Ora fantomelor - Fragment La capătul șoaptelor - Mihai Cotea - Cadranul autorului

Ora fantomelor – Fragment La capătul șoaptelor – Mihai Cotea – Cadranul autorului

“CADRANUL AUTORULUI”
 Autorul scrie 4 povești, povestiri care să aibă ca temă cuvintele aferente fiecarei părți de cadran.
Poveștile vor fi în genul pe care-l scrie fiecare autor: thriller, polițist, SF, fantasy, romance.
Ora fantomelor

— Vă pot ajuta cu ceva? ai întrebat, încercând un zâmbet.

— Am venit doar ca să văd de ce-i în stare frate-meu, zise Ishik, neclintită, atonală. Refuza să afișeze vreo emoție.

Vă priveați ochi în ochi, fără a vă slăbi din priviri.

  Începeai să te simți tot mai straniu, iar cuvintele ei nu făceau altceva decât să mărească acea stare. Ai înghițit în sec și te-ai încumetat să ceri mai multe informații.

— Puteți fi mai explicită? La ce frate vă referiți? Sunteți rudă cu vreun cunoscut de-al meu? Cu Răzvan?

  — Mă îndoiesc că-l cunoșteai pe Răzvan, aruncă femeia, evitând formalismul pe care i-l oferiseși. Dacă l-ai fi cunoscut, nu cred că te-ai fi supus la… asta. N-am nicio legătură cu el. Știu câteva lucruri, doar atât, oftă ea. La doctorul Said mă refeream.

— Doctorul Said e fratele dumneavoastră? ai îngăimat siderat.

Ishik începea fie tot mai iritată. Conversația ducea altundeva.

Văzuse altfel întâlnirea cu tine.

  S-o fi bruscat, s-o fi rănit, să dai în ea până la extenuare, așa cum își ucideau strămoșii oamenilor adversarii. Să-i alimentezi răzvrătirea aia pornită din ancestral care o pusese acolo, în fața ta.

Se ridică și porni spre geamul din dreptul ei. Dădu draperia la o parte și zâmbi.

  — Mereu stau ăștia aici? întrebă fără să se-ntoarcă. Nu știu cum îi suporți. Cum poți face față presiunii? Bănuiesc că te-ai gândit la toate dinainte. O persoană necalculată nu s-ar fi înhămat la o astfel de operație… nu una efectuată de Said, în orice caz, adăugă cu ironie.

  Începu să râdă și să se lase pradă spasmelor provocate de un râs mai mult nevrotic decât sincer. Privea spre același loc.

— Ia uite la ăla! A, n-ai cum să-l vezi, las’ că-ți zic eu. E unu’ care încearcă să se urce pe gard. Apropo, până acum n-ați…

  Ishik se întoarse brusc și la fel de brusc apoi se și opri. Un curent îi petrecu tot trupul, iar ea nu mai putea glăsui. Ochii se întâlniră cu neimaginabilul. Nu era pregătită pentru asta. De spaimă, începu să respire sacadat.

  Stăteai în picioare la mică distanță de ea. Afișai un zâmbet din ochi, dar retina căpătase o albeață neobișnuită care le dădea o culoare de albastru murdar. Ishik abia mai respira.

  Știa din surse sigure că operația nu-i reușise lui Said și miza pe asta. Toate datele se potriviseră la fix… până în clipa asta.

— Pe cine cauți să vezi, Ishik? ai emis, pe un ton ușor metalic.

Femeia își înăbuși un strigăt.

 Era incapabilă să mai articuleze ceva. Avea senzația că i se pietrificaseră corzile vocale. Subit, tu o tutuiai, îi spuneai pe nume, stăteai în picioare și arătai extrem de straniu, toate în decurs de câteva secunde.

  Imobilă, Ishik începu să respire adânc, tot mai rar, inducându-și o stare de calm, neslăbindu-te din priviri.

Era șansa vieții ei.

O simțea.

  Masochismul dintre ea și Said își spunea cuvântul și hotărî să ia situația în propriile mâini. Nu era o lașă, nicicând nu fusese. Dovadă era prezența ei acolo. Acum înțelegea mult mai bine.

— Pe tine te căutam… Daniel…

— El e la fereastră acum, înăuntru. Te privește dinăuntrul negurii. Pe cine cauți să găsești? întrebai.

 Ishik își mușcă ușor buzele. Oricât s-ar fi stăpânit, stranietatea acelui moment i se părea că o depășește. Cu multă precauție, făcu în pas înspre tine. Păreai posedat, imobil.

— Despre ce vorbești? Despre cine? Daniel, ești bine?

— Daniel e bine, doar că eu te-am găsit în locul lui.

  Femeia se lipi de fereastră. Draperia vernil a ferestrei se înclină sub greutatea ei, părând că e aproape de a se rupe.

Respirația i-o luă razna, din nou.

— Cine ești tu? Ce vrei de la mine? întrebă șocată.

— Eu sunt obișnuit să iau tot ce mi se oferă. Mai bine spune tu ce vrei de la noi.

  Ishik venise să te avertizeze în legătură cu intențiile murdare ale lui Said și să încerce un armistițiu, dar nu se așteptase niciun moment că va da peste Acela. Ishik era o persoană care ținea la tradiția islamică, deși nu o practica fervent. Citise Coranul, ca orice musulman care se respectă, ba chiar învățase pe de rost fragmente, atent supravegheată de Mamă, cea care se îngrijise de tot ce ținea de educația fetei. Ea îi inoculase respectul față de Allah și de tot ce ținea de religia lor, până într-un moment. Acela când o luase pe căile ei.

  Imediat după căsătoria cu magnatul gazelor de șist, un personaj libertin care deviase de la cale, fata alesese să se alăture concepției lui despre lume. O viziune mult mai relaxată care îmbrățișa idei și practici deloc bine văzute de musulmani până atunci.

  Privind acea Prezență, în mintea ei apăru un cuvânt cu care o asocie de îndată – djinn. Djinnii aveau, în limba arabă, semnificația de ceea ce este ascuns, fiind considerați entități intermediare cu acțiune ambivalentă – când bună, când rea. Djinn mai semnifica și întunericul nopții, adâncul lucrurilor sau inspirația poetică, tradiția islamică având un parcurs lung în acest domeniu. Un echivalent al acestor djinni în credinţa populară românească se plia pe povestea Zburătorului.

Ishik mai știa și că un djinn are capacitatea de a poseda corpuri.

— Ce vrei de la mine? N-am venit pentru tine, articulă cu greu.

  Bărbatul făcu doi pași, apoi se opri. Își mișcă capul și-ncercă să o privească în ochi, dar ea își feri privirea.

Se temea de privirea unui djinn.

Se temea că-i va răpi sufletul.

— Te voi găsi prin albastrul sufletului și-ți voi reda libertatea prin mine. Va fi să fii a mea.

Corpul bărbatului căzu, inert, la pământ.

(fragment din romanul La capătul șoaptelor, Mihai Cotea, editura Cartea Daath, București, 2020) 

Mihai Cotea

Cadranul autorului

Autori români

Ora fantomelor – Fragment La capătul șoaptelor – Mihai Cotea – Cadranul autorului

 

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

3 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.