Luna Rece, de Jeffery Deaver -Editura Rao – recenzie

Titlu original: Cold Moon

Editura: RAO

Traducere: Raluca Matis

Număr pagini: 507

  “Unul dintre cei mai apreciați autori de thrillere polițiste este acum publicat și în România. Într-o noapte rece cu luna plină, doi oameni sunt uciși cu o cruzime înfiorătoare, victimele unui ucigaș genial care își spune Ceasornicarul. Lângă fiecare victimă este găsită o stranie carte de vizită: o poezie sinistră și un ceas care să îi măsoare ultimele secunde din viață. Echipa excepțională de detectivi condusă de Lyncoln Rhyme care se ocupă de caz intră într-o cursă nebunească pentru a-l opri, dar planul diabolic și surprinzător al meticulosului criminal este asemenea unui mecanism de ceas extrem de complicat, având consecințe nebănuite.”

“Nu poți să mă vezi, dar sunt totdeauna prezent.

Poți să alergi oricât de repede, tot nu-mi vei scapa.

Poți să mi te-mpotrivesti din toate puterile,

        nu mă vei înfrânge niciodată.

Ucid când vreau, dar nimeni nu poate

    să mă dea pe mâna legii.Cine sunt?

            Bătrânul Timp.”

Și totuși…:”Timpul e mort atâta vreme cât e măsurat de rotițe, numai când ceasul se oprește timpul capătă viață.” (William Faulkner)

  Da, pentru că în oraș se întâmplă crime aparent fără legătură între victime, doar prezența aceluiași ceas vechi și un bilet  semnat “Ceasornicarul” cu textul:

“A răsărit Luna Rece și plină, luminând cadavrul pământului, arătându-i morții ora să vină, să pună capăt vieții și drumului”

   La Rhyme acasă totul era cum își dorea el, deși condiția sa fizică îi limita orizontul. În mod esențial era aceeași persoană dinainte de accident: un polițist foarte bun, un om de știință excepțional, o minte analitică strălucită, un instinct infailibil, dar în același timp deși perfecționist nu avea răbdare, era temperamental chiar insuportabil uneori, aspru, neînduplecat, nu tolera lenea și incompetența. Deși infirm nu face caz de condiția lui, nu suportă autocompătimirea de care se pare că mulți semeni ai lui sufereau. Cel care era mereu alături de el și-i ascultă toate  răbufnelile și nemulțumirile era asistentul lui, Thom, a cărui profesie se numea “îngrijitor”:“…(deși Thom spunea că, având în vedere că era angajatul lui Lincoln Rhyme, cuvântul potrivit ca să descrie meseria sa era,de fapt “sfânt”)”

  Rhyme reușea să-și folosească părțile corpului pe care le putea controla și cu tehnica aferentă să facă o mulțime de lucruri. Amenajase  o mini secție de poliție acasă, în sufrageria lui: ecrane mari activate de computer, prin comenzi de la scaunul cu senzori, aparate științifice de cercetare, un mic laborator.

   Prietenul lui, detectivul Lon Sellitto îl anunță că i se cere să lucreze la un caz urât: o victimă fără cadavru, dar o baltă de sânge la debarcader și o a doua victimă ucisă pe o alee, o moarte lentă cu o bară lăsată pe gât, greutatea ei sufocându-l încet. Păreau pași dintr-un manual de torturi. Aparent nimic nu leagă cele două victime, doar prezența ceasului și a biletului.

În acest timp Amelia cercetează un caz aparent de sinucidere, dar o moarte nemotivată.

  Rhyme o trimite și la locul celor două crime unde cercetează cu mare atenție zona, ajutată de un tânăr polițist Ron. Rhyme o voia pe Amelia la locul crimelor pentru că ea reușea să se transpună în rolul și mintea ucigașului și să intuiască cu acuratețe ce s-a întâmplat.

   Acasă la Rhyme se lucrează din plin, pe lângă Lon, șeful lor locotenentul Dennis Baker detaşase încă un detectiv -Rolland Bell și pe Mel Cooper, tehnicianul cu talent de geniu.

