Minus infinit, de Renert Dusout – Libris Editorial – recenzie

Minus infinit

Renert Dusout

Libris Editorial – 2019

Număr pagini: 152

   Minus infinit de Renert Dusout – Pe locuri! Fii! Gata!

  Tudor Ursente (sub pseudonim: Renert Dusout) este un tânăr scriitor din Oradea, care nu crede în limite. Parcursul său literar a fost marcat de patru volume publicate: “Lemon Vodka”, “Preterlivion”, “Fără hashtag” și “Îmbătându-mă cu Dumnezeu”. Deși Tudor lucrează în PR, fiind specialist în științele comunicării, o viață în lipsa pasiunii sale pentru creație și puțină…„demiurgie” pare zugrăvită în tonuri sumbre de gri.(mai multe puteți citi în interviul de pe Literatura pe tocuri).

   “A scrie înseamnă a vindeca rănile lumii cu propriile răni, mi-am zis, și-am realizat brusc că nu-mi rămâne altceva de făcut decât să continui să sangerez cuvinte care să cicatrizeze în timp inimi, cu puțin noroc. Din când în când, cine știe, câte o suma de litere mari și mici, adunate laolaltă și amestecate în ordinea potrivită, vor reuși poate să se transforme în zugravi care să renoveze câte vreun hol de suflet. Și va fi destul, cred. Adevărurile absolute mă irită și mă evită, de asta n-am certitudini, știu doar că nu strică să ai curajul să te temi, din când în când, iar dacă ar fi să îți dau vreun sfat, ți-aș spune doar că viață asta n-ar trebui să fie mereu o cursă, așa că: Pe locuri! Fii! Gata!” – Renert Dusout

“Paisprezece oameni se trezesc într-un bar suspendat în neant și află că au murit în diferite momente ale istoriei contemporane. Au de acum la dispoziție fix opt ore pentru găsi răspunsul la întrebările existențiale care îi macină…sau pentru a-și celebra nihilistic sfârșitul “( Libris Editorial)

“Unde ești acum? La adăpost de durere și ură? Acolo unde, printre zâmbete și soare, afară pare începutul lumii? Departe de frig și frică?”

“Aproape de o inimă? Lângă un suflet? Vis-a –vis de viitor, privind înăuntru, cu ochii închiși, către prezent? Cât de departe de pustiu, mă întreb…

Unde ești acum?”

Așa începe primul capitol al cărții lui Renert Dusout.

   Personajul principal se regăsește într-un bar cu alți 13 oameni. Nu-și aduce aminte nimic despre cum a ajuns aici.

   În jurul lui oameni morți ca și el, supărați, veseli, mirați, și un barman ciudat care le dă de băut gratis tot ce doresc .Așa află că e mort, că aici e un loc de trecere, că e posibil să nu-și amintească nici numele, nici cum a murit și că nu se știe unde va pleca după trecerea celor opt ore.

“…Dacă nu-ți aminteșți cum ai murit, nu te teme, o vei face cel mai probabil înainte de finalul celor opt ore. Un singur om n-a făcut-o până acum. Dacă începi să uiți progresiv diverse lucruri din viața ta trecută, nu te teme, li se întâmplă tuturor. Dacă nu-ți aduci aminte cum te cheamă, nu te teme, nimeni nu-și aduce. Dacă eșți surprins de faptul că în rest, în mare, memoria e intactă, nu fi, e un caz general. Dacă vrei să știi ce se va întâmpla la finalul acestor opt ore cu tine, îmi pare rău, nu am cum să te ajut. N-am părăsit locul ăsta niciodată.”

   Practic nici o lămurire! Începe să discute cu cei din jurul lui, fiecare luându-și numele după băutura pe care o avea în pahar. Naratorul se va numi “Gin”.

  Din discuții află că nici măcar nu sunt toți din “același timp”, ani diferiți, chiar secole diferite, ei vin și pleacă  din alte vieți ca printr-o stație de tren:

“Cum ar fi posibil să ne întoarcem cu toții la viețile noastre? Am ține minte? Am călători practic în timp? Am coborî pe Pământ? Am urca pe Pământ? Am fi pe Pământ? Suntem pe Pământ? Ne-am relua viețile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Am fi pedepsiți să continuăm să trăim știind ce s-a întâmplat? Prea multe variabile, care pot fi înlocuite cu o variantă mult mai simplă, pe care unii oameni de aici o îmbrățișează probabil deja: că ne-am dus și nu ne mai întoarcem.”

   În sală – un tip mort cu ani în urmă, ucis de un soț gelos, genul de om gălăgios și puțin indiferent (cum poți întâlni în baruri), o femeie moartă în urma unui jaf eșuat, suferind că și-a dezamăgit fetița care o aștepta și că nu va fi acolo la procesul de custodie. Alții: două fete tinere, o actriță, un preot, un homosexual, o pereche care trece de mână prin secole…toată fauna pe care o întâlneșți într-un bar.

