Jocul orelor de David Baldacci-Editura Rao-recenzie

Jocul orelor, de David Baldacci-Editura Rao-recenzie

Titlul original: Hour Game

Seria Sean King and Michelle Maxwell: 1. Ultima secundă; 2. Jocul orelor; 3. Un simplu geniu; 4. First Family; 5. The Sixth Man; 6. King and Maxwell

Editura: Rao

Anul aparitiei: 2004, 2005

Traducere din limba engleză și note de: Ana-Veronica Mircea

Număr pagini: 475

Gen: Thriller, Polițist

 „- Deci ăsta este sfârșitul, spuse Williams, pe îndelete.

– De fapt, mă tem că e doar începutul, ripostă King.”

   Cu siguranță, unul dintre cele mai bune thrillere citite anul acesta. Nu înțeleg de ce romanele lui David Baldacci nu sunt mai cunoscute la noi. Vezi tot felul de cărțulii ce se bucură de recunoaștere, iar de cele care ar trebui cu adevărat promovate nu aude nimeni.

   „Jocul orelor” este primul roman al lui David Baldacci pe care îl citesc. Până acum, din păcate, nu auzisem de acest autor. Mi-a atras atenția „Jocul orelor” datorită descrierii și bună alegere am făcut!

   Este cea de-a doua carte din seria „Sean King and Michelle Maxwell”, însă poate fi citită la fel de bine ca un roman de sine stătător. Eu, una, până când am căutat informații despre carte, nici nu mi-am dat seama că face parte dintr-o serie, deși cei doi detectivi ar fi trebuit să-mi dea de gândit.

Nu știam nici că există o serie televizată realizată după scrierile lui Baldacci, „King & Maxwell”.

   Totul începe atunci când o femeie este găsită moartă. Din păcate, nu este singura, urmând un șir de crime ce zguduie din temelii liniștitul orășel Wrightsburg din Virginia. La scurt timp, anchetatorii sunt de acord că au de a face cu un criminal în serie. Modul de operare este foarte interesant: la fiecare crimă, este imitat câte un ucigaș celebru diferit: Zodiac, David Berkovitz, Richard Ramirez („Vânătorul nocturn”), Mary Martin Speck (supranumită „Florence Nightingale”, după infirmiera ucigașă), John Wayne Gacy, Bobby Joe Lucas. Desigur că și „omul nostru” are un stil propriu: de la fiecare victimă ia câte un obiect drept trofeu și așază la încheietura cadavrului un ceas fixat la o oră ce indică numărul la care au ajuns crimele: la prima victimă, ceasul arată ora 1, la a doua, 2 și așa mai departe.

   Detectivii Sean King și Michelle Maxwell, doi foști agenți ai Serviciului Secret, se ocupă de caz. Creșterea pe zi ce trece a numărului victimelor implică și FBI-ul.

   În alt plan, Sean King este rugat de Harry, un prieten avocat, să dea o mână de ajutor în cazul anchetării unui furt. Harry este prietenul și totodată, avocatul familiei Battle. Oameni cu mulți bani și renume în zonă, formată din Bobby, un om de afaceri prosper, soția sa, Remmy, fiul lor, Eddie, soția acestuia, Dorothea și fiica cea mică a soților Battle, Savannah. O familie ciudată, care dă impresia de la început că sub aparența normalității ascunde multe lucruri.

   Cineva a spart sertarul secret din dulapul stăpânei casei, Remmy, de unde a furat anumite obiecte. Principalul suspect este Junior Deaver, un om bun la toate, care a lucrat la un moment dat în casa familiei Battle. Harry este convins că nu Junior este vinovatul și îl roagă pe Sean să-l ajute în demonstrarea acestui lucru.

   Există vreo legătură între acest caz de furt și crime? Rămâne să aflați citind cartea, însă un lucru este sigur: Bobby Battle, aflat în spital în urma unui atac cerebral, este ucis. La început, pare încă o crimă din serie, însă la o examinare mai atentă, se ajunge la concluzia că este vorba de doi asasini diferiți. Și nici acesta din urmă nu se va opri aici…

   Panica este instaurată, oamenii din până atunci liniștitul orășel, neobișnuiți cu asemenea întâmplări, se tem pentru viețile lor. Nici cei doi detectivi nu sunt în siguranță, devenind ținte ale atacurilor criminalului și scăpând nu o dată ca prin urechile acului.

„Nu mai puteai să te uiți la știrile naționale sau să citești Washington Post, New York Times sau USA Today, fără să vezi un reportaj despre masacrele din Wrightsburg. Analiști după analiști propuneau soluții după soluții, cele mai multe dintre ele neavând nimic de-a face cu faptele legate de caz. Oamenii începeau să-și scoată casele la vânzare într-un ritm alarmant și afacerile erau la pământ pe toată linia; ideea că orașul ar fi putut înceta să mai existe dacă ucigașul sau ucigașii nu erau descoperiți nu părea deloc deplasată.”

   Ritmul este alert, avem parte de răsturnări de situație și dezvăluiri senzaționale până în ultimul moment. Nu am avut timp nici să respir printre fragmentele pline de tensiune, pe care este recomandat să le citim cu atenție, altfel ne scapă informații importante.

