La o cafea virtuala cu autoarea Tony Mott

La o cafea virtuală cu autoarea Tony Mott

1. Arci: Când ai început să scrii şi de ce?

Tony: Aveam vreo patru ani când am reușit, în sfârșit, să învăț literele și să citesc. S-au bucurat toți cei din casă, pentru că-i asasinasem până atunci cu întrebările: ”aici ce scrie?”,  ”ce literă-i asta?”. Am fost atât de fascinată de modul în care se transpune limbajul în semne, încât m-am apucat să scriu pe tot ce prindeam.

Lăsând gluma la o parte, cred că pe la vreo 12 ani am început primul meu roman. După vreo trei luni, am realizat că e foarte slab și m-am lăsat păgubașă.  Prin 96-97, mi-am luat inima în dinți și am scris ”Roșu”. Mă bântuia un caz al unei foste colege de liceu și am considerat că era o poveste care merita să fie spusă: în 1988, o elevă fusese exmatriculată în momentul în care s-a aflat că e însărcinată. Varianta pe care am ales-o eu în roman de a prezenta lucrurile a fost aceea în care tânăra face un avort ilegal, este anchetată de autorități, este exmatriculată și fuge ilegal din țară. După 20 de ani se întoarce și se confruntă cu oamenii cu care nu-și încheiase socotelile.

Asta îmi place să fac: aflu povești ale unor oameni, mă întreb ”ce-ar fi fost dacă …”, le transform, le continui și le fac cadou tuturor celor care vor să le citească. Pentru mine e un exercițiu de imaginație.

Romanul a petrecut vreo zece ani într-un sertar, nimerisem atunci o perioadă foarte dificilă pentru editurile din România și am renunțat. Dar profesorul meu de literatură, domnul Ion Popescu Topolog, citise romanul. Dumnealui a fost cel care m-a demascat la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului și m-a făcut să promit că voi scoate romanul din sertar și-l voi publica. Ceea ce am și făcut, în noiembrie 2008 a fost lansat ”Roșu”, publicat la editura Pastel din Brașov.

2. Arci: Ce anume scrii -proză sau poezie?

Tony: Poezie nu am mai scris de câțiva ani. Volumul de poezii ”hohote & clocote”, apărut în 2010, adună poezii scrise de-a lungul mai multor ani.

Prefer să scriu proză. Eu am început să citesc basme și povești nemuritoare, ca orice copil, doar că am trecut apoi direct la cărți polițiste, undeva pe la zece ani. Era ceea ce citea fratele meu mai mare. Mi s-a părut fascinant.

3. Arci: Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Tony: Viața, locurile, oamenii, poveștile lor, ceea ce întâmplă în jurul meu și ceea ce s-ar putea întâmpla. De fiecare dată, în orice situație m-aș afla, știu că o voi putea adapta într-un viitor roman. Mi-am dat seama de asta când am fost la o petrecere extrem de plictisitoare de unde nu aveam cum să plec și toată seara doar i-am observat pe oamenii aceia, măcar să scot niște personaje bune din ei. Sau eram odată în București cu o   prietenă și am luat un taxi. Șoferul era extrem de ciudat, părea cumva amenințător, chiar dacă nu a spus nimic concret. Când am coborât, prietena mea era îngrozită, iar eu eram bucuroasă pentru că  ”văzusem„  în el criminalul dintr-un roman ulterior. Încă nu  l-am scris, dar e în galeria celor care așteaptă să prindă viață.

Sunt un bun observator al lumii din jurul meu, o persoană atentă și curioasă. Acestea sunt elementele cheie care mă ajută să scriu.

4. Arci; Cine a fost primul cititor al scrierilor tale? Dar cel mai mare critic?

Tony: Primul meu cititor a fost domnul Ion Popescu Topolog. În liceu mi-a citit poeziile, aprecia modul în care scriam și mă trimitea la concursurile de literatură. M-am dus direct la el pentru că știam că va fi obiectiv. După mai mulți ani, când a citit ”Doi”, tot dumnealui m-a convins că ar fi mai bine să caut o editură la București.

Cel mai mare critic al meu sunt eu însămi. Din fericire, am învățat să nu mă mai iau atât de mult în serios și am început să trăiesc mai ușor  cu nemulțumirile mele.

