Noutati la Editura Polirom

Noutăţi la Editura Polirom

1.Pisica musafir-Takaski Hiraide

Traducere din limba japoneză şi note de Diana Tihan

„Un roman cu adevărat strălucitor.” (Kenzaburo Oe)

Alcătuit cu fine tuşe de observaţie atentă, romanul Pisica musafir străluceşte prin micile momente şi bucurii ale vieţii, surprinse pe fundalul unei frumuseţi poetice rare. La finalul epocii Showa, el şi ea – soţul care tocmai demisionase de la o editura şi soţia, corector de manuscrise – locuiesc cu chirie în centrul oraşului Tokyo, într-o casă din curtea unui conac construit în anii ’60. Între cuplul trecut de prima tinereţe şi Mica, pisica vecinilor, care vine adesea în vizite clandestine, se înfiripă o puternică legătură afectivă prin care viaţă capătă un alt sens. Această fericire a lucrurilor mărunte durează până într-o zi, când Mica îşi întîrzie mai mult decât de obicei apariţia şi panică se insinuează în molcomul şir de întâmplări cotidiene…

„Un şir de obiecte şi experienţe ieşite din comun care par să nu se mai termine, o combinaţie curioasă de iuţeala şi minuţiozitate: ceea ce la început pare aglomerare de imagini întâmplătoare se transformă într-o colecţie aproape microscopică de emoţii şi fenomene.” (The Believer)

„Romanul lui Takashi Hiraide este o imagine intimă, vie, surprinsă în detaliul unui loc în acelaşi timp deschis tuturor privirilor şi plin de taine.” (The New York Times Book Review)

„Pisica musafir oferă o lectură captivantă, plină de inteligenţă şi umor.” (Publishers Weekly)

„O poveste delicată şi încîântătoare despre dorinţa de a fi aproape de cineva şi durerea absenţei.” (Atmospheres)

2.Insulele lui Thomas Hudson-Ernest Hemingway

Traducere din limba engleză şi note de Ona Frantz

Insulele lui Thomas Hudson este marele roman (postum) al marii, din care s-a desprins, câştigîndu-şi independenţa şi nemurirea, dar lăsând teribile ecouri în corpul romanului, povestirea Bătrânul şi marea. Thomas Hudson însuşi este un personaj de sub contururile căruia transpare Hemingway, un nou alter ego – că mulţi alţii din proză lui, însă diferit de ceilalţi. Pentru că pictorul destoinic care ajunge vânător de nazişti prin insulele coraliere de la marginea paradisului sau pierdut are cea mai grea misiune dintre toate alter egourile lui Hemingway: să afle despre iubire şi înţelegere după ce din viaţă lui a dispărut tot ce iubea – fără că el să fi înţeles cum. Cititorii prozei antume a lui Hemingway vor avea parte de bucuria unei lecturi familiare prin forţă şi culoarea frazei şi în acelaşi timp de surpriză de-a regăsi perfect coagulate cioburi de realitate istorică, frânturi din viaţa personală a scriitorului şi un întreg curent subteran de personaje anterioare pe care se sprijină substanţă acestui roman, cu nimic diferit de Gulfstreamul din care creşte carnea insulelor lui Thomas Hudson.

„Un roman împlinit, care poate sta fără teamă alături de celelalte capodopere ale lui Hemingway.” (The New York Times Book Review)

„Umorul inteligent al lui Hemingway nu e nicăieri mai viu ca aici. Amintirile din Paris sunt la fel de muşcătoare şi de înviorătoare ca în Sărbătoarea continuă, iar episodul de la pescuit e aproape tot atât de impresionant ca şi înfruntarea lui Santiago cu peştele din Bătrânul şi marea.” (The Philadelphia Bulletin)

„În multe dintre episoadele acestui roman găsim cele mai pasionante şi mai percutante pagini pe care le-a scris vreodată Hemingway.” (Saturday Review)

