Păpuşi de Florina Sanda Cojocaru-Editura Pim-recenzie

“Păpuși. Erau ascunse într-un colț de încăpere, umbrit  de perdelele mari și groase, confecționate dintr-o catifea veche, un vișiniu putred, dar încă destul de frumoasă.”

“Păpuși. Îi lipseau. Lipsea tristețea ascunsă în ochii lor. Păpuși în mâna destinului.”

   Georgia a crescut într-o casă veche, frumoasă, o casă aristocratică. Bunicii mamei, profesori, oameni calmi, buni, frumoși, se retrăseseră la țară. Acum în casa cu păpuși locuiau mama și tatăl Georgiei, Maria sora ei vitregă și ea. Totul i se pare trist, îngâmfarea tatălui, ajuns într-o funcție înaltă, răutatea și egoismul lui. Cu oamenii din oraș, cu vecinii, cu colegii era cel mai bun și prietenos om, ajuta pe toată lumea, asculta pe toată lumea, îi plăceau femeile, dar era fermecător cu ele și poza în familist convins. Când avea musafiri se mândrea cu soția perfect educată să fie o  gazdă fină și plăcută, cu fetele ce trebuiau să spună poezii patriotice, și chiar dacă se mai șoptea pe la colțuri că și-a omorât prima soție (fără dovezi, numai bârfe) poza cu aplomb în soțul perfect, tatăl perfect cu familie model.

  Când era numai cu familia, în spatele ușilor zăvorâte, devenea monstrul perfect. Își teroriza soția și fetele, femeile angajate să ajute. Era atât de crud și manipulator încât mama Georgiei îi șoptea cu teamă, la fiecare încercare de răzvrătite a copilului:

“Păpuși. Suntem doar niște păpuși în mâna destinului, Georgia! El e păpușarul suprem.”

  Georgia își amintește bătăile pe care le primeau ea și mama ei, venirea și plecarea Cameliei, violate de el, întreruperile de sarcină pe care le face mama ei pe o masă de bucătărie, și peste toate, nepăsarea, răutatea, convingerea lui că el este stăpânul perfect al vieții lor. Mama ei nu se putea apară pe ea însăși, necum să le apere pe fete. Încearcă să-l reclame la poliție, dar la funcția pe care o avea și la impresia pe care o făcea în lume a fost “floare la ureche” să facă ca soția lui să fie catalogată labilă psihic. Singurul care o crede și vrea s-o ajute, șeful secției, s-a trezit mutat și retrogradat.

  Georgia este geloasă, la început pe relația pe care tatăl ei o are cu Maria, prima lui fiică, fiica preferată. Dar Maria crește, înțelegerea se transformă în abuz sexual și fata ajunge și ea pe masa de bucătărie, fără să poată fi ajutată, atât de mare era teama tuturor de monstrul care se chema “tată”.

  Criza se declanșează când Georgia crește, tatăl ei pune ochii pe ea, doar că Maria parcă se trezește și cu toată ura adunată, atât pentru situația ei cât și pentru moartea mamei ei, îi umple ceaiul cu somnifere.

  Furios că fetele se feresc și fug de el, cu puterile rămase o atacă pe mama Georgiei, este gata s-o strângă de gât dar ..moare. Pentru Georgia, seara aceea  a rămas învăluită în ceață, fără amintiri, fără conținut.

  Mama ei este învinuită că l-a ucis și ajunge la închisoare, pentru că în dorința de a-și salva fetele, cărora simte că le e datoare, pentru că nu le-a aparat până acum, ia asupra ei totul. Cu toate că Maria declară la judecată că a fost abuzată de tatăl ei, că polițistul declară în favoarea ei, că ea însăși are semne de strangulare, mama Georgiei face câțiva ani de închisoare. Georgia crește anii aceia  alături de bunicii ei, apoi când mama iese, le lasă pe ea și Maria în casă și se retrage la țară. Așa că nu vor reuși niciodată să vorbească prea multe despre ce s-a întâmplat și fiecare încercare a Georgiei se izbește de tăcere.

Apoi Georgia se îndrăgostește de Claudiu, un avocat din vecini și-i spune fericită Mariei.

