Marele Gatsby, de F. Scott Fitzgerald – recenzie

Marele Gatsby

Editura: Polirom

Titlul original: The Great Gatsby

Traducere de Mircea Ivănescu

An apariție: 2002

Număr de pagini: 256

 ”Atunci îmbracă veșmânt aurit, dacă asta o mișcă;

De te poți înălța, înalță-te și pentru ea

Până strigă: Iubitule, iubitul meu înveșmântat în aur, înălțat în tării,

Trebuie să fii al meu!”(THOMAS PARKE D’INVILLIERS)

   Dragi cititori, aţi simţit vreodată că nu v-aţi născut în timpurile potrivite, că trebuia, în fond, să aparţineţi altor universuri? Ei bine, zicala aceea, nu îți dori ceea ce nu ai, nu cred că mi se aplică…fiindcă mi-aș dori și nu mi-aș dori să trăiesc în  lumea creată de Fitzgerald, o lume în care să existe un Gatsby… Această carte m-a năucit cu totul, mi-a arătat ce înseamnă speranța și dragostea, măștile unui om sau ale mai multora, câte se pot schimba doar cu o singură privire aruncată asupra persoanei potrivite și…că banii nu aduc decât disperare, teamă de cei din jur, de opinia lor. Banii nu aduc fericirea nu este o vorbă de aruncat în vânt, ci de păstrat alături…niște simple hârtii nu fac pe om, pe cine suntem cu adevărat…

    Francis Scott Key Fitzgerald (1896-1940) s-a născut în St. Paul, Minnesota. A urmat Universitatea Princeton, iar în 1917 a intrat în armată, unde a servit sub ordinele generalului J.A. Ryan. Publică primul roman, This Side of Paradise în 1920, an în care se căsătorește cu Zelda Sayre, ea însăși scriitoare. Capodopera sa, The Great Gatsby apare în anul 1925. Următorul său mare roman, Tender Is the Night este publicat în anul 1934. Din motive financiare, scrie scenarii pentru studiourile de la Hollywood. În ultimii ani ai vieții intră într-un con de umbră, fiind aproape uitat. Din anii 1950 faima sa a crescut constant. Alte opere: „Cei frumoși și cei blestemați”, „Tales of the Jazz Age”, „Ultimul magnat”.

    Lucrarea se deschide prin cuvintele unui narator-personaj, Nick Carraway care provine  „dintr-o familie de oameni bogați, stabilită de trei generații într-un orășel din Midwest. Caraway-ii alcătuiesc un fel de clan, iar tradiția familiei afirmă că suntem coborâtori ai ducilor de Buccleuch”. Acesta povestește că a absolvit universitatea la New Haven, iar apoi a plecat pe front. Întors acasă și-a dat seama că Midwest-ul nu reprezintă un capăt de linie pentru el așa că părăsește toți cunoscuții și se mută în New York. Va lucra „arta speculațiilor la bursă”, va citi tomuri despre finanțe pentru a se vedea realizat acolo unde îi place. Încet încet opera prinde contur și aflăm că Nick locuia în West Egg, lângă o vilă locuită de „un domn cu acest nume…Gatsby”. dincolo de golf se afla East Egg, locul în care trăia și verișoara protagonistului, Daisy, căsătorită cu un fost coleg de facultate al lui Nick, Tom Buchanan. Cuplul nu este unul dintre cele mai zâmbărețe, fiecare având propria rană netratată ,„nu erau chiar atât de fericiți…n-am înțeles niciodată de ce se stabiliseră la New York. ”, „Tom alerga mereu dintr-un loc într-altul, căutând, cu o tristețe nelămurită, acea dramatică tensiune a meciurilor de rugby de odinioară, în care nu avea să mai joace niciodată”.  Daisy ce să aibă de regretat? Propriai căsătorie și neîmplinire? Faptul că soțul o înșela cu o oarecare Myrtle? Daisy ajunsese să dorească un trecut ce nu avea să se mai întoarcă vreodată…Știind acestea, va deveni indiferentă și…mult prea pricepută în a-și ascunde propriile sentimente. Aceasta are o prietenă foarte bună, anume Jordan Baker, de care și Nick va ajunge să se îndrăgostească? Nici până acum, la final de carte nu mi-am dat seama dacă el a iubit sau nu în acest volum.

