Orașul Ambasadei de China Mieville-Comunicarea: Ultima Frontieră
Orașul Ambasadei, de China Miéville-Comunicarea: Ultima Frontieră-recenzie
Editura Paladin
Data apariției: 2014
Titlul original: Embassytown
Traducere Liviu Radu
Număr de pagini: 474
Scriitorul britanic China Miéville își autoetichetează creațiile pe care noi le numim generic SF, ca weird fiction și curentul său literar plin de originalitate, New Weird. În multe clasificări îl găsești însă plasat la fantasy sau, mult mai motivat, la steampunk. Este bine că și-a stabilit singur apartenența, pentru că stilul din cele mai bune romane ale sale este unul eclectic, exuberant, cu idei explodând peste tot și conglomerându-se în ceva extrem de straniu și foarte extravagant.
Nu este deloc un autor care îți ușurează vreun moment strădania de a-i înțelege universul. Te aruncă direct în Big Bang, cu evenimente fulgurând din toate direcțiile, fără să poți cuprinde pe cât de repede ți-ai dori toată panorama, toate legile lumii fantastice care germinează în jurul tău și toate motivațiile acțiunilor ce deja se succed fără răgaz. Când am citit trilogia Noul Crobuzon, primul volum, Stația Pierzaniei, mi s-a părut cam prea complicat și confuz, aproape că nu i-am putut savura povestea. De abia din al doilea, Cicatricea, culminând cu al treilea, Consiliul de Fier, când deja am prins sensul teribilei, dar atât de ineditei, malformări de worldbuilding, am putut percepe cu adevărat tot sublimul celei mai bune serii de până acum a lui Miéville.
Romanul Orașul Ambasadei, un stand-alone premiat cu Locus în 2012, comprimă cumva același efect revelatoriu al trilogiei. În prima parte jumate’ (vreo sută de pagini) e ca și cum te-ai fi trezit brusc în viitor și ai fi deschis holovizorul sau ce s-a mai dezvoltat în materie de informare video și ai privi știrile, talk-show-urile și câteva reportaje făcute pentru cei care deja erau la curent cu evenimente importante trecute, dar ce nu s-au întâmplat încă în timpul tău. Nu e o mare problemă când schimbările sociale și culturale sunt mai simpluțe, dar, hei!, ești într-o construcție Miéville, nimic nu e vreodată simplu sau șablonard în lumile lui.
Cu atât mai mult cu cât universul de-aici îl descoperim direct prin ochii protagonistei, Avice Benner Cho, printr-o narare la persoana întâi, cu salturi de la prezent la trecut, în copilăria acesteia sau în timpul cât a părăsit planeta Arieka, unde s-a născut, pentru o carieră spațială de cufundătoare în immer.
Ariekeii, numiți mai respectuos Gazde, sunt locuitorii băștinași ai planetei Arieka, cei care au acceptat înființarea unei Ambasade și a unui Oraș al Ambasadei, unde mediul natural, altfel destul de aspru pentru oaspeți, este adaptat coloniștilor umani care locuiesc aici. Există curiozitate și dorință de cunoaștere între cele două specii, dar asta, contrar experienței oamenilor cu alte genuri de extratreștri/exoți nu duce la o rapidă înțelegere a culturii fiecăruia, din cauza stranietății nemaiîntâlnite a ariekeilor.
Modul acestora de comunicare este absolut unic. Limba, pentru ei, coincide cu lumea însăși. Nu există posibilitatea de a minți pentru că e de neconceput ca vreunul să facă o afirmație care nu are corespondență în viața reală. Au nevoie de neologisme comparative pentru orice termen nou, așa că e posibil ca un cetățean uman surprins într-un eveniment excepțional să intre în limbajul local, să devină el însuși o comparație, așa cum s-a întâmplat cândva cu Avice.
De asemenea, ariekeii se exprimă pe două voci concomitent, fiecare. Nu acordă atenție unui vorbitor singular umanoid sau unor reproduceri ale propriilor sunete cu ajutorul mașinilor. Pentru a putea intra în sfera lor de percepție este nevoie de o dualitate conversativă care să vină din aceeași minte, sau din minți foarte asemănătoare. Trucurile pe care le încearcă oamenii pentru a depăși bariera comunicațională sunt mai întâi gemenii monozigoți, apoi clonele educate special pentru a se completa reciproc în timpul unei convorbiri inter-specii, pe fondul structurii cerebrale identice.
Există mai mulți ambasadori doppeli, care au chiar și numele formulat dual, câte o silabă pentru fiecare component al duetului: CalVin, MagDa, JazMin, JoaQuin, YlSib, EzRa.
De la ultimul, cel sosit din afara planetei, care nu e constituit dintr-o pereche de clone ca ambasadorii locali, special formați, ci din ceea ce par două individualități complet diferite care au trecut textul stăpânirii limbajului pe baza afinității, vor începe și tulburările pe Arieka, odată cu surparea echilibrului construit cu atâta migală între oameni și ariekei, sub influența factorului extern perturbator.
Avice are în clipa când evenimentele încep să se precipite, o triplă calitate: aceea de localnic care cunoaște lumea unde s-a născut, este unul dintre puținii locuitori ai Orașului Ambasadei care a trăit în lumea exterioară, grație specializării ei, ba chiar s-a și întors cu un soț lingvist de pe altă planetă și… cea de comparație vie, acceptată de către Gazde la evenimente de felul Festivalului Minciunilor – rod al fascinației exoților pentru capacitatea oamenilor de a fabula, imagina și mistifica. Devine inevitabil ca ea să fie prinsă în mijlocul vârtejului atunci când turbulențele, pornite de la ceva atât de banal ca felul de a rosti, se amplifică.