5. Arci: Ce părere au prietenii, colegii, familia despre faptul că publici?

Tony: Oamenii din jurul meu mă iubesc și le place că scriu. Tot din dragoste față de mine, le place și ce scriu. Mă bucur că am susținerea lor. Dacă intru în faza în care scriu în orice moment pe care îl am liber, mă retrag și nu mai am timp de ceilalți. Din fericire, cei apropiați mă înțeleg și așteaptă să-mi revin.

6. Arci: Ce părere ai despre piaţa de carte din România şi despre modul de promovare al cărţilor?

Tony: Se vorbește foarte mult despre faptul că sunt foarte puțini cititori. E adevărat. Se spune și că piața de carte se va subția din ce în ce mai mult. Și asta e posibil. Doar că cei care vor să fie liberi să-și imagineze și să creeze o lume alături de un autor, chiar dacă sunt puțini, nu vor dispărea niciodată. Pentru aceia merită să scrii.

Atenția omului modern este distrasă de tot felul de lucruri: tehnologie, telefonie, internet. Capacitatea de concentrare este din ce în ce mai scăzută. Pe de altă parte, povestea este adânc înrădăcinată în modul în care interacționăm și asta nu se va schimba curând. Avem nevoie de povești, avem nevoie de eroi și avem nevoie să citim.

7. Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre ce ai scris şi mai ales despre cartea care urmează a fi publicată.

Tony: Fratele meu și vreo doi amici apropiați au făcut infarct. Au scăpat pentru că au ajuns la timp la spital și au fost operați. Asta a fost ”scânteia”, de aici a început  seria Julieta, un thriller care se petrece în lumea medicală.   În ”Julieta avea un pistol” am descris o inovație din cardiologie care permite înlocuirea de țesut miocardic cu celule stem modificate diferențiat. Mai multe echipe de medici din diferite țări concurează pe ultima sută de metri pentru a ieși primii cu descoperirea: spioni, mită, crime, atentate, anchete. ”Un glonț pentru Julieta” , al doilea roman al seriei, scoate la iveală artizanii și îi demască pe criminali.

8.Arci: Ce planuri de viitor ai? Ce cărţi urmează?

Tony: Îmi doresc să scriu cât mai mult. Voi continua seria Julieta și voi introduce și alte personaje. Rămân fidelă genului polițist pe care îl condimentez cu intrigi amoroase și cu analize psihologice ale personajelor.

9. Arci: Cu ce editură colaborezi?

Tony: Din 2012 colaborez cu editura Tritonic, București.

10. Arci: Ce scriitor preferat ai, sau care te-a influenţat în vreun fel?

Tony: Sunt o cititoare împătimită. Îl ador pe Saul Bellow și, în prezent, favoritul meu este Jonathan Franzen.  Aș vrea să cred că toți autorii pe care îi admir contribuie cumva la îmbunătățirea stilului meu.

11. Arci: Ce muzică asculţi când scrii sau când te relaxezi? Ai vreun gen de muzică sau vreun compozitor preferat, o melodie?

Tony: Îmi place mult muzica, de toate genurile, dar prefer indie-rock și punk-rock. Uneori ascult compulsiv câte o melodie și de câte zece ori. Când scriu sunt foarte concentrată și nu aud nimic în jurul meu.

12. Arci: Ai un motto care crezi că te reprezintă?

Tony: ”Un autor este un prost care, nemulțumit de viața plictisitoare pe care o duce, insistă să plictisească și generațiile următoare. ”Charles de Montesquieu

Este genul de auto-ironie pe care-mi place să o folosesc. De fapt, eu mă bucur de fiecare dată când cineva îmi spune că i-a plăcut vreun roman pe care l-am scris. Am primit cel mai frumos compliment de la un fost coleg de liceu care mi-a zis că s-a reapucat de beletristică după ce a citit, de curiozitate, ”Julieta avea un pistol”.

Mai este o deviză care-mi place foarte mult, ”Sine metu”, înseamnă ”Fără frică”. Am  scris despre asta și în ”Un glonț pentru Julieta”.

13. Arci: Pentru că mi-ai spus că urmăreşti site-ul nostru te rog să-mi spui sincer dacă iîţ plac subiectele pe care le abordam? Sau despre ce crezi că ar trebui să mai scriem?

Tony: Mi se pare extrem de valoros faptul că scrieți recenzii și publicați interviuri cu autorii. Este un lucru minunat că invitați oamenii la lectură. Vă felicit din toată inima.

Cititul face foarte bine și au apărut chiar studii medicale care atestă asta. În special romanele polițiste, pentru că  provoacă gândirea logică și stimulează activitatea creierului.