„E bine să fii copil, dar e bine și să fii om mare și să ai puterea de a cugeta la misterul copilăriei… la credințele și dorințele ei.”

IT de Stephen King-Editura Nemira-recenzie

IT de Stephen King-Editura Nemira-recenzie

Titlul original: IT

Editura: Nemira

Ediția a-IV-a

Colecția Nautilus fantasy

Anul apariției: 1986, 2018

Traducere din limba engleză de: Mihnea Columbeanu

Număr pagini: 777

Gen: Fantasy, Horror

Cotație Goodreads: 4,21

    Tocmai am terminat „IT”, după o luuungă lectură. Celebrul roman al lui Stephen King este atât de complex, încât nici nu știu cu ce să încep.

   Cred că este cea mai voluminoasă carte pe care am citit-o vreodată. În comparație cu ea, „cărămizile” din biblioteca mea capătă statutul de „cărămiduțe”.

    Toată lumea spune că în ciuda volumului, este foarte ușor de citit. Eu, una, nu am perceput-o așa. De regulă citesc repede, însă cu monstrul lui Stephen King m-am luptat la propriu: 777 de pagini (să fie coincidență sau intenție? 7, cea mai puternică cifră) în format mare, cu scris mic, înghesuit, acțiune densă, multe planuri, foarte multe personaje, detalii. Lectura mi-a fost îngreunată de multitudinea de detalii. Se vede că Stephen King este născut în zodia Fecioarei, chiar un pic spre Balanță. Ambele zodii iubesc detaliile!

   Am mai afirmat-o o dată și rămân de părere că autorul scrie mult mai bine acum și că thriller-ul îl prinde cel mai bine. Nu pot spune că nu mi-a plăcut „It”, de fapt, mi-a plăcut și nu mi-a plăcut.
   Am păreri împărțite despre stilul lui Stephen King, lucru valabil și pentru acest roman, capodopera sa, cum este considerată.

   Cartea începe cu anumite întâmplări din orașul Derry, Maine. Derry, orașul blestemat pe care îl întâlnim în mai multe opere ale sale, printre care „JFK: 11.22.63”și „O mână de oase”. Potrivit statisticilor, în Derry rata criminalității a fost dintotdeauna mai ridicată: oameni care se iau la bătaie din orice, violență domestică, însă la anumite intervale de timp, totul devine mai intens. La fiecare 27-28 de ani, au loc dispariții și crime comise mai ales asupra copiilor.

„Ce anume se hrănește în Derry? Ce anume se hrănește cu Derry?”

„Ceea ce s-a întâmplat în noaptea aia la The Black Spot, oricât de rău a fost… Nu cred de fapt că s-a întâmplat pentru că eram noi negri. Nici măcar fiindcă The Black Spot era aproape de West Broadway, unde locuiau pe atunci și locuiesc și azi alibi bogați din Derry. Nu cred că s-a întâmplat ca Legiunea Decenței Albe s-o ducă așa bine aici pentru că urau negrii și poponarii mai mult în Derry decât în Portland, sau Lewiston, sau Brunswick. A fost din cauza solului. Se pare că tot ce-i rău, tot ce doare rodește bine în solul orașului ăstuia.”

   Istoria arată că în Derry, la anumite intervale de timp, au avut loc adevărate tragedii: viituri, incendii, explozia oțelăriei exact în ziua când se organizase căutarea ouălor de Paște… De fiecare dată au fost victime.

„Cred că ceea ce a fost aici înainte încă se află aici – lucrul acela care era aici în 1957 și 1958; lucrul care a fost aici în 1929 și 1930, când The Black Spot a fost ars până în temelii de Legiunea din Maine pentru Decența Albă; lucrul care a fost aici în 1904 și 1905 și la începutul lui 1906 – cel puțin până a explodat oțelăria Kitchener; lucrul care a fost aici în 1876 și 1877, lucrul care s-a arătat tot cam la fiecare douăzeci și șapte de ani. Uneori vine puțin mai devreme, alteori puțin mai târziu… Dar vine întotdeauna.”