    Firul narativ se dezvoltă, aflăm mai multe despre celelalte personaje, decât despre adevărata vedetă a romanului: Gatsby… Timpul trece, iar Nick va fi invitat la una dintre seratele organizate de vecinul său. Ciudat lucru: multă lume se afla acolo, dar nimeni nu mai primise invitație…în plus, nu mulți îl cunoșteau pe Gatsby în persoană, și nu mulți, cu siguranță nici măcar unul nu cunoștea adevărata poveste de dincolo de un zâmbet:

„Eu sunt Gatsby.

Cum așa!

Credeam că știi, bătrâne. Mi-e teamă că nu sunt o gazdă prea bună.

Îmi surâse plin de înțelegere – ca și cum ar fi stabilit pe dată o legătură între noi. Era unul din acele zâmbete deosebite, iradiind un fel de încredere nesfârșită, un surâs pe care-l întâlnești de patru sau cinci ori în viață. Părea că se adresează o clipă lumii întregi și după aceea se concentrează tocmai asupra ta…te făcea să crezi că erai înțeles exact așa cum ai vrut să fii înțeles”

  Gatsby este o enigmă: unii oameni spuneau că ar fi ucis pe cineva, alții că a terminat facultatea la Oxford, că a fost un spion german în timpul războiului. Cu toate acestea, nimănui nu îi păsa cine este cu adevărat acest om, atât timp cât aveau un loc unde să petreacă, să scape de cotidian. Acest mister se apropie de Nick, îl va invita la prânz, la mai multe ieșiri și toate pentru a pune punctul pe i nu el, ci printr-un intermediar, Jordan. Ce anume dorea Gatsby de la Nick? Să o invite la ceai pe Daisy. Zis și făcut! Ghiciți oare de ce? Gatsby era îndrăgostit de aceasta din tinerețe și, forțat de împrejurări a trebuit să plece pe front. S-ar afirma că făcea acele petreceri doar-doar poate ar fi venit și Daisy, dar aceasta nu se găsea niciodată. Ce are să se întâmple pe mai departe rămâne de citit…

    Romanul este scris la persoana I, prezentat de naratorul personaj omniprezent și omniscient. Ceea ce m-a impresionat la acest volum este că nu cunosc finalul nici acum, ori, cel puțin adevărul. Nick cunoștea ceea ce ochii și mintea îi dictau, dar adevărul gol goluț se afla, în fond, altundeva, în ochii și mintea celorlalte personaje. Ele singure își cunoșteau trecutul și preferau să îl țină închis lumii. Tema banului se regăsește în această operă, și arată că banii nu cumpără fericirea și nici  scaunele de la final de viață. Iubirea este și nu este în lucrare, unele lucruri m-au frapat prin simplul fapt că nu se potriveau cu lexemul din stânga ori cu cel din dreapta. Descrierile sunt pur și simplu superbe, duc cititorul în acea America care numai reală nu poate fi „într-o seară de toamnă, cu cinci ani înainte, se plimbaseră împreună pe o stradă acoperită de frunze și ajunseseră într-un loc unde nu mai erau arbori și pavajul scânteia alb sub lumina lunii. Se opriseră acolo și se întoarseră unul spre celălalt. Era o seară răcoroasă, învăluită în atmosfera aceea ciudată pe care o simți primăvara sau toamna, când se schimbă vremea. Luminile liniștite de prin case tremurau ca un murmur în întuneric, și li se părea că văd o scânteiere nemaiîntânită în stelele de deasupra capului”. Nu știu ce să cred despre această carte…Am citit-o cu sufletul la gură fiindcă acele cuvinte din ea îmi păreau șoapte a ceea ce va urma… Poate, tu, dragă cititor, vei elucida un mister pe mai departe… Marele Gatsby

„…și tot așa, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut.”

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

NOTA: 10/10 STELUȚE

Cartea Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald poate fi comandată de pe Targulcartii.ro

Cărţi Literatură Universală

Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald -recenzie

Sursa imagini: pinterest.com