Până nu se răcește cafeaua, de Toshikazu Kawaguchi – Editura Litera – recenzie

Până nu se răcește cafeaua

KOHI GA SAMENAI UCHI NI

Toshikazu Kawaguchi

Traducere: Iolanda Prodan

Editura Litera

Număr pagini: 281

„O poveste despre relațiile umane, despre ocaziile ratate și despre puterea durabilă a iubirii.“ (The Gryphon)

„Emoționant, straniu și plin de nostalgie.“ (Huffpost)

  Toshikazu Kawaguchi s-a născut în 1971, la Osaka, Japonia. A fost producător, regizor și scenarist pentru grupul de teatru Sonic Snail. Romanul său de debut, “Până nu se răcește cafeaua” (2015), este o adaptare după piesa de teatru pusă în scenă de 1110 Productions, care a câștigat Marele Premiu la ediția a zecea a Festivalului de Dramă Suginami. Cartea s-a vândut în peste un milion de exemplare și a fost ulterior ecranizată, cu scenariul scris de autor. Filmul cu titlul Cafeneaua Funiculi Funicula a avut premiera în 2018. Kawaguchi a revenit la subiectul romanului său într-o nouă carte, intitulată “Până nu se răcește cafeaua. Povești din cafenea”.

”Pe o alee dosnică din Tokyo, într-un subsol răcoros, se află o micuță cafenea în care, de mai bine de o sută de ani, se servește o cafea pregătită cu artă. Clienții sunt mai mereu aceiași, ocupă mereu aceleași locuri și își petrec timpul în același fel. Dar tihna și cafeaua nu sunt singurele experiențe pe care cafeneaua le are de oferit. Dacă te așezi pe un anumit scaun, poți să te întorci în timp, într-un moment anume. Există însă anumite reguli. Cea mai importantă este să bei cafeaua până nu se răcește, altfel rămâi blocat în afara timpului. Iar regula cea mai crudă este că, orice ai face în acele câteva minute, prezentul nu poate fi schimbat. Atunci, la ce bun să te mai întorci acolo? se întreabă rând pe rând personajele care decid să facă scurta călătorie. Adevărul este că refacerea momentului, recuperarea unui gest, a unui cuvânt ratat în trecut schimbă fundamental ceva: modul de înțelegere, de raportare la prezentul neschimbat, valorizarea unui om, a unei relații, poate a întregii vieți. Există încă șansa de a schimba viitorul”.

  O carte foarte emoționantă și din punctul meu de vedere. Foarte dureroasă pe alocuri, dar înțeleg perfect personajele care au dorit să se întoarcă în trecut să mai vadă măcar pentru o singură dată persoanele dragi sau în viitor ca să întâlnești pe cineva născut din tine, dar pe care  nu o să îl vezi vreodată în realitate.

  Nu am citit până acum nimic scris de acest autor, dar mi-a plăcut sensibilitatea acestuia, personajele foarte bine creionate, temerile, grijile și viața de zi cu zi, dar mai ales  cum a reușit să schimbe situația în fiecare poveste chiar dacă sunt foarte triste, iar uneori acțiunea e prea statică. Eu am împărțit cartea în patru povești. Povești care se întrepătrund în cafenea și care își găsesc rezolvare.

  Prima poveste: un cuplu de îndrăgostiți ce își dau întâlnire în celebra cafenea Fumiko și Goro. Ea, o autodidactă care vorbește fluent șase limbi, frumoasă, angajată la o renumită companie din domeniul informaticii medicale din Tokyo, în doi ani a ajuns să coordoneze diferite proiecte ale companiei. El,  inginer de sistem la o mică firma din domeniul medical, mai mic cu trei ani ca ea. Relația lor durează de trei ani, iar Fumiko este convinsă că întâlnirea cu iubitul ei este despre o cerere în căsătorie. Ea nu e adepta stilului tradițional. ,,Iubitul” ei este locul de muncă, numai că părinții ei o tot bat la cap cu întemeierea unei familii, restul fraților fiind deja căsătoriți. Singurul cu care s-ar vedea căsătorită este Goro.

