„Motorul său avea drept carburant un amestec exploziv de ură și iubire.”

Lovește-ți inima! de Amélie Nothomb-Editura Trei

Lovește-ți inima! de Amélie Nothomb-Editura Trei-recenzie

Lovește-ți inima! de Amélie Nothomb

Titlul original: Frappe-toi le coeur!

Editura: Trei

Serie de autor

Colecția Fiction Connection

Colecție coordonată de Magdalena Mărculescu

Anul apariţiei:  2017, 2018

Traducere din franceză de: Claudiu Constantinescu

Număr pagini: 141

Gen: Dramă psihologică

Cotație Goodreads: 4,25

   Încă de când am citit descrierea, această carte mi-a atras atenția. Nu mă așteptam, însă, să fie atât de bine documentată. O carte bună, simplă, bine închegată, scurtă și la obiect. O dovadă de literatură francofonă concisă, în cuvinte puține, dar edificatoare.

   Am apreciat concizia autoarei. Există cărți voluminoase, în care apare tendința pierderii în detalii, ce ajung să plictisească. Nu este cazul aici.

   „Lovește-ți inima” ne spune povestea lui Diane, o femeie ce a suferit toată viața din cauza mamei narcisiste patologic. O mamă care nu i-a arătat niciodată iubire, pentru care a fost un impediment de la naștere. O mamă al cărei scop a fost întotdeauna să obțină admirația celor din jur și pentru care invidia reprezenta un semn bun. Adora să stârnească invidia prietenelor, a colegelor, era incapabilă să simtă iubire sau empatie față de soțul sau copiii ei.

   Diane a avut „ghinionul” de a fi primul născut, pe deasupra și fată. Marie a simțit de la început o gelozie fără margini pentru propria fiică; pur și simplu, nu suporta să nu mai fie EA în centrul atenției, al admirației; în viziunea sa, Diane i-a luat locul, a acaparat privirile tuturor: ale soțului, ale părinților, ale prietenilor veniți în vizită.

   Marie a avut o atitudine rece față de Diane încă din primele zile de viață, petrecând foarte puțin timp cu ea. Nu trebuie să fii psiholog ca să-ți dai seama că un asemenea comportament are repercursiuni negative asupra dezvoltării copilului. Culmea, peste ani de zile, tot Marie i-a reproșat fiicei sale că a fost un copil rece. Cum altfel să fie copilul dacă mama se comportă așa?

„- Nu, nu sunt bine. Sunt rece, îți mai aduci aminte?

– Da. Așa ai fost mereu.

– Nu, când eram mică nu eram. M-am forțat să devin rece ca să te pot suporta.”

  Poate ar fi fost mai bine dacă Diane ar fi fost „rece”, cum susținea mama ei. Nu ar mai fi suferit atât. Dar biata fetiță făcea orice pentru a-i intra în grații și tânjea după un moment alături de mama sa, pe care o asemuia unei zeițe.

Zeița o strângea la pieptul său, repetând întruna: „Trăiești, trăiești!” și o acoperea cu sărutări. Diane deschise larg ochii, să vadă ceea ce întunericul o lăsa să distingă: zeița era schimbată la față. radiind de duioșie și de ușurare. Atunci se lăsă invadată de incredibila tulburare a acelei îmbrățișări. Întreaga sa ființă era cuprinsă de cea mai amplă plăcere cu putință. Mirosul zeiței îi cuprinse toate simțurile, Diane scăldându-se în acel parfum de o suavitate inefabilă și cunoscând beția cea mai puternică din univers: dragostea. Zeița era, prin urmare, mama sa, întrucât o iubea.”

„Iubirea fetiței pentru mama sa era atât de mare, încât o făcea să accepte ideea că nașterea ei însemnase pentru Marie sfârșitul năzuinței către ideal, resemnarea.”

   Diane nu a fost singurul copil al familiei. La scurt timp, Marie a dat naștere unui băiețel, Nicolas, apoi unei fete, Célia. Nicolas a fost singurul față de care a avut o atitudine cât de cât normală. Dacă pe Diane a marginalizat-o, Célia a devenit favorita ei, chiar a sufocat-o cu manifestări de afecțiune exagerate. De ce? De ce Célia și nu Diane sau Nicolas? Singura explicație ce îmi vine în minte este faptul că în căutarea admirației și a invidiei mult râvnite, Marie se orienta în funcție de împrejurări. „Vai, ce mamă bună și devotată! Cum reușește ea să fie și soție, și mamă, și o profesionistă la serviciu!”. Cum nu mai era în centrul atenției, și-a pregătit „revenirea”, aducând pe lume încă un copil. Probabil este de vină și perioada în care fiecare copil a venit pe lume; pe Diane a născut-o foarte tânără, la numai 20 de ani, chiar ea spune că nu apucase să trăiască.