   Dar Amelia, ca un cățel care a apucat un os, nu vrea să renunțe la cazul de sinucidere, pentru că aici putea să-și arate în primul rând ea priceperea. Dar în limita posibilităților promite să lucreze și la cazurile lui Rhyme. La locurile cimelor nu se găsește nimic incriminator, nici amprente, nici urme pe bară sau pe ceasuri. Trebuie găsit furnizorul de ceasuri.

   Lon o mai aduce în echipă și pe detectiva Kathryn Dance care prin știința “kineziei” putea spune dacă un suspect este sincer sau minte. Venită pentru a preda un curs ea acceptă să mai rămână și să-i ajute cu ce poate. Deducțiile lor reușesc să-i facă să salveze viața unor tineri.

Și totuși: Ce legătură este între victime?

  Deaver ne prezintă în paralel viața și cercetările polițiștilor cu cele ale criminalilor: Gerald Duncan- “Ceasornicarul” și acolitul lui (în final țap ispășitor) Vincent.

   Găsind magazinul de unde sunt luate ceasurile, vor reuși să facă portretul robot al lui Duncan, iar o martoră îl recunoaște pe Vincent. Între cei doi este o relație ciudată, Duncan un tip foarte cult îi povestea multe lucruri interesante lui Vincent, dar în același timp îl ținea în frâu momindu-l cu promisiunea că-l va lăsa să violeze victimele.

   La un moment dat pare că Duncan face o greşeală, Vincent este prins și spune anchetatorilor multe lucruri, dar era numai ce Duncan voise să-i spună. Totul făcea parte din Joc.

  Pe de altă parte Amelia atinge lucruri sensibile în cercetarea cazului de sinucidere, în momentul în care face legătura cu niște polițiști corupți de la secția 118. Este urmărită, i se intră în casă, este atacată, chiar i se spune că tatăl ei a fost și el un polițist corupt, dar ea nu renunţă.

   Locotenentul Dennis Baker care lucrase la 118 și era și acum în gașca polițiștilor corupți, îi cere lui Gerald Duncan s-o omoare, dar acesta determină arestarea ofițerului.

Așa ajung la concluzia că cele două cazuri sunt de fapt unul și același.

   Apoi Gerald Duncan-Ceasornicarul se predă, spunându-le o poveste și un motiv pentru care ar fi vrut să se răzbune pe Baker, și se dovedește că nici victimele nu sunt ce par a fi, deci el rămâne vinovat doar pentru punerea în scenă. Este eliberat pe cauțiune, deși detectivii sunt convinși că ascunde ceva.

   Până la urmă reiese că și viceprimarul Wallace e în cârdășie cu Baker și polițiștii de la 118, la fel că alte câteva nume importante.

Ok, dar: unde e locul lui Gerald Duncan, poreclit de către Thom “criminalul de suprafață”?

  După ce prinde o parte dintre vinovați, Rhyme trăiește cu impresia că mai este ceva pentru că:

“Timpul e un profesor excelent, dar din nefericire își omoară toți învățăceii.”(Louis Hector Berlioz)

   “Ceasornicarul” lasă impresia că vrea să fure “Mecanismul Delfi” expus la muzeu, pentru că are o pasiune pentru ceasuri.

   Detectivii află că Gerald Duncan nu există, că numele real este Charles Hale, că pare a fi fost angajat de un grup mic de extremă dreapta.

  Și totuși cine e Hale? Ce vrea ? De ce a țesut așa o pânză complicată? Sigur era că el “nu era nimic din ceea ce părea”.

  Rhyme și echipa  vor reuși până la urmă să afle și să dejoace planul lui Hale, îi vor aresta și pe extremiști.

Dar care fusese planul lui Hale? Ce se va întâmplă cu el?

Întrebări care-și găsesc răspunsul dacă citiți cartea.

Și-n această poveste fiecare pion își găsește  calea, fiecare întâmplare își găsește locul.

Dar rămâne o constatare și o necunoscută:

“Ce este deci timpul? Dacă nu mă întreabă nimeni, știu ce este. Dacă vreau să-i explic cuiva, nu știu…”(Sfântul Augustin)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

 Recenzii Jeffery Deaver: Colecţionarul de oase

Prezentare carte Jeffery Deaver: Moartea vine on-line