   Facem cunoștință pe rând cu 6 personaje, aparent fără nicio legătură între ele: Stan Uris, Ben Hanscom, Beverly Marsh, Eddie Kaspbrak, Bill Denbrough, Richie Tozier. Cu toții primesc câte un telefon de la o cunoștință comună, Mike Hanlon. Mesajul e același: a început din nou și există o promisiune de îndeplinit.

   Acțiunea se desfășoară pe două planuri, în prezent (1985) și în trecut (1958). Georgie, fratele lui Bill Denbrough, a fost ucis în 1958 și i s-a smuls brațul. Nu este un caz unic: în aceeași perioadă, mai mulți copii au fost uciși, iar făptașul este de negăsit. Dar cei 7 știu cine a făcut-o. Și mai știu că cel pe care l-au învins atunci când erau copii s-a întors și comite aceleași fapte atroce. Istoria se repetă, Pennywise își face iar de cap.

   Cine este Pennywise sau… IT? Un monstru ce se hrănește cu frica oamenilor, mai ales a copiilor și care își ajustează forma în funcție de cea mai mare temere a persoanei. Pentru fiecare, IT are un chip diferit: lepros, sânge, pasăre, vârcolacul adolescent din filmul omonim. De cele mai multe ori, apare costumat în clovn, pentru a atrage copiii. Se pare că monstrul hibernează o perioadă de 27-28 de ani, după care iese în căutare de victime.

   În 1958, grupul format din cei 7 copii (Păguboșii) îl învinge. Însă victoria lor nu este finală. Au reușit doar să-l pună pe fugă pentru următorii 27 de ani. Iar momentul revenirii îi este mai mult decât clar lui Mike Hanlon, care își convoacă vechii prieteni pentru a îndeplini promisiunea făcută cu ani în urmă.

   În ciuda faptului că au fugit cât mai departe de Derry, că nu au mai păstrat legătura de când erau copii, reacționează toți ca unul la telefonul lui Mike. Au făcut o promisiune și trebuie respectată. Promisiunea că se vor întoarce pentru a înfrânge definitiv monstrul.

„Am făcut o promisiune. Toți am promis c-o să ne întoarcem dacă acel ceva începe să se întâmple iar. Și se pare că a început.”

  Toți cei 6 care au plecat din Derry au succes profesional, s-au îmbogățit, însă traumele vechi nu pot fi șterse: Bill este un scriitor celebru de romane horror și a reușit să-și învingă bâlbâiala, dar nici el nu știe ce se ascunde în subconștient sau de unde îi vin ideile pentru romane; Beverly conduce o firmă cunoscută de design, dar este abuzată fizic și emoțional de soțul ei; Ben este un arhitect premiat, însă este foarte singur și își îneacă adesea amarul într-un bar; Richie este actor-comediant, dar nu are pe nimeni alături; Eddie deține o firmă de transport pentru celebrități și s-a căsătorit cu o femeie aidoma mamei sale obeze și ipohondre; Stan are o căsnicie fericită, însă nu poate avea copii, deși analizele arată absența oricărei probleme. De fapt, niciunul dintre cei 7 nu are copii și în mod curios, niciunul nu ține minte ce s-a întâmplat în urmă cu 27 de ani, când s-au luptat prima dată cu Monstrul. Nu pentru că a trecut mult timp, nu pentru că își reprimă amintirile, cauza este una supranaturală și este legată de cel pe care l-au înfruntat. De IT.

„Lucrurile nu-s în ordine nici cu propriile voastre vieți, să știți. Niciunul dintre voi n-a părăsit neatins orașul Derry… Fără semnul Monstrului asupra sa. Ați uitat toți ceea ce s-a întâmplat aici, iar amintirile voastre din vara aceea încă nu sunt decât fragmentare.”

   Vor alege cu toții să înfrunte monstrul încă o dată? Își vor aminti ce s-a întâmplat? Îl vor învinge sau îi va învinge el pe ei?