  Dar Maria, parte din ranchiuna față de Georgia, parte a traumei trăite, și poate în felul ei îl iubește, îl cucerește pe Claudiu, dând peste cap viața tuturor. Se căsătoresc și Georgiei îi este greu să-i vadă împreună.Totuși se face utilă, răsfăţându-l pe Claudiu și ajungând în patul lui când Maria e la spital.

  Rămâne gravidă și se retrage la țară fără a spune nimănui cine e tatăl, renunţă la partea ei de casă și naște o fetiță- Claudia.

Mama ei și tanti Dora iau copila în grijă și Georgia își caută de lucru și vrea să-și continue școala.

  Așa îl întâlnește pe Dinu, mai în vârstă decât ea, care o ajută necondiționat. Georgia va ajunge să țină la Dinu, dar el continuă s-o trateze ca pe un copil. Uneltirile unei colege de serviciu îi aduc în cale un bărbat tânăr, frumos, dar totul se dovedește a fi o himeră. Când Georgia își dă seama că cel iubit are același caracter ca tatăl ei, se rupe din acel loc și ajunge din nou la Dinu.

  Povestea lor curge firesc, Dinu iubea copiii și pe Claudia, dar și pe Cristi, copilul adoptat. Cristi este copilul singurei prietene a Georgiei, care murise și căreia ea îi promisese că-l va crește pe băiat ca pe fiul ei.

Așa și face și alături de Dinu are o perioadă de liniște și dragoste până când soarta intervine din nou…

  Dinu moare, Georgia pierde sarcina, Maria geloasă pe ea încearcă să-i facă rău, să ucidă ce-i este drag. În nebunia ei o învinovăţea pe sora ei de tot. Maria nu reușește, moare, dar așa Claudiu află că are o fiică.

  Claudiu chiar încearcă să refacă relația cu Georgia, conștient că a iubit doar două femei, pe cele două surori, dar ea nu poate să mai vadă în el decât un prieten.

Rămân prieteni, Claudiu devine un bun tată pentru ambii copii.

Și-atunci Georgia află că are cancer, vorba ceea “nu da Doamne omului cât poate duce”!

  Nu vrea să le spună copiilor așa că toate internările, operațiile, spitalizările, se transformă pentru ei în cursuri, școală, delegații. Claudia chiar trăiește cu impresia că mamei nu-i pasă de ea, dar Cristi înțelege realitatea.

Claudiu îi este alături la fiecare pas și o trimite în Israel să încerce un tratament revoluționar.

Tratamentul merge foarte bine, iar între ea și David, doctorul, se leagă o puternică prietenie.

Tot acum la îndemnul Anei, medic psiholog și prietenă cu David, Georgia începe să-și scrie amintirile.

  Își rememorează toată viața, împliniri, eșecuri, iubiri, până înțelege oarecum ce s-a întâmplat în noaptea aceea fatidică când a murit tatăl ei.

  Georgia se simte în Israel ca acasă și spre surprinderea ei relația cu David  evoluează. David o iubește pentru persoană care este, pentru mintea, sufletul și curajul ei. La început Georgiei i se pare imposibil ca așa mutilată (nu mai avea sâni), cheală și slabă, să poată atrage un bărbat, dar relația cu David o readuce la viață, din ce în ce mai mult îl simte ca sufletul ei pereche.

Of…și din nou viața…

  Bunica lui David, Nona, nu e de acord cu relația lor. Ea vrea ca David să ia de nevastă o evreică, pentru că e de părere că fiecăruia îi este mai bine cu cei din  religia și nația lor.

  Așa că face tot posibilul să pună distanță între ei, povestindu-i Georgiei greșelile din viața ei, dar ajutând-o și cu bani pentru tratament.

  Georgia  tocmai pentru că ține la David își dă seama că ea nu are ce să-i ofere, că el are nevoie de-o familie, de-o soție care să- i facă copii:

“-Îți mulțumesc! Mulțumesc dincolo de cuvinte! Acum, mai mult că oricând am nevoie de un prieten, mai puțin de un iubit! Nu vreau să strici tot ce ai clădit  până acum pentru mine! Sunt o străină, David!”

“-Zilele mele sunt numărate. Facem parte din două culturi diferite, două medii diferite.Pe mine, mă așteaptă doi copii, iar tu îi vrei, probabil pe ai tăi…Sunt mai degrabă, un fel de fata morgana, mai puțin ceva palpabil. Nu am face decât să ne încurcăm existențele.”