3.Ca să nu te pierzi în cartier-Patrick Modiano

Traducere din limba franceză de Mădălina Vatcu

Premiul Nobel pentru Literatură 2014

Jean Daragane, un scriitor trecut de şaizeci de ani, trăieşte într-un prezent fără bucurii; numai lectura din Buffon şi contemplarea copacilor şi a florilor îi mai dau speranţa în viaţă. Însă pierde întâmplător o agendă veche, de care nu-i pasă mai deloc. Un individ straniu o găseşte, îl sună să i-o înapoieze şi aşa începe povestea în care Daragane, odată cu nume de locuri şi numere de telefon ieşite din uz, îşi aminteşte frânturi de o blândeţe dureroasă pe care atât de mult se străduise să le uite. Pasajele albe din copilărie şi tinereţe se umplu încetul cu încetul, detaliile se înlănţuie treptat în jurul unor personaje şi dau la iveală destine şi oameni importanţi din viaţa lui. Trezite, amintirile transpar, contururile lor sunt imprecise, romanul fiind un melanj în care caracterul difuz al impresiilor, analiză psihologică, deziluzia şi poezia se împletesc într-o poveste-anchetă asupra lumii lăuntrice şi memoriei.

„Nu trebuie să desluşeşti niciodată misterul. Şi oricum, un scriitor n-ar fi în stare. Chiar dacă se străduieşte cu minuţiozitate, doar îl adânceşte şi mai mult. Samuel Beckett spunea despre Proust, care practic nu făcea decât să-şi explice personajele: «Limpezindu-le, Proust le sporea misterul».” (Patrick Modiano)

„La Modiano, nimic nu este vreodată sigur. Universul e mişcător asemenea nisipurilor nevăzute ce pot să te înghită într-o clipă. O casă din Saint-Leu-la-Foret, square du Graisivaudan, postul de frontieră de la Ventimiglia, Tremblay: romancierul îşi ţese pânză, ale cărei fire converg spre o femeie, o piesă crucială în puzzle-ul spulberat al copilăriei lui… Cititorul obişnuit cu cărţile lui va regăsi cu bucurie în acest roman senzaţia de vag, atmosfera bizară, izul muced al unui trecut tulbure. Cititorul nou, stârnit de Premiul Nobel, va pătrunde în acest spaţiu inedit şi va rămâne pe veci cucerit de vraja lui.” (Le Figaro)

4. Inventează ceva-Chuck Palahniuk

Traducere din limba engleză de Dan Sociu

Inventează ceva aduce laolaltă douăzeci şi trei de povestiri scrise de-a lungul mai multor ani şi publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice şi tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt, fiecare în parte, un exerciţiu stilistic de o originalitate şi o inventivitate cuceritoare.

Că e vorba de un adolescent eminent, lobotomizat după o sesiune de electroşocuri cu defibrilatorul din cabinetul medical al şcolii, ca în „Zombi”, sau de un fiu încrezător în terapia prin râs care încearcă să-şi salveze tatăl bolnav de cancer în faza terminală cu o colecţie de glume nesărate, ca în „Cioc-cioc”, sau de primele apariţii ale faimosului Tyler Durden din Fight Club, cum se-ntâmplă în „Expediţia”, povestirile sale înfioară, uluiesc sau incinta, însă nu te lasă nici o clipă indiferent.

„Cele mai inspirate povestiri semnate de Palahniuk, o îmbinare de bufonerie, oroare şi emoţie, te propulsează dincolo de incredibil, în spaţiul locuit de cele mai bune comicsuri sau de spiritul unui Rabelais ori al unui Burroughs.” (The Guardian)

„Palahniuk reuneşte pentru prima dată în volum povestirile care-i poartă marca: umor, oroare şi îndrăzneala nebună, toate devenite subiect alături de foc, fluide corporale, malformaţii, materialismul societăţii, bestialitate, o minge de tenis fermecată şi o crimă ce are loc în timpul unui festival.” (Publishers Weekly)

„Stilul modern, unic al lui Palahniuk înlătura orice convenţie, orice aer vetust… cititorului îi e cu neputinţă să se complacă în confortul narativ.” (Booklist)