    Subtext

  Unul din bilele albe ale romanului îl constituie mesajul. Dincolo de acțiune, de monștri și de întâmplări supranaturale, „IT” este o metaforă a acelor vremuri și nu numai. O metaforă pentru violență (domestică și de toate felurile), abuz, homofobie, rasism, misoginism, xenofobie. De asemenea, este vexată nepăsarea celor din jur, care însoțește și întreține toate aceste fenomene.

   Totodată, este vorba despre prietenie, despre acel sentiment ce ne face să ne simțim invincibili la acea vârstă, atât timp cât rămânem uniți. Una dintre scenele mele preferate este cea în care Mike, fugărit de Henry Bowers și acoliții săi, dă peste Eddie și Ben, ce se jucau pe malul râului. Atunci am simțit că se pun bazele unei mari prietenii.

   Se vorbește și despre doliu, despre modul în care o familie face față pierderii unui copil. Bill se simte vinovat pentru moartea fratelui său, George, și pentru răceala ce s-a instalat între părinții săi.

„Nu-i plăcea gândul că s-ar fi putut da vina pe el, însă unica alternativă la care se putea gândi pentru a-și explica atitudinea părinților era mult mai rea: aceea că toată iubirea și atenția pe care i le acordaseră ei înainte fuseseră cumva rezultatul prezenței lui George, iar odată George dispărut nu mai rămăsese nimic pentru el…”

   Este o carte ce reflectă perioada anilor 1950-1960, cu figurile sale emblematice, cu moda bâlciurilor, unde clovnii îți dau baloane și simți mirosul de vată de zahăr, castane coapte și popcorn; cu moda matineelor de sâmbătă dimineață, pe care autorul le îndrăgea, copil fiind.

„Clovnul, spusese Hagarty, arăta ca un hibrid între Ronald McDonald și clovnul acela bătrân de la TV, Bozo – sau cel puțin așa i se păruse la început.”

„Dacă George ar fi fost cetățeanul unor vremuri de mai târziu, cu siguranță că s-ar fi gândit mai întâi la Ronald McDonald, nu la Bozo sau Clarabell.”

   Nu-mi propun să-l psihanalizez pe Stephen King, însă am eu o teorie că autorul a pus câte puțin din personalitatea sa în fiecare dintre cele 7 personaje. Copiii au aceeași vârstă pe care o avea el în 1958. În „JFK: 11.22.63”, personajul călătorește în timp fix în anul 1958. Sigur ceva s-a întâmplat atunci!

   Trebuie să recunosc că Stephen King are un stil unic de a ne captiva, iar unele scene sunt mult mai creepy decât în filme, mi-au făcut pielea de găină. Cine a citit „IT” probabil își amintește de poza lui George sau de albumul adus de Mike.

   Pe de altă parte, lectura mi s-a părut prea încărcată cu detalii. Multe scene redundante, de care firul narativ nu avea nevoie. Multe paranteze, la care autorul putea să renunțe foarte bine. Și o scenă ce mi se pare total nelalocul ei într-o carte pentru adolescenți și care contrazice complet mesajul de până atunci. Chiar nu înțeleg de ce autorul a făcut acest lucru, citeam și mă certam cu el în gând: „Păi ce-ai făcut, mă, nene, ai dat cu bâta în baltă (ca să nu folosesc altă expresie cu un sens similar) la final?”. Un lucru știu sigur: nu mi-aș lăsa fiul sau fiica de 12 ani să citească așa ceva.

   Legături cu alte cărți

   Este cunoscut obiceiul lui Stephen King de a face aluzii la alte opere de-ale sale. Toate ca toate, dar știe să te determine să-i citești cât mai multe scrieri.

   Nu știu dacă volumul cărții sau faptul că l-am citit destul pe Stephen King este de vină, însă în „IT” am identificat multe asemenea referințe:

  – Încă de la început, este menționat Buffalo Bob, personaj fictiv ce reprezintă deghizarea de Halloween a lui Harry în „JFK: 11.22.63”: „Buffalo Bob era singurul din lume care putea înțelege ce spunea Clarabell, și asta întotdeauna îl făcea pe George să se tăvălească de râs.”