„- Ai tot dreptul să prefer pe unul dintre copii, dar n-o arăta chiar așa. E greu de suportat pentru micuță.

– Aiurea! Nici nu bagă de seamă.

– Nu fi atât de sigură! E mult mai coaptă decât vârsta pe care o are, precocitatea ei mă uluiește.”

   Coaptă, necoaptă, precoce, neprecoce, un copil întotdeauna își dă seama de cele întâmplate, în ciuda convingerii adulților că este prea mic pentru a înțelege.

  M-a înduioșat grija lui Diane, care la acea vârstă, se gândea cum să se poarte pentru a-i face viața mai ușoară surorii ei. La acel moment, avea impresia că mama urăște fetele, din moment ce se purta mai bine cu Nicolas:

„Diane se rugă, în taină, ca noul bebeluș să fie băiat. Ar fi fost mai bine pentru toată lumea – și pentru el, în primul rând. Și mama ar fi mai fericită: când îl născuse pe Nicolas, radia.

Cum însă nu putea fi exclusă posibilitatea să fie fată, Diane își pregătea și niște strategii: avea s-o copleșească pe micuță cu dragostea sa, ca s-o consoleze pentru răceala cu care s-ar fi purtat mama ei.”

   Tatăl lui Diane este o figură absentă, subjugat în totalitate de farmecele soției sale. Spre deosebire de Marie, el își iubește fiica, dar nu ia nici o atitudine. Mărturisesc că el m-a enervat cel mai tare. Cum e posibil să nu observi cât de tare suferă copilul tău? Să vezi că Diane preferă să locuiască la bunici, și nu acasă și să nu-ți dai seama că e ceva în neregulă?

În forul său interior, Diane credea că oamenii sunt nebuni. Din nu se știe ce motiv, bunicii ei scăpaseră acelei demențe colective. În schimb, din câte își dăduse ea seama, până și tatăl și fratele ei erau atinși de acea boală: taică-său nu vedea nimic patologic în purtarea maternă, iar frate-său se adapta.

   Supapa lui Diane a fost sprijinul bunicilor (părinții lui Marie). Ei își cunoșteau cel mai bine fiica, iar bunica, cel puțin, și-a dat seama de la început de gelozia acesteia. Au compensat arătându-i din plin afecțiune lui Diane, primind-o cu brațele deschise în casa lor.

„La un moment dat, de parcă i-ar fi citit gândurile, buni i-a zis:

– Ce putem face? Maică-ta nu-i suficient de dusă cu pluta ca să se poată interveni. Nu-i o mamă bună nici pentru tine, nici pentru Célia, dar legea nu are nicio putere în această privință.”

   Diane a crescut convinsă de lipsa iubirii mamei și a căutat, inconștient, persoane exact ca aceasta: narcisice, manipulatoare, interesate doar de propria persoană, care au folosit-o pentru a-și atinge scopurile. Toată viața ei, Diane a „alergat” după persoane din această tipologie și a făcut eforturi să le intre în grații. Să-i mulțumească, să se facă remarcată. S-o „vadă”, încercând inconștient să repare eșecul relației cu mama.

Prin urmare, acesta era rostul, aceasta era rațiunea de a fi a oricărei vieți: de-asta ești aici, de-asta înduri atâtea încercări, de-asta te chinui să respiri în continuare, de-asta accepți atâtea lucruri insipide – ca să cunoști iubirea.”

   Altă supapă a lui Diane a fost munca. A fost o elevă sclipitoare, a absolvit Facultatea de Medicină cu succes și a ajuns medic cardiolog. În acest mediu, a cunoscut o altă personalitate narcisică: doctorița Olivia, pe care a îndrăgit-o din prima. Încet, încet, ajunge să-i dedice întreaga viață. O ajută să obțină titlul de profesor, lucrează pentru ea zi și noapte…

   Numai că Olivia se folosește de ea pentru a-și atinge scopul, după care asemenea multora ca ea, uită de unde a plecat. Petrece din ce în ce mai mult timp cu acei colegi pe care până de curând îi invidiase, în timp ce relația cu Diane se răcește. Își mai aduce aminte de ea, ați ghicit, atunci când are nevoie s-o ajute cu ceva.

