Lara Graft (Loredana Viţelaru) – Daniel Irimescu (Daniel Dac) – poezii

eu, Lara Graft (Loredana Viţelaru)

Atunci, păream mai fericit
când încă mai zvâcnea durerea-n tâmplă
credeam în turnuri desenate-n minte
ce soarele mi le- împlânta în inima bătândă.

păream nedumerit când mă-ngânam cu cerbii
şi coarnele-şi prindeau în aştri adormiţi
ceream şi tropote de cai sălbatici să răsune
când ochii nu-mi vedeau toţi îngerii veniţi.

eram nepăsător şi de furtuni, şi linişti
şi de era o altă zi doar mie scrisă-n cer
păream tot mai frumos crezând că moartea
e doar o pânză de păianjen, un mister..

eram mai bucuros când toate-mi erau date
şi mă-ntrebam de toate îmi vor fi
ca pruncul amăgit cu mere-n somnu-i dulce
zâmbeam crezând că toate mi s-ar cuveni.

păream stăpân pe rugile urcate
şi lumea toată este doar a mea
că tot pământu-i plin de bunătate
şi că pe toate numai eu le pot avea.

acum străpung cu lacrimi mâinile bătrâne
şi aş mai vrea să vâz un curcubeu
să pot striga că toate-s pentru mine
dar am uitat că toate vin de sus şi-n toate-I Dumnezeu.

îmi sprijin fruntea pe-un toiag al minţii
şi iar mă-ntreb cine mi le-a dat?
mi-s ochii orbi şi gura fără de cuvinte
şi tot mai singur, şi făr ce-am adunat.

pădurea e pustie-n jurul pietrei
nu se aud nici păsări, nici cântări
s-au dus cu toate, doar singurătea
suna-n pala vântului în patru zări.

Iubirea Lunii, Daniel Irimescu (Daniel Dac)

Peste-ntinsul blândei ape
Doar o frunză-ngălbenită,
Tremurat privește-n noapte,
Cum stă Luna-ncremenită.

Oglindirea ei străluce
Cu sclipiri care lumină,
Precum stelele căzute,
Dintr-un cer care suspină.

Cu pas tainic mă apropii
Și-i privesc făptura-naltă,
Peste unduirea apei,
Cum pe valuri lin se saltă

Codrul liniștit adoarme
Fermecat de-a ei ședere,
Furișat rămân pe-aproape,
Să mă bucur de vedere.

De pe umeri își pogoară
Straiele ce o-nveșmântă
De râmâne mândra jună,
În splendoarea ei preasfântă.

Simt cum sângele irumpe
Năucit de-așa minune
Ce mă-mpinge mai aproape,
Și nu pot nimic a spune.

Numai clipocitul apei
Pare-a sfâșia tăcerea,
Când privirea mi se-ntinde,
Peste nurii ei ca mierea.

Rușinat privesc spre dânsa
Și o sorb din ochi cuminte
Tot gândidu-mă la slova,
Ce îmi vine iar în minte.

Auzisem din vechime
Că de i-aș fura veșmântul,
S-ar preface într-o clipă
Și s-ar rupe legământul.

Răvășit de-a mea iubire
Mă arunc dintr-o ispită,
Ș-apuc hainele-i căzute
Și le ard într-o clipită.

Codrul parcă prinde viață
Deșteptat de-a ei durere,
Căci fecioara astăzi plânge
Și nu-i chip de revedere.

Se ridică-ncet pe-o rază
Iar din cer mă dojenește,
C-am greșit arzându-i straiul,
Pe pământ nu mai sosește.

Fără chip să rupem soarta
Toată noaptea mă veghează
Și-alergăm la cap de lume,
Unde zeii nu ne vază.

Aș da soarele din ceruri
Pentru-o tandră sărutare
Să-i mai simt o dată gura,
Cum dă inimii suflare.

Creaţie Literară

Creaţie literară – o rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.