  Goro în schimb are alte planuri în viitorul apropiat, printre care nu se regăsește o căsătorie. La cafenea iubitul o  anunță că va pleca în America să lucreze pe o perioadă destul de lungă. Orgolioasă din fire Fumiko nu îl va opri sau nu îi va spune că îl iubește. De aici avem prima părere de rău și nevoia de a schimba ceva a lui Fumiko.

,,Cafeneaua de la subsolul clădirii în care își dăduseră întâlnire nu avea ferestre. Șase lustre cu abajur atârnate de tavan și o lampă prinsă de peretele de lângă intrare luminau cafenaua într-o nuanță retro, de sepia. Dacă nu aveai ceas, nu știai dacă afară era zi sau noapte. Trei orologii vechi tronau pe un perete, dar limbile de pe cadrane arătau trei ore diferite. Clienții care treceau pentru prima oară pragul cafenelei nu ştiau dacă poziția acelor fusese intenționat schimbată sau dacă orologiile pur și simplu erau stricate.”

  Cafeneaua aceasta ajunsese faimoasă, după ce se răspândise legenda urbană că te poate face să te întorci în timp. Ceea ce va citi despre ea o va face pe Fumiko să își încerce norocul. Ce nu știe tânăra –  erau regulile destul de dure care trebuiesc îndeplinite la o călătorie în trecut, care durează doar atât: -,,Până ce nu se răcește cafeaua” ,iar dacă nu o va bea la timp riscă să rămână pe veci o stafie. Regulile sunt cinci, destul de ciudate, destul de stricte, ceea ce te duce cu gândul – are rost să risc o întoarcere în timp?

Prima regulă – nu te poți întâlni cu cei care nu au vizitat niciodată cafeneaua. Trebuie să te întorci aproximativ exact în același timp cu persoana cu care dorești să vorbești, și aceasta să fie în cafenea.

Regula doi – nu poți schimba sub nici o formă prezentul.

  Regula trei – te poți întoarce în trecut stând pe un anumit scaun, iar acesta este ocupat tot timpul de o stafie vie (după mine aș zice că e paznicul scaunului cea care hotărăște dacă e bine sau nu să te lase să te întorci), iar aceasta părăsește scaunul doar o dată pe zi sau noaptea când pleacă la baie. Dacă vrei să o faci să se ridice, aceasta te va blestema și vei rămâne ca paralizată la podea. Singura care poate rupe blestemul, la fel ca și în cazul egoistei de Fumiko, este Kazu, verișoară cu proprietarul cafenelei, și cea care servește cafeaua în timpul călătoriei și nu numai. (Mie Kazu mi s-a părut o mare preoteasă care dirijează călătoria în timp).

Regula patru – nu ai voie să te ridici de pe scaunul special sub nici un motiv, riști automat să fii trimisă în prezent.

Regula cinci – timpul reîntoarcerii e limitat  – trebuie să îți bei cafeaua până nu se răcește, altfel  rămâi pe veci stafie.

  Rezultatul pentru Fumiko este în mâinile ei. Prezentul nu poate fi schimbat, dar viitorul e în mâinile ei, depinde doar de ea.

  A doua poveste: perechea pe care destinul îi pune la încercare sunt Fusagi, diagnosticat cu Alzheimer și soția acestuia Kotake, care lucrează ca și infirmieră. În prezent Fusagi nu o mai recunoaște pe soția sa, nu o cunoaște pe femeia din fața lui care tot apare în cafenea și îi vorbește. El vine zilnic – are o misiune – știe că trebuie să o urmărească pe femeia în alb când se va ridica de pe scaun și să poată să se întoarcă în trecut pentru a îi da un plic soției sale. Știe că a avut o soție, dar în prezent nu știe de ea nimic.

,

,Suferind de Alzheimer în stadiu timpuriu, Fusagi avea pierderi de memorie. Boala duce la scăderea rapidă a celulelor neuronale.  Atrofierea creierului afectează capacitatea de gândire și provoacă schimbări de personalitate, făcând ca unii bolnavi să uite sau să-și amintească doar anumite momente-un simtom timpuriu cunoscut ca ,,demență sporadică”.

Își amintise că avea o soție, dar uitase că femeia din fața lui ,Kotake, nu era nimeni alta decât soția lui.”

