Mâine ne va fi mai bine – Tatiana de Rosnay – recenzie
Mâine ne va fi mai bine – Tatiana de Rosnay – recenzie
Titlu: Mâine ne va fi mai bine
Editura: Litera
An apariție: București 2023
Nr. Pagini: 312
Nu știu prea multe detalii despre această autoare, dar ceea ce vă pot spune cu certitudine este că îmi este cunoscut un alt roman de al său – Se numea Sarah, în ciuda faptului că nu am reușit să ajung în stadiul de a-l lectura. Scriitoarea franceză are la activ nenumărate colaborări cu publicații editorialistice – revistă, printre care Vanity Fair, Elle sau Psychologies și romanele sale au plasat-o în topul celor mai citiți scriitori francezi contemporani.
Cartea despre care vreau să vă povestesc astăzi m-a pus într-o oarecare dificultate, deoarece nu am reușit de la început să intuiesc neapărat direcția în care va curge povestea, iar când am realizat acest lucru, am întâmpinat dificultăți în ceea ce privește modul în care se va decurge intriga propriu-zisă, care va fi momentul cheie, factorul declanșator.
Titlul cărții este în strânsă legătură cu ultimele cuvinte pe care scriitorul Emile Zola le-a comunicat iubitei în seara de dinaintea morții sale, care, ulterior, a fost declarată ca un accident nefericit, o intoxicare aparent accidentală cu monoxid de carbon provenit de la un șemineu neconform.
Mâine ne va fi mai bine ascunde speranța din spatele vieților haotice pe care cele două personaje principale le trăiesc.
Pe de-o parte o avem pe Candice, o mamă singură, bulimică, care suferă de traume reprimate din cauza unor relații de familie aparent iubitoare dar extrem de toxice și care își trăiește viața într-o manieră fadă, banală, urându-se în tăcere pe sine și fără a-și seta așteptări prea mari din relația libertină de iubire pe care o are cu Arthur, care o vizitează recurent și joacă inconsecvent rolul de figură paternă pentru Timmy, micuțul fără tata, în vârstă de doar trei ani.
De cealaltă parte a baricadei o avem pe Dominique, o femeie distinsă, în etate, care și-a trăit viața experimentând pe cat posibil extazul în toate formele sale, o femeie îndrăgostită de ideea de iubire, nonșalantă, pasională și cu o capacitate ridicată de a se aprecia pe sine.
“Când închise ușa apartamentului întrezări o ultimă imagine fulgurantă a siluetei solitare așezate pe canapea, cu spatele drept și ceașca de porțelan în mână, în haloul luminos din salon, zâmbitoare, dar tristă de-ți frângea inima. Se simți iar deprimată. Oare femeia aceasta avea prieteni? Avusese mai mulți amanți după cum aflase din scrisori, și poate că mai întreținea relații cu bărbați, dar prieteni în toată puterea cuvântului, oameni apropiați, avea?”
Ce le unește pe cele două? Ei bine, un accident nefericit care o lasă pe Dominique oloagă și trezește în Candice nevoia ei de oferi suport și istoria amoroasă a scriitorului francez Emile Zola în a cărei casă locuiește Dominique care este absorbită de povestea vieții acestuia și reușește să transmită și salvatoarei sale, obsesia care avea să îi schimbe perspectiva asupra vieții.
De ce Zola? Pentru că Dominique empatizează foarte mult cu povestea acestuia de iubire, cu cele două vieți paralele pe care acesta le trăia, savurând două povești de dragoste care îl împlineau pe două planuri diferite. Soție și amantă, stabilitate afectivă și pasiune mistuitoare, scenariu pe care Candice îl va regăsi în viața propriului tata decedat după ce dezleagă misterul unui telefon rămas în urmă după moartea acestuia.
Va putea Candice să se deschidă în fața noii sale prietene și să își permită să se iubească?
Va descoperi Dominique ce e cu adevărat important în viață după ce pierde tot ce considera important?
Poate iubirea să ofere completarea de care ai nevoie atât timp cât încă nu ai învățat să te iubești pe sine?
Relația de prietenie bazată pe sinceritate nu reușește decât să scoată la iveală părți sumbre cu care cele două femei sunt forțate să se confrunte, având astfel ocazia de a alege între a face ce este corect și a decide în favoarea unor acțiuni care le pot salva de la un viitor incert.
“Mai târziu, în noapte, când se duse la toaletă, constată că ușa era întredeschisă. Dominique, cu spatele, în pielea goală, își ungea ciotul de picior cu o cremă, cu gesturi pe cât de ferme, pe atât de blânde. Fascinată, Candice nu se putu desprinde de la spectacolul pe care i-l ofereau coloana vertebrală fină, ceafa grațioasă, șoldurile înguste, dar, mai ales, ceea ce rămâsese din piciorul drept, tăiat fix sub genunchi. Un corp deteriorat iremediabil, cu barbarie, dar care își păstra grația și frumusețea. Când se întoarse ca să ia un prosop, mai văzu și o cicatrice orizontală sub buric. La fel avea și sora ei, Clemence. Era urma unei operații de cezariană.”
Secrete care ameniță din umbra, decizii dureoase, fugă de responsabilitate dar în două versiuni diferite, congruente, incomplete.
O poveste despre dragoste idealizată, suferințe adânci și nemulțumiri profunde, dar mai presus de toate, o poveste despre iertare și puterea de a o lua de la capăt.
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia şi cărtureşti