   La prezentarea lucrării ce i-a adus titlul de profesor, Olivia își atribuie până și ideea lui Diane, legată de versul lui Musset, „Lovește-ți inima!”. Acela a fost momentul-cheie, în care Diane realizează manipularea așa-zisei prietene.

   Intrată în mediul familial al Oliviei, Diane o cunoaște pe fiica acesteia, Mariel, și o frapează asemănarea cu ea pe când era copil. Oliviei îi este cu totul indiferentă, nu petrece timp cu ea, ba chiar face comentarii crude la adresa ei… Fetița are note foarte proaste la școală, dar nu de inteligență duce lipsă, ci de afecțiune. Alt copil suferind de pe urma unei mame narcisice…

   Tatăl lui Mariel și soțul Oliviei este la fel de absent, poate chiar mai absent decât fusese tatăl lui Diane.

În mașină, Diane își spuse că nu putea să fie decât o coincidență. Cum ar fi putut exista un cât de mic numitor comun între acea amărâtă de puștoaică traumatizată și propria ei copilărie? Și, înainte de toate, ce legătură putea exista între atât de sclipitoarea Olivia Aubusson și mama ei?

   Despre final nu pot să vă spun decât că ne întoarcem tot la versul lui Musset, care dă și titlul cărții: „Lovește-mi inima!”.

O poveste despre relația mamă-fiică, narcisism, iubire sau mai degrabă, lipsa ei. O carte pe care orice mamă și fiică ar trebui s-o citească, indiferent de relația lor. Și dacă aveți o mamă precum Olivia, să nu faceți ca Mariel!

Despre autoare:

   Amélie Nothomb, pe numele său adevărat, Fabienne Claire Nothomb, este o autoare belgiană de limbă franceză. De mică, a călătorit foarte mult, s-a mutat cu familia dintr-o țară în alta, prin natura profesiei părinților săi, diplomați.

   A debutat ca scriitoare în 1992, cu romanul „Igiena asasinului”. De atunci, există o tradiție nescrisă să publice câte un roman pe an.

   A fost desemnată cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și Premiul Alain-Fournier (de două ori).

   Cărțile sale au fost traduse în peste 25 de limbi.

Cartea Lovește-ți inima! de Amélie Nothomb poate fi comandată de pe site-ul Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi

Sorina Ciocârlan (Sorina Ciocârlan)-Redactor//Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

23 COMMENTS

  1. Frumoasă recenzia! Nu am citit cartea dar mă tentează foarte mult. Tema cărții este interesantă mai ales că și în viața reală se întâmplă așa ceva .

  2. Sunt fan al carticelelor lui Nothomb. Majoritatea sunt foarte scurte si cu mult dialog, le termini dintr-o suflare. Documentate…, doar din viata ei. M-a intrigat ca recenzia ta sugereaza unele aspecte diferite la asta. Trebuie neaparat sa o citesc! E si prima aparuta la Trei, cred. Celelalte sunt in colectia de buzunar Polirom.

    • Da, asa e, n-am citit alta carte de-a ei, dar si aceasta este usor de parcurs. Eu cred ca a intalnit acest aspect si in realitate, prea fidel il descrie… Poate nu i s-a intamplat ei, dar sigur l-a vazut la altcineva.

  3. Foarte frumoasa recenzia,felicitari Sorina!Nu cred ca am sa trec cartea pe lista mea,nu imi place subiectul!

  4. M-a tentat cartea dar am zis sa vad si o recenzie.Felicitari Sorina,frumoasa recenzie.Pe mine m-ai convins asa ca voi cauta sa citesc cartea.

  5. Ma asteptam sa aiba substanta, insa nu credeam ca va fi atat de elaborata. Am citit cu interes parerea ta si mi-a placut subiectul.

    • Da, este profunda si elaborata. Fizic e o carte subtirica, o citesti usor, e precum apele linistite, dar adanci si tulburi,nu stii ce ascunde!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.