Lumina unui nou început – Agnès Martin-Lugand – Editura Trei – recenzie
Lumina unui nou început, de Agnès Martin-Lugand – Editura Trei – recenzie
Titlu: Lumina unui nou început
Autor: Agnès Martin-Lugand
Titlu original: À la lumière du petit matin
Editura: Trei
Număr pagini: 350
Anul apariției: 2018
Agnès Martin-Lugand a profesat ca psiholog timp de șase ani, după care s-a dedicat scrisului. A debutat cu cartea „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, în anul 2012. Succesul nu a întârziat să apară, astfel că autoarea a reușit să se claseze în topul celor zece cei mai bine vânduți autori francezi. Alături de cartea de debut, autoarea a mai scris: „Viața e ușoară, nu-ți face griji”, „Îmi pare rău, sunt așteptată”, „Fericirea îmi scapă printre degete” și „Încă aud muzica noastră în gând”. Romanul „Lumina unui nou început” este al șaselea roman al autoarei.
Deși am în bibliotecă toate cele șase cărți ale autoarei, aceasta a fost a doua pe care am citit-o. Mi-a plăcut și cealaltă, dar aceasta cu siguranță mi s-a părut mai frumoasă. „Lumina unui nou început” este o carte despre refacerea vieții după încercări grele și după suferință de tot soiul. Este despre puterea de a lua deciziile corecte, indiferent de câtă durere ar putea pricinui acestea.
Hortense este o tânără de aproape 40 de ani, profesoară de dans la școala pe care o întreține împreună cu Bertille și Sandro, în Paris. Școala le-a fost oferită de către mentorul lor, Auguste, atunci când el nu a mai simțit că poate conduce școala de dans. Cei trei profesori de dans s-au împrietenit și realizează spectacole deosebite cu elevii lor. Sandro este tipul neserios, care trece cu ușurință de la o femeie la alta. Bertille este căsătorită și are copii. Iar Hortense este amanta unui tip căsătorit, tată a doi copii.
Deși nu știe nici ea care îi sunt pretențiile în ceea ce îl privește pe Aymeric, Hortense continuă relația cu el de trei ani, deja. Se văd de două ori pe săptămână, după un ritual bine stabilit. Restaurant, acasă la Hortense, sex, iar apoi el își șterge orice urmă a infidelității și se întoarce la familie. Iar în tot acest timp, Hortense se mulțumește să îl aibă lângă ea, chiar și numai atât. Nu este tipul de amantă care să aștepte ca el să își părăsească familia – ea nici nu concepe așa ceva. Și, totuși, și-ar dori ca, măcar uneori, el să stea mai mult timp cu ea.
Pe de altă parte, Hortense își dorește uneori să petreacă timp în Provence, la casa părinților ei, care au murit. Nu poate merge la casa părintească atât de des pe cât își dorește, nu doar din cauza cursurilor de dans pe care le ține, ci și din cauza lui Aymeric.
„Cum oare mă puteam lipsi de așa o minunăție atâtea luni pe an? Răspunsul era foarte simplu. Chiar și în concediu, îmi petreceam cea mai mare parte a timpului la Paris, ca să nu stau prea mult fără Aymeric. „Oh, nu pleca, o să-mi fie dor de tine!” îmi spunea el când îi ziceam c-aș fi vrut s-o șterg o săptămână din oraș, iar eu îi cedam – mult prea ușor, fără doar și poate. Întotdeauna îmi plăcuse să aibă asupra mea această putere, această autoritate. Mă reconforta gândul că nu eram singură și că trăiam pentru el.”
Prietenii ei știu de această relație, dar deși nu o aprobă, nu s-au arătat niciodată cu adevărat deranjați de ea. Asta până la un moment-dat, când Bertille începe să dezvăluie ce simte ea în legătură cu Aymeric. În speranța că va câștiga o bulină albă în ochii lui Bertille, Aymeric propune o ieșire în gașcă, la restaurantul lui Stéphane, soțul lui Bertille.
În timpul întâlnirii cu Aymeric și prietenii ei, la restaurant, Hortense cade pe scări și suferă o rănire a gleznei, gleznă care de altfel îi dădea probleme în ultima vreme. Este momentul care îi declanșează lui Hortense o serie de întrebări și nesiguranțe în ceea ce-l privește pe Aymeric. Acesta, în loc să facă tot posibilul să rămână lângă ea, pentru a o ajuta, se întoarce la familia lui, ca de fiecare dată.
Starea lui Hortense nu este foarte bună, astfel că Auguste o duce la un medic. După consultație, medicul îi spune că nu va mai putea dansa o vreme și trebuie să stea cât mai mult în repaus. Încurajată de atitudinea neînțelegătoare a lui Aymeric, Hortense ia o decizie: se întoarce în Provence, pentru a se reface în urma accidentării.