    De fapt, mi se pare că „JFK: 11.22.63” se leagă cel mai mult de „IT”: în ambele o parte din acțiune se petrece în anul 1958. În ambele apare Derry, orașul malefic al oamenilor răi și arțăgoși. Derry, orașul în care Jake merge pentru a-l opri pe tatăl lui Harry de la măcelul asupra familiei.

   Tot în „JFK: 11.22.63” îi întâlnim pentru o perioadă scurtă de timp pe Bevvie și Richie. „Bevvie cea cu blugii Levi și Richie, Richie, ce-ți mai plac aricii”. Până și replica lor, „Bip-bip, Richie!” este inclusă.

  – Inscripția „MONSTR” scrisă cu sânge în baie îmi aduce aminte de „REDRUM” (inversul de la „Murder” – „crimă” în engleză) ce apare în „The Shining”.

    Și că tot am ajuns la capodopera „The Shining”, în „IT” este menționat nimeni altul decât… Dick Halloran, administratorul hotelului Overlook, care avea Strălucirea.

   – Cei care au citit „Mr. Mercedes” sigur îl țin minte pe Jerome, tipul simpatic care îl ajuta pe detectiv la utilizarea computerului. Și mai știu că Jerome avea obiceiul să imite un anume personaj. Acum am aflat de unde îi vine această abilitate: este transferată de la Richie Tozier din „IT”!

„- Fi’ș al naibii, zău că-i Clăiță Calhoun! țipă Richie. Să nu cădeț’ pe mine, Nene Calhoun, conașule! Zău c-o să mă faceți chiseliță, fi’ș al naibii!”

   Richie este personajul meu preferat. Mi se pare foarte simpatic și mă amuză obiceiul său de a inventa voci.

   – Ideea de bâlci îmi aduce aminte de „O mână de oase”: „Muzică de flașnetă, nici vorbă, muzica bâlciurilor și a carnavalurilor. Redeștepta urme de amintiri pe cât de desfătătoare, pe atât de efemere: floricele de porumb, vată pe băț, găluști frigându-se în grăsime încinsă, clănțănitul pe lanț al călătoriilor ca Wild Mouse, Whip, Koaster-Kups.”

   Ecranizări

   „IT” a fost adaptat în două filme până acum: în 1990 și 2017. Acum câțiva ani, am încercat să urmăresc ecranizarea din 1990, singura de până atunci. Nu citisem cartea încă, nu știam despre ce e vorba și filmul m-a plictisit, nu am avut răbdare să-l urmăresc până la final.

  Anul trecut a apărut o nouă ecranizare. Aceea mi-a plăcut: glamour, acțiune, efecte speciale, pur și simplu arăta bine pe ecran. Mi-am spus că poate voi citi cartea într-o zi.

   După ce am citit cartea, le-am revăzut pe amândouă. Acum îmi dau seama că deși filmul din 2017 atrage mai mult, este foarte diferit de carte. În film, nu reușeam să fac distincția între acei copii. Citind cartea și chiar urmărind filmul din 1990, îi percep ca pe individualități separate, cu personalități bine creionate: Eddie este cel priceput la orientarea în spațiu, Ben se pricepe de mic la construcții, Bev trage cel mai bine la țintă, Bill este liderul grupului, Richie este cel amuzant…

    Acum am ajuns să apreciez mai mult adaptarea din 1990: deși nu are strălucirea celei din 2017, este mai autentică și mult, mult mai fidelă cărții. Și jocul actorilor este mai bun: îmi place de cel care îl interpretează pe Richie Tozier la maturitate, este exact așa cum mi-am imaginat. De asemenea, găsesc clovnul din 1990 mai reușit decât cel din 2017, acesta din urmă este prea ostentativ, vădit malefic.

   Despre autor:

   Stephen King nu mai are nevoie de nicio prezentare, este unul dintre cei mai populari autori de romane și povestiri horror, thriller și fantasy.