Din punct de vedere al descrierilor, narațiunea lui Miéville este una a imaginilor fragmentare, ni se prezintă mereu în fugă și pe bucățele înfățișarea orașului sau a extratereștrilor, faunei și florei indigene – niște componente de puzzle fixate pe tabloul cel mare, restul urmând să completăm fiecare dintre noi cu imaginația.
Chiar și efectele științifico-tehnologice folosite, deși par să aibă o bază serioasă de sistematizare, nu ne sunt livrate nouă decât drept niște termeni germanici: manchmal (câteodată) este spațiul banal unde acționează legile ordinare ale fizicii, ca limita vitezei luminii – de exemplu, și immer (întotdeauna) un soi de hiperspațiu unde toate acestea sunt suspendate și se pot executa tot felul de panglicării spiralate pentru a parcurge mari distanțe din univers. Și din acest punct de vedere, Arieka e un fel de capăt de linie izolat, ea fiind o extensie a coloniei de pe Bremen, căreia-i e subordonată administrativ, și cumva la extremitatea zonei de explorare immer-iene.
Dar, paradoxal, fușăreala asta nu vine dintr-o lipsă de profunzime în a dezvolta subiectul – îl simți acolo complet ca pe muntele de gheață de sub vârful aisbergului – ci tocmai din abundența imaginativă. Scriitorul ne ia de complici când ne trântește câte un concept schematic: “Hai, precis ați prins ideea, colorați voi mai departe, eu trebuie să va povestesc și despre obiectele de pe Arieka, care sunt toate produse prin biotehnologie și au o viață a lor, chiar dacă nu conștientă. Ca aeolii – măștile vii generatoare de oxigen. Sau despre animalele terestre translocate de coloniști care, ori prin amestec cu fauna planetară, ori din cauza influenței mediului, rămâne să va dumiriți voi, au dezvoltat anomalii morfologice și comportamentale atât de bine integrate în logica vieții de-aici. Și să vă mai spun de… “
Orașul Ambasadei este un hard SF de o originalitate totală. Un corp astral al science fiction-ului de calitate, cu nucleu filosofic pulsatil despre forța limbajului, ambiguitatea comunicării și motiv de reflecție asupra a cât de mult putem înțelege stranietatea îndepărtată, când nu o înțelegem nici pe cea apropiată, … bine învelit într-o manta incandescentă de tensiune, intrigi, confuzie, dependență, paranoia, beligeranță și mize vitale puse în joc pe reușita unei comparații.
Cartea Orașul Ambasadei, de China Mieville poate fi comandată de pe site-ul dol.ro
Suna foarte interesant. Lasand la o parte SFul cred ca are si o poveste incitanta. Felicitari pentru inca o recenzie superba, Marius!
Multumesc, Vero! 🙂 Da, o poveste pe care multi iubitori de literatura elitista si de estetica rostirii cuvintelor ar aprecia-o ca pe o bijuterie personalizata. Sigur, daca ar putea trece mai intai peste faptul ca nu citesc, din principiu, SF. 😀
Mmmm , nu zic nimic. Dar urmeaza sigur o carte SF la citit pana la finele anului. Asa ca….
Poate o sa iti placa asa de mult fericita aleasa, incat vei deveni si tu fana a genului. 😀 Sa nu spunem de ce autor e scrisa, ca sa nu il apese responsabilitatea convertirii, asa cum cred ca il apasa pe ala care te-a indepartat de SF cu romanul lui. 😀
Hihihi nu spun nici-nici
Felicitari pentru recenzie! Sunt convinsa ca e o carte buna pentru cei care apreciaza genul, dar ma stii pe mine: eu si SF-ul, doua drepte paralele :))
Merci, Sorina! 🙂 In hyperspatiul immer-ian legile fizicii cunoscute sunt suspendate si doua drepte paralele pot deveni o spirala cu multe puncte de imbarligare. locco_smiley_2 Daca se descopera si in realitate hiperspatiul ala, neaparat o sa-ti arunc cateva titluri SF care sunt sigur ca te vor incanta. 😀
:))
locco_smiley_46 Felicitari pentru recenzie! Sincer, ma atrage de-a dreptul! Fana SF pana la moarte, abia astept sa o incerc locco_smiley_10
O, Crina! Esti o raritate a galaxiei! O fata care iubeste SF-ul!!! 😀 E tare surprinzator Mieville. La inceput nici nu ai idee cum exact sa-l apuci pana-i intelegi lumea intortocheata, dar merita sa te lasi cuprinsa de ea. 🙂
Nu sunt o fană a SF-ului, decât dacă acesta este de calitate. Așa cum reiese din recenzia ta, atât de elaborată, sunt convinsă că această carte ar fi și pe gustul meu.
Felicitări, Marius! Din toată inima!
Sunt Ro – Anonymous Ro!
Multumesc mult, Rodica! 🙂 Da, pana la urma singura excludere pe care ar trebui sa o stabilim, ar fi sa nu citim carti care nu sunt de calitate, indiferent carui gen apartin. Desi, sincer, eu uneori am chef chiar si de din alea. locco_smiley_30
Ro este Rodica SF-izat! locco_smiley_46
Imi place enorm recenzia ta! Chiar daca e o carte SF, ma simt tentata sa o citesc si eu. Poate va fi o surpriza placuta si pentru mine 😀
Merci fain, Alina! 🙂 Am auzit un zvon ca pana de curand nu iti placea nici fantasy-ul. Asa ca,… niciodata sa nu zici never. 😀
Imi place prezentarea ta si am citit-o cu atentie si interes(chiar daca nu e genul meu ),eram curioasa.Felicitari Marius pentru inca o super recenzie