“Unde ești acum? Privind apusul, la distanță de frig și frică, sufletul îmbrăcat gros?Intrupand cuvinte din beznă în lumina? Reconstruind vise adânci din farame și ruine cu mâinile goale? Întorcând capul la fiecare prăpastie, spre deznădejdea durerii? Alegând drumul cel mai lung la răscruce, dragul unei inimi care continuă să se hrănească din stele? La adăpost de pustiu? Unde ești acum?”

   Preotul (la fel ca în viața reală) încearcă să-și impună punctul de vedere, propovăduind lucruri pe care le crede adevăruri absolute, repetând aceleași idei biblice, dar Gin are părerile lui:

”Mereu m-a amuzat termenul acesta de “absolute”, menit să le facă să pară cu adevărat incontestabile, când ele sunt de fapt cele mai subiective crezuri cu putință: există o singură religie corectă, toate celelalte religii și culte sunt false, dacă nu eșți cuminte ajungi în iad și așa mai departe. Adevărurile mele absolute? ”Încearcă să fii un om decent” e propoziția după care ar trebui să ne ghidăm și modul în care s-ar putea sintetiza toate cărțile de căpătâi.”

   Discuția cu homosexualul îl face să se întrebe căte frici și tabuuri au nu numai oamenii din jur, dar și cei în cauză. Cât de greu este ca ei să țină cont de părerile tuturor dacă nu vor  să fie ostracizați, dar și să-și poarte singurătatea de teama de-a nu se îndrăgosti:

“Nesiguranțele altora proiectate înspre “cei ca mine”. Apoi frica ce pleacă din ignoranță, căci întrebările de tipul “oare o să mi se facă rău dacă-i văd într-o ipostază romantică? ” sau mereu clasicul “oare se ia?” nu pot să provină decât dintr-un loc al odihnei minții. Un loc al beznei perpetue. Justificate, desigur. Justificate în o mie de feluri, de vreme ce nimic nu tinde să ne placă mai tare și mai mult decât să ne găsim scuze.”

Gin se întreabă retoric când vor fi oamenii mai toleranți.

Și vine întrebarea…”Ce e fericirea?”

“E momentul ăla în care nu te mai întrebi ce e fericirea. Clipa în care nu simți nevoia să întrebi sau să te întrebi  nimic de fapt. Când știi răspunsul pur și simplu, fără nevoia vreunei întrebări.”

Ce e infinitul?

“Vezi tu, infinitul nu înseamnă că nu se termină. Înseamnă că are privilegiul de a alege să nu se încheie. Asta îi dă însă și șansa de a-și alege finalul potrivit.”

   Urmează ore de chef, chiar de dezmăț, apoi  plecarea în neant. Prima pleacă actrița, cea care își urmase în moarte iubirea, pentru că fără omul iubit devenise doar o persoană, fără vise, fără sentimente. Pleacă toți pe rând.

   Într-o ultima zbatere Gin, singurul care nu-și amintește nici acum cum a murit, baricadează tot și refuză să plece. Va deveni barmanul care va avea datoria să le spună celor în trecere același text pe care îl auzise și el. Oare pentru cât timp?

“Unde ești acum? Săpând adânc în tine pentru noi începuturi? Târându-te prin tenebre către lumină? Modelând din noroaie visuri noi? Înaintând prin beznă cu un singur chibrit pe jumătate stins, știind că ceața se va disipa într-un final? Cauterizând rănile noi cu ajutorul celor vechi? Dezbracându-te încet, piatră cu piatră, cărămidă cu cărămidă? Pierzându-te de tot în tine, acolo unde ești de fapt,dincolo de umbre și înecuri? Cât de aproape de pustiu pentru a realiza miracolul pustiului, mă întreb? Unde ești acum?”

Sub forma unui bar aflat la trecerea dintre lumi, și a interacțiunii personajelor, Renert Dusout încearcă să “clarifice” unele întrebări existențiale.

   Există Rai și Iad? Ce simți când treci dincolo? Trăiești mai multe vieți? Vor fi gândurile și ideile tale aceleași sau altele în fiecare viață? Te pierzi între vieți sau refaci același traseu la treceri?

   Întrebări la care fiecare dintre noi încearcă poate să găsească răspunsuri, făcând un amestec din știință, religie, literatură, filozofie, istorie, rămânând totuși cu aceleași îndoieli.

   Cartea lui Renert Dusout este scrisă într-un stil plăcut, citibil, chiar și cele mai grele întrebări fiind expuse într-un mod ușor de înțeles. Pare ușor de citit, dar fiecare pagină te face să-ți pui întrebări, să încerci să afli răspunsuri, să te gândești dacă autorul are dreptate sau nu.

Este ca o confesiune care te determină nu numai s-o citești, dar  “s-o și gândești”.

Cartea Minus infinit, de Renert Dusout o găsiți pe Libris.ro

Recenzii cărți

#literaturapetocuri #autoriromani #bookreview #recenziicarti

Minus infinit de Renert Dusout recenzie.Minus infinit de Renert Dusout – Libris Editorial