„Credeam că trebuie să aștept să dansez din nou ca să mă regăsesc. Ei bine, nu. De când mă accidentasem, numai asta făceam, mă regăseam.”
Acolo o așteaptă prietena ei, Cathie, împreună cu Mathieu, soțul acesteia. Prietenii ei îi sunt alături de ani de zile, ajutând-o cu întreținerea casei și a terenului aferent. Cu ajutorul lor, Hortense începe să întrevadă lucruri bune, începe să fie mai optimistă în ceea ce o privește pe ea și casa părintească. Atunci când Mathieu îi propune să ofere câteva camere pentru închiriat turiștilor, Hortense acceptă propunerea, în speranța că banii o vor ajuta să facă toate lucrările de renovare necesare.
Când Mathieu îi aduce un nou client pentru cameră, viața lui Hortense începe să se schimbe. Noul client, Élias, este un personaj enigmatic. Apare și dispare, Hortense îl aude noaptea ieșind în curtea Conacului și uneori îl aude chiar plângând. Pare un bărbat dur, neprietenos, dar extrem de sensibil. Care este povestea lui? Ce dureri a îndurat, să îl aducă în starea în care este?
„Am surprins în privirea lui o emoție ciudată, de parcă nu-i venea să creadă că cineva îl ajuta. Omul ăsta era defect rău. Mi-a părut rău că am ezitat să-i împrumut mașina mea, doar știam că dacă Mathieu avea încredere în cineva, puteai să mergi liniștit pe mâna lui. Niciodată nu m-ar fi pus în pericol și nu m-ar fi expus vreunui risc.”
Hortense începe, treptat, să îl cunoască pe Élias, iar trecutul lui și modul lui de a fi o ajută să își regândească propria viață. Ce decizie va lua în ceea ce-l privește pe Aymeric? Ce are de gând să facă atunci când piciorul i se va vindeca și va avea din nou voie să danseze? Veți afla citind cartea!
Mi-a plăcut tare mult cum a evoluat povestea, cum a fost descris parcursul lui Hortense. Povestea în sine are un iz realist, dar nuanțat cu romantism specific cărților. Dacă după prima carte pe care am citit-o de la autoare, am zis că îmi place cum scrie, dar nu sunt pe deplin convinsă, acum m-a convins de-a dreptul că merită să îi citesc cărțile.
Verifică disponibilitatea cărţii Lumina unui nou început, de Agnès Martin-Lugand pe site-ul cartepedia
recenzii cărţi
Lumina unui nou început – Agnès Martin-Lugand – Editura Trei – recenzie carte
Frumoasa recenzie Eva!Am toate cartile autoarei in afara de asta,dar cumva nu au ajuns la rand la citit
Multumesc! Si eu le-am tot amanat, asa ca, desi le am pe toate, aceasta este a doua pe care am citit-o. Si am mai zis ca le voi citi in ordinea aparitiei, dar nici vorba…
Nu am citit nimic de autoare
Faina recenzie. Pun pe lista de
Multumesc! Am vazut pareri contradictorii referitoare la cartile ei. Poate ti-ar placea si tie.
Felicitări pentru recenzie.
Multumesc!
Minunata carte! Eu am citit toate cartile ei si pot spune ca desi cartile ei sunt controversate si considerate mult prea simple si cliseistice, au acel ceva care te atrage! Eu m-am îndrăgostit de stilul ei!
Ma bucur sa aud asta. Cele doua pe care le-am citit de la autoare mi-au placut. Le am si pe restul cumparate, dar inca necitite. Trebuie sa fac cumva sa le urgentez la citit.
Frumoasa si interesanta recenzie, Anca! 🙂 Trebuie neaparat sa testez si eu unul dintre romanele autoarei. 🙂
Multumesc! S-ar putea chiar sa-ti placa.
Agnes Martin-Lugand este o scriitoare grozava. Recomand toate cărtile ei. Mie mi-au placut la nebunie si abia astept sa mai scoata si altele. Ca o sugestie/recomandare, citeste mai intai „Oamenii fericiti citesc si beau cafea”, iar mai apoi „Viata e usoara, nu-ti face griji”, deoarece este continuarea povestii din prima carte. Spor la citit si abia astept sa vad urmatoarele recenzii!
Multumesc! Asa imi propusesem si eu sa le citesc, in ordine, dar nu mi-a reusit planul. Despre cele doua stiu ca sunt legate intre ele. Sper sa apuc sa le citesc curand.
Zilele trecute am citit si eu cartea. Nu stiu cum face Lugand sa ne atraga in mrejele ei. Nu are povesti wow, si totusi am ajuns sa o indragesc.
Frumoasa recenzie, Eva!
Multumesc, Alina! Da, povestile ei poate sunt cliseice sau cumva simple, dar are un fel magic de a scrie.
Félicitations! Eu as vrea sa citesc si aceasta carte, fiindca sunt chiar curios sa observ cum a mai evoluat Lugand ca stil 🙂