  Kotake după ce va afla de la Kazu că Fusagi are un plic pentru ea și vrea să i-l dea în trecut, se va hotărî să își încerce ea norocul întoarcerii în timp. Are locul special pe scaun, cafeaua va fi servită.

,,Trupul îi șerpuia prin aer până când se transforma în aburul ce ieșea din ceașca cu cafea. Totul din jurul ei se unduia pe verticală, curgând ca un fluid. Învăluindu-i corpul metamorfozat într-un fuior de abur de cafea, timpul se grăbea spre trecut. Închise ochii, dar nu de teamă. Dacă era adevărat că putea ajunge din nou în trecut, voia să fie pregătită sufletește.”

Ce se va întâmpla cu Fusagi și Kotake? Știm că – și dacă va primi plicul, prezentul nu poate fi schimbat.

Al treilea și al patrulea caz vor fi cele mai dureroase posibile.

  În al treilea caz o întâlnim pe clienta fidelă a cafenelei, pe Hirai Yaeko, femeia cu bigudiuri în păr, la treizeci de ani și care e proprietara unui bar unde licori tari și gustări fine sunt servite exclusiv de chelnerițe. Yaeko a plecat din satul natal unde părinții aveau o pensiune tradițională. Aceștia au dezmoștenit-o și fiica cea mică a devenit proprietara. Kumi surioara mai mică încearcă o dată la două luni când vine anume în Tokyo să o convingă pe Yaeko. La început, acum câțiva ani, surorii mai mari îi făcea plăcere întâlnirea cu surioara mai mică, dar de ceva timp aceasta se ascunde de ea și refuză să o întâlnească. Yaeko este convinsă că, Kumi vrea să plece și ea să trăiască independent, doar că nu ar avea cine rămâne la pensiune.

Ultima călătorie a lui Kumi se va sfârși tragic.  Aceasta va veni să își caute sora care va sta ascunsă în cafenea refuzând să o vadă, iar la întoarcere sora mai mică va avea un accident mortal.

  Yaeko, după înmormântarea lui Kumi, va dori să se întoarcă în trecut cu trei zile și să stea de vorbă cu sora ei, să îi spună că se va întoarce cu ea acasă, dacă asta i se va cere. Știm că nu se poate schimba prezentul, dar durerea este mare și câteva momente cu surioara sa vor fi de neprețuit.

În disperarea sa Yaeko o va forța pe femeia în alb să îi cedeze scaunul, nepăsându-i de blestem.

‘

‘Când femeia în alb deschise larg ochii, străfulgerând-o cu privirea, patroana simți cum trupul i se lasă din ce în ce mai greu ca și cum forța gravitațională a pământului era peste măsură de puternică. Lumina din cafenea pâlpâia ca flacăra unei lumânări în vânt, pereții se zguduiau de urletele și plânsetele fantomelor. Ca secerată, Yaeko căzu în genunchi și mușchii paralizară.”

Ce se va întâmpla cu Yaeko, va reuși să scape de blestem și să aibă o ultimă întâlnire cu sora sa?

Va dori să mai revină în prezent?

Va bea la timp cafeaua?

  Al patrulea caz e unul în care proprietara cafenelei, Kei, foarte bolnavă de inimă de foarte tânără,va dori să știe ce se va întâmpla cu ea și cu copilul pe care îl poartă în pântece. Abia are câteva săptămâni și corpul ei cedează.

Pe parcursul cărții, Nagare, patronul și Kei, vor fi alături de celelalte persoane cu un sfat și o mângâiere.

Cine va fi de data aceasta alături de ei la această grea încercare?

  Medicii i-au sfătuit să nu păstreze această sarcină riscantă atât pentru ea cât și pentru copil. Nagare ar vrea să își păstreze soția cât mai mult timp posibil, dar nici nu poate să renunțe la copilul nenăscut.

Va reuși Kei să călătorească în viitor?

Va reuși să supraviețuiască unul din ei la naștere?

Poate viitorul să fie schimbat?

Vă las pe voi să descoperiți cum aceste călătorii i-au ajutat pe cei ce trec pragul cafenelei. Oare un cuvânt spus la timp, o faptă, poate influența prezentul și viitorul?

O carte de o sensibilitate aparte.

Recomand!

Carte disponibilă pe site-ul Litera

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți