Meseria de a trai-de Cesare Pavese-Editura Allfa

Meseria de a trăi de Cesare Pavese

Gen: Literatură universală ( jurnal)
Editura: Allfa
Anul şi locul publicării: 2015, Bucureşti
Traducere, note şi postfaţă: Florin Chiriţescu

“ Viaţa se răzbună – şi crunt – dacă cineva îi fură meseria.”

Cu numai câteva săptămâni în urmă îmi propuneam să pătrund mai mult pe meleagurile Italiei. Şi ce altă cale mai potrivită şi mai plăcută decât prin intermediul oamenilor săi de cultură? Aşadar, la drum, de astă dată cu un jurnal, al unuia dintre cei consideraţi printre cei mai importanţi scriitori italieni ai secolului XX.
“dacă-i adevărat că te obişnuieşti cu suferinţa, de ce oare cu trecerea anilor suferi din ce în ce mai mult?” 

Cesare Pavese (Santo Stefano Belbo, 9 septembrie 1908 – Torino, 27 august 1950) – a fost scriitor, poet, critic literar şi traducător italian.
“Au trecut nouă ani şi eu îi răspund vieţii tot atât de copilăreşte?”
Cu Meseria de a trăi ne face părtaşi la nu mai puţin de 15 ani din viaţa sa zbuciumată, ocazie cu care un cititor nu se întâlneşte prea des. Iar oportunitatea este cu atât mai preţioasă cu cât universul în care pătrundem este cel al unei minţi căreia nu i se poate nega măcar inteligenţa.
“(…) am făcut eu oare vreodată ceva în viaţă care să nu fie o neghiobie?”
Asistând indirect la frământările şi năzuinţele acestui scriitor, nu puţine au fost momentele în care am întrezărit printre rânduri cel puţin două nume care i-ar fi putut fi camarazi, fie prin caracter, fie prin suferinţe similare: Octavian Paler şi Franz Kafka.

Fire analitică, timidă, introvertită, de o mare sensibilitate, Kafka i-ar fi putut lua din povara singurătăţii, pe care o cunoştea foarte bine, în vreme ce Paler l-ar fi putut linişti poate, căci el stabilise deja ( Viaţa pe un peron) că: “nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent” şi că “orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.”
Nu sunt sigură dacă pentru a valorifica jurnalul la nivelul corect ar fi indicat să cunoşti mai întâi cel puţin două dintre creaţiile sale, la care face mai multe trimiteri şi raportări, sau dacă, dimpotrivă, asta ar influenţa obiectivitatea ulterioară. Eu, deşi nu am început cu asta, îmi propun totuşi să o fac, fie şi doar pentru senzaţia unei apropieri sufleteşti: “Din nou mi se pare că nu am făcut decât să descriu stări sufleteşti.”
În mai toate notaţiile se arată, de netăgăduit, un spirit analitic, inteligent, adesea nesigur, introvertit, foarte dur şi critic cu sine însuşi; capabil să formuleze judecăţi de mare valoare, concluzii logice adesea filozofice.
“Fericirea mea ar fi perfectă, dacă n-ar fi fugara nelinişte de a-i scormoni secretul pentru a o regăsi mâine şi totdeauna.”
Chinuit de întrebări şi singurătate, exil sau auto-exil, omul care transpare dintre paginile jurnalului pare să fi purtat pe umeri, voit sau inconştient, toate marile ecuaţii fără răspuns ale Universului: “Oare propria mea comportare este cea dreapta? Îmi pasă mie câtuşi de puţin despre dreptatea în lumea oamenilor?”

Artist prin definiţie, se confruntă cu stări contradictorii. Iubeşte cu patimă poezia, deşi constată singur că “e o rană deschisă, pe unde se scurge toată sănătatea din corp”, are ambiţia de a făuri, dar este măcinat de priveliştea ameţitoare care i se deschide în faţa de la treapta succesului. Doreşte să fie iubit, dar apoi conchide singur că “femeia se dă ca răsplată celui slab şi sprijin celui tare. Şi nimeni n-are niciodată ce îi trebuie.”
Între momentele de sinceritate dezarmantă, adesea învelite în arome dulci-amărui: “Există oare cineva care să renunţe când poate să aibă? Calitatea această nu e altceva decât idealul impotenţei. Şi atunci să lăsăm sfânta indignare. Dacă aş fi avut dinţi şi pricepere aş fi prins eu prada.” se strecoară ironii / autoironii reuşite: ”Ţi-ai legat întreaga viaţă de un fir de păr: nu te zbate că ai să-l rupi.”
Simţindu-se neînţeles şi singur, trădat chiar de cea care îi fusese iubită, începe să cuibărească în suflet veninul unui gând înfiorător: cel al sinuciderii. După 15 ani de luptă epuizantă, cu sinele şi cu viaţa, gândul devine realitate.

Fără îndoială că între paginile jurnalului său se vor regăsi foarte mulţi dintre noi. La fel de adevărat este faptul că nu este o lectură tocmai facilă, relaxantă, comodă. Mai degrabă este un fel de drum iniţiatic, unul al conştientizării, al luării-aminte, al introspecţiei şi al meditării. Nu în ultimul rând, sursă de lărgire a culturii, întrucât regăsim mai multe trimiteri la nume importante ( între care: Shakespeare, Poe, Baudelaire, Faulkner, Balzac) şi citări ale acestora.
“Marea, oribila ironie a vieţii este că în orice clipă putem fi proşti. Toţi se tem de asta: şi oamenii preferă să fie ticăloşi decât imbecili.”

8,5 puncte / 10

Cartea Meseria de a trăi de Cesare Pavese este oferită pentru recenzie de Compania de Libării Bucureşti. Cartea poate fi comandată de pe Compania de Librării Bucureşti. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Adelina