   Pe unul dintre cei doi criminali l-am descoperit înaintea anchetatorilor, însă la cel de-al doilea nici nu mă așteptam. Am rămas mască la final, unde au fost dezvăluite lucruri pe care nici eu, obișnuită cu atâtea lecturi polițiste, nu le-am bănuit. Și vă mai spun ceva: mai periculos mi se pare cel de-al doilea, care ucide insidios și care pare total nevinovat. Primul criminal, deși face mult mai multe victime, chiar îmi trezește mila la un moment dat: este un biet om labil psihic și traumatizat, care dacă ar fi avut parte de ajutor specializat, poate nu ar fi ajuns aici. Însă cel de-al doilea omoară în cunoștință de cauză, cu un scop bine determinat.

Gata, mai multe nu vă spun, nu vreau să începeți să bănuiți ceva!

   Am găsit amuzantă interacțiunea dintre cei doi detectivi, Sean King și Michelle Maxwell. El este calm, ordonat, îi place să investigheze în liniște, preferă confortul și nu se dă în vânt după efortul fizic în exces (ceea ce mă duce puțin, doar puțin, cu gândul la Poirot). Ea este exact opusul: îi place mișcarea, se implică în activități sportive ce-i stimulează adrenalina, acționează imediat, este dezordonată, ceea ce-l scoate din minți pe pedantul Sean. Mă regăsesc câte puțin în fiecare: sunt la fel de dezordonată precum Michelle, dar în ceea ce privește activitățile sportive și confortul, îi împărtășesc părerile lui Sean.

„Totuși, cei doi nu ar fi putut fi mai diferiți. În timp ce Michelle se dădea în vânt după puseurile de adrenalină și după activitățile fizice intense, care îi solicitau la limită întreg organismul, King prefera să-și petreacă timpul liber umblând după vinuri potrivite pentru colecția sa, străduindu-se să intre în posesia operelor artiștilor locali, citind o carte bună, dar și plimbându-se cu barca sau pescuind în lacul din spatele casei sale. Era o natură introspectivă; îi plăcea să cumpănească bine lucrurile înainte de a trece la acțiune. Michelle avea tendința să se miște cu viteza luminii și să lase lucrurile la voia întâmplării. Și într-un fel sau altul, această asociere dintre o supernovă și un ghețar era înfloritoare.”

„Măturară încăperea cu lumina lanternelor. Într-un colț, o prelată de dimensiuni mari acoperea ceea ce părea a fi o grămadă de var. Împrejur erau împrăștiate scânduri și alte materiale de construcție, unelte, găleți, saci cu ciment, o adevărată harababură.

– Hei, aici arată exact ca la tine acasă, zise King.”

„- Acum trebuie să mai fac față unei singure provocări.

Michelle îl privi derutată.

– Care anume?

– Supraviețuirea în casa ta.”

„- De fapt, nu mi-e foame, strigă, fără vlagă. Pregătește ceva doar pentru tine, poate niște carton cu puțină brânză de soia.”

„- Cred că știu un remediu.

El o privi cu neîncredere.

– Nu iau parte la nici un maraton și nici nu sar cu coarda elastică ca să-mi fac creierul să fie în formă.

– Mă gândesc la ceva care nu cere nici un fel de efort fizic.

– Când vine din partea ta, asta e o idee absolut uluitoare.”

    „Jocul orelor” este un produs al timpurilor sale, respectiv  începutul anilor 2000. Ne dăm seama de acest lucru după ortografie (încă „vroiam” era corect, se scria „nici un”, „nici o”, varianta într-un singur cuvânt nici nu exista), iar digitalizarea nu ne năpădise așa cum o face astăzi:

„- Nu pot. Nu mi-am luat celularul. Geanta era prea mică ca să-mi încapă în ea și pistolul.

King o privi nevenindu-i să-și creadă urechilor.

– Nu ți-ai luat telefonul, dar ți-ai luat pistolul?

– Cred că prioritățile mele sunt corecte, spuse ea, pe un ton tăios. Ce-aș putea să fac cu un telefon, să-i sun moartea?”

   Corect raționament, și totuși, în ziua de azi, câți mai gândesc așa? Dar dacă ne întoarcem în timp cu vreo 10-12 ani, cu siguranță mulți dintre noi am fi procedat la fel. Nu plecam tot timpul cu telefonul după noi, asta îmi amintesc clar.

 Despre autor:

   David Baldacci (n. 1960) este un scriitor american contemporan, născut în Richmond, Virginia. Primul său roman, „Putere absolută”, a fost adaptat într-un film cu Clint Eastwood în rolul principal. De asemenea, au mai fost adaptate romanele „Wish You Well” și „The Christmas Train”.

A scris atât cărți pentru copii, cât și thrillere, serii (The Camel Club, Sean King and Michelle Maxwell, Shaw and Katie James, John Puller, Will Robie, Amos Decker) și cărți de sine stătătoare.

Seria televizată „King & Maxwell” are la bază personajele construite de el și prezente în acest roman, personajul feminin purtând numele soției sale, Michelle.

Surse foto: arhivă personală, ShareTheFiles

Cartea Jocul orelor, de David Baldacci poate fi comandată de pe site-ul dol.ro-Diverta