia de a afla lucruri interesante și poate nebănuite. De exemplu, ne este descris primul semafor electric din București: „Cam în dreptul librăriei Alcalay, pe Bulevardul Elisabeta, la încrucișarea cu Calea Victoriei, obiectul care te uimește cel mai mult este semaforul dungat, plasat, foarte curios, chiar în mijlocul intersecției. Ca toate semafoarele din oraș, este o combinație de uman și mecanic, adică are un agent de circulație imediat lângă el, care stă ore întregi în picioare și reglează direcția săgeții în funcție de fluxul străzii. Stop sau treceți.”. Astăzi, scena cu pricina ar veni cam pe la Pizza Hut. De fiecare dată când voi trece pe acolo, îmi va veni în minte acel agent mânuind semaforul.

Tot din cartea doamnei Pârvulescu, am avut ocazia de a afla despre triunghiul amoros Mihail Sebastian – Leny Caler – Camil Petrescu. Cei doi scriitori, prieteni, s-au îndrăgostit de aceeași femeie, actrița Leny Caler. Așa am aflat că un fragment din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război a fost inspirat din realitate, ca și personajul Elei, muza fiind Leny. Deși autoarea nu a menționat și acest lucru, mi-am dat seama de faptul că Leny nu a inspirat numai personajul Elei, ci și pe cel al lui Ann din  Accidentul, de Mihail Sebastian. Este mai limpede ca apa: „Ann” este o parte din numele „Leny”, Ann era pictoriță, Leny, actriță, deci amândouă făceau parte din lumea artiștilor. Leny l-a făcut pe autor să sufere, Ann pe Paul. Și se pare că nu sunt singura care s-a gândit la acest lucru: „Leny Caler este una din „cheile” romanului Accidentul, în sensul în care Sebastian îi travestește identitatea în datele personajului Ann. […] Că suprascrierea lui Leny prin Ann a fost recunoscută în epocă vedem chiar din reacția lui Froda, soțul actriței, consemnată în Jurnal: „Telefon emoționat de la Froda. A citit Accidentul de la început până la sfârșit, fără să-l lase din mână. […] E o carte care trebuie citită numai de inițiați, numai de oameni care au trăit asemenea lucruri și le pot înțelege. A urmărit cartea în cele mai mici detalii. O cunoaște pe Ann. Știe cine este Ann. Înțeleg foarte bine tulburarea lui F. Nu este o emoție literară. E altceva, care îmi face mai puțină plăcere, dar mă interesează mai mult. Este un sentiment personal: se simte și el implicat în carte. […] În timpul redactării, relația cu romanul ajunsese una erotică: „Când o voi vedea apărând” – nota pe 24 iulie 1938- „voi avea sentimentul nu de a fi sfârșit o carte, ci de a fi lichidat o legătură care a durat prea mult.”” (Mihai Iovănel, Mihail Sebastian și femeile – Caiete Critice). Mai multe pe acest subiect puteți citi aici: http://www.scipio.ro/documents/167465/288531/webPDFFile

Să revenim, totuși, la Întoarcere în Bucureștiul interbelic. Pe lângă popas-urile literare făcute alături de autoare, putem constata că unele lucruri stau la fel ca azi: „Există o criză pe care scriitorii o cunosc foarte bine: criza financiară, deși leul interbelic este o monedă puternică.” Astăzi, leul nu este chiar o monedă puternică, însă întâlnim aceeași criză.

„În toată presa apar, în preajma lui 1933, semnalări ale tendinței tinerilor de a părăsi literatura, tărâmul spiritual în genere și de a se implica în politică. Argumente: se sufocă, nu au nicio șansă de afirmare, sunt șomeri, „bătrânii” sunt vinovați pentru inconfortul tinerilor, și-au dovedit incapacitatea de a face ordine etc. Generația veche îi simte pe cei care vin din urmă ambițioși până la agresivitate, necugetați, lipsiți de experiență, rigizi. Surprinzător, tinerii cu personalitate sunt totuși, la început, fiecare într-alt fel, împotriva politicii.”. Nu vă sună cunoscut? Istoria se repetă…

Un alt lucru învățat din această carte este faptul că primele critici cinematografice au apărut în presa română: „Să fie oare adevărat că gazetele românești au găzduit primele „genul literar care se cheamă critică cinematografică”? Oricum, așa afirmă în 1934, în Viața Românească D.I. Suchianu, unul dintre cei mai longevivi cronicari de film.”

Tot datorită Ioanei Pârvulescu, am auzit de unii inventatori români uitați de proprii compatrioți, dar recunoscuți internațional, cum ar fi inginerul Constantinescu. Este amintit și unul dintre puținii primari care au „făcut treabă” în București, Dem. I. Dobrescu. Se „bucură” de o mențiune și celebrul fotograf Willy Pragher: „Un tânăr fotoreporter, sosit de la Berlin, Willy Pragher, surprinde în 1939 melanjul specific al celui mai simplu traseu prin București: plimbarea începută occidental și menținută în linie dreaptă, de-a lungul unui singur bulevard, se încheie oriental.”

Dacă până la un anumit punct m-ar fi fascinat viața în interbelic, există un aspect care nu-mi surâde: „La cafeneaua Capșa, de pildă, femeile nu au acces, iar când Gerda Barbilian se duce să-l caute pe soțul ei acolo, e nevoită să trimită un chelner, pentru că „nicio femeie nu intră în partea cafenelei spre Edgar Quinet”. Vizita Gerdei împreună cu Ion Barbu în partea destinată bărbaților, seara târziu, când lumea se rărește, are ceva din pătrunderea unei femei în altar.”