  A urmat Liceul Lisbon Falls (cei care ați citit „ JFK: 11.22.63”, vă aduce aminte de ceva?) și cursurile Universității Maine din Orono. A lucrat la biblioteca facultății și și-a publicat primele povestiri în revista Maine Campus. Este licențiat în literatură și a obținut o diplomă pentru elocuțiune și artă dramatică (iar îmi aduce aminte de „JFK: 11.22.63”).

   A avut mai multe tipuri de joburi, lucrând atât într-o spălătorie industrială, cât și ca profesor de engleză la Hampden Academy. A învins alcoolismul și dependența de droguri, cu ajutorul soției sale, Tabitha, și ea scriitoare. Cuplul are 3 copii, dintre care 2 sunt scriitori (Joe Hill și Owen King).

   Cele mai cunoscute romane ale lui Stephen King sunt „The Shining”, „Misery”, „Cimitirul animalelor”, „Carrie”, „It”, iar aproape toate scrierile sale (peste 40 de romane și 200 de povestiri) au fost ecranizate.

Cartea IT de Stephen King poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii Cărţi Editura Nemira

IT de Stephen King-Editura Nemira (1)

Sorina Ciocârlan (Sorina Ciocârlan)-Redactor//Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

16 COMMENTS

    • Merci, Marius! Pai asta e si ideea, pe ea mizeaza si el :)) Cat mai multe aluzii la alte carti, nici nu mai are nevoie de reclama! :))

  1. Foarte reusita recenzia Sorina!Dar trebuie sa recunosc ca autorul nu se numar printre preferati mei.

    • Multumesc, Arci! Cat despre autor te inteleg, si eu am pareri impartite: unele carti imi plac foarte mult, altele nu.

  2. Încă nu am făcut cunostintă cu scrierile autorului. Pe mine m-ai convins să citesc!
    Îmi place să am propria opinie. Nu tuturor ne plac acelasi carti.
    Felicitari pentru recenzie!

    • Merci, Vero! Se poate sa-ti placa. Autorul are destule carti bune pe langa aceasta: „JFK: 11.22.63” (e absolut superba), „The Shining”, „Misery” și bineinteles seria de thrillere Bill Hodges: „Mr. Mercedes”, „Ce-am găsit al meu sa fie”. Astept cu nerabdare sa traduca si la noi cel de-al treilea volum din serie, „End of Watch”.

  3. Sorinache, o sa razi, dar sa stii ca nu am citit nimic de King, cu toate ca am vazut toate ecranizarile. Chiar si IT am vazut in noaptea de Halloween. Intr-o zi, poate am sa prind curaj sa iau caramidoiul la citit :)) Recenzia ta e foarte tentanta!

    • Merci, Alina! Cum, n-ai citit nici o carte de King?! Tu, care esti cu horror si crime? :)) Trebuie sa remediezi urgent situatia! :))

  4. Ciudat..in tineretea mea papam cartile autorului,acum nu mai citesc de el!Ar trebui sa remediez situatia.Felicitari Sorina

    • Merci! Atunci stii despre ce e vorba! Probabil pentru ca atunci de abia aparusera si chiar era ceva wow! Azi sunt pe piata o gramada de carti , insa Stephen King are un stil unic.

  5. Sorina, te-ai intrecut pe tine însăți cu recenzia aceasta. Admirabil e faptul că ai făcut investigații în bio/bibliografia autorului și ai făcut corelații. Bravo!

    • Multumesc mult, Andreea! E un compliment cu atat mai frumos cu cat vine de la o profa de romana! Nu am facut neaparat investigatii, pur si simplu am observat corelatiile cu acele carti citite pana acum. Eu un obicei cunoscut de-al lui Stephen King sa faca aluzii la alte scrieri de-ale lui.

  6. Felicitări pentru recenzie, Sorina 🙂

    După cum bine știi, Stephen King nu prea se încadrează în aria mea de interes 😀 Dar îi apreciez pe cei care citesc astfel de cărți!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.