5.Sămânţa încolţită-Anchee Min

Traducere din limba engleză de Ionuţ Sociu

Continuarea bestsellerului Azaleea Roşie

La 20 de ani după apariţia primului roman inspirat din propria viaţă, Azaleea Roşie, în care zugrăvea în culori sumbre tribulaţiile ei în timpul Revoluţiei culturale chineze, Anchee Min hotărăşte să-şi întregească povestea vieţii în Sămânţa încolţită. Sincer şi adesea şocant, scriitoarea relatează dificultăţile cu care s-a confruntat că imigrantă până când a ajuns să se adapteze ritmurilor ţării de adopţie şi să-şi construiască o carieră literară de succes. Munca epuizantă, efortul de a învaţă singură engleza stând într-o cămăruţă neîncălzită şi urmărind la televizor serialul Sesame Street, trauma unui viol, căsătoria eşuată şi apoi divorţul deprimant, naşterea fiicei sale, Lauryann, şi a doua căsătorie – fericită – sunt numai câteva dintre experienţele în care se regăsesc, într-un fel sau altul, atâţia dintre imigranţii ce au venit în America, „ţară făgăduinţei”, cu inima plină de speranţa într-un viitor mai bun.

„Prin romanele sale, Anchee Min a găsit o cale de a păstra legătură cu propriile rădăcini culturale lăsate în urmă. Ea a reinventat o imagine frumoasă, tragică, dramatică a unei Chine pe care acum o poate privi fără durere. La fel cum s-a întâmplat cu mulţi artişti emigranţi, America i-a dat lui Anchee Min şansa de a aduce seminţele extraordinarei sale poveşti dincolo de ocean, unde le-a îndemnat să înflorească.” (The New York Times)

„O poveste adevărată înfăţişînd calea de la mizerie la bunăstare, din Shanghai în Chicago… O carte care te inspiră, despre o dârzenie şi o tărie de caracter uluitoare.” (Kirkus Reviews)

„Privind scrutător moştenirea Revoluţiei culturale a lui Mao Zedong, Anchee Min creează prin romanul ei un puternic şi tulburător contrast între atitudinea americană şi cea chineză în faţă valorilor umanităţii.” (Publishers Weekly)

6. Şarpele din inima mea-Ofelia Prodan

Ofelia Prodan cunoaşte vechea legendă orientală care spune că la fiecare intersecţie dintr-un oraş părăsit se strâng demonii şi îl aşteaptă pe călătorul străin care se încumetă să treacă pe acolo, pentru a-i tulbura minţile. Din fiecare pagină a Şarpelui din inima mea se iveşte o nouă faţă a celui care te ispiteşte şi te conduce printre demonii din carte, încât nu ştii prea bine dacă te vei rătăci sau vei ajunge în final la o destinaţie. Ajungi, dar nu mai eşti tu!

„Am vrut şi n-am vrut să scriu Şarpele din inima mea. Fiecare poem a fost ca o incizie în craniu, dezvelind o parte bolnavă din creier. Nebunia îmi dădea lacomă târcoale în fiecare noapte şi, terifiată, spuneam «Stop!». Şi totuşi, continuăm, cu o luciditate sinucigaşă, a două zi, sfidând orice. Trebuie scrisă cartea această, îmi şoptea perfid vocea interioară. Am scris-o şi în final am zis: «Şarpele din inima mea îmi codifică o parte din viaţă şi e foarte bine aşa!».” (Ofelia Prodan)

„În lirică Ofeliei Prodan, Şarpele din inima mea face saltul dinspre luciditatea dusă la extrem din No exit către reveria fascinantă a sfârşitului; un sfârşit pe care autoarea nu-l înţelege că pe o lespede trântită peste mormântul proaspăt, ci ca pe un prilej neaşteptat de analiză a ultimilor paşi dinaintea marelui final. Ipostazele declinului se succeda cu rapiditate în nişte episoade epice cu o incredibilă forţă imagistică. Efectul de suspans e garantat: în acest nevinovat şotron jucat cu moartea, singură certitudine lăsată cititorului este că, pentru Ofelia Prodan, graniţa dintre viaţă şi poezie a fost de mult – şi definitiv – desfiinţată.” (Dan-Liviu Boeriu)

7. Ascultă cum plâng parantezele-Nora Iuga

În noul sau volum de versuri, ascultă cum plâng parantezele, Nora Iuga şi-a dorit să se exileze între paranteze drepte, ca un adaos necesar la titlul-propoziţie imperativă, pentru că plânsul din interior să se facă mai bine auzit.