 Citate care mi-au plăcut:

„Am fost, pe jumătate, în Bucureștiul de azi și pe jumătate în cel dintre războaie. E ca și cum l-aș fi vizitat, iar acum, când scriu, m-am întors din „străinătate”.

„Aproximativ, la aceeași oră, pe Calea Victoriei, a început Săptămâna Cărții, organizată de Teatrul Național, și oricine poate să-i ceară tânărului Mihail Sebastian un autograf pe micuțul lui roman Femei, cu cerneala tipografică aburind de proaspătă ce e.” – vă spun un secret: și eu, dacă aș fi fost atunci pe Calea Victoriei, i-aș fi cerut un autograf lui Mihail Sebastian!

„Își vorbesc politicos, numai cu dumneavoastră, chiar și cu domnia voastră, iar între prieteni buni cu dumneata. Și adolescenții îndrăgostiți își spun uneori dumneata. Poartă ochelari negri, nu ochelari de soare, merg la prăvălie, nu la magazin, tinerii se duc cu banda, nu cu gașca, la dancing, nu la discotecă, unde flirtează (o, firește că flirt se pronunță franțuzește, altfel nici nu e de imaginat că l-ai putea rosti).”

„Pierduți și uimiți s-ar simți și ei, străinii aceia din Bucureștiul interbelic și din familiile noastre, dacă ar nimeri în orașul lor, dar în timpul nostru. S-ar aștepta să vadă, la locul ei, luneta de lângă Cercul Militar, s-ar mira că grădina Cișmigiului nu se închide seara și că nu-l găsesc, pe aleea laterală, pe băiatul care vinde limonadă. Ar căuta din ochi firma luminoasă cu Josephine Baker sau librăria Hachette sau magazinul de la care-și cumpărau cravate franțuzești, vis-à-vis de biserica Kretzulescu, și nu le-ar mai vedea la locul știut și nici în altă parte.”

„Blockhausurile cu fațade curate de odinioară au îmbătrânit, au riduri adânci, fisuri periculoase, iar pielea lor s-a acoperit de un cenușiu prăfos, de pete și scorojeli.”

„În anii `20-`30 poezia patriotică e minunată, dar, ca să-l parafrazăm pe gazetarul interbelic Eugen Ionescu, are un singur defect: nu există.”

„Și în morală, ca și în dragoste, se cade să fim delicați și discreți. Terenul e suprasensibil, afirmă Arghezi.”

„Un lucru e cert. Indiferent dacă romanele lor se situează în zona tradiției sau în cea a inovației, romancierii anului 1933 depășesc marile tabuuri narative din zona sexualității.”

„În anii `20, dragostea și buna-cuviință sunt direct proporționale. Când politețea e în suferință, amorul e îndoielnic, iar doamnele sunt semioticene redutabile.”

„Automobilele, cu roata de rezervă purtată „pe dinafară”, pe spatele retezat, sunt largi și comode, dar ca să urci în ele trebuie să ridici piciorul destul de sus. Ceea ce nici nu e rău când un bărbat vrea să privească, ca din întâmplare, piciorul unei femei prins în ciorap de mătase și încălțat în pantof de piele fină, cu toculeț și baretă.”

„Regele Belgiei s-a întors cu tramvaiul acasă – să zicem la palat – pentru că îl lăsase automobilul în drum. Asta dovedește și democrația lui, dar și calitatea tramvaielor belgiene… Căci nu i-am dori regelui Ferdinand, niciodată, să încerce să ia tramvaiul 14 ca să se ducă la Cotroceni.” – fragment dintr-o gazetă a epocii.

„Dintre toate personajele care îi ajută pe interbelici să se bucure de timpul pierdut, cele mai iubite sunt animalele, iar durata afecțiunii oamenilor față de patrupede o întrece pe cea a afecțiunii dintre stăpânii bipezi.”

„Pentru Ion Barbu oamenii se împart în două: iubitorii de câini și ceilalți. Cine nu trece proba câinelui nu poate rămâne prieten cu poetul canofil.”

„Când inventatorul român primește recunoaștere internațională, îl descoperă și compatrioții.”- valabil și azi.

„Aproape că nu există scriitor care să nu frecventeze cafenelele bucureștene și să nu se lase în voia seducțiilor ei.”

„Așa cum coexistă în oameni, binele și răul există și în capitala lor. Bucureștiul rămâne un oraș al contrastelor, după cum l-a văzut dintotdeauna ochiul străinului.”

„În rivalitatea dintre Bucureștiul anilor `30 și cel de la începutul secolului al XXI-lea, câștigă cel dintâi. Zi de zi.”

Ca o concluzie, mi-a plăcut această incursiune în Bucureștiul interbelic și v-o recomand și vouă. Este o experiență pe care fiecare o poate aprecia trecând-o prin filtrul propriu. Haideți să ne promovăm autorii valoroși, să nu citim numai cărți ușurele!

Despre autoare:

Ioana Pârvulescu este profesoară de literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucuești, având titlul de conferențiar. A inițiat și îngrijit colecția de literatură universală „Cartea de pe noptieră” și s-a remarcat prin mai multe eseuri: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăți literare (1999), Întoarcere în Bucureștiul interbelic, În intimitatea secolului 19, În Țara Miticilor, Cartea Întrebărilor, Viața ca ziar. A patra putere: Caragiale. A mai scris povestiri (Un pariu la Paris și Secretul anticarului) și un roman, Viața începe vineri. A publicat traduceri din literaturile germană și franceză și din 1993 colaborează cu săptămânalul România literară.

Cartea  Întoarcere în Bucureștiul interbelic de Ioana Pârvulescu  este oferită pentru recenzie de librăria online Libris. Cartea poate fi comandată de pe libris.ro şi beneficiaţi de transportul gratuit prin curier rapid indiferent de valoarea comenzii. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Sorina Ciocârlan