Georgia se întoarce în țară, deși:

“-Mâine? Dar poimâine, răspoimâine, atunci când voi pleca, când tu vei merge iar să cumperi ceva pentru nunta cea mult așteptată de familia ta, de familia ei, eu unde voi fi? Nona are dreptate. Drumurile noastre se vor întâlni din ce în ce mai rar. M-am vindecat de un trecut, am învins cancerul pentru moment și voi muri de dorul tău.”

“A plecat într-o toamnă va reveni în primăvară cu speranțe de viață”

  Încearcă să își continue viața. Apoi David o sună din New York exact când se prăbușesc turnurile. Georgia crede că David a murit, de fapt chiar Nona îi confirmă ideea, și totuși pare că îl simte mereu lângă ea.

  Încet, încet își revine, încearcă să-și refacă punțile cu copiii și chiar cu Claudiu. De ziua ei primește din partea lor, cadou, o excursie la Ierusalim. Merge s-o vadă pe Ana și află că Nona a murit, dar că David trăiește (bunica lui îi spusese că ea s-a împăcat cu Claudiu), că are o logodnică, că va avea un copil.

Pare că viață sapă mereu o prăpastie de netrecut între ei:

“Să fug cât mai departe. Pentru că fug de mine, dragul meu, de tot ceea ce sunt, de tot ceea ce am fost și aș mai putea fi. Nu că nu te-am iubit și nu că nu te-aș mai iubi, dar așa e corect pentru tine, pentru noi. Pentru că nu toate iubirile au un final fericit, pentru că atât merit, nimic mai mult. Am obosit să fug și totuși o fac.”

“Am simțit că îți sunt mai mult decât o prietenă, am simțit iubire, cum și acum simt nehotărârea ta în ceea ce mă privește.Timpul meu a trecut. Ai avut dreptate. Eu sunt cea care a plecat. Era vremea să mergi mai departe.”

  Până la urmă scrisoarea mamei ei și amintirile puternice o ajută să afle ce s-a întâmplat de fapt în acea noapte și să se elibereze de trecut. O ajută și faptul că vinde căsuța și-și ia un apartament în oraș aproape de apartamentul lui Claudiu care și el vânduse casă.

  Sunt numai prieteni acum, dar îl apreciază pe bărbatul care a devenit un tată foarte bun pentru copiii ei.

Cu David e altă poveste…

“Pentru finalurile mai altfel, pentru cele ce nu se termină cu “au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, pentru clipele cu adevărat frumoase, pentru amintirile ce nu pot fi șterse…Pentru toate aceste lucruri îți mulțumesc!”

“Îmi pare rău pentru ce am pierdut!

Și totuși oare ce surprize îi va mai aduce viață? Ce-o mai așteaptă?

  Sigur că v-am spus povestea doar în linii mari, restul poveștilor, motivările, intrigile, vă las să le descoperiți singuri citind cartea.

  Deși scrisă la persoană întâi, ca o rememorare a vieții, ca o încercare de-a înțelege greșelile, iubirile, trăirile, trădările, romanul te ține cu sufletul la gură.

  Îți dorești tot ce e mai bun pentru sufletul chinuit, care nu știe să aleagă pentru ea însăși, care suferă pentru copilăria distrusă, pentru tăcerile mamei, pentru faptele monstruoase ale tatălui, pentru trădarea Mariei și pentru propriile greșeli.

Și totuși ? Ce va mai fi? Doar atât ? Nimic bun pentru Georgia?

  Florina ne lasă cu un semn de întrebare și cu rândurile primite de Georgia de la David:

“Spune-mi, tu, cum să fac să te uit!! Învață-mă te rog! În câte femei să te mai caut și câte logodne să mai stric? Ce e bine pentru mine și ce e bine pentru noi?”

  Eu o să aștept partea a două a acestei superbe povești așa că Florina: spor la lucru!

Mulțumesc și felicitări pentru încă o poveste de suflet și pentru suflet cum numai tu știi să scrii.

Carţile scrise de Florina Sanda Cojocaru pot fi comandate de pe pagina autoarei de faceebok

Recenzii Cărţi Florina Sanda Cojocaru

Zăpezile care dor de Florina Sanda Cojocaru-recenzie

Elsa de Florina Sanda Cojocaru-recenzie