Suprarealistă sau oniric-dadaistă, poezia de acum a Norei Iuga este prezentată printr-un fragment din Zenobia lui Gellu Naum, un text pe care poeta şi l-a apropriat în aşa măsură, încât a considerat că este singurul care îi poate recomandă noul volum.

ascultă cum plâng parantezele creează într-adevăr suspans şi dă fiori, urmând ca finalul imprevizibil să adâncească misterul.

„…ce vă spun eu e purul adevăr, câteodată mă aflu într-o stare din care vreau să comunic ceva şi atunci pac! vin cuvintele, iar starea aceea, dacă mă las furat de ele, se duce dracului şi dumneavoastră abia atunci vă place fiindcă începeţi să recunoaşteţi în cuvintele mele ceva bine ştiut, pe când mie, încă de la naştere, mi-a intrat în cap că am de comunicat lucruri uitate, de undeva unde sensibilitatea mea ar putea întâlni marea sensibilitate generală pierdută pe drum, vă rog să mă scuzaţi că folosesc cuvântul sensibilitate, îmi vine să plâng de necaz ştiu că sunteţi cultă, mi-aţi dovedit-o făcându-mi confidenţa că citiţi romane, dar nu de literatură e vorba şi nici de cuvinte, puţin mă interesează şi literatura, şi cuvintele…” (Gellu Naum, Zenobia)

„Sunt un enfant prodige la 85 de ani. M-am născut din conjuncţia dintre un ochi de miel şi o furculiţa, asta căa măcar să simţiţi, dragii mei, dacă tot nu înţelegeţi că vă iubesc la nebunie când spuneţi: «Merge şi aşa!», ca şi cum v-ar intra pe fereastră marele necunoscut…” (Nora Iuga)

 8. Capcana Daesh. Statul Islamic sau întoarcerea Istoriei-Pierre-Jean Luizard

Traducere de Nicolae Constantinescu

Capcana Daesh, cea mai cunoscută lucrare a lui Pierre-Jean Luizard, a obţinut Prix Brienne du livre geopolitique (2015).

Necunoscut până în urmă cu puţin timp, Statul Islamic şi-a făcut o intrare sângeroasă în arena internaţională. Profitând de crizele succesive care au afectat Irakul şi Siria, Daesh a preluat controlul asupra unei zone extinse şi dispune în prezent de resurse financiare uriaşe. Pierre-Jean Luizard explică succesul acestei grupări, care nu se datorează exclusiv unor evenimente externe: Statul Islamic are o strategie bine pusă la punct, bazată pe alianţe tribale şi pe ideea unui stat transnaţional. În opinia sa, orice intervenţie a comunităţii internaţionale în regiune nu va face decât să perpetueze criza în lipsa unui proiect politic realist şi viabil, proiect pe care statele occidentale nu par deocamdată capabile să-l formuleze. În schimb, ele par să alunece tot mai mult în capcană întinsă de Daesh, care, în încercarea de a coagula populaţia sunnită, le implică în conflicte ce pot fi interpretate ca intervenţii abuzive, în siajul mai vechii dominaţii occidentale în Orientul Mijlociu.

Din cuprins:

Apariţia bruscă a Statului Islamic • „Stat” sau „organizaţie teroristă”? • De la Sykes-Picot la Yaarubiya, întoarcerea Istoriei • Himere panarabiste • Revenirea sângeroasă a „problemei irakiene” • Statul sirian întors la confesionalism • Statul Islamic la porţile Libanului • O Iordanie paralizată • Arabia Saudită: regele e gol • Turcia: Erdogan prins în propria-i capcană

Sursă: Editura Polirom