Izmir. Destine divergente de Cosmin Lazăr – Editura Literpress Publishing – Fragment
Izmir. Destine divergente, de Cosmin Lazăr – Editura Literpress Publishing – Fragment
- Mamă, spune-mi ce s-a întâmplat? Ce a făcut tata atât de grav? Ce vor oamenii aceia, pe care nu-i cunoaștem, de la noi?
- N-a făcut nimic rău, din punctul lui de vedere, însă…
- Însă ce?
- La mijloc se află tradiția, kızım.Tatăl tău a avut ghinionul de a fi încălcat niște reguli nescrise, despre a căror existență nici nu știa prea bine și pe care nu s-ar fi așteptat să le regăsească și în Turcia. Pe când era foarte tânăr, înainte ca tu sau vreunul din frații tăi să vă nașteți, a locuit o scurtă perioadă de timp în Diyarbakîr.
Înainte să se căsătorească cu mine. Pe când mă aflam la studii în Franța și pe când Izmirul trecea printr-o perioadă de austeritate. - Te referi la perioada în care regiunea Izmirului a intrat sub dominația grecilor, fiind eliberată, mai apoi, de către trupele lui Atatürk?
- Exact. Atunci. Tatăl tău avea un unchi mai îndepărtat la Diyarbakîr, șef de clan, ce s-a oferit să-l învețe ce înseamnă afacerile. Era destul de mare și trebuia să se descurce singur, să-și câștige banii cu sudoarea frunții. A răspuns invitației și s-a dus. A locuit acolo câteva luni, însă i-a fost imposibil să nu se îndrăgostească de o fată, Zelda.
Pronunțându-i numele, Latiffa resimte pentru o clipă o urmăde gelozie pentru prima iubire a soțului său, însă își repetă, în gând, pentru a mia oară că nu poate fi geloasă pe o femeie moartă. - Și ea s-a îndrăgostit de Ali Hassan, pe atunci un tânăr foarte chipeș! continuă femeia surâzând. Dar, din păcate, Zelda era fiica unui alt șef de clan din zonă. Un clan condus de tradiție, de
niște legi învechite, aflate vasăzică în strânsă legătură cu învățăturile Profetului. Cât se poate de neadevărat.
– S-au căsătorit? o întrerupe fiica sa, rămasă cu gura căscată și dornică să audă un deznodământ fericit.
– Nu. Zelda era promisă unchiului lui Ali, rămas văduv de curând. Și cine era Ali Hassan să râvnească la ceea ce i se cuvenea unui ditamai agă?! Zelda îl dorea pe Ali Hassan de soț, însă trebuia să se conformeze situației, căci nici nu se punea problema ca părerea ei să fie luată în considerare de mai-marii clanului. Asta până când tatăl tău i-a propus să fugă departe, departe de familiile
lor, de tradiție. Chiar dacă știa ce-i paște pe amândoi, ea a acceptat. În seara de henna, au plecat pe ascuns, fiecare călare pe câte un armăsar. Au fost însă văzuți de unul din oamenii agăi, însărcinat să vegheze asupra viitoarei sale soții.
– Și?
– Cât ai zice pește, tot clanul a fost alarmat. Un grup de călăreți i-a ajuns din urmă pe când urcau un deal. Și-au scos armele și le-au îndreptat spre ei fără ezitare. Nu mai exista cale de întoarcere! Amândoi erau ca și condamnați la moarte! exclamă Latiffa pe un ton înfiorător.
– Nu se poate! Dar cei doi se iubeau! susține Cemile, fără camăcar să cunoască, cu adevărat, sensul verbului ,,a iubi”.
– Au nimerit-o pe Zelda în spate, distrugându-i coloana. Sărmana a căzut din șa și s-a prăbușit, strigându-i, în ciuda agoniei în care fusese aruncată, neîncetat tatălui tău: << Fugi, Ali Hassan!
Fugi! >>. Incapabil să reacționeze altfel, el i-a ascultat sfatul și a continuat să dea pinteni calului. I-a aruncat o ultimă privire Zeldei, căzută într-o baltă de sânge purpuriu. A fugit departe. S-a întors în Maroc, unde avea să mă cunoască pe mine. Abia când și-a dat seama că ne-am îndrăgostit, se poate spune că s-a vindecat. Asuferit nespus, imaginea bietei Zelda i-a rămas întipărită în minte
mult timp. Tot iubirea l-a ajutat însă să se refacă…
– Cât de trist…, îngână Cemile emoționată, simțind cum o trec fiori pe șira spinării.
– La un moment dat, după câțiva ani de la nuntă, ne-am în-tors aici, la Izmir, în palatul părinților mei, pe care îl vezi și tu astăzi.
– Și cum a rămas cu unchiul tatei? Cu familia lui? Cum de au apărut din senin?
– Unchiul lui Ali Hassan e oale și ulcele, însă are câțiva fii, dintre care unii au ajuns, Allah știe cum!, membri în Parlamentul de la Ankara. Tatăl tău nu știa și, probabil îți amintești, l-a însoțit
pe domnul primar la un congres din capitală acum două săptămâni. Acolo s-au întâlnit întâmplător. Fiul cel mare al unchiului,acum șef de clan în locul tatălui său, a aflat imediat că Ali Hassan trăiește de ani buni la Izmir. Individul i-a promis că o să se răzbune, cu dobândă chiar, și iată-ne în situația în care ne aflăm.
Tradiția înainte de sânge. Tradiția înainte de iubire. Tradiția înainte de viață…
– Îngrozitor, annem! Ce fel de oameni trăiesc în țara asta!?
– Of, fata mamei, dacă ai ști tu! Fiecare pădure are uscăciunile sale, la fel și glorioasa republică a lui Atatürk!
……………………………………….
Carte disponibilă pe site-ul literpress.ro
Izmir de Cosmin Lazăr – Literpress Publishin
g – FIzmir. Destine divergente de Cosmin Lazăr – Editura Literpress Publishing – Fragmentragment