Addicted to fantasy –  „Păcatele fiului. Cartea a treia”, de Theo Anghel – recenzie

Titlu: Pacatele fiului – cartea a treia

Autor: Theo Anghel

Editura: Quantum

Număr pagini: 388

Anul: 2019

   Păcatele fiului. Cartea a treia – Theo Anghel un fantasy fascinant.

   Nu știu cât a durat această călătorie, dar a fost, cu siguranță, una fascinantă. M-am întors și încă mai port în suflet gustul uimitor, alcătuit dintr-o paletă variată de senzații, pe care doar o călătorie marca Theo Anghel ți-o poate da. Așa că…nu mai e o noutate… am păcătuit din nou, a treia oară… și nu… nu am avut nicio intenție să mă corectez… ci chiar am așteptat această „a treia carte”.

   Și… la finalul cărții m-am întrebat: „sunt eu addicted to fantasy by Theo Anghel” sau acest efect este similar la toți cei care-i citesc cărțile?!”. Răspunsul este încă în lucru… dat fiind faptul că nu sunt la fel de rapida ca specialiștii britanici.

   Când citești prima carte din această serie, e ca și cum te-ai așeza într-un capăt de tiroliană. Treci prin tot felul de emoții despre care nici tu nu erai conștient că le ai, descoperi temeri și aspecte ale tale, chiar dacă tu trebuia doar să citești!!!! Odată ce ai demarat, nu mai poți realiza că ești doar un simplu cititor… dar e prea târziu, ai o viteză maximă, pericol din toate părțile, suspans care se joacă cu inima ta de parcă ar fi un squishy. Poate că uneori te întrebi cine te-a pus… dar e prea târziu pentru analize lăuntrice! Ești acolo și simți răsuflarea greoaie a demonilor.

   După ce ai scăpat, cu gândurile și simțurile destul de vâlvoi, în loc să te limpezești, ce faci?! Treci la cartea a doua… din nou tiroliana, din nou scurte reprize de întrebări retorice de genul „Doamne, nu m-am învățat minte?!”, din nou demoni, senzații care ar părea ireale în lumea concretă, dar prezente și răvășitoare în timpul lecturii, din nou suspansul care se joacă cu bătăile inimii tale. Când ieși, arăți de parcă ai fi scăpat dintr-un mixer… și cu toate acestea, nu te poți abține… o comiți din nou: citești și a treia carte, considerând, probabil, că acum ai căpătat un soi de înțelepciune subită care te va face să gestionezi emoțiile, suspansul, demonii… totul.

   Cu această impresie, de a fi căpătat un soi de subită înțelepciune în a gestiona cărțile marca Theo Anghel, am început și eu să citesc cartea a treia. Vântul adia ușor a primăvară și a speranța că voi rămâne mereu cu capul pe umeri, că personajele nu mă vor extrage din lumea mea concretă ca să mă ducă în lumile lor… și așa a fost… până am deschis cartea. Ce s-a întâmplat apoi? Tiroliana!

   Despre Theo Anghel v-am mai povestit și în recenziile anterioare. Stătea în prima linie când a împărțit divinitatea talentul și creativitatea. Nu știu ce-au mai apucat cei din spate, dar cert este că Theo are o sursă inepuizabilă de inspirație pe care o transpune atât de frumos în cărțile sale. Și pentru că este conștientă de harul său, Theo îl perfecționează prin muncă. Se vede munca prin construcțiile elaborate ale frazelor, dozarea suspansului, prin plasarea inteligentă a replicilor ironice. Construcția personajelor este un alt aspect care nu se poate realiza decât cu o combinație de talent și muncă. Profilul psihologic al personajelor, modalitatea prin care acestea ascund aspecte întunecate ale caracterului lor, sunt elemente care denotă o analiză asiduă a caracterului uman, o abilitate fină de a vedea dincolo de aparențe. Aș putea spune că Theo Anghel își analizează personajele din punct de vedere psihologic, până la cel mai profund gând al lor, creând replici și pasaje prin care cel care citește să își formeze propria percepție.

   Dincolo de tehnica narativă excepțională, în care pasajele dialog alternează cu cele descriptive într-un raport optim pentru cititor, rămâne povestea…

   Dacă te întrebi ce s-ar mai putea întâmpla cu personajele, mai ales după ce au trecut deja prin numeroase aventuri, ei bine… răspunsul e: multe! Surprinzător de multe!

