Mouelle Rocher de Cosmisian

Mouelle Rocher, de Cosmisian – Editura Libris Editorial – recenzie

Mouelle Rocher

volumul 1 „ DEZLITERAREA” pe fuior de timp

Autor: COSMISIAN

Editura: Libris Editorial, 2019

Număr pagini: 186

Autori români

   Mouelle Rocher de Cosmisian romance.

Despre autor

   „Premiul ION CREANGĂ al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași la Concursul Național „Ion Creangă”, de creație literară – Povești 2013 – Neoproză ”smart emotional” .”

   Autorul îți păstrează anonimatul scriind sub pseudonimul COSMISIAN, dar nu este un necunoscut. O să-l recunoașteți ca blogger vechi. Sigur ați întâlnit textele lui pe blogurile gândurineinfinite.wordpress.com și povesteapapadiei.wordpress.com. Așa l-am cunoscut și eu acum câțiva ani în grupul literatura pe tocuri. O adevărată provocare să-i citesc textele, o să vă spun de ce, mai încolo.

   „Dedic această carte iubirilor mele, acelor bărbați care împreună au format bărbatul perfect. Idealizata iubire perfectă, ce m-a făcut să caut un om care să o cuprindă, a fost o himeră, o muncă de Sisif.” MR

Am avut plăcerea să scriu câteva cuvinte pentru coperta acestui roman :

   „Detașat de înfățișarea materială a lucrurilor, folosind de multe ori cuvinte abstracte, Cosmisian pune accentul pe detalii fine și profunde menite să se joace cu imaginația cititorului, purtându-l într-o lume de vis. Scrisă la persoana I, această poveste este încărcată cu emoțiile iubirii, relatată într-o manieră elegantă și sensibilă.

   „Oare iubirea poate fi uitată?” – cu siguranță, Mouelle Roucher este povestea care înnobilează iubirea scrisului și lecturii, dăruind o avalanșă de trăiri interioare pe care cititorul și le însușește involuntar.”

   Tema acestui roman este iubirea și transformările ei în timp. Influența pe care o au cărțile și oamenii din apropiere asupra destinului.

   Personajul principal și totodată subiectul romanului este Mouelle Roucher, o scriitoare misterioasă. Iar ca personaje secundare îi avem pe Pierre, iubitul ei, care, după ce se desparte de ea are un accident. Rămâne în comă pentru o perioadă îndelungată. Un tânăr scriitor îndrăgostit de scriitura autoarei și Eugenie, asistenta personală a doamnei.

   Autorul a construit un personaj de excepție. Mouelle este foarte asemănătoare cu scriitura lui Cosmisian. Misterioasă, curajoasă, elegantă și plină de profunzime. Fac această comparație îndrăzneață pentru că am citit multe cărți, mulți autori diferiți, dar amprenta originală pe care o lasă Cosmisian într-un roman debutant este promițătoare.

                 ,,Să iubești un trup gol este mai ușor decât

                            să iubești un suflet gol

– Ai putea trăi fără să scrii?, m-a întrebat brusc, schimbând în mod evident subiectul de la tragicul accident al lui Pierre. Am sesizat durerea ce îi sugruma respirația și am evitat să revin la subiectul pe care l-a închis cu o întrebare la care nu mă gândisem până atunci.

– Să nu mai scriu? Cu siguranță că am putea trăi fără multe dintre lucrurile frumoase din viața noastră. Pentru mine, scrisul este un confident care pare să îmi fie întotdeauna alături.

 Mouelle mișca din cap a aprobare… „

   Cei doi scriitori, legați de aceeași pasiune, devin prieteni, iar tânărul scriitor este fascinat de tot ce e legat de această femeie misterioasă. Atras nu doar de calitatea textelor scrise de Mouelle Roucher, ci și de feminitatea și decența cu care aceasta se manifestă. Această fascinație pentru scriitoare îl îndeamnă pe tânărul scriitor să-i rămână aproape, să descopere cât din ceea ce scrie este adevărat și cât e ficțiune. Să-i dezgolească sufletul de taina iubirii neîmplinite.

  Ce se întâmplă cu povestea de iubire dintre Mouelle și Pierre, ce decizii ia tânărul scriitor și cum se desfășoară toată povestea trebuie să descoperiți singuri, eu vă spun doar ce veți găsi în acest scurt roman în afară de poveste.

   Textele lui Cosmisian publicate pe blog nu sunt întotdeauna ușor accesibile, dar simplitatea cu care a scris această carte îi oferă un iz aristocratic, o finețe deosebită. Profunzimea fragmentelor în care este descrisă iubirea te poartă într-o lume de basm, aproape palpabilă.

Genele tale erau două surori gemene, născute una deasupra ochilor tăi, cealaltă, în ochii mei. Albul din ochii tăi era ca al lunii atunci când iubea. L-am atins. Avea numele tău scris pe iris. Ce este cunoașterea? Miracolul de a te privi îndeajuns.”

Nu-i așa că sună atât de romantic?

Eu aștept volumul 2, curioasă.

   Pentru că am obiceiul să fiu sinceră, o datorie față de autor și de cititor o să spun ce mi-ar fi plăcut să descopăr în această poveste pentru ca ea să fie perfectă în ochii mei ca cititor.

   Foarte atent cu detaliile absolut deosebite și profunde, Cosmisian a acordat mai puțină atenție poveștii de iubire dintre Pierre și Mouelle. Nu mă refer la consumarea fizică a relației, ci la stadiul în care se afla iubirea lor. Ușurința cu care renunță la început Pierre, la relație, e specifică unei iubiri superficiale, iar dragostea aproape dureroasă a lui Mouelle e specifică unei relații mai vechi.

   Ar putea exista și alte explicații, ca imaturitatea unuia dintre personaje, dar nu vreau să speculez. Sper ca volumul 2 să completeze ceea ce aștept ca cititor de la o poveste de iubire. Fără nici un dubiu iubirea prin ochii naratorului este pură și nemărginită.

   Am citit un fragment din romanul la care lucrează Cosmisian și pot spune că „ Lucette” e o altă surpriză plină de emoții.

Succes, Cosmisian!

Recenzii cărţi

Verifică disponibilitatea cărţii în librăria online: libris

Mouelle Rocher de Cosmisian – Editura Libris Editorial – recenzie

 

 

 

 

 

***Vero Budea (Vero)***Iubesc viața și oamenii, sunt o fire sociabilă, deschisă, loială, apreciez persoanele sincere cu coloană vertebrală, pasiunile mele sunt scrisul și cititul, deși sunt încă o amatoare. Sunt deschisă la tot ce e nou și folositor. Familistă convinsă, soție, mamă, fiică, noră și prietenă. Nu suport minciuna și trădarea. Găsesc fericirea în lucrurile mărunte. Pentru mine nu există nu pot, numai nu vreau, iar eu vreau. Literatura pe tocuri e locul unde mă simt acasă, un loc unde prietenia și bunul simț mă îmbrățișează.

7 COMMENTS

  1. Frumoasa,sincera si atractiva recenzie,asa cum sigur este si romanul.
    Felicitari autorului!
    Felicitari Vero!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.