   În cartea precedentă, acțiunea se petrecea în fascinantul ținut Elazard, acum, autoarea ne arată că și la București se pot petrece multe. Oricât de aglomerat ar fi ținutul Bucureștilor, se pare că nu e un loc unde Lia să se simtă în siguranță. În plus, prezența lui Luca creează o mare presiune, atracția dintre cei doi fiind una irezistibilă. Conștienți de faptul că sunt prinși între două lumi și că viețile lor au culoarea vie a unor vechi profeții, cei doi au de respectat câteva reguli pentru a-și păstra siguranța… Dacă sunt cei doi capabili să respecte aceste reguli, veți afla citind cartea. Cert este că Lia a reușit să-și atragă ura unor demoni greu de stăpânit. Naamath, de exemplu, nu luptă doar pe teritoriul său, ci este gata să scape de Lia, chiar dacă pentru asta trebuie să ajungă la București. Chiar dacă Luca vrea să o apere pe Lia, ascunzând-o în casa sa, aceasta nu e genul care să stea în umbră pe vecie, aceasta fiind – probabil – una din caracteristicile de baza ale unui jurnalist… mai ales dacă lucrează la „Gura Lumii”.

   După ce Luca realizează că el este unul dintre cele mai primejdioase pericole pentru siguranța Liei, decide să se îndepărteze. Rămasă singură (sau cel puțin așa crede ea) Lia devine vulnerabilă. Reapare în scenă tatăl Liei. Acesta este internat într-un sanatoriu, însă este dat dispărut, iar Lia merge la casa de la Fundata împreună cu Dima, avocatul cu care credea că-și va împărți viața înainte să apară Luca în scenă. Dima pare genul ultra protector, care apare exact atunci când Lia are nevoie. Rămâne de văzut dacă ceea ce face e din pură iubire…

   Aflată în pericol, Lia descoperă o altă latură a lui Luca (adevăratul său salvator): gelozia. Se pare că Luca nu rezonează deloc cu intențiile lui Dima.

„Avocatul, intimidat de aerul de psihopat pe care prințul îl avea în acel moment, se dădu un pas înapoi.

-Poți să profesezi ca avocat fără limbă? Mă întreb, îi șopti Luca foarte aproape de ureche.

Dima înghiți în sec și își plimbă limba prin gură, testând-o parcă.”

   Cu toate acestea, Luca decide să se întoarcă în ținutul Elazardului, deși Lia nu este de acord cu această decizie.

   Djinnul are în acest volum un rol important; sunt dezvăluite noi aspecte ale   caracterul său. La fel se întâmplă și cu alte personaje. Descoperirea unor noi aspecte din caracter declanșează adevărate răsturnări de situație.

   Dincolo de genul fantasy, aspecte acide ale societății actuale sunt conturate cu o acuratețe care-ți dă fiori.

„fata asta dovedea o lipsă de interes de-a dreptul obscenă.

Mai că-mi venea s-o întreb a cui pilă era de fusese angajată într-un post care cerea ocupantului ca, dacă nu putea oferi compasiune reală, măcar să fie în stare s-o mimeze.

Clocoteam ca un vas sub presiune când îi auzeam răspunsurile plate la întrebările mele despre împrejurările în care dispăruse tata. Nu știa nimic. Doar i se semnalase de către infirmiera de serviciu că domnul Samoilă nu era în cameră și nici în curte nu-l văzuse nimeni. Treaba ei era să anunțe aparținătorul.”

   Despre final n-o să vă dezvălui prea multe, pentru a nu vă ruina plăcerea de a trăi emoția lecturii. Pot doar să vă spun că aștept cu nerăbdare o nouă experiență plină de adrenalină, marca Theo Anghel.

   Unul din aspectele pe care în mod sigur le-ați remarcat dacă ați citit cărțile lui Theo Anghel este erotismul ca piesă dintr-un întreg reușit. Pe lângă suspans, ironie, demoni și lumea reală, iubirea în manifestarea sa fizică și emoțională aduce tușa finală a unei cărți reușite.

   Recomand cartea celor care apreciază genul fantasy, dar și celor care vor să se rupă din cotidian și să trăiască pentru câteva ore într-o lume fascinantă.

Cartea Păcatele fiului. Cartea a treia, de Theo Anghel o găsiţi pe site-ul Editura Quantum

Autori români

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

Păcatele fiului. Cartea a treia – Theo Anghel – Addicted to fantasy